Ezechiel 33
33
Datoriile prorocilor
1Apoi, Cuvântul Domnului
2Îmi zise: „Fiu al omului,
Vorbește fiilor pe care,
Acum, al tău popor îi are
Și spune-le: „Când veți vedea
Că voi aduce sabia
Peste vreo țară, iar acei
Cari sunt locuitori ai ei,
Pe cineva, alege-vor
Să-l pună drept străjer al lor,
3Iar dacă omul va vedea
Precum că vine sabia –
Ca să lovească-n țara lor –
Și-l înștiințează pe popor,
Sunând din trâmbiță, acel
4Ce-aude când, semn, va da el,
Însă apoi nu se ferește
Iar sabia îl nimicește,
El însuși este vinovat
Și sângele ce s-a vărsat –
Deci chiar sângele omului –
Cădea-va peste capul lui.
5Deci dacă el a auzit
Semnalul, dar nu s-a ferit,
Atunci sângele omului
Cădea-va peste capul lui.
Dar dacă omul se ferește,
Atuncea viața-și izbăvește.
6Dacă străjerul va vedea
Precum că vine sabia –
Ca să lovească-n țara lor –
Și nu dă semn, pentru popor,
Din trâmbiță, să se ferească
Și viața să și-o izbăvească,
Omul pe care va cădea
Și o să-l taie sabia
Are să moară, negreșit,
Pentru păcatul săvârșit,
Dar am să cer sângele lui,
Din mâinile străjerului.”
7Tu, fiu al omului, ești cel
Pus drept străjer, în Israel.
Vei asculta cuvântul Meu,
Pentru că trebuie, mereu,
Să înștiințezi casa pe care
Neamul lui Israel o are.
8Când celui rău, Eu am să-i zic:
„Tu ai să mori!”, însă nimic
Nu-i spui, ca să-l întorci apoi,
Din a lui cale rea, ‘napoi,
Răul acela – negreșit –
Piere căci e nelegiuit,
Dar al lui sânge, să știi bine
Că îl voi cere de la tine.
9Dar dacă tu, însă, vei pune
În fața lui, ce îți voi spune,
Iar el – din calea rea – apoi,
Nu se întoarce înapoi,
Are să moară, negreșit,
Pentru că e nelegiuit,
Însă nevinovat tu ești
Și sufletul ți-l mântuiești.
10De-aceea, fiu al omului,
Să-i spui așa, poporului
Lui Israel: „Bine-ați zis voi:
„Păcatul nostru-i peste noi.
Din a lui pricină, noi știm
Că am ajuns ca să tânjim;
De-aceea, cum putem, apoi,
Să mai trăim, acum, și noi?”
11Tu spune: „Cel care, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu,
A zis: „Pe viața Mea! Nu vreau,
Pe păcătos, morții, să-l dau,
Ci să se-ntoarcă înapoi,
Din calea lui, trăind apoi!
Întoarceți-vă și cătați,
Pe calea rea, să nu călcați!
De ce vrei ca să mori, astfel,
Tu, casă a lui Israel?”
12De-aceea, fiu al omului,
Spune așa poporului:
„Neprihănirea cea pe care
Omul neprihănit o are,
Nu poate să îl mântuiască,
De are să păcătuiască.
De-asemenea, nici omul rău
Nu cade sub păcatul său,
În ziua-n care, înapoi,
Din calea rea, se-ntoarce-apoi.
Nici omul cel neprihănit
Nu va putea fi mântuit,
Căci nu-i lăsat ca să trăiască,
Dacă o să păcătuiască,
În ziua-n care, se-nțelege,
Făcut-a o fărădelege.
13Când zic celui neprihănit,
Cum că trăiește, negreșit –
Dar el se-ncrede-mpins de fire
Doar în a lui neprihănire
Și astfel nu se mai sfiește,
Nelegiuiri, când săvârșește –
Neprihănirea arătată,
La început, va fi uitată,
Iar din nelegiuirea lui,
Vine pieirea omului.
14Dar dacă-i zic omului rău:
„Pieri-vei!”, iar din drumul său,
Se-ntoarce și va fi făcut
Doar ce e bine și plăcut,
15Dacă zălogul, înapoi,
Are ca să îl dea apoi,
Dacă întoarce, negreșit,
Tot ceea ce el a răpit,
Dacă va ține-acea povață
Cari dătătoare e de viață,
Dacă apoi se străduiește
Și făr’delegi nu săvârșește,
Atunci nu piere omu-acel,
Ci va trăi, în acest fel.
16Căci toate ale lui păcate,
De pân’ atunci, vor fi uitate.
Omul acela a făcut
Ce este bine și plăcut
Și va trăi în acest fel,
Prin lucrul bun făcut de el!”
17Fiii poporului pe care
Neamul lui Israel îi are,
Aud că spun, mereu, că „Nu-i
Dreaptă, cărarea Domnului!”
Dar mai degrabă, calea lor –
Calea ăstui întreg popor –
A fi nedreaptă s-a vădit!”
18Dacă cel ce-i neprihănit
Își va lăsa neprihănirea,
Înfăptuind nelegiuirea,
Pentru că a păcătuit,
Are să moară, negreșit.
19Dar dacă, cel rău, înapoi,
Din calea rea se-ntoarce-apoi –
Și dacă el va fi făcut
Ceea ce-i bine și plăcut –
Din astă pricină, firește
Că acel om, apoi, trăiește!
20Pentru că voi ziceți că: „Nu-i
Dreaptă cărarea Domnului!”,
Am să vă judec, mai apoi,
Pe fiecare dintre voi,
După al său umblet. Astfel,
Îl judec Eu, pe Israel!”
21Din anu-al doisprezecelea,
A zecea lună începea,
Căci n-apucase să apună,
Încă, a cincea zi din lună,
De când ajunse ca să fie
Luat poporul în robie.
Un om, atunci, mă căutase,
Căci din Ierusalim scăpase.
Omul acela a venit
La mine și-astfel mi-a vorbit:
„Ascultă ce-ți voi spune-ndată:
Toată cetatea e luată!”
22Dar mâna Domnului venise,
Seara, până când nu sosise
Omul acel, și m-a făcut
Atunci, ca să nu mai fiu mut,
Pentru că gura îmi deschise,
Iar acel om, în zori, venise.
23Atunci, Cuvântul Domnului
24Îmi zise: „Fiu al omului,
Aceia care se vădesc
Că în ruine locuiesc,
În țară-acum, în Israel,
Au cuvântat în acest fel:
„Singur Avram s-a dovedit,
Însă o țară-a moștenit.
Dar noi, așa precum vedem,
În număr, mulți – acum – suntem,
Iar astă țară minunată,
În stăpânire ne-a fost dată!”
25Spune-le dar: „Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu,
A zis în ăst fel: „Voi mâncați
Carnea cu sânge. Ridicați
Ochii la ai voști’ idoli. Voi
Știți să vărsați sânge apoi.
Iar după tot ce săvârșiți,
Vreți, țara, să o stăpâniți?
26În sabie, voi vă puneți
Nădejdea pe care-o aveți.
Doar urâciuni faceți apoi,
Căci fiecare dintre voi
O necinstește pe cea care,
Soață, al său aproape-o are.
Și voi, acuma, vă gândiți
Că țara o s-o stăpâniți?”
27Tu să le spui: „Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu,
A zis: „Pe viața Mea, vorbesc!
Aceia care locuiesc,
Printre ruine, vor cădea
Căci o să-i taie sabia.
Sălbăticiunile-au să vie
La cei care sunt pe câmpie.
Cei care, în loc întărit,
Un adăpost bun și-au găsit –
Și cei din peșteri, bunăoară –
Loviți de ciumă, au să moară.
28Întreaga țară o să fie
Doar o întindere pustie.
Tăria care o avea,
Cu care mult se mai mândrea,
Se va sfârși. Apoi la fel,
Toți munții cei din Israel
Au să ajungă pustiiți,
Fiind de oameni ocoliți.
29Atunci, cu toții au să știe
Că Eu sunt Domnul, pe vecie,
Căci vor vedea cum, mai târziu,
Prefac țara într-un pustiu,
Din pricina păcatelor
Făcute de al lor popor.”
30Ascultă, fiu al omului,
Iată că ai poporului
Copii, de tine doar, vorbesc
Când lângă ziduri se-ntâlnesc
Sau când din ușa caselor
Privesc către vecinii lor.
Ei zic: „Veniți ca să plecăm,
Degrabă, ca să ascultăm
Cuvântul care, negreșit,
Chiar de la Domnul a ieșit!”
31Și iată că ei vin, grămadă,
Voind, în față, ca să șeadă,
S-asculte ceea ce vorbești.
Dar vorbele ce le rostești,
Ei nu vor să le împlinească.
Doar dulce, știu ca să vorbească,
În timp ce inimile lor
Se lasă pradă poftelor.
32Iar pentru ei, tu te-ai făcut
Numai un cântăreț plăcut,
Cu glas frumos și iscusit,
Care anume-i potrivit
Cu cântecul cel minunat
Ce de pe coarde s-a-nălțat.
Ei te ascultă, dar vădesc
Cum că nimic nu împlinesc
Din vorbele ce le rostești,
Din ceea ce le poruncești.
33Atunci când fi-vor împlinite
Aceste lucruri ce-s vestite –
Și toate câte le vestesc
Acuma se și împlinesc! –
Ei au să știe că-n ăst loc,
Printre ei, fost-a un proroc.”
Selectat acum:
Ezechiel 33: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Ezechiel 33
33
Datoriile prorocilor
1Apoi, Cuvântul Domnului
2Îmi zise: „Fiu al omului,
Vorbește fiilor pe care,
Acum, al tău popor îi are
Și spune-le: „Când veți vedea
Că voi aduce sabia
Peste vreo țară, iar acei
Cari sunt locuitori ai ei,
Pe cineva, alege-vor
Să-l pună drept străjer al lor,
3Iar dacă omul va vedea
Precum că vine sabia –
Ca să lovească-n țara lor –
Și-l înștiințează pe popor,
Sunând din trâmbiță, acel
4Ce-aude când, semn, va da el,
Însă apoi nu se ferește
Iar sabia îl nimicește,
El însuși este vinovat
Și sângele ce s-a vărsat –
Deci chiar sângele omului –
Cădea-va peste capul lui.
5Deci dacă el a auzit
Semnalul, dar nu s-a ferit,
Atunci sângele omului
Cădea-va peste capul lui.
Dar dacă omul se ferește,
Atuncea viața-și izbăvește.
6Dacă străjerul va vedea
Precum că vine sabia –
Ca să lovească-n țara lor –
Și nu dă semn, pentru popor,
Din trâmbiță, să se ferească
Și viața să și-o izbăvească,
Omul pe care va cădea
Și o să-l taie sabia
Are să moară, negreșit,
Pentru păcatul săvârșit,
Dar am să cer sângele lui,
Din mâinile străjerului.”
7Tu, fiu al omului, ești cel
Pus drept străjer, în Israel.
Vei asculta cuvântul Meu,
Pentru că trebuie, mereu,
Să înștiințezi casa pe care
Neamul lui Israel o are.
8Când celui rău, Eu am să-i zic:
„Tu ai să mori!”, însă nimic
Nu-i spui, ca să-l întorci apoi,
Din a lui cale rea, ‘napoi,
Răul acela – negreșit –
Piere căci e nelegiuit,
Dar al lui sânge, să știi bine
Că îl voi cere de la tine.
9Dar dacă tu, însă, vei pune
În fața lui, ce îți voi spune,
Iar el – din calea rea – apoi,
Nu se întoarce înapoi,
Are să moară, negreșit,
Pentru că e nelegiuit,
Însă nevinovat tu ești
Și sufletul ți-l mântuiești.
10De-aceea, fiu al omului,
Să-i spui așa, poporului
Lui Israel: „Bine-ați zis voi:
„Păcatul nostru-i peste noi.
Din a lui pricină, noi știm
Că am ajuns ca să tânjim;
De-aceea, cum putem, apoi,
Să mai trăim, acum, și noi?”
11Tu spune: „Cel care, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu,
A zis: „Pe viața Mea! Nu vreau,
Pe păcătos, morții, să-l dau,
Ci să se-ntoarcă înapoi,
Din calea lui, trăind apoi!
Întoarceți-vă și cătați,
Pe calea rea, să nu călcați!
De ce vrei ca să mori, astfel,
Tu, casă a lui Israel?”
12De-aceea, fiu al omului,
Spune așa poporului:
„Neprihănirea cea pe care
Omul neprihănit o are,
Nu poate să îl mântuiască,
De are să păcătuiască.
De-asemenea, nici omul rău
Nu cade sub păcatul său,
În ziua-n care, înapoi,
Din calea rea, se-ntoarce-apoi.
Nici omul cel neprihănit
Nu va putea fi mântuit,
Căci nu-i lăsat ca să trăiască,
Dacă o să păcătuiască,
În ziua-n care, se-nțelege,
Făcut-a o fărădelege.
13Când zic celui neprihănit,
Cum că trăiește, negreșit –
Dar el se-ncrede-mpins de fire
Doar în a lui neprihănire
Și astfel nu se mai sfiește,
Nelegiuiri, când săvârșește –
Neprihănirea arătată,
La început, va fi uitată,
Iar din nelegiuirea lui,
Vine pieirea omului.
14Dar dacă-i zic omului rău:
„Pieri-vei!”, iar din drumul său,
Se-ntoarce și va fi făcut
Doar ce e bine și plăcut,
15Dacă zălogul, înapoi,
Are ca să îl dea apoi,
Dacă întoarce, negreșit,
Tot ceea ce el a răpit,
Dacă va ține-acea povață
Cari dătătoare e de viață,
Dacă apoi se străduiește
Și făr’delegi nu săvârșește,
Atunci nu piere omu-acel,
Ci va trăi, în acest fel.
16Căci toate ale lui păcate,
De pân’ atunci, vor fi uitate.
Omul acela a făcut
Ce este bine și plăcut
Și va trăi în acest fel,
Prin lucrul bun făcut de el!”
17Fiii poporului pe care
Neamul lui Israel îi are,
Aud că spun, mereu, că „Nu-i
Dreaptă, cărarea Domnului!”
Dar mai degrabă, calea lor –
Calea ăstui întreg popor –
A fi nedreaptă s-a vădit!”
18Dacă cel ce-i neprihănit
Își va lăsa neprihănirea,
Înfăptuind nelegiuirea,
Pentru că a păcătuit,
Are să moară, negreșit.
19Dar dacă, cel rău, înapoi,
Din calea rea se-ntoarce-apoi –
Și dacă el va fi făcut
Ceea ce-i bine și plăcut –
Din astă pricină, firește
Că acel om, apoi, trăiește!
20Pentru că voi ziceți că: „Nu-i
Dreaptă cărarea Domnului!”,
Am să vă judec, mai apoi,
Pe fiecare dintre voi,
După al său umblet. Astfel,
Îl judec Eu, pe Israel!”
21Din anu-al doisprezecelea,
A zecea lună începea,
Căci n-apucase să apună,
Încă, a cincea zi din lună,
De când ajunse ca să fie
Luat poporul în robie.
Un om, atunci, mă căutase,
Căci din Ierusalim scăpase.
Omul acela a venit
La mine și-astfel mi-a vorbit:
„Ascultă ce-ți voi spune-ndată:
Toată cetatea e luată!”
22Dar mâna Domnului venise,
Seara, până când nu sosise
Omul acel, și m-a făcut
Atunci, ca să nu mai fiu mut,
Pentru că gura îmi deschise,
Iar acel om, în zori, venise.
23Atunci, Cuvântul Domnului
24Îmi zise: „Fiu al omului,
Aceia care se vădesc
Că în ruine locuiesc,
În țară-acum, în Israel,
Au cuvântat în acest fel:
„Singur Avram s-a dovedit,
Însă o țară-a moștenit.
Dar noi, așa precum vedem,
În număr, mulți – acum – suntem,
Iar astă țară minunată,
În stăpânire ne-a fost dată!”
25Spune-le dar: „Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu,
A zis în ăst fel: „Voi mâncați
Carnea cu sânge. Ridicați
Ochii la ai voști’ idoli. Voi
Știți să vărsați sânge apoi.
Iar după tot ce săvârșiți,
Vreți, țara, să o stăpâniți?
26În sabie, voi vă puneți
Nădejdea pe care-o aveți.
Doar urâciuni faceți apoi,
Căci fiecare dintre voi
O necinstește pe cea care,
Soață, al său aproape-o are.
Și voi, acuma, vă gândiți
Că țara o s-o stăpâniți?”
27Tu să le spui: „Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu,
A zis: „Pe viața Mea, vorbesc!
Aceia care locuiesc,
Printre ruine, vor cădea
Căci o să-i taie sabia.
Sălbăticiunile-au să vie
La cei care sunt pe câmpie.
Cei care, în loc întărit,
Un adăpost bun și-au găsit –
Și cei din peșteri, bunăoară –
Loviți de ciumă, au să moară.
28Întreaga țară o să fie
Doar o întindere pustie.
Tăria care o avea,
Cu care mult se mai mândrea,
Se va sfârși. Apoi la fel,
Toți munții cei din Israel
Au să ajungă pustiiți,
Fiind de oameni ocoliți.
29Atunci, cu toții au să știe
Că Eu sunt Domnul, pe vecie,
Căci vor vedea cum, mai târziu,
Prefac țara într-un pustiu,
Din pricina păcatelor
Făcute de al lor popor.”
30Ascultă, fiu al omului,
Iată că ai poporului
Copii, de tine doar, vorbesc
Când lângă ziduri se-ntâlnesc
Sau când din ușa caselor
Privesc către vecinii lor.
Ei zic: „Veniți ca să plecăm,
Degrabă, ca să ascultăm
Cuvântul care, negreșit,
Chiar de la Domnul a ieșit!”
31Și iată că ei vin, grămadă,
Voind, în față, ca să șeadă,
S-asculte ceea ce vorbești.
Dar vorbele ce le rostești,
Ei nu vor să le împlinească.
Doar dulce, știu ca să vorbească,
În timp ce inimile lor
Se lasă pradă poftelor.
32Iar pentru ei, tu te-ai făcut
Numai un cântăreț plăcut,
Cu glas frumos și iscusit,
Care anume-i potrivit
Cu cântecul cel minunat
Ce de pe coarde s-a-nălțat.
Ei te ascultă, dar vădesc
Cum că nimic nu împlinesc
Din vorbele ce le rostești,
Din ceea ce le poruncești.
33Atunci când fi-vor împlinite
Aceste lucruri ce-s vestite –
Și toate câte le vestesc
Acuma se și împlinesc! –
Ei au să știe că-n ăst loc,
Printre ei, fost-a un proroc.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca