Galateni 4
4
Moștenitorul și credința
1„Însă, când cel ce moștenește,
Nevârstnic, încă, se vădește,
Nu-i mai presus – pot ca să zic –
Față de-un rob, chiar cu nimic –
Măcar că el, precum se știe,
Stăpân, pe toate, o să fie.
2El e, sub epitropi, aflat
Și e, de-ngrijitori, vegheat,
Până când vremea rânduită,
De tatăl său, va fi-mplinită.
3La fel, și noi, pe când eram
Nevârstnici încă, ne găseam
Înconjurați de-acea vâltoare
A-nvățăturii-ncepătoare,
Pe care, lumea o avea
Și-n care, robi, ea ne ținea.
4Dar când venit-a, peste fire,
A vremurilor împlinire,
Tatăl, din ceruri – cum a zis –
Pe al Său Fiu, ni L-a trimis –
Cari, prin femeie-i zămislit
Și cari, sub Lege, a venit –
5Pentru a fi răscumpărați
Cei cari, sub Lege, sunt aflați
Și pentru a putea apoi,
A căpăta-nfiere, noi.
6Iar dacă Tatălui de Sus,
Fii Îi suntem, acum v-a pus,
În inimi, Duhul Sfânt, pe care,
Doar Fiul Său, Iisus, Îl are,
Iar Duhu-acesta strigă – iată –
„Ava”, ceea ce-nseamnă „Tată!”
7Așa că nu rob, ești, găsit,
Ci fiu, acum ești socotit.
Dacă ești fiu, prin Dumnezeu,
Ești și moștenitor, mereu.”
Galatenii și învățătorii mincinoși
8„Odinioară, nu-L știați
Pe Dumnezeu și robi erați,
La cei ce n-au fost dumnezei
Și îi slujeați, astfel, pe ei.
9Acuma, vremea a trecut,
Iar după ce L-ați cunoscut
Pe Dumnezeu – sau, spus altfel,
Voi fost-ați cunoscuți, de El –
Cum vă puteți întoarce, oare,
La-nvățătura-ncepătoare –
Săracă, slabă – și voiți,
Pe ea, din nou, să o slujiți?
10Cum văd, păziți, acuma, voi,
Vremi, zile, luni și ani apoi.
11Mă tem să nu mă fi trezit
Că, pentru voi, m-am ostenit
Zadarnic, fără vreun folos.
12Dar fraților, vă rog frumos,
Să fiți asemeni mie-apoi,
Pentru că și eu sunt ca voi.
Căci nedreptăți – cum am văzut –
Mie, nicicând, nu mi-ați făcut.
13Prea bine știți că, orișicui,
În neputința trupului,
Întâia oară, am venit
Și, Evanghelia, am vestit.
14Atunci, dispreț, n-ați arătat
Și nici dezgust n-ați căpătat,
De ceea ce era apoi,
Drept o ispită, pentru voi,
În trupul meu. Ba, m-ați primit
Ca pe un înger, ce-a sosit,
De la slăvitul Dumnezeu,
Parcă, Hristos, eram chiar eu.
15Unde e fericirea care
Vă-nsuflețea, pe fiecare?
Mărturisesc căci am văzut,
Atunci, că de s-ar fi putut,
În stare ar fi fost oricine,
Să își dea ochii, pentru mine.
16Oare, vrăjmaș v-am devenit,
Când, adevărul, l-am rostit?
17Ei nu au râvnă, pentru voi,
Cu gânduri bune, ci, de noi,
Încearcă să vă dezlipească,
Voind apoi, să dobândească
A voastră râvnă – dragii mei –
S-o folosească, pentru ei.
18E foarte bine – vă spun eu –
De râvnă, să fiți plini, mereu,
Nu doar atuncea când sosesc,
Sau când, la voi, eu mă găsesc.
19Voi sunteți copilașii mei,
Pentru că voi sunteți acei
Care mă faceți, cu putere,
Să simt a nașterii durere,
Până când iar, Hristos, apoi,
Își dobândește chip, în voi.
20O, cât de mult aș vrea acum,
Să fiu cu voi, și nu pe drum,
Și să-mi schimb glasul, căci nu știu
Ce să mai cred, acum când scriu!”
Pilda Agarei și a Sarei
21„Supuneți-mi voi – care voiți,
Sub Lege, să v-adăpostiți –
Oare, de Lege, n-ascultați?
22Căci este scris, dragii mei frați,
Cum că Avram a dobândit
Doi fii: întâiul i-a venit,
Printr-o femeie ce-l slujea,
Pe care, roabă, o avea;
Femeia cari i-a zămislit
Al doilea fiu, s-a dovedit
Că slobozenie a avut.
23Dacă întâiul s-a născut
În chip firesc, al doilea, care
Din mamă slobodă apare,
Născut e prin făgăduința
Care a împlinit credința.
24Să știți că lucrurile-acele
Ascund un înțeles, în ele.
De-aceea, să luați aminte
Că ele-s două legăminte.
Pe muntele Sinai făcut,
E primul legământ avut,
Cari e Agar, având să fie
Cel care naște doar robie.
25Căci prin Sinai e-ntruchipată
Roaba Agar, de astă dată.
El e-n Arabia – cum știm –
Și-arată spre Ierusalim,
Care, acuma, negreșit –
Cu-ai săi copii – este robit.
26Ierusalimul cel de sus
E însă-n libertate pus,
Și-o spun pentru știința voastră,
Precum că el e mama noastră.
27Fiindcă scrie într-un loc:
„Te bucură, căci ai noroc,
Tu care, stearpă, te găsești!
De-aceea, tu să izbucnești
În strigăte de bucurie
Și să tresalți, căci nu-ți vin ție,
Durerile cele pe care,
Cea care naște, doar le are!
Iată că tu ai fost scutită!
Femeia care-i părăsită,
Mai mulți copii a căpătat,
Decât cea care-i cu bărbat.”
28Acuma, fraților, și voi
Ca și Isac sunteți apoi,
Adică fii ce-i dă credința
Spre-a împlini făgăduința.
29Și cum, atunci, s-a întâmplat –
Cel ce firesc s-a întrupat,
Pe cel care-i prin Duh venit,
Neîncetat, l-a prigonit –
La fel, se-ntâmplă și acum,
Când ne aflăm, pe-al vieții drum.
30Dar nu știți, oare, ce s-a zis,
Ceea ce în Scriptură-i scris?
Iată ce scrie, dragii mei:
„Pe roabă și pe fiul ei,
Să-i izgonești, căci, negreșit,
Nu al ei fiu e hărăzit
Ca moștenirea s-o primească
Și, împreună, s-o-mpărțească,
Cu fiul ce l-a zămislit
Femeia care s-a vădit
Că slobodă este mereu.”
31De-aceea, fraților, zic eu,
Că nu suntem copiii care
Femeia ce e roabă-i are,
Ci fii ajuns-am a fi noi,
Ai celei slobode apoi.
Hristos, pe noi, ne-a izbăvit
Și-n acest fel, ne-a slobozit.”
Selectat acum:
Galateni 4: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Galateni 4
4
Moștenitorul și credința
1„Însă, când cel ce moștenește,
Nevârstnic, încă, se vădește,
Nu-i mai presus – pot ca să zic –
Față de-un rob, chiar cu nimic –
Măcar că el, precum se știe,
Stăpân, pe toate, o să fie.
2El e, sub epitropi, aflat
Și e, de-ngrijitori, vegheat,
Până când vremea rânduită,
De tatăl său, va fi-mplinită.
3La fel, și noi, pe când eram
Nevârstnici încă, ne găseam
Înconjurați de-acea vâltoare
A-nvățăturii-ncepătoare,
Pe care, lumea o avea
Și-n care, robi, ea ne ținea.
4Dar când venit-a, peste fire,
A vremurilor împlinire,
Tatăl, din ceruri – cum a zis –
Pe al Său Fiu, ni L-a trimis –
Cari, prin femeie-i zămislit
Și cari, sub Lege, a venit –
5Pentru a fi răscumpărați
Cei cari, sub Lege, sunt aflați
Și pentru a putea apoi,
A căpăta-nfiere, noi.
6Iar dacă Tatălui de Sus,
Fii Îi suntem, acum v-a pus,
În inimi, Duhul Sfânt, pe care,
Doar Fiul Său, Iisus, Îl are,
Iar Duhu-acesta strigă – iată –
„Ava”, ceea ce-nseamnă „Tată!”
7Așa că nu rob, ești, găsit,
Ci fiu, acum ești socotit.
Dacă ești fiu, prin Dumnezeu,
Ești și moștenitor, mereu.”
Galatenii și învățătorii mincinoși
8„Odinioară, nu-L știați
Pe Dumnezeu și robi erați,
La cei ce n-au fost dumnezei
Și îi slujeați, astfel, pe ei.
9Acuma, vremea a trecut,
Iar după ce L-ați cunoscut
Pe Dumnezeu – sau, spus altfel,
Voi fost-ați cunoscuți, de El –
Cum vă puteți întoarce, oare,
La-nvățătura-ncepătoare –
Săracă, slabă – și voiți,
Pe ea, din nou, să o slujiți?
10Cum văd, păziți, acuma, voi,
Vremi, zile, luni și ani apoi.
11Mă tem să nu mă fi trezit
Că, pentru voi, m-am ostenit
Zadarnic, fără vreun folos.
12Dar fraților, vă rog frumos,
Să fiți asemeni mie-apoi,
Pentru că și eu sunt ca voi.
Căci nedreptăți – cum am văzut –
Mie, nicicând, nu mi-ați făcut.
13Prea bine știți că, orișicui,
În neputința trupului,
Întâia oară, am venit
Și, Evanghelia, am vestit.
14Atunci, dispreț, n-ați arătat
Și nici dezgust n-ați căpătat,
De ceea ce era apoi,
Drept o ispită, pentru voi,
În trupul meu. Ba, m-ați primit
Ca pe un înger, ce-a sosit,
De la slăvitul Dumnezeu,
Parcă, Hristos, eram chiar eu.
15Unde e fericirea care
Vă-nsuflețea, pe fiecare?
Mărturisesc căci am văzut,
Atunci, că de s-ar fi putut,
În stare ar fi fost oricine,
Să își dea ochii, pentru mine.
16Oare, vrăjmaș v-am devenit,
Când, adevărul, l-am rostit?
17Ei nu au râvnă, pentru voi,
Cu gânduri bune, ci, de noi,
Încearcă să vă dezlipească,
Voind apoi, să dobândească
A voastră râvnă – dragii mei –
S-o folosească, pentru ei.
18E foarte bine – vă spun eu –
De râvnă, să fiți plini, mereu,
Nu doar atuncea când sosesc,
Sau când, la voi, eu mă găsesc.
19Voi sunteți copilașii mei,
Pentru că voi sunteți acei
Care mă faceți, cu putere,
Să simt a nașterii durere,
Până când iar, Hristos, apoi,
Își dobândește chip, în voi.
20O, cât de mult aș vrea acum,
Să fiu cu voi, și nu pe drum,
Și să-mi schimb glasul, căci nu știu
Ce să mai cred, acum când scriu!”
Pilda Agarei și a Sarei
21„Supuneți-mi voi – care voiți,
Sub Lege, să v-adăpostiți –
Oare, de Lege, n-ascultați?
22Căci este scris, dragii mei frați,
Cum că Avram a dobândit
Doi fii: întâiul i-a venit,
Printr-o femeie ce-l slujea,
Pe care, roabă, o avea;
Femeia cari i-a zămislit
Al doilea fiu, s-a dovedit
Că slobozenie a avut.
23Dacă întâiul s-a născut
În chip firesc, al doilea, care
Din mamă slobodă apare,
Născut e prin făgăduința
Care a împlinit credința.
24Să știți că lucrurile-acele
Ascund un înțeles, în ele.
De-aceea, să luați aminte
Că ele-s două legăminte.
Pe muntele Sinai făcut,
E primul legământ avut,
Cari e Agar, având să fie
Cel care naște doar robie.
25Căci prin Sinai e-ntruchipată
Roaba Agar, de astă dată.
El e-n Arabia – cum știm –
Și-arată spre Ierusalim,
Care, acuma, negreșit –
Cu-ai săi copii – este robit.
26Ierusalimul cel de sus
E însă-n libertate pus,
Și-o spun pentru știința voastră,
Precum că el e mama noastră.
27Fiindcă scrie într-un loc:
„Te bucură, căci ai noroc,
Tu care, stearpă, te găsești!
De-aceea, tu să izbucnești
În strigăte de bucurie
Și să tresalți, căci nu-ți vin ție,
Durerile cele pe care,
Cea care naște, doar le are!
Iată că tu ai fost scutită!
Femeia care-i părăsită,
Mai mulți copii a căpătat,
Decât cea care-i cu bărbat.”
28Acuma, fraților, și voi
Ca și Isac sunteți apoi,
Adică fii ce-i dă credința
Spre-a împlini făgăduința.
29Și cum, atunci, s-a întâmplat –
Cel ce firesc s-a întrupat,
Pe cel care-i prin Duh venit,
Neîncetat, l-a prigonit –
La fel, se-ntâmplă și acum,
Când ne aflăm, pe-al vieții drum.
30Dar nu știți, oare, ce s-a zis,
Ceea ce în Scriptură-i scris?
Iată ce scrie, dragii mei:
„Pe roabă și pe fiul ei,
Să-i izgonești, căci, negreșit,
Nu al ei fiu e hărăzit
Ca moștenirea s-o primească
Și, împreună, s-o-mpărțească,
Cu fiul ce l-a zămislit
Femeia care s-a vădit
Că slobodă este mereu.”
31De-aceea, fraților, zic eu,
Că nu suntem copiii care
Femeia ce e roabă-i are,
Ci fii ajuns-am a fi noi,
Ai celei slobode apoi.
Hristos, pe noi, ne-a izbăvit
Și-n acest fel, ne-a slobozit.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca