Exodul 13
13
Paștele și întâii născuți
1Domnul, pe Moise, l-a chemat
Și-apoi astfel, a cuvântat:
2„Ascultă dar, al Meu cuvânt:
Să-Mi pui deoparte, ca și sfânt,
Pe orișicare-ntâi născut,
Pe cari poporul l-a avut.
Primii născuți în Israel,
Ai Mei sunt. În același fel,
Va trebui să faceți voi,
Cu dobitoacele apoi.
Primul născut dar, la un loc –
Fie că-i om sau dobitoc –
Să-l pui deoparte, ca și sfânt,
Căci toți aceștia, ai Mei sânt.”
3Moise, în urmă, a venit,
Poporului de i-a vorbit:
„Să v-amintiți, neîncetat,
De-această zi-n care-ați scăpat
Din a Egiptului robie,
De-acum și până-n veșnicie.
Pe voi, fiii lui Israel,
Cu brațul său puternic, El –
Domnul – v-a ridicat de jos
Și din robia grea, v-a scos.
Porunca Lui, va fi-mplinită:
Să nu mâncați pâine dospită,
4Căci azi, în luna spicelor,
Din țara Egiptenilor,
Domnul v-a scos.” (În evreiește,
„Abib”, luna se tălmăcește.)
5„Domnul te scoate azi, afară.
Când vei ajunge-n a ta țară –
Care-i a Canaaniților,
Heviților, Hetiților,
Și-a celor ce sunt Amoriți
Și-a celor cari sunt Iebusiți –
În locu-acela minunat,
Pe care, Domnul a jurat,
Părinților, că ți-l dă ție –
Țară în cari, precum se știe,
Lapte și miere curg mereu,
Tu să nu uiți de Dumnezeu,
Și să-ți ții slujba viitoare,
Atunci când luna următoare,
A spicelor, sosi-va iar.
6Tu, șapte zile așadar,
Azimi mănânci. Când va să vie
Ziua a șaptea, să se ție
O sărbătoare închinată
În cinstea Domnului. Deci iată,
7În șapte zile, numărate,
Numai azimi vor fi mâncate.
Nu îți este îngăduit,
Atuncea, aluat dospit
Să ai în casă sau afară
Și de asemeni, nici în țară.
8Fiului tău, atunci, să-i spui:
„Spre pomenirea Domnului,
Se fac acestea – minte ține! –
Pentru că El m-a scos, pe mine,
Din a Egiptului robie”
9Un semn, pe mână să îți fie,
Și ca un semn de amintire
Pe frunte, în a ta privire.
Astfel, legea lui Dumnezeu,
Sub ochii tăi, va fi mereu.
Numai așa, în gura ta,
Întotdeauna, ea va sta,
Căci din Egipt, cu brațu-I tare,
Domnul v-a scos, pe fiecare.
10În fiecare an, o dată,
Exact la vremea arătată,
Porunca să o împlinești.
11Atuncea când ai să sosești,
În țara Canaaniților,
Pe cari Domnul, părinților –
Și ție-n urmă – a jurat
Că ți-o va da, ești obligat
12Să iei oricari întâi născut –
Chiar de-i de dobitoc făcut,
Sau e de vitele pe care
O să le aibă fiecare –
Dacă-i de parte bărbătească,
Fiindcă o să trebuiască
A fi-nchinați, toți, Domnului,
Pentru că toți vor fi ai Lui.
13Prețul, pentru răscumpărare,
Al primului născut ce-l are
O măgăriță, e un miel.
De nu-l răscumperi în ăst fel,
Să îi frângi gâtul, puiului.
Întâi născuții omului,
La fel, vor fi răscumpărați.
Deci trebuie ca să luați
Un miel, cu cari să se plătească
Orișice parte bărbătească.
14Atunci când fi-vei întrebat,
De fiul tău: „Ce-a însemnat
Lucrul acesta?”, tu să-i spui:
„Prin brațul tare-al Domnului
Atotputernic, am ieșit
Din țara-n care-am fost robit.
Din al Egiptului ținut –
În care noi, robi, am zăcut –
Domnul ne-a scos, în libertate.
Deci iată ce însemnătate
Au toate-aceste lucruri. Când
15S-a-mpotrivit Faraon, vrând
Să ne oprească să plecăm,
Domnul, căruia ne-nchinăm,
Pe toți întâi născuții lui,
Precum și pe-ai Egiptului,
I-a omorât atunci, lovind
Întâi pe oameni și sfârșind
Cu dobitoacele lor. Eu,
Jertfă-i aduc, lui Dumnezeu,
Pe cei ce sunt întâi născuți –
Pe toți cei care-au fost făcuți
Întâi, ca parte bărbătească.
Apoi, are să trebuiască
Să îi răscumperi pe toți cei
Întâi născuți, din fiii mei.
16Ceea ce fac acuma, ție,
Un semn pe mână, să îți fie,
Precum și-un semn de amintire,
Cari fi-va sub a ta privire.
Căci prin puterea mâinii Lui,
Domnul, din al Egiptului
Ținut, ne-a scos pe toți, afară,
Și liberi, El ne-a făcut, iară.”
Călătoria spre pustie
17Când Faraon s-a învoit –
Și când Israel a ieșit
Din țara lui – Domnul n-a vrut
Să-l ducă spre acel ținut
Al țării Filistenilor –
Deși era mult mai ușor
Și mult mai scurt drumul acel –
Căci iată ce S-a gândit El:
„Dacă poporul va vedea
Războiul, poate că va vrea
Să se întoarcă înapoi,
Către Egipt.” Astfel apoi,
18El, pe popor, l-a îndrumat
Pe drumul care s-a-ndreptat
Către pustie, hotărând
Ocol a face, atingând
Al Mării Roșii țărm astfel.
Ieșind, fii lui Israel,
Cari din Egipt au fost scăpați,
Erau cu toții înarmați.
19Moise, ale lui Iosif oase,
Atuncea, din Egipt, le scoase,
Căci Iosif, să jure i-a pus –
Pe-ai lui Israel fii – și-a spus:
„Atunci când fi-veți cercetați,
De Dumnezeu, să îmi luați,
De-aici, și ale mele oase,
Căci vreau, afară, a fi scoase.”
20Întreg poporul a pornit
De la Sucot și-a poposit
În locul ce este aflat
Lângă pustiu, Etam chemat.
21Domnul mergea-naintea lor,
Ziua fiind un stâlp de nor,
Iar noaptea, stâlp de foc, prin care
Îi conducea, fără-ncetare.
22Pe timp de zi, avea poporul –
Neîncetat – în față-i, norul.
Noaptea apoi, de-asemenea,
Stâlpul de foc îl priveghea.
Selectat acum:
Exodul 13: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Exodul 13
13
Paștele și întâii născuți
1Domnul, pe Moise, l-a chemat
Și-apoi astfel, a cuvântat:
2„Ascultă dar, al Meu cuvânt:
Să-Mi pui deoparte, ca și sfânt,
Pe orișicare-ntâi născut,
Pe cari poporul l-a avut.
Primii născuți în Israel,
Ai Mei sunt. În același fel,
Va trebui să faceți voi,
Cu dobitoacele apoi.
Primul născut dar, la un loc –
Fie că-i om sau dobitoc –
Să-l pui deoparte, ca și sfânt,
Căci toți aceștia, ai Mei sânt.”
3Moise, în urmă, a venit,
Poporului de i-a vorbit:
„Să v-amintiți, neîncetat,
De-această zi-n care-ați scăpat
Din a Egiptului robie,
De-acum și până-n veșnicie.
Pe voi, fiii lui Israel,
Cu brațul său puternic, El –
Domnul – v-a ridicat de jos
Și din robia grea, v-a scos.
Porunca Lui, va fi-mplinită:
Să nu mâncați pâine dospită,
4Căci azi, în luna spicelor,
Din țara Egiptenilor,
Domnul v-a scos.” (În evreiește,
„Abib”, luna se tălmăcește.)
5„Domnul te scoate azi, afară.
Când vei ajunge-n a ta țară –
Care-i a Canaaniților,
Heviților, Hetiților,
Și-a celor ce sunt Amoriți
Și-a celor cari sunt Iebusiți –
În locu-acela minunat,
Pe care, Domnul a jurat,
Părinților, că ți-l dă ție –
Țară în cari, precum se știe,
Lapte și miere curg mereu,
Tu să nu uiți de Dumnezeu,
Și să-ți ții slujba viitoare,
Atunci când luna următoare,
A spicelor, sosi-va iar.
6Tu, șapte zile așadar,
Azimi mănânci. Când va să vie
Ziua a șaptea, să se ție
O sărbătoare închinată
În cinstea Domnului. Deci iată,
7În șapte zile, numărate,
Numai azimi vor fi mâncate.
Nu îți este îngăduit,
Atuncea, aluat dospit
Să ai în casă sau afară
Și de asemeni, nici în țară.
8Fiului tău, atunci, să-i spui:
„Spre pomenirea Domnului,
Se fac acestea – minte ține! –
Pentru că El m-a scos, pe mine,
Din a Egiptului robie”
9Un semn, pe mână să îți fie,
Și ca un semn de amintire
Pe frunte, în a ta privire.
Astfel, legea lui Dumnezeu,
Sub ochii tăi, va fi mereu.
Numai așa, în gura ta,
Întotdeauna, ea va sta,
Căci din Egipt, cu brațu-I tare,
Domnul v-a scos, pe fiecare.
10În fiecare an, o dată,
Exact la vremea arătată,
Porunca să o împlinești.
11Atuncea când ai să sosești,
În țara Canaaniților,
Pe cari Domnul, părinților –
Și ție-n urmă – a jurat
Că ți-o va da, ești obligat
12Să iei oricari întâi născut –
Chiar de-i de dobitoc făcut,
Sau e de vitele pe care
O să le aibă fiecare –
Dacă-i de parte bărbătească,
Fiindcă o să trebuiască
A fi-nchinați, toți, Domnului,
Pentru că toți vor fi ai Lui.
13Prețul, pentru răscumpărare,
Al primului născut ce-l are
O măgăriță, e un miel.
De nu-l răscumperi în ăst fel,
Să îi frângi gâtul, puiului.
Întâi născuții omului,
La fel, vor fi răscumpărați.
Deci trebuie ca să luați
Un miel, cu cari să se plătească
Orișice parte bărbătească.
14Atunci când fi-vei întrebat,
De fiul tău: „Ce-a însemnat
Lucrul acesta?”, tu să-i spui:
„Prin brațul tare-al Domnului
Atotputernic, am ieșit
Din țara-n care-am fost robit.
Din al Egiptului ținut –
În care noi, robi, am zăcut –
Domnul ne-a scos, în libertate.
Deci iată ce însemnătate
Au toate-aceste lucruri. Când
15S-a-mpotrivit Faraon, vrând
Să ne oprească să plecăm,
Domnul, căruia ne-nchinăm,
Pe toți întâi născuții lui,
Precum și pe-ai Egiptului,
I-a omorât atunci, lovind
Întâi pe oameni și sfârșind
Cu dobitoacele lor. Eu,
Jertfă-i aduc, lui Dumnezeu,
Pe cei ce sunt întâi născuți –
Pe toți cei care-au fost făcuți
Întâi, ca parte bărbătească.
Apoi, are să trebuiască
Să îi răscumperi pe toți cei
Întâi născuți, din fiii mei.
16Ceea ce fac acuma, ție,
Un semn pe mână, să îți fie,
Precum și-un semn de amintire,
Cari fi-va sub a ta privire.
Căci prin puterea mâinii Lui,
Domnul, din al Egiptului
Ținut, ne-a scos pe toți, afară,
Și liberi, El ne-a făcut, iară.”
Călătoria spre pustie
17Când Faraon s-a învoit –
Și când Israel a ieșit
Din țara lui – Domnul n-a vrut
Să-l ducă spre acel ținut
Al țării Filistenilor –
Deși era mult mai ușor
Și mult mai scurt drumul acel –
Căci iată ce S-a gândit El:
„Dacă poporul va vedea
Războiul, poate că va vrea
Să se întoarcă înapoi,
Către Egipt.” Astfel apoi,
18El, pe popor, l-a îndrumat
Pe drumul care s-a-ndreptat
Către pustie, hotărând
Ocol a face, atingând
Al Mării Roșii țărm astfel.
Ieșind, fii lui Israel,
Cari din Egipt au fost scăpați,
Erau cu toții înarmați.
19Moise, ale lui Iosif oase,
Atuncea, din Egipt, le scoase,
Căci Iosif, să jure i-a pus –
Pe-ai lui Israel fii – și-a spus:
„Atunci când fi-veți cercetați,
De Dumnezeu, să îmi luați,
De-aici, și ale mele oase,
Căci vreau, afară, a fi scoase.”
20Întreg poporul a pornit
De la Sucot și-a poposit
În locul ce este aflat
Lângă pustiu, Etam chemat.
21Domnul mergea-naintea lor,
Ziua fiind un stâlp de nor,
Iar noaptea, stâlp de foc, prin care
Îi conducea, fără-ncetare.
22Pe timp de zi, avea poporul –
Neîncetat – în față-i, norul.
Noaptea apoi, de-asemenea,
Stâlpul de foc îl priveghea.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca