„Iată, la mult v-ați așteptat,
Însă puțin ați căpătat.
Eu am suflat ce ați adus
Acasă și-astfel, tot s-a dus.
De ce?” – a zis Acel pe care,
Drept Domn al ei, oștirea-L are.
„Din pricină că dărâmată –
Acum – Îmi este Casa, iată,
În timp ce-aleargă fiecare,
Doar după casa ce o are.
De-aceea nu v-a mai udat
Roua și rod n-ați căpătat.
Am chemat seceta în țară.
Ea, peste munți, se-ntinde iară,
Acoperind – la al Meu semn –
Roade, grâu, must și untdelemn,
Precum și lucrul mâinilor
Făcut de-ntregul vost’ popor.”
Au ascultat Zorobabel –
Cari fiu îi e lui Șaltiel –
Și Iosua – acela care,
Pe Ioțadac, părinte-l are
Și-n vremea ‘ceea se vădea
Că rang de preot mare-avea –
Atenți, Cuvântul Domnului,
Spus de Hagai, prorocul Lui.
Plină de-atenție a stat
Alături lor de-a ascultat
Și acea-ntreagă rămășiță
Din a poporului lor viță.
Toți ascultară ce a zis
Hagai, căci Domnul l-a trimis,
Iar oamenii când l-au văzut,
De Domnu-ndată s-au temut.
Hagai, trimisul Domnului,
A glăsuit poporului,
Așa precum a poruncit
Domnul atunci când a vorbit.
Poporului i-a zis apoi:
„Domnul a spus: „Eu sunt cu voi!”
În urmă, Domnul a trezit
Duhul care l-a-nsuflețit
Pe cel ce fost-a dregător
Peste-al Iudeilor popor –
Și se chema Zorobabel
Fiindu-i fiu lui Șaltiel –
Și pe-al lui Iosua, cel care
Pe Ioțadac, părinte-l are
Și-n vremea ‘ceea se vădea
Că rang de preot mare-avea.
De-asemeni, Domnul a trezit
Și duhul care-a-nsuflețit
Acea întreagă rămășiță
Din a poporului lor viță.
Așa că toți lucru-au pornit
Și-au început de-au construit
Casa Domnului oștilor,
Cari este Dumnezeul lor,
Când douăzeci și patru zile
S-au scurs din ale vremii file
Din luna care se vădea
A șasea-n an că apărea,
La doi ani de când la domnie,
Dariu ajunse ca să fie.