Osea 10:1-3
Osea 10:1-3 BIV2014
„Vie mănoasă se arată Israel, dând roadă bogată. Cu cât roadele se-nmulțeau, Și-altarele lui se sporeau. Cu cât mai mult se dovedise Că a lui țară propășise, Cu-atât mai mult s-au înălțat Stâlpi și s-au înfrumusețat Spre cinstea idolilor lor. Inima-ntregului popor, A fi-mpărțită, se arată. Din astă pricină, el – iată – Are să fie pedepsit. Domnul surpa-va, negreșit, Altarele ce le-au ‘nălțat Și stâlpii ce i-au ridicat, În cinstea idolilor lor. Curând, va zice-acel popor: „Iată că, cu adevărat, Noi nu avem un împărat, Pentru că noi nu am știut, De Domnul, să ne fi temut. Al nostru împărat, apoi, Ce poate face, pentru noi?”

