Ezechiel 11
11
1Duhul m-a dus – căci m-a răpit –
La poarta de la răsărit
A Casei Domnului, aflată
Spre răsărit pusă. Și iată
Că douăzeci și cinci erau
Numărul celor cari ședeau
În acel loc. Când m-am uitat
Mai bine, eu am observat
Că omul care se găsea
În mijloc, e Iazania –
Cari, lui Azur, îi e fecior.
De-asemeni, în mijlocul lor,
Era Pelatia – cel care,
Părinte, pe Benaia-l are.
Ei, căpetenii, se vădeau,
Peste popor, că se aflau.
2Atuncea, glasul Domnului
Îmi zise: „Fiu al omului,
Ei sunt oameni-aceia cari,
Peste popor sunt cei mai mari,
Iar planurile zămislite,
De-aceștia, sunt nelegiuite!
Doar sfaturi rele, în cetate,
Din partea lor, mereu sunt date!
3Ei zic așa: „Nu e venită,
Încă, vremea cea potrivită,
În care să ne liniștim
Și case-apoi, să ne zidim.
N-a venit, încă, acel an!
Cetatea este un cazan,
Iar noi cu toți suntem – astfel –
Doar carnea ce se află-n el.”
4De-aceea, tu să le vorbești
Și-n contra lor să prorocești!”
5Atunci, din ‘naltul cerului,
Căzut-a Duhul Domnului
Asupra mea și a vorbit:
„Spune: „Așa a glăsuit
Domnul: „Deci zis-ai în ăst fel,
Tu, casă a lui Israel!
Dar iată că Eu știu, prea bine,
Ceea ce-n gând, vouă, vă vine!
6Omoruri mari, nenumărate,
Ați săvârșit voi, în cetate,
Și trupuri moarte-ați aruncat,
Pe ulițe, neîncetat.
7De-aceea, Cel care, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu,
A zis așa: „Morții pe care,
Voi i-ați întins, fără-ncetare,
Pe ulițe, an după an,
Sunt carnea din acest cazan,
Deci din cetate. Însă voi –
Din ea – o să fiți scoși apoi.
8Speriați – de sabie – sunteți
Însă scăpare nu aveți,
Căci voi aduce sabia
Și o să fiți tăiați de ea,
Pentru că astfel am zis Eu,
Care sunt Domnul Dumnezeu”
9„Iată că pe neașteptate,
Eu vă voi scoate din cetate
Și-n mâinile străinilor
Am să îl dau pe-al vost popor,
Căci judecățile rostite
Au să Îmi fie împlinite!
10Vă va ucide sabia,
Căci vă fac judecata Mea,
La al lui Israel hotar
Și veți putea ști, așadar,
Că Eu sunt Domnul. Să mai știți
11Că nu voi sunteți hărăziți
Ca să fiți carnea din cazan,
Pentru că Eu – în al Meu plan –
Voiesc ca să vă judec dar,
La al lui Israel hotar.
12În felu-acesta – mai apoi –
Că Eu sunt Domnul, veți ști voi.
Și tot astfel, veți ști atunci,
Precum că Eu v-am dat porunci
Și că voi nu le-ați ascultat,
Iar legile nu Mi-ați urmat,
Căci – după cum Eu am văzut –
Doar obiceiuri v-au plăcut,
Pe care le au, bunăoară,
Popoarele ce vă-nconjoară.”
13Pe când acolo mă aflam
Și-n felu-acesta proroceam,
Pieri Pelatia, cel care,
Părinte, pe Benaia-l are.
Când lucru-acesta l-am văzut,
Jos, la pământ, eu am căzut,
Strigând la Domnul Dumnezeu:
„Ah! Doamne, Dumnezeul meu!
Vei nimici, în acest fel,
Ce-a mai rămas, din Israel?”
14Atunci, cuvântul Domnului
15Îmi zise: „Fiu al omului,
Iată că despre ai tăi frați,
Cari în robie sunt aflați
Și de asemenea la fel,
Despre toți cei din Israel,
Oamenii din Ierusalim
Așa vorbesc mereu: „Noi știm
Că ei, de Domnul, sunt departe.
De-aceea, noi doar avem parte
De astă țară minunată,
Ce-n stăpânire ne-a fost dată!…”
16Astfel, la oamenii acei,
Du-te și spune despre ei:
„Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn precum și Dumnezeu:
„Chiar dacă-i țin îndepărtați
Și printre neamuri răsfirați –
În diferite țări – se cheamă
Că totuși, Eu – de bună seamă –
Un timp, drept Templu le-am slujit
În țara-n care au venit.”
17De-aceea, tu să le mai spui:
„Iată cuvântul Domnului,
Cuvântul Celui cari mereu
E-adevăratul Dumnezeu:
„În vremurile de apoi,
Vă voi aduce înapoi,
Din locu-n care vă găsiți
Azi, printre neamuri, risipiți,
Căci a lui Israel moșie,
Dată-ndărăt, o să vă fie.
18Când iar, în țară o să stați,
Afară o să aruncați –
Din ea – idoli și spurcăciuni
Și ale voastre urâciuni.
19Pun altă inimă în voi
Și un duh nou vă dau apoi.
Iau inimile dovedite
A fi din piatră întocmite
Și-n locul lor așez apoi,
Inimi de carne, inimi noi,
20Ca să urmeze fiecare,
Poruncile cele pe care,
Din vremuri vechi le-am rânduit
Și să păzească, negreșit,
Legea pe care-am dat-o Eu
Spre-a fi-mplinită tot mereu.
21Însă cu cei care simțesc
Plăceri, la idoli când slujesc
Sau îi consideră drept buni
Pe cei care fac urâciuni,
Am să M-arăt necruțător
Și-asupra capetelor lor
Am să întorc faptele care
Le săvârșește fiecare.”
22În urmă, heruvimi-acei –
Cu slava Domnului pe ei –
De la pământ s-au ridicat,
Iar ale lor roți i-au urmat.
Slava Acelui cari, mereu,
În Israel e Dumnezeu,
Era deasupra tuturor,
Deasupra capetelor lor.
23Și slava Domnului, de-ndat’,
De pe cetate s-a-nălțat
Și-a mers pe muntele pe care
Cetatea-n răsărit îl are.
24Pe mine, Duhul m-a răpit
Și iarăși eu m-am pomenit
Precum că sunt luat pe sus
Și în vedenie sunt dus
Iar, în Haldeea, înapoi,
La cei ce sunt prinși de război.
În acest fel, a dispărut
Vedenia ce am avut.
25Celor ce-au fost prinși de război,
Eu le-am istorisit apoi,
Ceea ce Domnul mi-a făcut
Mie, atunci, de cunoscut.
Selectat acum:
Ezechiel 11: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Ezechiel 11
11
1Duhul m-a dus – căci m-a răpit –
La poarta de la răsărit
A Casei Domnului, aflată
Spre răsărit pusă. Și iată
Că douăzeci și cinci erau
Numărul celor cari ședeau
În acel loc. Când m-am uitat
Mai bine, eu am observat
Că omul care se găsea
În mijloc, e Iazania –
Cari, lui Azur, îi e fecior.
De-asemeni, în mijlocul lor,
Era Pelatia – cel care,
Părinte, pe Benaia-l are.
Ei, căpetenii, se vădeau,
Peste popor, că se aflau.
2Atuncea, glasul Domnului
Îmi zise: „Fiu al omului,
Ei sunt oameni-aceia cari,
Peste popor sunt cei mai mari,
Iar planurile zămislite,
De-aceștia, sunt nelegiuite!
Doar sfaturi rele, în cetate,
Din partea lor, mereu sunt date!
3Ei zic așa: „Nu e venită,
Încă, vremea cea potrivită,
În care să ne liniștim
Și case-apoi, să ne zidim.
N-a venit, încă, acel an!
Cetatea este un cazan,
Iar noi cu toți suntem – astfel –
Doar carnea ce se află-n el.”
4De-aceea, tu să le vorbești
Și-n contra lor să prorocești!”
5Atunci, din ‘naltul cerului,
Căzut-a Duhul Domnului
Asupra mea și a vorbit:
„Spune: „Așa a glăsuit
Domnul: „Deci zis-ai în ăst fel,
Tu, casă a lui Israel!
Dar iată că Eu știu, prea bine,
Ceea ce-n gând, vouă, vă vine!
6Omoruri mari, nenumărate,
Ați săvârșit voi, în cetate,
Și trupuri moarte-ați aruncat,
Pe ulițe, neîncetat.
7De-aceea, Cel care, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu,
A zis așa: „Morții pe care,
Voi i-ați întins, fără-ncetare,
Pe ulițe, an după an,
Sunt carnea din acest cazan,
Deci din cetate. Însă voi –
Din ea – o să fiți scoși apoi.
8Speriați – de sabie – sunteți
Însă scăpare nu aveți,
Căci voi aduce sabia
Și o să fiți tăiați de ea,
Pentru că astfel am zis Eu,
Care sunt Domnul Dumnezeu”
9„Iată că pe neașteptate,
Eu vă voi scoate din cetate
Și-n mâinile străinilor
Am să îl dau pe-al vost popor,
Căci judecățile rostite
Au să Îmi fie împlinite!
10Vă va ucide sabia,
Căci vă fac judecata Mea,
La al lui Israel hotar
Și veți putea ști, așadar,
Că Eu sunt Domnul. Să mai știți
11Că nu voi sunteți hărăziți
Ca să fiți carnea din cazan,
Pentru că Eu – în al Meu plan –
Voiesc ca să vă judec dar,
La al lui Israel hotar.
12În felu-acesta – mai apoi –
Că Eu sunt Domnul, veți ști voi.
Și tot astfel, veți ști atunci,
Precum că Eu v-am dat porunci
Și că voi nu le-ați ascultat,
Iar legile nu Mi-ați urmat,
Căci – după cum Eu am văzut –
Doar obiceiuri v-au plăcut,
Pe care le au, bunăoară,
Popoarele ce vă-nconjoară.”
13Pe când acolo mă aflam
Și-n felu-acesta proroceam,
Pieri Pelatia, cel care,
Părinte, pe Benaia-l are.
Când lucru-acesta l-am văzut,
Jos, la pământ, eu am căzut,
Strigând la Domnul Dumnezeu:
„Ah! Doamne, Dumnezeul meu!
Vei nimici, în acest fel,
Ce-a mai rămas, din Israel?”
14Atunci, cuvântul Domnului
15Îmi zise: „Fiu al omului,
Iată că despre ai tăi frați,
Cari în robie sunt aflați
Și de asemenea la fel,
Despre toți cei din Israel,
Oamenii din Ierusalim
Așa vorbesc mereu: „Noi știm
Că ei, de Domnul, sunt departe.
De-aceea, noi doar avem parte
De astă țară minunată,
Ce-n stăpânire ne-a fost dată!…”
16Astfel, la oamenii acei,
Du-te și spune despre ei:
„Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn precum și Dumnezeu:
„Chiar dacă-i țin îndepărtați
Și printre neamuri răsfirați –
În diferite țări – se cheamă
Că totuși, Eu – de bună seamă –
Un timp, drept Templu le-am slujit
În țara-n care au venit.”
17De-aceea, tu să le mai spui:
„Iată cuvântul Domnului,
Cuvântul Celui cari mereu
E-adevăratul Dumnezeu:
„În vremurile de apoi,
Vă voi aduce înapoi,
Din locu-n care vă găsiți
Azi, printre neamuri, risipiți,
Căci a lui Israel moșie,
Dată-ndărăt, o să vă fie.
18Când iar, în țară o să stați,
Afară o să aruncați –
Din ea – idoli și spurcăciuni
Și ale voastre urâciuni.
19Pun altă inimă în voi
Și un duh nou vă dau apoi.
Iau inimile dovedite
A fi din piatră întocmite
Și-n locul lor așez apoi,
Inimi de carne, inimi noi,
20Ca să urmeze fiecare,
Poruncile cele pe care,
Din vremuri vechi le-am rânduit
Și să păzească, negreșit,
Legea pe care-am dat-o Eu
Spre-a fi-mplinită tot mereu.
21Însă cu cei care simțesc
Plăceri, la idoli când slujesc
Sau îi consideră drept buni
Pe cei care fac urâciuni,
Am să M-arăt necruțător
Și-asupra capetelor lor
Am să întorc faptele care
Le săvârșește fiecare.”
22În urmă, heruvimi-acei –
Cu slava Domnului pe ei –
De la pământ s-au ridicat,
Iar ale lor roți i-au urmat.
Slava Acelui cari, mereu,
În Israel e Dumnezeu,
Era deasupra tuturor,
Deasupra capetelor lor.
23Și slava Domnului, de-ndat’,
De pe cetate s-a-nălțat
Și-a mers pe muntele pe care
Cetatea-n răsărit îl are.
24Pe mine, Duhul m-a răpit
Și iarăși eu m-am pomenit
Precum că sunt luat pe sus
Și în vedenie sunt dus
Iar, în Haldeea, înapoi,
La cei ce sunt prinși de război.
În acest fel, a dispărut
Vedenia ce am avut.
25Celor ce-au fost prinși de război,
Eu le-am istorisit apoi,
Ceea ce Domnul mi-a făcut
Mie, atunci, de cunoscut.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca