Ezechiel 20
20
Mustrări și făgăduințe
1Fusese anu-al șaselea,
Și-a cincea lună se scurgea.
Nu apucase să apună,
Încă, a zecea zi din lună,
Când unii din bătrânii care
Neamul lui Israel îi are
Veniră de m-au căutat.
În fața mea s-au așezat,
Căci ei, pe Domnul, au voit
Să îl întrebe, negreșit.
2Atunci, Cuvântul Domnului
3Îmi zise: „Fiu al omului,
Bătrânilor lui Israel,
Vorbește-le în acest fel:
„Așa a zis Cel cari mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Dar pentru ce oare-ați venit?
Să Mă-ntrebați, voi ați dorit?
Pe a Mea viață, Mă jur Eu” –
A mai zis Domnul Dumnezeu –
„Că nu am să Mă las, apoi,
De a fi întrebat de voi”
4„Tu, fiu al omului, dorești
Ca să îi judeci? De voiești,
Pune-le-n fața ochilor
Păcatele părinților
Și-a lor întreagă urâciune!
5Apoi, în acest fel le spune:
„Așa a zis Cel cari mereu,
E Domn precum și Dumnezeu:
„Când pe Israel l-am ales
Și când pe Iacov l-am cules,
În fața lor M-am arătat
Când în Egipt ei s-au aflat.
După aceea – negreșit –
În felu-acesta le-am vorbit
Și-am cuvântat: „De-acuma Eu
Vă voi fi Domn și Dumnezeu!”
6Eu, din Egipt, i-am scos afară,
Atunci, ca să le dau o țară,
Cum altele nici nu mai sânt
Pe fața-ntregului pământ,
Căci în acel loc s-au aflat
Lapte și miere, ne-ncetat.
7Vorbit-am cu al lor popor
Și-atunci cerut-am tuturor
Ca urâciunile pe care
Le avusese fiecare,
Să fie aruncate-afară.
De-asemenea, le-am mai zis iară:
„Cu idoli, să nu vă spurcați,
Ci grabnic să îi lepădați!
Lăsați idolii cei pe care
Țara Egiptului îi are!
De-acum, Eu o să fiu, mereu,
Al vostru Domn și Dumnezeu!”
8Dar să M-asculte, n-au voit,
Pentru că ei s-au răzvrătit,
În contra Mea. N-au căutat –
Așa precum i-am îndrumat –
Ca urâciunile aflate
La ei, să fie lepădate.
N-au lăsat idolii pe care
Țara Egiptului îi are
Și-n felu-acesta M-au făcut –
Atuncea când Eu i-am văzut –
Să mă gândesc să fac să vie,
Îndată, apriga-Mi mânie,
Pe creștetul poporului,
În mijlocul Egiptului.
9Numai că, în vedere, Eu
Avut-am doar Numele Meu
Și de aceea M-am oprit,
Ca să nu fie pângărit
Numele Meu, în fața lor –
Adică a neamurilor –
Unde era poporul Meu,
La cari Mă arătasem Eu.
10Deci de la Egipteni, din țară,
Pe-al Meu popor l-am scos afară.
După aceea – mai târziu –
L-am dus către un loc pustiu.
11Acolo, Eu l-am învățat
Și ale Mele legi i-am dat.
Poruncile-Mi, i le-am făcut,
În acel loc, de cunoscut.
Acestea trebuiau păzite,
Neîncetat, și împlinite,
Căci doar păzind legile Mele,
Omul putea trăi prin ele.
12După aceea, Eu le-am dat
Cu dragoste, al Meu Sabat,
Pentru ca el un semn să fie,
Pus între noi, pentru vecie,
Spre a se ști că Domn sunt Eu
Și-s Cel care-i sfințesc, mereu.
13Dar în pustie, s-a vădit
Că Israel s-a răzvrătit
Și-atuncea el a lepădat
Poruncile ce le-am lăsat
Ca oamenii să le-mplinească,
Prin ele ca să viețuiască.
Peste măsură, negreșit,
Sabatele Mi-au pângărit.
În felu-acesta, M-au făcut –
Atuncea când Eu i-am văzut –
Să Mă gândesc ca, în pustie,
Să le trimit a Mea mânie,
Cu care să îi pedepsesc
Și-apoi, pe toți să-i nimicesc.
14Numai că, în vedere, Eu
Avut-am doar Numele Meu
Și de aceea M-am oprit,
Ca să nu fie pângărit
Numele Meu, în fața lor –
Adică a neamurilor –
Cari știu că, din Egipt, din țară,
Poporul Mi l-am scos afară.
15Chiar și-n pustiu, am ridicat
Mâna spre ei și le-am jurat
Că nu-i mai duc în țara care
Miere și lapte în ea are,
Țară frumoasă, cum nu sânt
Altele, pe acest pământ.
16Și totul, căci au lepădat
Poruncile și n-au urmat
Legile ce le-am rânduit
Și pentru că au pângărit
Sabatele ce le-au fost date –
Care, de Mine, sunt lăsate –
Căci inima ăstui popor
Dată era, idolilor.
17Însă, cu milă am privit
La ei, și nu i-am nimicit
Când, în pustie, s-au aflat.
18Pe ai lor fii, i-am îndemnat
Și astfel, le-am vorbit apoi:
„După părinți, nu mergeți voi!
Nu țineți obiceiul lor,
Nu vă-nchinați idolilor
Și nu urmați ceea ce ei
Au rânduit, fără temei!
19Eu sunt al vostru Dumnezeu.
Umblați după cuvântul Meu,
Așa precum am poruncit.
Păziți ceea ce-am rânduit!
Poruncile, Mi le-mpliniți!
20Sabatele să le sfințiți,
Căci între Mine și-ntre voi,
Ele, un semn, vă sunt apoi,
Pentru ca voi să știți mereu,
Că vă sunt Domn și Dumnezeu!”
21Dar împotrivă-Mi – negreșit –
Și fiii lor s-au răzvrătit.
Nu Mi-au păzit poruncile
Și nu Mi-au ținut legile.
Ce-am rânduit, nu au urmat.
Sabatele Mi le-au călcat,
S-au răzvrătit cât au putut
Și să priceapă nu au vrut
Că doar păzind legile Mele,
Omul poate trăi prin ele.
Atunci, am vrut ca, în pustie,
Să le trimit a Mea mânie,
Cu care să îi pedepsesc
Și-apoi pe toți să-i nimicesc.
22Însă, Eu M-am gândit apoi,
Și Mi-am tras mâna înapoi,
Pentru că, în vedere, Eu
Avut-am doar Numele Meu
Și de aceea M-am oprit,
Ca să nu fie pângărit
Numele Meu, în fața lor –
Adică a neamurilor –
Cari știu că din Egipt, din țară,
Poporul Mi l-am scos afară.
23Însă acolo, în pustie,
Am ridicat a Mea mânie
În contra lor și am jurat
Precum că pentru-al lor păcat,
Vor fi în lume risipiți,
Printre popoare împărțiți.
24Și totul, căci au lepădat
Poruncile și n-au urmat
Legile ce le-am rânduit
Și pentru că au pângărit
Sabatele ce le-au fost date –
Care, de Mine, sunt lăsate –
Căci inima ăstui popor
Dată era, idolilor.
25Ba mai mult, legi le-am dat atunci,
Ce nu sunt bune și porunci
Prin cari n-aveau să reușească –
În nici un fel – ca să trăiască.
26De-asemenea, Eu i-am spurcat
Prin darurile ce le-au dat –
Prin toate darurile care
Menite-au fost pentru mâncare –
Atuncea când se adunau
Și când prin flăcări își treceau
Pe ai lor fii cari sunt știuți
Că le sunt cei dintâi născuți.
Am vrut să-i pedepsesc, să știe
Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”
27„De-aceea, fiu al omului,
Casei lui Israel, să-i spui:
„Așa a zis Cel cari mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Părinții voștri, negreșit,
Pe Mine M-au batjocorit,
Pentru că ei, neîncetat,
Necredincioși s-au arătat,
Față de Mine, atunci când
28Eu am jurat și-aveam de gând
Să-i duc în țara minunată
Ce trebuia a le fi dată.
Atuncea, ei și-au aruncat
Ochii spre dealuri și-au cătat
Orice copac verde, stufos,
Ca să-și aducă – ne-ndoios –
Acolo, jertfele pe care
Le voiau daruri de mâncare,
Jertfe prin cari M-au mâniat.
De-asemenea și-au mai lăsat
Miresme-n locurile-acele,
Pe cari le-au ars și-apoi, prin ele,
Gânditu-s-au că au putut
Să facă un miros plăcut.
Adus-au și câte-o măsură
Din jertfele de băutură.
29Am zis, către-ale lor mulțimi:
„Ce sunt aceste înălțimi,
Undei vă duceți, ne-ncetat?”
De-aceea au și căpătat
Nume de „înălțimi” apoi,
Cari până azi este la voi!
30Du-te acuma, și-n ăst fel,
Să-i spui casei lui Israel:
„Așa a zis Cel cari mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Doriți voi să vă apucați,
Acum, la fel, să vă spurcați
Așa după cum au curvit
Ai voști’ părinți când au trăit,
Căci după urâciuni fugiți,
Pe care de la ei le știți?
31Da, dacă daruri de mâncare
Știți să aduceți fiecare,
Dacă ai voști’ copii, apoi,
Prin flăcări o să-i treceți voi,
Înseamnă că spurcați sunteți,
Prin idolii ce îi aveți.
Și-acum veniți și vreți apoi,
Să Mă las întrebat, de voi!
32Iată că nu o să primiți
Ceea ce vă închipuiți.
Când ziceți: „Vrem să fim și noi,
Ca toate neamurile-apoi,
Ca și familiile-aflate
În țările învecinate
Și lemnului să îi slujim
Și pietrei, credincioși să-i fim!”
33„Pe a Mea viață, Mă jur Eu” –
Spusese Domnul Dumnezeu –
„Că peste voi, drept Împărat,
Eu Însumi fi-voi așezat.
Cu braț puternic și întins
Vă voi conduce și-nadins
Am să Îmi vărs a Mea urgie,
Asupra voastră, cu mânie.
34Am să vă scot dintre popoare.
Vă iau din țările în care,
De Mine-ați fost risipiți voi.
Vă voi aduce înapoi,
În locu-acesta, înadins,
Cu braț puternic și întins
Și Îmi voi revărsa urgia.
35Vă voi aduce în pustia
Popoarelor, unde, cu voi,
Eu Mă voi judeca apoi,
Față în față. Veți vedea
36Că fac, în judecata Mea,
Așa după cum e știut
Că înainte am făcut,
Atuncea când v-am judecat
Părinții care s-au aflat
În a Egiptului pustie.
Și-acum, la fel are să fie
Cu voi, cu toți, căci judec Eu” –
Zisese Domnul Dumnezeu.
37Pe sub toiag, vă trec pe voi
Și-am să vă mustru mai apoi,
Căci am să pun, pe fiecare,
A legământului mustrare.
38Dar am să îi deosebesc
Pe cei care se dovedesc
Drept îndărătnici, de acei
Care sunt credincioși ai Mei.
Îi scot de unde se aflau,
Din țara-n cari străini erau,
Dar nu-i voi duce înapoi,
La Israel în țară-apoi.
Și ști-veți că Eu am vorbit
Și că sunt Domnul, negreșit.
39Tu, casă a lui Israel,
Ascultă ce a zis Acel
Care e Domn și Dumnezeu:
„Duceți-vă dar, vă-ndemn Eu,
Pe-ai voștri idoli să-i slujiți!
După aceea, o să știți,
Pe Mine să Mă ascultați
Și nu o să mai căutați
Să pângăriți Numele Meu
Cel sfânt, tot aducând, mereu,
Toate-ale voastre daruri care
Date au fost pentru mâncare,
La cei cărora le slujeați,
Pe care idoli îi aveați!
40Pe muntele cel sfânt, pe care
Țara lui Israel îl are –
Pe muntele cel sfânt al Meu –
Casa lui Israel, mereu –
Adică cei ce au să fie
În țară – Îmi vor sluji Mie.
Acolo, parte vor avea
Ei, de bunăvoința Mea.
Voi cere daruri de mâncare
Și roadele dintâi pe care
O să veniți să Mi le dați,
Cu tot ce o să-Mi închinați.
41Ca pe niște miresme-apoi,
Iată, vă voi primi pe voi –
Prin care un miros plăcut,
În față-Mi, se va fi făcut –
După ce fi-veți adunați
Din țările unde v-aflați,
Pe unde fost-ați risipiți.
Atuncea, o să mă sfințiți
Cu toți, în fața tuturor
Popoarelor neamurilor.
42Atuncea, voi veți ști mereu,
Precum că Domnul sunt doar Eu,
Pentru că-n Israel, apoi,
Vă voi aduce înapoi,
Așa precum jurat-am Eu
Părinților voștri, mereu,
Că astă țară minunată,
Vouă are a vă fi dată.
43În ea, vă veți aduce-aminte
De ce-ați făcut mai înainte,
De felu-n care v-ați purtat,
De felu-n care v-ați spurcat
Și vouă înșivă, de voi,
Vi se va face scârbă-apoi,
Din pricina păcatelor
Și a fărădelegilor
Pe care le-ați făcut mereu.
44Veți ști dar, că Domnul sunt Eu,
Pentru că în purtarea Mea
Față de voi, Eu voi avea
Sfântul Meu Nume în vedere
Și nicidecum, după cum cere
Faptele voastre săvârșite
Care stricate sunt vădite,
Căci, casă a lui Israel,
Faptele tale sunt la fel” –
A zis Acela cari mereu
E Domn, precum și Dumnezeu.
Împotriva Ierusalimului și amoniților
45Apoi, Cuvântul Domnului
46Îmi zise: „Fiu al omului,
Acum, spre miazăzi privește
Și împotrivă le vorbește
La cei care se dovedesc
Că-n acea parte locuiesc.
Îndreaptă a ta prorocie,
Către pădurea din câmpie,
Care-i în miazăzi aflată.
47Îi spune dar, pădurii: „Iată
Ce a vorbit Cel cari mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Un foc, în tine, voi aprinde.
Focul acest te va cuprinde
Și îți va mistui de-ndat’,
Copacul verde sau uscat.
Focul acela, nimenea,
Să-l stingă-apoi, nu va putea.
Focul – din miazăzi-ncepând
Și-n miazănoapte ajungând –
Furios are să mistuiască
Tot ce în cale-o să găsească
Și-n felu-acesta, pârjolită,
Pădurea fi-va nimicită.
48Orice făptură va putea,
În vremea ‘ceea, a vedea
Că Eu sunt Domnul, Eu sunt Cel
Care-a aprin focul acel,
Foc cari pădurea a cuprins
Și nu mai poate a fi stins!”
49Atuncea, astfel zis-am eu:
„Ah! Doamne, Dumnezeul meu!
Ei, despre mine, au vorbit
Și iată ce au glăsuit:
„Omul acesta a-nvățat,
Să facă pilde, ne-ncetat!”
Selectat acum:
Ezechiel 20: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Ezechiel 20
20
Mustrări și făgăduințe
1Fusese anu-al șaselea,
Și-a cincea lună se scurgea.
Nu apucase să apună,
Încă, a zecea zi din lună,
Când unii din bătrânii care
Neamul lui Israel îi are
Veniră de m-au căutat.
În fața mea s-au așezat,
Căci ei, pe Domnul, au voit
Să îl întrebe, negreșit.
2Atunci, Cuvântul Domnului
3Îmi zise: „Fiu al omului,
Bătrânilor lui Israel,
Vorbește-le în acest fel:
„Așa a zis Cel cari mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Dar pentru ce oare-ați venit?
Să Mă-ntrebați, voi ați dorit?
Pe a Mea viață, Mă jur Eu” –
A mai zis Domnul Dumnezeu –
„Că nu am să Mă las, apoi,
De a fi întrebat de voi”
4„Tu, fiu al omului, dorești
Ca să îi judeci? De voiești,
Pune-le-n fața ochilor
Păcatele părinților
Și-a lor întreagă urâciune!
5Apoi, în acest fel le spune:
„Așa a zis Cel cari mereu,
E Domn precum și Dumnezeu:
„Când pe Israel l-am ales
Și când pe Iacov l-am cules,
În fața lor M-am arătat
Când în Egipt ei s-au aflat.
După aceea – negreșit –
În felu-acesta le-am vorbit
Și-am cuvântat: „De-acuma Eu
Vă voi fi Domn și Dumnezeu!”
6Eu, din Egipt, i-am scos afară,
Atunci, ca să le dau o țară,
Cum altele nici nu mai sânt
Pe fața-ntregului pământ,
Căci în acel loc s-au aflat
Lapte și miere, ne-ncetat.
7Vorbit-am cu al lor popor
Și-atunci cerut-am tuturor
Ca urâciunile pe care
Le avusese fiecare,
Să fie aruncate-afară.
De-asemenea, le-am mai zis iară:
„Cu idoli, să nu vă spurcați,
Ci grabnic să îi lepădați!
Lăsați idolii cei pe care
Țara Egiptului îi are!
De-acum, Eu o să fiu, mereu,
Al vostru Domn și Dumnezeu!”
8Dar să M-asculte, n-au voit,
Pentru că ei s-au răzvrătit,
În contra Mea. N-au căutat –
Așa precum i-am îndrumat –
Ca urâciunile aflate
La ei, să fie lepădate.
N-au lăsat idolii pe care
Țara Egiptului îi are
Și-n felu-acesta M-au făcut –
Atuncea când Eu i-am văzut –
Să mă gândesc să fac să vie,
Îndată, apriga-Mi mânie,
Pe creștetul poporului,
În mijlocul Egiptului.
9Numai că, în vedere, Eu
Avut-am doar Numele Meu
Și de aceea M-am oprit,
Ca să nu fie pângărit
Numele Meu, în fața lor –
Adică a neamurilor –
Unde era poporul Meu,
La cari Mă arătasem Eu.
10Deci de la Egipteni, din țară,
Pe-al Meu popor l-am scos afară.
După aceea – mai târziu –
L-am dus către un loc pustiu.
11Acolo, Eu l-am învățat
Și ale Mele legi i-am dat.
Poruncile-Mi, i le-am făcut,
În acel loc, de cunoscut.
Acestea trebuiau păzite,
Neîncetat, și împlinite,
Căci doar păzind legile Mele,
Omul putea trăi prin ele.
12După aceea, Eu le-am dat
Cu dragoste, al Meu Sabat,
Pentru ca el un semn să fie,
Pus între noi, pentru vecie,
Spre a se ști că Domn sunt Eu
Și-s Cel care-i sfințesc, mereu.
13Dar în pustie, s-a vădit
Că Israel s-a răzvrătit
Și-atuncea el a lepădat
Poruncile ce le-am lăsat
Ca oamenii să le-mplinească,
Prin ele ca să viețuiască.
Peste măsură, negreșit,
Sabatele Mi-au pângărit.
În felu-acesta, M-au făcut –
Atuncea când Eu i-am văzut –
Să Mă gândesc ca, în pustie,
Să le trimit a Mea mânie,
Cu care să îi pedepsesc
Și-apoi, pe toți să-i nimicesc.
14Numai că, în vedere, Eu
Avut-am doar Numele Meu
Și de aceea M-am oprit,
Ca să nu fie pângărit
Numele Meu, în fața lor –
Adică a neamurilor –
Cari știu că, din Egipt, din țară,
Poporul Mi l-am scos afară.
15Chiar și-n pustiu, am ridicat
Mâna spre ei și le-am jurat
Că nu-i mai duc în țara care
Miere și lapte în ea are,
Țară frumoasă, cum nu sânt
Altele, pe acest pământ.
16Și totul, căci au lepădat
Poruncile și n-au urmat
Legile ce le-am rânduit
Și pentru că au pângărit
Sabatele ce le-au fost date –
Care, de Mine, sunt lăsate –
Căci inima ăstui popor
Dată era, idolilor.
17Însă, cu milă am privit
La ei, și nu i-am nimicit
Când, în pustie, s-au aflat.
18Pe ai lor fii, i-am îndemnat
Și astfel, le-am vorbit apoi:
„După părinți, nu mergeți voi!
Nu țineți obiceiul lor,
Nu vă-nchinați idolilor
Și nu urmați ceea ce ei
Au rânduit, fără temei!
19Eu sunt al vostru Dumnezeu.
Umblați după cuvântul Meu,
Așa precum am poruncit.
Păziți ceea ce-am rânduit!
Poruncile, Mi le-mpliniți!
20Sabatele să le sfințiți,
Căci între Mine și-ntre voi,
Ele, un semn, vă sunt apoi,
Pentru ca voi să știți mereu,
Că vă sunt Domn și Dumnezeu!”
21Dar împotrivă-Mi – negreșit –
Și fiii lor s-au răzvrătit.
Nu Mi-au păzit poruncile
Și nu Mi-au ținut legile.
Ce-am rânduit, nu au urmat.
Sabatele Mi le-au călcat,
S-au răzvrătit cât au putut
Și să priceapă nu au vrut
Că doar păzind legile Mele,
Omul poate trăi prin ele.
Atunci, am vrut ca, în pustie,
Să le trimit a Mea mânie,
Cu care să îi pedepsesc
Și-apoi pe toți să-i nimicesc.
22Însă, Eu M-am gândit apoi,
Și Mi-am tras mâna înapoi,
Pentru că, în vedere, Eu
Avut-am doar Numele Meu
Și de aceea M-am oprit,
Ca să nu fie pângărit
Numele Meu, în fața lor –
Adică a neamurilor –
Cari știu că din Egipt, din țară,
Poporul Mi l-am scos afară.
23Însă acolo, în pustie,
Am ridicat a Mea mânie
În contra lor și am jurat
Precum că pentru-al lor păcat,
Vor fi în lume risipiți,
Printre popoare împărțiți.
24Și totul, căci au lepădat
Poruncile și n-au urmat
Legile ce le-am rânduit
Și pentru că au pângărit
Sabatele ce le-au fost date –
Care, de Mine, sunt lăsate –
Căci inima ăstui popor
Dată era, idolilor.
25Ba mai mult, legi le-am dat atunci,
Ce nu sunt bune și porunci
Prin cari n-aveau să reușească –
În nici un fel – ca să trăiască.
26De-asemenea, Eu i-am spurcat
Prin darurile ce le-au dat –
Prin toate darurile care
Menite-au fost pentru mâncare –
Atuncea când se adunau
Și când prin flăcări își treceau
Pe ai lor fii cari sunt știuți
Că le sunt cei dintâi născuți.
Am vrut să-i pedepsesc, să știe
Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”
27„De-aceea, fiu al omului,
Casei lui Israel, să-i spui:
„Așa a zis Cel cari mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Părinții voștri, negreșit,
Pe Mine M-au batjocorit,
Pentru că ei, neîncetat,
Necredincioși s-au arătat,
Față de Mine, atunci când
28Eu am jurat și-aveam de gând
Să-i duc în țara minunată
Ce trebuia a le fi dată.
Atuncea, ei și-au aruncat
Ochii spre dealuri și-au cătat
Orice copac verde, stufos,
Ca să-și aducă – ne-ndoios –
Acolo, jertfele pe care
Le voiau daruri de mâncare,
Jertfe prin cari M-au mâniat.
De-asemenea și-au mai lăsat
Miresme-n locurile-acele,
Pe cari le-au ars și-apoi, prin ele,
Gânditu-s-au că au putut
Să facă un miros plăcut.
Adus-au și câte-o măsură
Din jertfele de băutură.
29Am zis, către-ale lor mulțimi:
„Ce sunt aceste înălțimi,
Undei vă duceți, ne-ncetat?”
De-aceea au și căpătat
Nume de „înălțimi” apoi,
Cari până azi este la voi!
30Du-te acuma, și-n ăst fel,
Să-i spui casei lui Israel:
„Așa a zis Cel cari mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Doriți voi să vă apucați,
Acum, la fel, să vă spurcați
Așa după cum au curvit
Ai voști’ părinți când au trăit,
Căci după urâciuni fugiți,
Pe care de la ei le știți?
31Da, dacă daruri de mâncare
Știți să aduceți fiecare,
Dacă ai voști’ copii, apoi,
Prin flăcări o să-i treceți voi,
Înseamnă că spurcați sunteți,
Prin idolii ce îi aveți.
Și-acum veniți și vreți apoi,
Să Mă las întrebat, de voi!
32Iată că nu o să primiți
Ceea ce vă închipuiți.
Când ziceți: „Vrem să fim și noi,
Ca toate neamurile-apoi,
Ca și familiile-aflate
În țările învecinate
Și lemnului să îi slujim
Și pietrei, credincioși să-i fim!”
33„Pe a Mea viață, Mă jur Eu” –
Spusese Domnul Dumnezeu –
„Că peste voi, drept Împărat,
Eu Însumi fi-voi așezat.
Cu braț puternic și întins
Vă voi conduce și-nadins
Am să Îmi vărs a Mea urgie,
Asupra voastră, cu mânie.
34Am să vă scot dintre popoare.
Vă iau din țările în care,
De Mine-ați fost risipiți voi.
Vă voi aduce înapoi,
În locu-acesta, înadins,
Cu braț puternic și întins
Și Îmi voi revărsa urgia.
35Vă voi aduce în pustia
Popoarelor, unde, cu voi,
Eu Mă voi judeca apoi,
Față în față. Veți vedea
36Că fac, în judecata Mea,
Așa după cum e știut
Că înainte am făcut,
Atuncea când v-am judecat
Părinții care s-au aflat
În a Egiptului pustie.
Și-acum, la fel are să fie
Cu voi, cu toți, căci judec Eu” –
Zisese Domnul Dumnezeu.
37Pe sub toiag, vă trec pe voi
Și-am să vă mustru mai apoi,
Căci am să pun, pe fiecare,
A legământului mustrare.
38Dar am să îi deosebesc
Pe cei care se dovedesc
Drept îndărătnici, de acei
Care sunt credincioși ai Mei.
Îi scot de unde se aflau,
Din țara-n cari străini erau,
Dar nu-i voi duce înapoi,
La Israel în țară-apoi.
Și ști-veți că Eu am vorbit
Și că sunt Domnul, negreșit.
39Tu, casă a lui Israel,
Ascultă ce a zis Acel
Care e Domn și Dumnezeu:
„Duceți-vă dar, vă-ndemn Eu,
Pe-ai voștri idoli să-i slujiți!
După aceea, o să știți,
Pe Mine să Mă ascultați
Și nu o să mai căutați
Să pângăriți Numele Meu
Cel sfânt, tot aducând, mereu,
Toate-ale voastre daruri care
Date au fost pentru mâncare,
La cei cărora le slujeați,
Pe care idoli îi aveați!
40Pe muntele cel sfânt, pe care
Țara lui Israel îl are –
Pe muntele cel sfânt al Meu –
Casa lui Israel, mereu –
Adică cei ce au să fie
În țară – Îmi vor sluji Mie.
Acolo, parte vor avea
Ei, de bunăvoința Mea.
Voi cere daruri de mâncare
Și roadele dintâi pe care
O să veniți să Mi le dați,
Cu tot ce o să-Mi închinați.
41Ca pe niște miresme-apoi,
Iată, vă voi primi pe voi –
Prin care un miros plăcut,
În față-Mi, se va fi făcut –
După ce fi-veți adunați
Din țările unde v-aflați,
Pe unde fost-ați risipiți.
Atuncea, o să mă sfințiți
Cu toți, în fața tuturor
Popoarelor neamurilor.
42Atuncea, voi veți ști mereu,
Precum că Domnul sunt doar Eu,
Pentru că-n Israel, apoi,
Vă voi aduce înapoi,
Așa precum jurat-am Eu
Părinților voștri, mereu,
Că astă țară minunată,
Vouă are a vă fi dată.
43În ea, vă veți aduce-aminte
De ce-ați făcut mai înainte,
De felu-n care v-ați purtat,
De felu-n care v-ați spurcat
Și vouă înșivă, de voi,
Vi se va face scârbă-apoi,
Din pricina păcatelor
Și a fărădelegilor
Pe care le-ați făcut mereu.
44Veți ști dar, că Domnul sunt Eu,
Pentru că în purtarea Mea
Față de voi, Eu voi avea
Sfântul Meu Nume în vedere
Și nicidecum, după cum cere
Faptele voastre săvârșite
Care stricate sunt vădite,
Căci, casă a lui Israel,
Faptele tale sunt la fel” –
A zis Acela cari mereu
E Domn, precum și Dumnezeu.
Împotriva Ierusalimului și amoniților
45Apoi, Cuvântul Domnului
46Îmi zise: „Fiu al omului,
Acum, spre miazăzi privește
Și împotrivă le vorbește
La cei care se dovedesc
Că-n acea parte locuiesc.
Îndreaptă a ta prorocie,
Către pădurea din câmpie,
Care-i în miazăzi aflată.
47Îi spune dar, pădurii: „Iată
Ce a vorbit Cel cari mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Un foc, în tine, voi aprinde.
Focul acest te va cuprinde
Și îți va mistui de-ndat’,
Copacul verde sau uscat.
Focul acela, nimenea,
Să-l stingă-apoi, nu va putea.
Focul – din miazăzi-ncepând
Și-n miazănoapte ajungând –
Furios are să mistuiască
Tot ce în cale-o să găsească
Și-n felu-acesta, pârjolită,
Pădurea fi-va nimicită.
48Orice făptură va putea,
În vremea ‘ceea, a vedea
Că Eu sunt Domnul, Eu sunt Cel
Care-a aprin focul acel,
Foc cari pădurea a cuprins
Și nu mai poate a fi stins!”
49Atuncea, astfel zis-am eu:
„Ah! Doamne, Dumnezeul meu!
Ei, despre mine, au vorbit
Și iată ce au glăsuit:
„Omul acesta a-nvățat,
Să facă pilde, ne-ncetat!”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca