Ezechiel 30
30
1Atunci, Cuvântul Domnului
2Îmi zise: „Fiu al omului,
Deschide-ți gura și vorbește
Și-n felu-acesta prorocește:
„Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Vă văietați cu toți, căci – iată –
Nenorocită zi se-arată!
3Sosește ziua fioroasă.
Este o zi întunecoasă.
E ziua Domnului, lăsată
Spre a fi neamurilor dată.
4Căci în Egipt e sabia;
La fel și-n Etiopia.
Groaza, pe toți, îi va umplea,
Morți-n Egipt când vor cădea,
Când își va pierde bogăția
Și i se surpă temelia.
5Put, Lud, cu Etiopia
Și Cubul cu Arabia
Și fiii țării dovedite
Cu ele de a fi unite,
Atunci pieri-vor împreună,
Căci sabia o să-i răpună.”
6Domnul a zis: „Cei ce vădesc
Egiptul că îl sprijinesc,
Cădea-vor, căci a lui tărie –
Ce îl umpluse de mândrie –
Are ca să se prăbușească.
De la Migdol, o să pornească
Pân’ la Siena, sabia
Și vor cădea loviți de ea.
Va fi după Cuvântul meu,
Căci Eu sunt Domnul Dumnezeu.”
7Atuncea, ei vor fi loviți
Și au să fie pustiiți,
Fiind în rândul țărilor
Pustii, aflate-n jurul lor,
Cetăți ce fost-au nimicite
Și cari ajuns-au părăsite.
8Atuncea când voi pune foc
Egiptului, vor ști – pe loc –
Că Eu sunt Domnul și-i zdrobesc
Pe toți cei care-l sprijinesc.
9Iată că niște soli, apoi,
Din partea Mea, trimite-voi.
Ei, pe corăbii, vor urca,
Pentru că solii vor pleca
Spre țara Etiopiei,
Să tulbure liniștea ei.
În a Egiptului zi, are
Să îi apuce-o spaimă mare;
Căci lucrurile se-mplinesc,
Așa precum vi le vestesc!”
10Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Mulțimile Egiptului,
Prin mâna împăratului
Care este aflat pe tron
Și stăpânește-n Babilon,
Eu le voi pierde. Așadar,
Le pierd, prin Nebucadențar.
11El și poporul lui – cel care
E mai grozav între popoare –
Vor fi trimiși să nimicească
Țara și să o pustiască.
Ei își vor scoate sabia,
Și-n felu-acesta vor umplea
De morți, țara Egiptului.
12Apoi, canalurile lui
Le voi seca, pentru că vreau,
Celor răi, țara, să le-o dau.
Țara am să o pustiesc
Cu tot ceea ce-o să găsesc
În ea, și chem în ajutor
Doar mâinile străinilor.
Așa va fi, căci – negreșit –
Iată, Eu, Domnul, am vorbit!”
13Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Pe idoli am să-i nimicesc
Și-apoi din Nof am să stârpesc
Toate-ale lui chipuri cioplite
Care deșarte sunt vădite.
Iată că nu o să mai fie
Vreun voievod care să vie
Din al Egiptului ținut.
Egiptu-ntreg va fi umplut
De groaza ce o răspândesc.
14Patrosul am să-l pustiesc.
Voi pune foc Țoanului
Și judec țara Noului.
15Asupra Sinului, apoi,
A Mea urgie turna-voi.
Sinul e cetățuia care,
Țara Egiptului o are.
Pe-aceia care locuiesc
În No, am să îi nimicesc.
16Voi pune foc Egiptului
Și spaimă-n sânul Sinului.
În No, voi face-o crăpătură
Și-l voi deschide prin spărtură;
Iar Noful fi-va cucerit,
Căci peste el va fi venit –
Chiar ziua, în amiaza mare –
Vrăjmașul său, cel crunt și tare.
17Pe tinerii ce-n On ședeau,
Sau cari în Pi-Beset erau,
Îi va ucide sabia.
Cetățile lor vor cădea
Și astfel ele au să fie
Târâte-n urmă în robie.
18Când al Egiptului jug greu
O să-l sfărâme brațul Meu,
Peste Tahpanes, ziua mare
O să se-ntunece în zare.
Tahpanesul – și-a lui mândrie
Născută din a lui tărie –
De-un nor vor fi acoperite,
Iar ale lui cetăți, robite.
19Căci judecățile-Mi rostite
Despre Egipt, vor fi-mplinite
Și-n felu-acesta au să știe
Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”
20Luna întâia se vădea
Din anu-al unsprezecelea
Și n-apucase să apună,
Încă, a șaptea zi din lună.
Atunci, Cuvântul Domnului
21Îmi zise: „Fiu al omului,
Am frânt brațul lui Faraon
Cari în Egipt era pe tron.
Află că n-am să-i oblojesc
Rana. Nu-l însănătoșesc.
Cu mâna nu va mai putea
Să mânuiască sabia.”
22De-aceea, Cel care, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu,
În acest fel a cuvântat:
„Pe cel care e împărat –
Pe cel care e Faraon
Și este, în Egipt, pe tron –
Iată că am o supărare.
Pentru necazul Meu cel mare,
Am să-i frâng brațele. Astfel,
Îi rup și brațul frânt și cel
Care-i rămase bun și tare,
Încât nu va mai fi în stare
Să mânuiască sabia,
Căci ea, din mâini, îi va cădea.
23Pe Egipteni îi risipesc
Și printre neamuri îi gonesc,
Căci va ajunge-al lor popor
În țările neamurilor.
24Îl întăresc pe cel aflat
În Babilon, drept împărat,
Și-n mâna lui pun sabia.
În timpu-acesta vor cădea,
Sfărmate, brațele pe care
Cel ce e Faraon le are,
Să geamă înaintea lui,
Cu geamătul rănitului
Care ajunge ca să cadă,
În ale morții gheare, pradă.
25Voi întări pe cel aflat
În Babilon, ca împărat,
În timp ce brațele pe care
Cel ce e Faraon le are,
Putere, nu vor mai avea,
Pentru că, frânte, vor cădea.
În felu-acesta, au să știe
Că Eu sunt Domnul, pe vecie.
În mâna celui ce-i aflat
În Babilon, drept împărat,
Eu așeza-voi sabia,
Căci este chiar sabia Mea.
Atunci când are s-o rotească
Înspre Egipt și-o să-l lovească,
26Pe Egipteni îi risipesc
Și printre neamuri îi gonesc.
Ajunge-va al lor popor,
În țările neamurilor
Și-n felu-acesta o să știe,
Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”
Selectat acum:
Ezechiel 30: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Ezechiel 30
30
1Atunci, Cuvântul Domnului
2Îmi zise: „Fiu al omului,
Deschide-ți gura și vorbește
Și-n felu-acesta prorocește:
„Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Vă văietați cu toți, căci – iată –
Nenorocită zi se-arată!
3Sosește ziua fioroasă.
Este o zi întunecoasă.
E ziua Domnului, lăsată
Spre a fi neamurilor dată.
4Căci în Egipt e sabia;
La fel și-n Etiopia.
Groaza, pe toți, îi va umplea,
Morți-n Egipt când vor cădea,
Când își va pierde bogăția
Și i se surpă temelia.
5Put, Lud, cu Etiopia
Și Cubul cu Arabia
Și fiii țării dovedite
Cu ele de a fi unite,
Atunci pieri-vor împreună,
Căci sabia o să-i răpună.”
6Domnul a zis: „Cei ce vădesc
Egiptul că îl sprijinesc,
Cădea-vor, căci a lui tărie –
Ce îl umpluse de mândrie –
Are ca să se prăbușească.
De la Migdol, o să pornească
Pân’ la Siena, sabia
Și vor cădea loviți de ea.
Va fi după Cuvântul meu,
Căci Eu sunt Domnul Dumnezeu.”
7Atuncea, ei vor fi loviți
Și au să fie pustiiți,
Fiind în rândul țărilor
Pustii, aflate-n jurul lor,
Cetăți ce fost-au nimicite
Și cari ajuns-au părăsite.
8Atuncea când voi pune foc
Egiptului, vor ști – pe loc –
Că Eu sunt Domnul și-i zdrobesc
Pe toți cei care-l sprijinesc.
9Iată că niște soli, apoi,
Din partea Mea, trimite-voi.
Ei, pe corăbii, vor urca,
Pentru că solii vor pleca
Spre țara Etiopiei,
Să tulbure liniștea ei.
În a Egiptului zi, are
Să îi apuce-o spaimă mare;
Căci lucrurile se-mplinesc,
Așa precum vi le vestesc!”
10Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Mulțimile Egiptului,
Prin mâna împăratului
Care este aflat pe tron
Și stăpânește-n Babilon,
Eu le voi pierde. Așadar,
Le pierd, prin Nebucadențar.
11El și poporul lui – cel care
E mai grozav între popoare –
Vor fi trimiși să nimicească
Țara și să o pustiască.
Ei își vor scoate sabia,
Și-n felu-acesta vor umplea
De morți, țara Egiptului.
12Apoi, canalurile lui
Le voi seca, pentru că vreau,
Celor răi, țara, să le-o dau.
Țara am să o pustiesc
Cu tot ceea ce-o să găsesc
În ea, și chem în ajutor
Doar mâinile străinilor.
Așa va fi, căci – negreșit –
Iată, Eu, Domnul, am vorbit!”
13Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Pe idoli am să-i nimicesc
Și-apoi din Nof am să stârpesc
Toate-ale lui chipuri cioplite
Care deșarte sunt vădite.
Iată că nu o să mai fie
Vreun voievod care să vie
Din al Egiptului ținut.
Egiptu-ntreg va fi umplut
De groaza ce o răspândesc.
14Patrosul am să-l pustiesc.
Voi pune foc Țoanului
Și judec țara Noului.
15Asupra Sinului, apoi,
A Mea urgie turna-voi.
Sinul e cetățuia care,
Țara Egiptului o are.
Pe-aceia care locuiesc
În No, am să îi nimicesc.
16Voi pune foc Egiptului
Și spaimă-n sânul Sinului.
În No, voi face-o crăpătură
Și-l voi deschide prin spărtură;
Iar Noful fi-va cucerit,
Căci peste el va fi venit –
Chiar ziua, în amiaza mare –
Vrăjmașul său, cel crunt și tare.
17Pe tinerii ce-n On ședeau,
Sau cari în Pi-Beset erau,
Îi va ucide sabia.
Cetățile lor vor cădea
Și astfel ele au să fie
Târâte-n urmă în robie.
18Când al Egiptului jug greu
O să-l sfărâme brațul Meu,
Peste Tahpanes, ziua mare
O să se-ntunece în zare.
Tahpanesul – și-a lui mândrie
Născută din a lui tărie –
De-un nor vor fi acoperite,
Iar ale lui cetăți, robite.
19Căci judecățile-Mi rostite
Despre Egipt, vor fi-mplinite
Și-n felu-acesta au să știe
Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”
20Luna întâia se vădea
Din anu-al unsprezecelea
Și n-apucase să apună,
Încă, a șaptea zi din lună.
Atunci, Cuvântul Domnului
21Îmi zise: „Fiu al omului,
Am frânt brațul lui Faraon
Cari în Egipt era pe tron.
Află că n-am să-i oblojesc
Rana. Nu-l însănătoșesc.
Cu mâna nu va mai putea
Să mânuiască sabia.”
22De-aceea, Cel care, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu,
În acest fel a cuvântat:
„Pe cel care e împărat –
Pe cel care e Faraon
Și este, în Egipt, pe tron –
Iată că am o supărare.
Pentru necazul Meu cel mare,
Am să-i frâng brațele. Astfel,
Îi rup și brațul frânt și cel
Care-i rămase bun și tare,
Încât nu va mai fi în stare
Să mânuiască sabia,
Căci ea, din mâini, îi va cădea.
23Pe Egipteni îi risipesc
Și printre neamuri îi gonesc,
Căci va ajunge-al lor popor
În țările neamurilor.
24Îl întăresc pe cel aflat
În Babilon, drept împărat,
Și-n mâna lui pun sabia.
În timpu-acesta vor cădea,
Sfărmate, brațele pe care
Cel ce e Faraon le are,
Să geamă înaintea lui,
Cu geamătul rănitului
Care ajunge ca să cadă,
În ale morții gheare, pradă.
25Voi întări pe cel aflat
În Babilon, ca împărat,
În timp ce brațele pe care
Cel ce e Faraon le are,
Putere, nu vor mai avea,
Pentru că, frânte, vor cădea.
În felu-acesta, au să știe
Că Eu sunt Domnul, pe vecie.
În mâna celui ce-i aflat
În Babilon, drept împărat,
Eu așeza-voi sabia,
Căci este chiar sabia Mea.
Atunci când are s-o rotească
Înspre Egipt și-o să-l lovească,
26Pe Egipteni îi risipesc
Și printre neamuri îi gonesc.
Ajunge-va al lor popor,
În țările neamurilor
Și-n felu-acesta o să știe,
Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca