Ezra 9
9
Rugăciunea lui Ezra
1După ce lucrul s-a sfârșit,
Toți căpitanii au venit,
La mine și au cuvântat:
„Ascultă dar, ce s-a-ntâmplat:
Întreg poporul Israel –
Și preoți și Leviți cu el –
Să știi că nu s-au despărțit
De oamenii ce-au locuit
În aste țări, ci au făcut
Doar urâciuni, cum au văzut
La neamul Canaaniților,
Precum și al Hetiților.
Făcut-au ca și Fereziții,
Ca Iebusiții și-Amoniții,
Ca neamul Moabiților,
Sau cel al Amoriților.
Ceea ce în Egipt văzură,
Să știi dar, că și ei făcură.
2Din alte neamuri, și-au luat
Neveste și-au amestecat –
În acest fel – neamul cel sfânt,
Cu altele, de pe pământ.
Iar cei care s-au dovedit
Primii care au săvârșit
Acest păcat, au fost cei cari
Peste popor erau, mai mari,
Căci ei erau conducători,
Drept căpitani și dregători.”
3Atuncea când am auzit
Lucrul acesta, m-am mâhnit.
Straiul pe care l-am purtat –
Și-a mea manta – le-am sfâșiat.
Mi-am smuls părul din cap de-ndată
Și a mea barbă, totodată.
4Apoi, la mine au venit
Aceia care au vădit
Că teamă au avut, mereu,
De vorbele lui Dumnezeu,
Din pricina păcatului
Făcut de tot poporul Lui
Cari din robie a ieșit.
Eu, jos, m-am așezat, mâhnit,
Pân’ s-a făcut noapte afară.
5Când se dădea jertfa de seară,
De la pământ m-am ridicat.
În urmă, am îngenunchiat
Și mâinile mi-am întins eu,
Spre Domnul Dumnezeul meu,
6Zicând: „O Doamne, sunt uimit
De cele ce le-am auzit
Și-acuma iată, mi-e rușine
Să-mi ridic fața către Tine,
Pentru că răul săvârșit,
De-al meu popor, s-a înmulțit
Și pân’ la cer au răzbătut
Greșelile ce le-am făcut.
7De când părinții ne-au trăit
Și până azi, ne-am dovedit –
Fără-ncetare – vinovați.
Tocmai de-aceea, am fost dați
În mâinile străinilor,
Drept pradă săbiilor lor.
De-aceea, robi am fost luați
Și de rușine-am fost lăsați.
De-aceea, fost-am jefuiți
Și printre neamuri risipiți.
8Dar Dumnezeul nost’ apoi –
Totuși – S-a îndurat de noi,
Căci câțiva oameni ne-a lăsat
Cari din robie au scăpat,
Iar adăpost, pe-acest pământ,
Ne-a dat, în locul Lui cel sfânt,
Unde apoi ne-a luminat
Și-unde putință ne-a lăsat
Să răsuflăm, tari să ne ție,
Când înduram aspra robie.
9Chiar dacă suntem înrobiți,
Totuși nu suntem părăsiți
De Dumnezeu, căci El – spre noi –
Făcut-a să se-ndrepte-apoi,
Bunăvoința celor cari
Se află-n Persia mai mari.
Astfel, noi – sprijin – am primit,
Încât din nou, am construit
Casa lui Dumnezeu, pe care
El – în Ierusalim – o are.
Acuma, noi avem un rost
Și-avem, în Iuda, adăpost.
10Doamne, ce vom mai spune-apoi,
După aceste lucruri, noi?
Căci iată, nu am împlinit
Ceea ce Tu ne-ai poruncit.
11Poruncile ce nu le-ai dat
Tu, prin proroci, noi le-am călcat.
Tu le-ai vorbit în acest fel
Copiilor lui Israel:
„Țara în care-o să intrați –
În stăpânire s-o luați –
Este o țară minunată,
Însă ea este întinată
De făr’delegi și urâciuni,
Necurății și spurcăciuni
Pe care-acum le săvârșesc
Popoarele ce-o locuiesc.
12Fetele voastre, nu le dați,
Fiilor lor și nu luați –
Din ale lor fete – soții,
Date pentru ai voștri fii.
Să nu se uite-al Meu popor,
La starea propășirii lor.
În felu-acesta veți fi tari
Și voi veți fi aceia cari,
Doar roade bune-o să mâncați,
Iar țara aveți s-o lăsați
Urmașilor, drept moștenire,
Pe veci s-o aibă-n stăpânire.”
13După tot ce ni s-a-ntâmplat –
Din pricini date de păcat –
Tu Doamne, nu ne-ai părăsit,
Chiar dacă am păcătuit.
Acuma, dacă am scăpat –
Și dacă-n viață ne-ai păstrat –
14E cuvenit ca să călcăm
Porunca Ta și să cătăm,
Cu cei pe care îi găsim
În țară, să ne încuscrim?
N-ar izbucni a Ta mânie?
Ea, peste noi, n-are să vie?
Nu va fi oare, nimicită
Și rămășița izbăvită
Care acum, ajuns-a iară,
Să se întoarcă-n a sa țară?
15O Doamne, Tu ești drept, mereu.
Tu ești al nostru Dumnezeu.
O rămășiță, suntem noi,
Venită-n țară, înapoi.
Noi, cei care am fost robiți,
Suntem – prin Tine – izbăviți.
‘Naintea Ta suntem aflați
Asemeni unor vinovați.
De-aceea, nici nu putem sta
Acuma, înaintea Ta.”
Selectat acum:
Ezra 9: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Ezra 9
9
Rugăciunea lui Ezra
1După ce lucrul s-a sfârșit,
Toți căpitanii au venit,
La mine și au cuvântat:
„Ascultă dar, ce s-a-ntâmplat:
Întreg poporul Israel –
Și preoți și Leviți cu el –
Să știi că nu s-au despărțit
De oamenii ce-au locuit
În aste țări, ci au făcut
Doar urâciuni, cum au văzut
La neamul Canaaniților,
Precum și al Hetiților.
Făcut-au ca și Fereziții,
Ca Iebusiții și-Amoniții,
Ca neamul Moabiților,
Sau cel al Amoriților.
Ceea ce în Egipt văzură,
Să știi dar, că și ei făcură.
2Din alte neamuri, și-au luat
Neveste și-au amestecat –
În acest fel – neamul cel sfânt,
Cu altele, de pe pământ.
Iar cei care s-au dovedit
Primii care au săvârșit
Acest păcat, au fost cei cari
Peste popor erau, mai mari,
Căci ei erau conducători,
Drept căpitani și dregători.”
3Atuncea când am auzit
Lucrul acesta, m-am mâhnit.
Straiul pe care l-am purtat –
Și-a mea manta – le-am sfâșiat.
Mi-am smuls părul din cap de-ndată
Și a mea barbă, totodată.
4Apoi, la mine au venit
Aceia care au vădit
Că teamă au avut, mereu,
De vorbele lui Dumnezeu,
Din pricina păcatului
Făcut de tot poporul Lui
Cari din robie a ieșit.
Eu, jos, m-am așezat, mâhnit,
Pân’ s-a făcut noapte afară.
5Când se dădea jertfa de seară,
De la pământ m-am ridicat.
În urmă, am îngenunchiat
Și mâinile mi-am întins eu,
Spre Domnul Dumnezeul meu,
6Zicând: „O Doamne, sunt uimit
De cele ce le-am auzit
Și-acuma iată, mi-e rușine
Să-mi ridic fața către Tine,
Pentru că răul săvârșit,
De-al meu popor, s-a înmulțit
Și pân’ la cer au răzbătut
Greșelile ce le-am făcut.
7De când părinții ne-au trăit
Și până azi, ne-am dovedit –
Fără-ncetare – vinovați.
Tocmai de-aceea, am fost dați
În mâinile străinilor,
Drept pradă săbiilor lor.
De-aceea, robi am fost luați
Și de rușine-am fost lăsați.
De-aceea, fost-am jefuiți
Și printre neamuri risipiți.
8Dar Dumnezeul nost’ apoi –
Totuși – S-a îndurat de noi,
Căci câțiva oameni ne-a lăsat
Cari din robie au scăpat,
Iar adăpost, pe-acest pământ,
Ne-a dat, în locul Lui cel sfânt,
Unde apoi ne-a luminat
Și-unde putință ne-a lăsat
Să răsuflăm, tari să ne ție,
Când înduram aspra robie.
9Chiar dacă suntem înrobiți,
Totuși nu suntem părăsiți
De Dumnezeu, căci El – spre noi –
Făcut-a să se-ndrepte-apoi,
Bunăvoința celor cari
Se află-n Persia mai mari.
Astfel, noi – sprijin – am primit,
Încât din nou, am construit
Casa lui Dumnezeu, pe care
El – în Ierusalim – o are.
Acuma, noi avem un rost
Și-avem, în Iuda, adăpost.
10Doamne, ce vom mai spune-apoi,
După aceste lucruri, noi?
Căci iată, nu am împlinit
Ceea ce Tu ne-ai poruncit.
11Poruncile ce nu le-ai dat
Tu, prin proroci, noi le-am călcat.
Tu le-ai vorbit în acest fel
Copiilor lui Israel:
„Țara în care-o să intrați –
În stăpânire s-o luați –
Este o țară minunată,
Însă ea este întinată
De făr’delegi și urâciuni,
Necurății și spurcăciuni
Pe care-acum le săvârșesc
Popoarele ce-o locuiesc.
12Fetele voastre, nu le dați,
Fiilor lor și nu luați –
Din ale lor fete – soții,
Date pentru ai voștri fii.
Să nu se uite-al Meu popor,
La starea propășirii lor.
În felu-acesta veți fi tari
Și voi veți fi aceia cari,
Doar roade bune-o să mâncați,
Iar țara aveți s-o lăsați
Urmașilor, drept moștenire,
Pe veci s-o aibă-n stăpânire.”
13După tot ce ni s-a-ntâmplat –
Din pricini date de păcat –
Tu Doamne, nu ne-ai părăsit,
Chiar dacă am păcătuit.
Acuma, dacă am scăpat –
Și dacă-n viață ne-ai păstrat –
14E cuvenit ca să călcăm
Porunca Ta și să cătăm,
Cu cei pe care îi găsim
În țară, să ne încuscrim?
N-ar izbucni a Ta mânie?
Ea, peste noi, n-are să vie?
Nu va fi oare, nimicită
Și rămășița izbăvită
Care acum, ajuns-a iară,
Să se întoarcă-n a sa țară?
15O Doamne, Tu ești drept, mereu.
Tu ești al nostru Dumnezeu.
O rămășiță, suntem noi,
Venită-n țară, înapoi.
Noi, cei care am fost robiți,
Suntem – prin Tine – izbăviți.
‘Naintea Ta suntem aflați
Asemeni unor vinovați.
De-aceea, nici nu putem sta
Acuma, înaintea Ta.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca