Exodul 8
8
Broaștele
1Domnul, pe Moise, l-a trimis
La Faraon și-astfel i-a zis:
„Vorbește-i Faraonului:
„Ascultă vorba Domnului:
„Pe-al Meu popor, acum, îl lasă,
Din a ta țară ca să iasă
Și să se ducă în pustie,
Unde să Îmi slujească Mie!
2Dacă nu faci precum voiesc,
Cu broaște-am să te potopesc.
3Apa, din râuri, va fi plină
De broaște. Ele au să vină
Și au să intre-n casa ta.
În patul tău, ele vor sta,
Chiar în odaia-ți de dormit.
Și tot așa vor fi pățit
Și toți ai tăi. La fel ca voi,
Va pătimi poporu-apoi,
Căci broaștele au să pătrundă
În case și au să se-ascundă –
În urmă – chiar și în cuptoare
Și în postăvile în care
Vă faceți pâinea. Iar apoi,
4Ele se vor urca pe voi:
Pe tine, pe al tău popor,
Și pe oricare slujitor.”
5Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
„Du-te și, ce ți-am poruncit
Acuma, lui Aron să-i spui,
Ca să-și ridice brațul lui,
Asupra apelor ce sânt
Pe al Egiptului pământ:
„Întinde-ți mâna peste râu
Și iazuri, peste-orice pârâu,
Și scoate broaștele afară
S-acopere această țară.”
6Atunci, Aron mâna și-a-ntins,
Iar al Egiptului cuprins,
De broaște s-a acoperit.
7Dar vrăjitorii au venit
Și prin puterea vrăjilor
Au scos și ei, la rândul lor,
Broaște-n Egipt. Când Faraon
8Chemă pe Moise și Aron,
Le-a spus: „Rugați, pe Dumnezeu,
Să ia, de pe poporul meu,
Aceste broaște, căci voiesc,
Pe-al Său popor, să-l slobozesc,
Să meargă după voia Lui,
S-aducă jertfe Domnului.”
9Moise a zis: „Să stabilești
Ziua în care te gândești
Că aș putea ca să plec eu,
Spre a-L ruga pe Dumnezeu
Să depărteze mai apoi,
Valul de broaște, de la voi.
Ele au să vă părăsească
Și nu au să se mai găsească
Decât în râu. Acum, să-mi spui:
Când să mă rog eu, Domnului?”
10„Mâine” – răspunse el îndată.
„Așa va fi – cum vrei – căci iată,
Ai să cunoști că nimenea
N-a fost și nu-i asemenea
Cu Domnul, Dumnezeul nostru” –
11Moise a zis. „Ținutul vostru,
Mâine, de broaște, e scăpat.
Ele se vor fi depărtat
De tine și de-al tău popor,
Și doar în râu, de-atunci, fi-vor.”
12Apoi, Moise și cu Aron
L-au părăsit pe Faraon.
Moise, în urmă, a strigat
La Dumnezeu și L-a rugat
Să împlinească ce-a vorbit
Cu Faraon. A împlinit
13Prea Sfântul, rugămintea lui
Și, în țara Egiptului,
Broaștele toate au pierit,
Oriunde ele s-au găsit:
În casele oamenilor,
În curți, sau pe ogorul lor.
14Le-au strâns grămezi, le-au stivuit
Și toată țara s-a-mpuțit.
15Văzându-se eliberat,
Simțind că timp a căpătat
Ca să răsufle, Faraon
N-a vrut – de Moise și Aron –
S-asculte, ci și-a împietrit
Inima iar, și-a împlinit
Atuncea – prin purtarea lui –
Întocmai, spusa Domnului.
Păduchii
16Domnul, pe Moise, l-a chemat
Și-n acest fel a cuvântat:
„Mergi la Aron acum, și-i spui:
„Lovește a pământului
Țărână, cu toiagul tău,
Și vei vedea cum lutul său
Se va preface în țânțari –
Sau în păduchi, spus altfel – cari
Vor prinde sub puterea lor
Ținutul Egiptenilor.”
17Așa a fost, cum a vorbit:
Aron, țărâna, a lovit
Cu-al său toiag și imediat,
Ea, în păduchi, s-a preschimbat,
În țara Egiptenilor.
Ei, pe oricari locuitor
Al țări-apoi, s-au așezat.
De răul lor, nu au scăpat
Nici dobitoacele – și ele
Răbdară zilele acele.
18La fel și vrăjitori-au vrut
Să facă, însă n-au putut,
Cu toată străduința lor.
Erau păduchii, pe popor,
Pe dobitoace, peste tot.
19Când au văzut că ei nu pot
Păduchi a scoate, au venit
La Faraon și i-au vorbit:
„Noi, vrăjitorii, nu putem
Scoate păduchi. Acum vedem
Că ăsta e un lucru greu.
E degetul lui Dumnezeu
Aici, acuma, negreșit.”
Dar inima și-a împietrit,
Din nou, măritul Faraon.
N-a vrut, de Moise și Aron,
S-asculte. Prin purtarea lui,
A-mplinit spusa Domnului.
Musca câinească
20Domnul, pe Moise, l-a chemat
Și-n acest fel a cuvântat:
„Te scoală, dis de dimineață,
Și-i ieși lui Faraon în față.
Când va veni la apă el,
Îi vei vorbi în acest fel:
„Așa vorbește Dumnezeu:
„Să-l lași tu, pe poporul Meu,
Acum, să plece, în pustie,
Unde să Îmi slujească Mie.
21De nu-l lași pe poporul Meu
Să plece, voi trimite Eu,
În contra ta, muște câinești.
Și n-ai să poți să te ferești,
Nici tu și nici al tău popor,
Cu nici un chip, din calea lor;
Căci ele, împotriva ta
Și-a slugilor tale, vor sta.
Poporul tot o să simțească
Ce este musca cea câinească.
În case, ele vor pătrunde,
Și nimeni nu se poate-ascunde,
Din calea lor, căci Eu socot
Să împânzesc Egiptul tot,
Cu muștele ce le trimit.
22În acea zi, va fi ferit
Doar al Gosenului ținut,
Căci în acel loc, am văzut
Că locuiește-al Meu popor.
Voi da poruncă muștelor,
Să nu pătrundă-n locu-acel,
Pentru că vreau, în acest fel,
Ai Mei să fie ocrotiți
Și totodată, voi să știți
Că Eu, Domnul, azi am șezut
În mijlocul ăstui ținut.
23Iată dar că ți-am dat de știre,
Că am să fac deosebire –
Atunci – între al Meu popor,
Și cel al Egiptenilor.
Semnul acesta – să se știe! –
Mâine, în zori, are să fie.”
24Domnul, apoi, a împlinit
Totul, așa cum a vorbit.
Un roi de muște-a atacat
Pe Faraon și a intrat
În casele împărătești
Și-ale slujbașilor domnești.
Aceste muște-au năvălit
Și-ntreg Egiptu-au pustiit.
25Atuncea, Moise și Aron,
Chemați au fost, de Faraon:
„În mare grabă, să vă duceți,
Și jertfe, Domnului, s-aduceți
Aici, în țară” – le-a spus El.
26Moise răspunse-n acest fel:
„Locul nu este potrivit
Să facem cum ai poruncit,
Căci urâciune-s pentru voi,
Ceea ce vom aduce noi,
Ca jertfă, pentru Dumnezeu.
Și-atuncea dar, mă întreb eu,
Pentru ceea ce noi jertfim,
Oare, uciși, nu o să fim?
Căci înc-odată vreau ați spune,
Că pentru voi sunt urâciune
Jertfele noastre. După mine,
27Aș zice că e mult mai bine,
Să ne îngădui să plecăm
Și, un loc bun, să căutăm.
Trei zile trebuie să ție,
A noastră cale, în pustie.
Acolo, vom aduce noi,
Jertfe lui Dumnezeu apoi,
Precum, de El, vom fi-nvățați.”
28„Am să vă las ca să plecați,
Să părăsiți ținutul nostru,
S-aduceți, pentru Domnul vostru
Jertfe, așa cum a dorit” –
Răspunse Faraon, grăbit.
„Prea mult, să nu vă-ndepărtați!
De-asemenea, să vă rugați –
Lui Dumnezeu – și pentru mine.”
29Moise a zis: „Ies de la tine,
Și-ndată mă voi duce eu,
Ca să mă rog lui Dumnezeu,
Iar mâine, va îndepărta
Muștele, de pe țara ta.
Ascultă Faraoane dar:
Să nu-ncerci să ne înșeli iar,
Nevrând să lași acest popor
S-aducă, pentru Domnul lor,
Jertfe, așa cum a dorit.”
30De-ndată, Moise a ieșit
Ca să se roage, Domnului.
31Domnul făcu pe voia lui,
Iar muștele s-au depărtat
De Faraon și i-au lăsat,
În pace, pe-ai săi slujitori
Și pe ceilalți locuitori
Ai țării. Dar s-a dovedit
32Că Faraon și-a împietrit
Inima iar, și n-a făcut
Așa precum i s-a cerut:
N-a-ngăduit poporului,
Să părăsească țara lui.
Selectat acum:
Exodul 8: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Exodul 8
8
Broaștele
1Domnul, pe Moise, l-a trimis
La Faraon și-astfel i-a zis:
„Vorbește-i Faraonului:
„Ascultă vorba Domnului:
„Pe-al Meu popor, acum, îl lasă,
Din a ta țară ca să iasă
Și să se ducă în pustie,
Unde să Îmi slujească Mie!
2Dacă nu faci precum voiesc,
Cu broaște-am să te potopesc.
3Apa, din râuri, va fi plină
De broaște. Ele au să vină
Și au să intre-n casa ta.
În patul tău, ele vor sta,
Chiar în odaia-ți de dormit.
Și tot așa vor fi pățit
Și toți ai tăi. La fel ca voi,
Va pătimi poporu-apoi,
Căci broaștele au să pătrundă
În case și au să se-ascundă –
În urmă – chiar și în cuptoare
Și în postăvile în care
Vă faceți pâinea. Iar apoi,
4Ele se vor urca pe voi:
Pe tine, pe al tău popor,
Și pe oricare slujitor.”
5Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
„Du-te și, ce ți-am poruncit
Acuma, lui Aron să-i spui,
Ca să-și ridice brațul lui,
Asupra apelor ce sânt
Pe al Egiptului pământ:
„Întinde-ți mâna peste râu
Și iazuri, peste-orice pârâu,
Și scoate broaștele afară
S-acopere această țară.”
6Atunci, Aron mâna și-a-ntins,
Iar al Egiptului cuprins,
De broaște s-a acoperit.
7Dar vrăjitorii au venit
Și prin puterea vrăjilor
Au scos și ei, la rândul lor,
Broaște-n Egipt. Când Faraon
8Chemă pe Moise și Aron,
Le-a spus: „Rugați, pe Dumnezeu,
Să ia, de pe poporul meu,
Aceste broaște, căci voiesc,
Pe-al Său popor, să-l slobozesc,
Să meargă după voia Lui,
S-aducă jertfe Domnului.”
9Moise a zis: „Să stabilești
Ziua în care te gândești
Că aș putea ca să plec eu,
Spre a-L ruga pe Dumnezeu
Să depărteze mai apoi,
Valul de broaște, de la voi.
Ele au să vă părăsească
Și nu au să se mai găsească
Decât în râu. Acum, să-mi spui:
Când să mă rog eu, Domnului?”
10„Mâine” – răspunse el îndată.
„Așa va fi – cum vrei – căci iată,
Ai să cunoști că nimenea
N-a fost și nu-i asemenea
Cu Domnul, Dumnezeul nostru” –
11Moise a zis. „Ținutul vostru,
Mâine, de broaște, e scăpat.
Ele se vor fi depărtat
De tine și de-al tău popor,
Și doar în râu, de-atunci, fi-vor.”
12Apoi, Moise și cu Aron
L-au părăsit pe Faraon.
Moise, în urmă, a strigat
La Dumnezeu și L-a rugat
Să împlinească ce-a vorbit
Cu Faraon. A împlinit
13Prea Sfântul, rugămintea lui
Și, în țara Egiptului,
Broaștele toate au pierit,
Oriunde ele s-au găsit:
În casele oamenilor,
În curți, sau pe ogorul lor.
14Le-au strâns grămezi, le-au stivuit
Și toată țara s-a-mpuțit.
15Văzându-se eliberat,
Simțind că timp a căpătat
Ca să răsufle, Faraon
N-a vrut – de Moise și Aron –
S-asculte, ci și-a împietrit
Inima iar, și-a împlinit
Atuncea – prin purtarea lui –
Întocmai, spusa Domnului.
Păduchii
16Domnul, pe Moise, l-a chemat
Și-n acest fel a cuvântat:
„Mergi la Aron acum, și-i spui:
„Lovește a pământului
Țărână, cu toiagul tău,
Și vei vedea cum lutul său
Se va preface în țânțari –
Sau în păduchi, spus altfel – cari
Vor prinde sub puterea lor
Ținutul Egiptenilor.”
17Așa a fost, cum a vorbit:
Aron, țărâna, a lovit
Cu-al său toiag și imediat,
Ea, în păduchi, s-a preschimbat,
În țara Egiptenilor.
Ei, pe oricari locuitor
Al țări-apoi, s-au așezat.
De răul lor, nu au scăpat
Nici dobitoacele – și ele
Răbdară zilele acele.
18La fel și vrăjitori-au vrut
Să facă, însă n-au putut,
Cu toată străduința lor.
Erau păduchii, pe popor,
Pe dobitoace, peste tot.
19Când au văzut că ei nu pot
Păduchi a scoate, au venit
La Faraon și i-au vorbit:
„Noi, vrăjitorii, nu putem
Scoate păduchi. Acum vedem
Că ăsta e un lucru greu.
E degetul lui Dumnezeu
Aici, acuma, negreșit.”
Dar inima și-a împietrit,
Din nou, măritul Faraon.
N-a vrut, de Moise și Aron,
S-asculte. Prin purtarea lui,
A-mplinit spusa Domnului.
Musca câinească
20Domnul, pe Moise, l-a chemat
Și-n acest fel a cuvântat:
„Te scoală, dis de dimineață,
Și-i ieși lui Faraon în față.
Când va veni la apă el,
Îi vei vorbi în acest fel:
„Așa vorbește Dumnezeu:
„Să-l lași tu, pe poporul Meu,
Acum, să plece, în pustie,
Unde să Îmi slujească Mie.
21De nu-l lași pe poporul Meu
Să plece, voi trimite Eu,
În contra ta, muște câinești.
Și n-ai să poți să te ferești,
Nici tu și nici al tău popor,
Cu nici un chip, din calea lor;
Căci ele, împotriva ta
Și-a slugilor tale, vor sta.
Poporul tot o să simțească
Ce este musca cea câinească.
În case, ele vor pătrunde,
Și nimeni nu se poate-ascunde,
Din calea lor, căci Eu socot
Să împânzesc Egiptul tot,
Cu muștele ce le trimit.
22În acea zi, va fi ferit
Doar al Gosenului ținut,
Căci în acel loc, am văzut
Că locuiește-al Meu popor.
Voi da poruncă muștelor,
Să nu pătrundă-n locu-acel,
Pentru că vreau, în acest fel,
Ai Mei să fie ocrotiți
Și totodată, voi să știți
Că Eu, Domnul, azi am șezut
În mijlocul ăstui ținut.
23Iată dar că ți-am dat de știre,
Că am să fac deosebire –
Atunci – între al Meu popor,
Și cel al Egiptenilor.
Semnul acesta – să se știe! –
Mâine, în zori, are să fie.”
24Domnul, apoi, a împlinit
Totul, așa cum a vorbit.
Un roi de muște-a atacat
Pe Faraon și a intrat
În casele împărătești
Și-ale slujbașilor domnești.
Aceste muște-au năvălit
Și-ntreg Egiptu-au pustiit.
25Atuncea, Moise și Aron,
Chemați au fost, de Faraon:
„În mare grabă, să vă duceți,
Și jertfe, Domnului, s-aduceți
Aici, în țară” – le-a spus El.
26Moise răspunse-n acest fel:
„Locul nu este potrivit
Să facem cum ai poruncit,
Căci urâciune-s pentru voi,
Ceea ce vom aduce noi,
Ca jertfă, pentru Dumnezeu.
Și-atuncea dar, mă întreb eu,
Pentru ceea ce noi jertfim,
Oare, uciși, nu o să fim?
Căci înc-odată vreau ați spune,
Că pentru voi sunt urâciune
Jertfele noastre. După mine,
27Aș zice că e mult mai bine,
Să ne îngădui să plecăm
Și, un loc bun, să căutăm.
Trei zile trebuie să ție,
A noastră cale, în pustie.
Acolo, vom aduce noi,
Jertfe lui Dumnezeu apoi,
Precum, de El, vom fi-nvățați.”
28„Am să vă las ca să plecați,
Să părăsiți ținutul nostru,
S-aduceți, pentru Domnul vostru
Jertfe, așa cum a dorit” –
Răspunse Faraon, grăbit.
„Prea mult, să nu vă-ndepărtați!
De-asemenea, să vă rugați –
Lui Dumnezeu – și pentru mine.”
29Moise a zis: „Ies de la tine,
Și-ndată mă voi duce eu,
Ca să mă rog lui Dumnezeu,
Iar mâine, va îndepărta
Muștele, de pe țara ta.
Ascultă Faraoane dar:
Să nu-ncerci să ne înșeli iar,
Nevrând să lași acest popor
S-aducă, pentru Domnul lor,
Jertfe, așa cum a dorit.”
30De-ndată, Moise a ieșit
Ca să se roage, Domnului.
31Domnul făcu pe voia lui,
Iar muștele s-au depărtat
De Faraon și i-au lăsat,
În pace, pe-ai săi slujitori
Și pe ceilalți locuitori
Ai țării. Dar s-a dovedit
32Că Faraon și-a împietrit
Inima iar, și n-a făcut
Așa precum i s-a cerut:
N-a-ngăduit poporului,
Să părăsească țara lui.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca