În vremea ‘ceea, s-a-ntâmplat
Că Faraon s-a supărat
Pe doi slujbași împărătești –
Paharnic și pitar. Acești,
Ceva anume-au săvârșit,
Astfel încât au reușit,
Asupra lor, ca să stârnească
Toată furia-mpărătească.
Așa se face că-au fost puși
Sub paza străjilor și duși
În temnița, unde ședea
Și Iosif prins, asemenea.
Iar căpitanul străjilor
Îl puse supraveghetor –
Peste acești doi demnitari –
Pe Iosif – robul Evreu – cari
Făcea de slujbă, lângă ei.
Au stat, închiși, oameni-acei,
Mai multă vreme. S-a-ntâmplat
Că într-o noapte au visat –
Cei doi – câte un vis, și care
Putea chiar o interpretare
Ca să primească, negreșit.
În zori, când Iosif a venit,
Văzându-i triști, i-a întrebat:
„Spuneți, ce vi s-a întâmplat?
De ce, în astă zi-nsorită,
Fața vă e așa mâhnită?”
Ei au răspuns: „Noi am visat
Câte un vis foarte ciudat.
Dar nimeni n-o să se găsească,
Să poată să le tălmăcească.”
„Ăst înțeles e-al Domnului,
Dar fiecare – visul lui –
Vă rog să mi-l istorisiți –
Bine-nțeles, dacă doriți.”
Paharnicul, atunci, a zis:
„Bine. Ascultă al meu vis:
Priveam și, înaintea mea,
O vie falnică creștea.
Dădu lăstari via din vis,
Iar apoi, floarea și-a deschis,
Și-n urmă, struguri a făcut.
Atunci, în mână am avut
Chiar al lui Faraon pahar.
Eu, struguri, stors-am în el, iar
Apoi, paharul i l-am dat
Lui Faraon. Asta-am visat.”
Iosif i-a spus: „Ascultă dar:
Mlădițele-s trei zile, iar –
După trei zile – ieși-vei,
Din temniță. Din nou, fi-vei
Paharnic. Deci, în slujba ta,
Ai să fii pus. Vei căpăta
Locul avut. Stăpânul tău
Își va primi, paharul său,
Din mâna ta, ca mai ‘nainte.
Te rog numai, adu-ți aminte –
Când iarăș’ fi-vei fericit –
De mine și de ce-am vorbit.
Vreau să te porți cu bunătate,
Să pui o vorbă – de se poate –
La Faraon, și pentru mine –
Să ies din casa asta! Bine?
Cu sila, eu am fost luat,
Din țara mea, și aruncat
În temniță. Dar n-am greșit –
Nimica rău, n-am săvârșit.”
Mai marele pitarilor
A ascultat vorbirea lor,
Iar tălmăcirea ce-a fost dată
De Iosif, i-a plăcut și-ndată,
Plin de speranță, el a zis:
„Iată acum, și al meu vis:
Pe cap, trei coșuri, eu purtam –
Cu pâine albă. Mai aveam,
În coșul ce era mai sus,
Doar prăjituri – căci eu le-am pus,
Lui Faraon, să i le dau;
Dar păsările, stol, veneau
Și din acel coș au mâncat.
Acesta-i visul ce-am visat.”
Iosif a spus pitarului:
„Iată-nțelesul visului:
Trei zile, coșurile sânt
Și șters vei fi, de pe pământ,
Pentru că fi-vei spânzurat.
De-un lemn, vei sta tu, atârnat,
Și păsări se vor înfrupta,
În acest timp, din carnea ta.”
A treia zi, s-a întâmplat
Că Faraonul și-a serbat
Ziua aniversării sale.
El a găsit, atunci, cu cale,
Un praznic mare ca să dea,
Slujbașilor ce îi avea.
Paharnicul a fost adus
Și-n slujba lui, a fost repus,
Iar pe mai marele pitar,
L-a spânzurat. Fusese dar,
Precum Iosif a tălmăcit.
Paharnicul nu s-a gândit
La Iosif – la ce l-a rugat –
Ci, pur și simplu, a uitat.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
