Isaia 11
11
1Știu, o Odraslă o să vină,
Chiar din a lui Isai tulpină,
Căci a lui rădăcină, iar,
Are să deie un Vlăstar.
2Al Domnului Duh va veni
Și-asupră-I se va odihni.
Va fi un duh de-nțelepciune.
Pricepere o să adune,
Căci duh de sfat are să fie
De cunoștință și tărie,
De frică de Cel cari mereu
E-adevăratul Dumnezeu.
3Atunci, toată plăcerea Lui
Va fi doar frica Domnului.
Va judeca pe fiecare,
Dar nu după înfățișare –
Nici după cele auzite –
Ci judecățile rostite
4Vor fi făcute cu dreptate.
Săracii țării au să cate
Dreptatea Lui. Cei oropsiți
Și cei ce sunt nenorociți,
Neprihănire-o să găsească
În tot ce o să hotărască.
De-al Său cuvânt va fi lovit
Întreg pământul, negreșit,
Și-n urmă, cu a Lui suflare,
Va nimici pe-acela care
A fi om rău se dovedește.
5Neprihănirea învelește
Coapsele Sale și-o să fie
Încins doar cu credincioșie.
6Lupul – atunci – o să trăiască
Cu mielul; are să-și găsească,
Culcuș, pardosul fioros,
Chiar lângă iedul cel fricos.
Puii de lei – iată – se-adună
Stând cu vițeii împreună.
Cu vitele cele-ngrășate
Care sunt pe pășuni aflate,
Au să se strângă, pe imaș,
Sub mâna unui copilaș.
7Ursoaica are să se-adune
Cu vaca. Puii și-i va pune
Lângă viței a se culca,
Iar leul, paie, va mânca
Asemeni boului. La fel,
8Pruncul de țâță, mititel,
Chiar lângă borta cea pe care,
Năpârca – adăpost – o are,
O să se joace liniștit,
Căci de primejdii e ferit.
Copilul proaspăt înțărcat –
Atuncea – își va fi băgat
Mânuța lui, în vizuină
La basilic. Când au să vină
9Acele timpuri, să se știe
Că nici un rău n-o să mai fie.
Pe al Meu munte va fi pace
Și pagubă nu se va face,
Căci plin, pământul Domnului,
Va fi, de cunoștința Lui,
La fel precum fundul de mare
Cunoaște apa cea pe care
O poartă pe spinarea lui.
10La împlinirea timpului,
Vlăstarul – care o să vie
De la Isai – are să fie
Ca și un steag, pentru popoare,
Iar neamurile, de sub soare,
Se vor întoarce și-au să vie,
Grabnic, la El, cu bucurie,
Căci slava fi-va locu-n care,
Vlăstarul locuință-și are.
11În vremea ‘ceea, bunăoară,
Domnul – pentru a doua oară –
Mâna-Și va-ntinde, căci va vrea,
Răscumpărare, ca să dea –
Atunci – pentru o rămășiță
Din a poporului Său viță
Cari în Egipt e-mprăștiată
Sau cari în Patros e aflată,
Elam, Șinear, Asiria,
Hamat și Etiopia,
Ori în acele-ostroave care
Se află risipite-n mare.
12Un steag are să-nalțe El,
Pentru popoare și, la fel,
Pentru cei cari sunt surghiuniți
Din Israel. Cei risipiți,
Care dintre-ai lui Iuda sânt,
Din patru colțuri de pământ
Strânși au să fie, iar apoi,
Vor fi aduși toți, înapoi.
13Va înceta pizma pe care
Neamul lui Efraim o are,
Iar cei care se dovedesc
Cum că pe Iuda-l dușmănesc,
Atuncea fi-vor pedepsiți
Și au să fie nimiciți.
Pe Iuda, Efraim – gelos –
N-o să mai fie, ne-ndoios,
Pentru că nu o să mai fie,
Între aceștia, dușmănie.
14Iuda și Efraim apoi,
În zbor vor merge amândoi.
Pe umăr de Filistean puși,
Către apus ei vor fi duși.
Apoi o să îi jefuiască
Pe cei cari au să locuiască
În Răsărit. Edom, și el –
Alături de Moab, la fel –
Pradă vor fi mâinilor lor.
Poporul Amoniților,
Sub stăpânirea lor adus
Atuncea, le va fi supus.
15Limba de mare – cari aflată
E în Egipt – va fi secată
De către brațul Domnului.
O să-Și ridice mâna Lui,
Asupra Râului, să-l taie
Apoi, în șapte mici pâraie,
Pe care va putea poporul
Ca să le treacă cu piciorul;
Căci toți oamenii adunați
Vor putea trece încălțati
Prin ape, când are să taie
Chiar Domnul, Râul, în pâraie.
16Astfel, va fi un drum pe care
Doar rămășița, ce o are
Poporul Domnului, va trece,
Când va veni vremea să plece
Aceia cari se mai vădeau
Că în Asiria erau.
Atunci se va-ntâmpla la fel
Cum s-a-ntâmplat cu Israel,
Când de la Egipteni din țară,
De Domnul a fost scos afară.
Selectat acum:
Isaia 11: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Isaia 11
11
1Știu, o Odraslă o să vină,
Chiar din a lui Isai tulpină,
Căci a lui rădăcină, iar,
Are să deie un Vlăstar.
2Al Domnului Duh va veni
Și-asupră-I se va odihni.
Va fi un duh de-nțelepciune.
Pricepere o să adune,
Căci duh de sfat are să fie
De cunoștință și tărie,
De frică de Cel cari mereu
E-adevăratul Dumnezeu.
3Atunci, toată plăcerea Lui
Va fi doar frica Domnului.
Va judeca pe fiecare,
Dar nu după înfățișare –
Nici după cele auzite –
Ci judecățile rostite
4Vor fi făcute cu dreptate.
Săracii țării au să cate
Dreptatea Lui. Cei oropsiți
Și cei ce sunt nenorociți,
Neprihănire-o să găsească
În tot ce o să hotărască.
De-al Său cuvânt va fi lovit
Întreg pământul, negreșit,
Și-n urmă, cu a Lui suflare,
Va nimici pe-acela care
A fi om rău se dovedește.
5Neprihănirea învelește
Coapsele Sale și-o să fie
Încins doar cu credincioșie.
6Lupul – atunci – o să trăiască
Cu mielul; are să-și găsească,
Culcuș, pardosul fioros,
Chiar lângă iedul cel fricos.
Puii de lei – iată – se-adună
Stând cu vițeii împreună.
Cu vitele cele-ngrășate
Care sunt pe pășuni aflate,
Au să se strângă, pe imaș,
Sub mâna unui copilaș.
7Ursoaica are să se-adune
Cu vaca. Puii și-i va pune
Lângă viței a se culca,
Iar leul, paie, va mânca
Asemeni boului. La fel,
8Pruncul de țâță, mititel,
Chiar lângă borta cea pe care,
Năpârca – adăpost – o are,
O să se joace liniștit,
Căci de primejdii e ferit.
Copilul proaspăt înțărcat –
Atuncea – își va fi băgat
Mânuța lui, în vizuină
La basilic. Când au să vină
9Acele timpuri, să se știe
Că nici un rău n-o să mai fie.
Pe al Meu munte va fi pace
Și pagubă nu se va face,
Căci plin, pământul Domnului,
Va fi, de cunoștința Lui,
La fel precum fundul de mare
Cunoaște apa cea pe care
O poartă pe spinarea lui.
10La împlinirea timpului,
Vlăstarul – care o să vie
De la Isai – are să fie
Ca și un steag, pentru popoare,
Iar neamurile, de sub soare,
Se vor întoarce și-au să vie,
Grabnic, la El, cu bucurie,
Căci slava fi-va locu-n care,
Vlăstarul locuință-și are.
11În vremea ‘ceea, bunăoară,
Domnul – pentru a doua oară –
Mâna-Și va-ntinde, căci va vrea,
Răscumpărare, ca să dea –
Atunci – pentru o rămășiță
Din a poporului Său viță
Cari în Egipt e-mprăștiată
Sau cari în Patros e aflată,
Elam, Șinear, Asiria,
Hamat și Etiopia,
Ori în acele-ostroave care
Se află risipite-n mare.
12Un steag are să-nalțe El,
Pentru popoare și, la fel,
Pentru cei cari sunt surghiuniți
Din Israel. Cei risipiți,
Care dintre-ai lui Iuda sânt,
Din patru colțuri de pământ
Strânși au să fie, iar apoi,
Vor fi aduși toți, înapoi.
13Va înceta pizma pe care
Neamul lui Efraim o are,
Iar cei care se dovedesc
Cum că pe Iuda-l dușmănesc,
Atuncea fi-vor pedepsiți
Și au să fie nimiciți.
Pe Iuda, Efraim – gelos –
N-o să mai fie, ne-ndoios,
Pentru că nu o să mai fie,
Între aceștia, dușmănie.
14Iuda și Efraim apoi,
În zbor vor merge amândoi.
Pe umăr de Filistean puși,
Către apus ei vor fi duși.
Apoi o să îi jefuiască
Pe cei cari au să locuiască
În Răsărit. Edom, și el –
Alături de Moab, la fel –
Pradă vor fi mâinilor lor.
Poporul Amoniților,
Sub stăpânirea lor adus
Atuncea, le va fi supus.
15Limba de mare – cari aflată
E în Egipt – va fi secată
De către brațul Domnului.
O să-Și ridice mâna Lui,
Asupra Râului, să-l taie
Apoi, în șapte mici pâraie,
Pe care va putea poporul
Ca să le treacă cu piciorul;
Căci toți oamenii adunați
Vor putea trece încălțati
Prin ape, când are să taie
Chiar Domnul, Râul, în pâraie.
16Astfel, va fi un drum pe care
Doar rămășița, ce o are
Poporul Domnului, va trece,
Când va veni vremea să plece
Aceia cari se mai vădeau
Că în Asiria erau.
Atunci se va-ntâmpla la fel
Cum s-a-ntâmplat cu Israel,
Când de la Egipteni din țară,
De Domnul a fost scos afară.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca