Geneza 25:19-26

Isac e fiul lui Avram; Iată dar spița lui de neam: Patru decenii a-mplinit, Atunci când s-a căsătorit. Rebeca e a lui soție. Ea, fiică-i e – precum se știe – Lui Betuel, zis Arameul, Ce-i frate cu Laban Evreul, Care ședea-n Padan-Aram. Toți erau rude cu Avram. Padan-Aramul cuprindea, Pe-atunci, Mesopotamia. Isac se rugă Domnului, Pentru Rebeca – soața lui – Căci era stearpă. Dumnezeu, I-a ascultat glasul, mereu. Rebeca, fiind vindecată, Rămase dar, însărcinată. Cei doi copii, care urmau Ca să se nască, se băteau În pântecele ei, mereu. Atuncea ea, pe Dumnezeu, L-a întrebat, foarte mirată: „De ce mai sunt însărcinată?” El i-a răspuns, din cerul Său: „Află că-n pântecele tău, Se află două neamuri, care Vor zămisli două popoare; Acestea fi-vor despărțite, Din tine, când vor fi ieșite. Unul din neamul ce-o să vie, Cu mult mai mare o să fie; Iar cel mai mic, slugă îl are, Pe cel care va fi mai mare.” Când timpul i s-a împlinit, Doi gemeni, ea a zămislit. Primul copil se arăta Roșu de tot – ca o manta Din păr lucrată; i-au găsit „Esau”, drept nume potrivit, Căci s-au luat după culoare, După a lui înfățișare. În urmă, grabnic, a venit Al doilea fiu. El a ieșit Ținând cu mâna de călcâi, Pe cel ce s-a născut întâi. Plecând de la ce s-a-ntâmplat, „Iacov”, copilu-a fost chemat. Iată dar, cum au fost traduse Aceste nume: i se spuse Esau – „Păros” – celui dintâi, Și „Cel ce ține de călcâi”, Celui de-al doilea, căci firește, „Iacov” se cheamă-n evreiește. Isac, când fiii-i s-au născut, Șase decenii a avut.