Isaia 3
3
1Domnul – care-i conducător
Al tuturor oștirilor –
În vremurile de apoi,
Are să ieie înapoi
Sprijinul Său, ce îl primim
În Iuda și-n Ierusalim.
De-ntreg poporul va fi vai,
Căci orișice mijloc de trai –
Atuncea – ne va fi luat.
Orice izvor va fi secat:
Și cel cari pâine ne dădea,
Dar și cel cari apă avea.
2Viteazul e luat și el,
Iar omul de război, la fel.
Vor fi luați judecători,
Proroci, bătrâni și ghicitori.
3Va fi luat acela care,
Peste cincizeci este mai mare.
Toți dregătorii sunt luați;
Nici sfetnici nu vor fi lăsați;
Meșteșugarul cel ales
Nu va scăpa, bine-nțeles;
Nici vrăjitorul dovedit
Precum că este iscusit,
Nu va putea avea scăpare,
În vremea ‘ceea de-ncercare.
4„Drept căpetenii, vor avea
Niște băieți. De-asemenea,
Niște copii le voi aduce
Și-am să-i așez spre a-i conduce!”
Așa va fi, căci negreșit,
Domnul e Cel care-a vorbit.
5Oameni-or fi asupritori;
Se vor vădi răuvoitori,
Căci apăsa-va fiecare
Pe cel pe cari aproape-l are.
Omul bătrân va fi lovit
De către tânăr. Negreșit,
Omul care e pus în cinste,
Lovit e de cel fără minte,
Cari se vădește de nimic.
6Merg pân’ acolo, încât zic
Fratelui omului acel –
Când îl găsesc – în acest fel:
„Tu ai o haină! Fii, apoi,
Drept căpetenie, peste noi!
Ia aste dărmături – nu sta –
Și pune-le sub mâna ta!
7Dar chiar în ziua ‘ceea, el
Le va răspunde în ăst fel:
„Nu pot fi doctor, chiar de-aș vrea,
Căci n-am pâine în casa mea
Și n-am nici haină. Nu puteți,
Drept căpitan să mă puneți,
Să cârmuiesc acest popor,
Căci nu vreau să fiu domnitor.”
8Ierusalimul s-a stricat
Și-acuma este clătinat.
Cu Iuda s-a-ntâmplat la fel,
Căci clătinat este și el.
Faptele lor necugetate
Se dovedesc a fi-ndreptate
Doar împotriva Domnului,
Să-nfrunte măreția Lui.
9Înfățișarea fețelor
Stă mărturie-n contra lor
Și precum Sodomiții – iată –
Nelegiuirea le e dată
Pe față, căci nu se sfiesc,
Iar s-o ascundă, nu voiesc.
Vai, e de sufletele-acele,
Căci pregătesc doar lucruri rele!
10Bine-i de cel neprihănit:
Acela este fericit,
Pentru că are să adune
Roade, din faptele lui bune.
11Vai, de acel care e rău,
Căci parte are-n lucrul său,
De roadele faptelor lui,
Care sunt ale răului!
12Pe-al meu popor îl asupresc
Niște copii și-l stăpânesc
Niște femei. Popor al meu,
Cârmuitorii tăi, mereu,
Te duc în rătăcire mare
Și pustiesc a ta cărare!
13Curând, curând Domnul Se-arată
Și o să facă judecată.
Domnul are să stea-n picioare
Și o să judece popoare.
14Atunci când Domnul Se arată,
El va intra la judecată
Cu cei mari ai poporului,
Precum și cu bătrânii lui:
„Voi ați mâncat via și – iată –
Prada de la sărac luată
În casa voastră se găsește!
15Dar cine vă îngăduiește,
Pe-al Meu popor, să îl călcați
Și pe săraci să-i apăsați?” –
A-ntrebat Domnul cari, mereu,
E al oștirii Dumnezeu.
16Domnul a glăsuit apoi:
„Fetele care sunt la voi –
Fiice al Sionului –
În mijlocul poporului
Umblă cu gâturile-ntinse,
Mândre și cu priviri aprinse
De pofte. Iată că pășesc
Mărunt și că își zornăiesc
Verigile de la picior.
De-aceea, creștetele lor,
17Domnul o să le pleșuvească
Și o să le descoperească
Rușinea-n fața tuturor.”
18Verigile de la picior,
Domnul – atuncea – le va scoate.
Luate-o să le fie toate
Podoabele strălucitoare:
Și sorișori și lunișoare;
19Cercei brățări – și-asemenea
Maramele – o să le ia;
20Vor fi luate lănțișoare –
Podoabele pentru picioare –
Și legăturile purtate
Pe capete; vor fi luate
Cutiile cele în care,
Mirosuri, și-au pus fiecare,
Brâiele cele minunate
Și băierele descântate;
21O să le ia inelele
Precum și verigelele
Care în nas sunt așezate;
22De-asemeni, le vor fi luate
Și straiele cele pe care
Le folosesc la sărbătoare,
Cămășile lor cele largi,
Cu mantiile cele dragi
Și pungile încăpătoare,
23Maramele cele ușoare,
Turbanele, cămășile
Cele subțiri și-oglinzile.
24Fi-va-n putoare prefăcut –
Atunci – mirosul cel plăcut;
Locul în cari brâul ședea,
O frânghie are să-l ia.
În loc de părul încrețit,
Va fi un creștet pleșuvit.
Unde o mantie a stat,
Un sac strâmt fi-va așezat
Și-n loc de frumusețe, are
Să fie-un semn de înfierare.
25Bărbații tăi – și-asemenea
Vitejii tăi – toți vor cădea
Sub ascuțișul sabiei
Și-n câmp au să rămână ei.
26Vor geme porțile pe care
Fiica Sionului le are,
Căci despoiată va fi ea
Și pe pământ are să stea.
Selectat acum:
Isaia 3: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Isaia 3
3
1Domnul – care-i conducător
Al tuturor oștirilor –
În vremurile de apoi,
Are să ieie înapoi
Sprijinul Său, ce îl primim
În Iuda și-n Ierusalim.
De-ntreg poporul va fi vai,
Căci orișice mijloc de trai –
Atuncea – ne va fi luat.
Orice izvor va fi secat:
Și cel cari pâine ne dădea,
Dar și cel cari apă avea.
2Viteazul e luat și el,
Iar omul de război, la fel.
Vor fi luați judecători,
Proroci, bătrâni și ghicitori.
3Va fi luat acela care,
Peste cincizeci este mai mare.
Toți dregătorii sunt luați;
Nici sfetnici nu vor fi lăsați;
Meșteșugarul cel ales
Nu va scăpa, bine-nțeles;
Nici vrăjitorul dovedit
Precum că este iscusit,
Nu va putea avea scăpare,
În vremea ‘ceea de-ncercare.
4„Drept căpetenii, vor avea
Niște băieți. De-asemenea,
Niște copii le voi aduce
Și-am să-i așez spre a-i conduce!”
Așa va fi, căci negreșit,
Domnul e Cel care-a vorbit.
5Oameni-or fi asupritori;
Se vor vădi răuvoitori,
Căci apăsa-va fiecare
Pe cel pe cari aproape-l are.
Omul bătrân va fi lovit
De către tânăr. Negreșit,
Omul care e pus în cinste,
Lovit e de cel fără minte,
Cari se vădește de nimic.
6Merg pân’ acolo, încât zic
Fratelui omului acel –
Când îl găsesc – în acest fel:
„Tu ai o haină! Fii, apoi,
Drept căpetenie, peste noi!
Ia aste dărmături – nu sta –
Și pune-le sub mâna ta!
7Dar chiar în ziua ‘ceea, el
Le va răspunde în ăst fel:
„Nu pot fi doctor, chiar de-aș vrea,
Căci n-am pâine în casa mea
Și n-am nici haină. Nu puteți,
Drept căpitan să mă puneți,
Să cârmuiesc acest popor,
Căci nu vreau să fiu domnitor.”
8Ierusalimul s-a stricat
Și-acuma este clătinat.
Cu Iuda s-a-ntâmplat la fel,
Căci clătinat este și el.
Faptele lor necugetate
Se dovedesc a fi-ndreptate
Doar împotriva Domnului,
Să-nfrunte măreția Lui.
9Înfățișarea fețelor
Stă mărturie-n contra lor
Și precum Sodomiții – iată –
Nelegiuirea le e dată
Pe față, căci nu se sfiesc,
Iar s-o ascundă, nu voiesc.
Vai, e de sufletele-acele,
Căci pregătesc doar lucruri rele!
10Bine-i de cel neprihănit:
Acela este fericit,
Pentru că are să adune
Roade, din faptele lui bune.
11Vai, de acel care e rău,
Căci parte are-n lucrul său,
De roadele faptelor lui,
Care sunt ale răului!
12Pe-al meu popor îl asupresc
Niște copii și-l stăpânesc
Niște femei. Popor al meu,
Cârmuitorii tăi, mereu,
Te duc în rătăcire mare
Și pustiesc a ta cărare!
13Curând, curând Domnul Se-arată
Și o să facă judecată.
Domnul are să stea-n picioare
Și o să judece popoare.
14Atunci când Domnul Se arată,
El va intra la judecată
Cu cei mari ai poporului,
Precum și cu bătrânii lui:
„Voi ați mâncat via și – iată –
Prada de la sărac luată
În casa voastră se găsește!
15Dar cine vă îngăduiește,
Pe-al Meu popor, să îl călcați
Și pe săraci să-i apăsați?” –
A-ntrebat Domnul cari, mereu,
E al oștirii Dumnezeu.
16Domnul a glăsuit apoi:
„Fetele care sunt la voi –
Fiice al Sionului –
În mijlocul poporului
Umblă cu gâturile-ntinse,
Mândre și cu priviri aprinse
De pofte. Iată că pășesc
Mărunt și că își zornăiesc
Verigile de la picior.
De-aceea, creștetele lor,
17Domnul o să le pleșuvească
Și o să le descoperească
Rușinea-n fața tuturor.”
18Verigile de la picior,
Domnul – atuncea – le va scoate.
Luate-o să le fie toate
Podoabele strălucitoare:
Și sorișori și lunișoare;
19Cercei brățări – și-asemenea
Maramele – o să le ia;
20Vor fi luate lănțișoare –
Podoabele pentru picioare –
Și legăturile purtate
Pe capete; vor fi luate
Cutiile cele în care,
Mirosuri, și-au pus fiecare,
Brâiele cele minunate
Și băierele descântate;
21O să le ia inelele
Precum și verigelele
Care în nas sunt așezate;
22De-asemeni, le vor fi luate
Și straiele cele pe care
Le folosesc la sărbătoare,
Cămășile lor cele largi,
Cu mantiile cele dragi
Și pungile încăpătoare,
23Maramele cele ușoare,
Turbanele, cămășile
Cele subțiri și-oglinzile.
24Fi-va-n putoare prefăcut –
Atunci – mirosul cel plăcut;
Locul în cari brâul ședea,
O frânghie are să-l ia.
În loc de părul încrețit,
Va fi un creștet pleșuvit.
Unde o mantie a stat,
Un sac strâmt fi-va așezat
Și-n loc de frumusețe, are
Să fie-un semn de înfierare.
25Bărbații tăi – și-asemenea
Vitejii tăi – toți vor cădea
Sub ascuțișul sabiei
Și-n câmp au să rămână ei.
26Vor geme porțile pe care
Fiica Sionului le are,
Căci despoiată va fi ea
Și pe pământ are să stea.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca