Isaia 41
41
Israel să se încreadă în Domnul
1„Mă ascultați, ostroavelor!
Vă-nviorați popoarelor,
Prindeți putere, să veniți
În fața Mea și să vorbiți!
Haideți, v-apropiați dar, voi,
Ca să ne judecăm apoi.
2Cine-i Cel cari S-a îndreptat
Spre răsărit și l-a săltat
Pe cel pe care l-a găsit
Precum că este potrivit
Să calce-n urma Domnului
Și în neprihănirea Lui?
Cine-i supune împărați,
Peste popoare așezați,
Și neamurile care sânt
Pe fața-ntregului pământ?
Cine le sfarmă sabia,
Iar arcu-l face-asemenea
Cu pleava care-i spulberată,
Atunci când e de vânt luată?
3Dar el îi urmărește-acum,
Mergând în pace, pe un drum
Pe care nu l-au mai călcat
Picioarele sale, vreodat’.
4Și cine, oare, a-mplinit
Aceste lucruri, negreșit?
Cine e cel ce le-a făcut?
Acela cari, de la-nceput,
La Sine, neamuri, a chemat,
E Domnul Cel adevărat,
Eu, Cel dintâi, necontenit,
Și-Același, până la sfârșit.
5Ostroavele toate-au văzut
Lucrul acest și s-au temut,
Iar capetele de pământ,
De-un tremurat, cuprinse sânt:
Ele se-apropie și vin.
6Iată că ei, firea, își țin
Și se ajută fiecare,
Zicându-i fratelui ce-l are:
„Să fii cu inimă, mereu!
Nu te lăsa, în ceasul greu!”
7Acela care e lemnar
Îl sprijină pe argintar.
Acela care lustruiește –
Cari, de ciocan, se folosește –
Îl sprijină, fără-ndoială,
Pe cel ce bate-n nicovală,
Zicându-i despre îmbinare:
„E bună! Țintuiește tare,
În cuie, idolul lucrat,
Să nu se clatine vreodat’.”
8Dar Tu Israel, rob al Meu,
Tu Iacove, pe care, Eu
Alesu-te-am, ca să te am,
Căci ești sămânța lui Avram –
Cel care, după cum se știe,
Prieten bun, Îmi este Mie –
9Tu, cel pe care te-am chemat
Din depărtări și te-am luat
De la un capăt de pământ
Și ți-am vorbit: „Stăpân îți sânt,
Căci te-am luat drept rob al Meu
Și nu am să te lepăd Eu!”,
10Să nu te temi, căci va fi bine,
Pentru că Eu voi fi cu tine.
Să nu te-ngrijorezi, căci Eu
Sunt al tău Domn și Dumnezeu.
Eu întăresc al Meu popor
Și-i vin, mereu, în ajutor.
Sprijin îi dau, fără-ncetare,
Cu dreapta Mea biruitoare.
11Plini de rușine și-nfruntați
Vor fi cei cari sunt mâniați
Pe tine. Fi-vor nimiciți,
Cei ce-mpotrivă-ți sunt porniți.
12Pe-aceia care se certau
Cu tine și te dușmăneau,
Degeaba-i vei mai căuta,
Căci nu se vor mai arăta.
Pe cei care se războiesc
Cu tine, am să-i nimicesc.
13Căci al tău Domn și Dumnezeu,
Eu sunt și Eu voi fi mereu.
Eu sun Acel care îți zic:
„Să nu ai teamă de nimic,
Căci Eu îți vin în ajutor!
14N-ai teamă, fii încrezător
Tu, cel care te dovedești
Că al lui Iacov vierme ești
Și rămășița cea pe care
Neamul lui Israel o are,
Căci Eu îți sunt sprijinitor
Și Eu îți vin în ajutor.
Mântuitorul tău e Cel
Cari Sfânt îi e, lui Israel.
15Te fac o sanie-ascuțită,
Cu dinți, anume pregătită
Să sfarme munți și să lovească
Dealuri ca să le nimicească,
Făcându-le precum era
16Pleava. Tu le vei vântura,
Iar ele, risipite, sânt,
Luate de-un vârtej de vânt,
Furios, ce le va spulbera.
Tu, însă, te vei bucura,
Te vei făli, mereu, cu Cel
Cari Sfânt îi e, lui Israel.
17Cei care sunt nenorociți,
Precum și cei ce sunt lipsiți,
Caută apă ca să bea,
Însă nu au parte de ea.
Chiar și-a lor limbă s-a uscat,
De setea ce i-a încercat.
Eu, Domnul, îi voi asculta
Și ne-ncetat cu ei voi sta,
Căci Eu, Domnul lui Israel,
Nu îi voi părăsi, defel.
18Voi face, râuri să țâșnească
Pe dealuri și să izvorască
Ape în văi, iar în pustie,
Voi face iazuri ca să fie.
Peste pământ uscat apoi,
Va trece-al apelor șuvoi.
19Salcâmi, mirți, cedri au să fie
Sădiți de Mine, în pustie.
Sădesc măslini și chiparoși,
Precum și ulmii cei umbroși;
Și merișori turcești apoi,
Pe lângă ei, mai pune-voi.
Grădină fac dar, din pustie,
20Ca toți să vadă și să știe
Că Domnu-i Cel ce a făcut
Tot ce-n pustie s-a văzut,
Iar ziditorul lor e cel
Cari Sfânt îi e, lui Israel.”
21„Apără-ți pricina, de-ndată!
Adă dovezi și le arată!” –
Domnul a zis, cari Împărat
E, peste Iacov, așezat.
22„Să le arete și să vie
Să spună, ce are să fie.
Ce prorocii aveți apoi,
Pe cari să le fi făcut voi?
Vorbiți-ne dar, despre ele,
Căci prorociile acele,
Vrem să ne fie-mpărtășite,
Să știm când fi-vor împlinite.
Veniți și spuneți tuturor,
Ce o să fie-n viitor.
23Ne spuneți dar, ca să se știe,
Ceea ce va urma să fie,
Să știm că dumnezei sunteți.
Faceți ceva, după cum vreți –
Ori bun ori rău – ca să putem
Și noi, ceva, ca să vedem.
24Un singur lucru, pot să zic:
Iată că nu sunteți nimic.
La fel, lucrarea voastră-apoi;
Iar toți acei care, pe voi
Vă vor alege, negreșit,
O scârbă se vor fi vădit.
25Din miazănoapte am sculat
Pe cineva și l-am chemat;
El vine de la răsărit.
Numele Meu, necontenit,
Îl cheamă el, călcând apoi
Pe voievozi, ca pe noroi.
Îi calcă în picioare dar,
Cum calcă lutul un olar.
26Dar cine, oare, a venit
Și acest lucru l-a vestit
De la-nceput ca, mai apoi,
S-ajungă să îl știm și noi
Și astfel să luăm aminte,
Să zicem – cu mult înainte –
„Are dreptate!”? N-a venit
Nimeni și nu a prorocit.
Nimeni n-a auzit apoi,
Cuvintele spuse de voi.
27Sionului, Eu i-am vorbit –
Eu, Cel dintâi – și am rostit:
„Iată-i!” Ierusalimului
I-am mai vorbit și i-am zis lui:
„Am să-ți trimit un vestitor,
De bune vești aducător!”
28Mă uit și nu e nimenea,
În rândul lor, cari ar putea
A proroci. Nu-i nimeni care
Să Îmi răspundă la-ntrebare.
29Iată că toți sunt un nimic.
Lucrările lor, pot să zic,
Zadarnice-s – fără-ndoială –
Iar idolii, suflare goală!”
Selectat acum:
Isaia 41: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Isaia 41
41
Israel să se încreadă în Domnul
1„Mă ascultați, ostroavelor!
Vă-nviorați popoarelor,
Prindeți putere, să veniți
În fața Mea și să vorbiți!
Haideți, v-apropiați dar, voi,
Ca să ne judecăm apoi.
2Cine-i Cel cari S-a îndreptat
Spre răsărit și l-a săltat
Pe cel pe care l-a găsit
Precum că este potrivit
Să calce-n urma Domnului
Și în neprihănirea Lui?
Cine-i supune împărați,
Peste popoare așezați,
Și neamurile care sânt
Pe fața-ntregului pământ?
Cine le sfarmă sabia,
Iar arcu-l face-asemenea
Cu pleava care-i spulberată,
Atunci când e de vânt luată?
3Dar el îi urmărește-acum,
Mergând în pace, pe un drum
Pe care nu l-au mai călcat
Picioarele sale, vreodat’.
4Și cine, oare, a-mplinit
Aceste lucruri, negreșit?
Cine e cel ce le-a făcut?
Acela cari, de la-nceput,
La Sine, neamuri, a chemat,
E Domnul Cel adevărat,
Eu, Cel dintâi, necontenit,
Și-Același, până la sfârșit.
5Ostroavele toate-au văzut
Lucrul acest și s-au temut,
Iar capetele de pământ,
De-un tremurat, cuprinse sânt:
Ele se-apropie și vin.
6Iată că ei, firea, își țin
Și se ajută fiecare,
Zicându-i fratelui ce-l are:
„Să fii cu inimă, mereu!
Nu te lăsa, în ceasul greu!”
7Acela care e lemnar
Îl sprijină pe argintar.
Acela care lustruiește –
Cari, de ciocan, se folosește –
Îl sprijină, fără-ndoială,
Pe cel ce bate-n nicovală,
Zicându-i despre îmbinare:
„E bună! Țintuiește tare,
În cuie, idolul lucrat,
Să nu se clatine vreodat’.”
8Dar Tu Israel, rob al Meu,
Tu Iacove, pe care, Eu
Alesu-te-am, ca să te am,
Căci ești sămânța lui Avram –
Cel care, după cum se știe,
Prieten bun, Îmi este Mie –
9Tu, cel pe care te-am chemat
Din depărtări și te-am luat
De la un capăt de pământ
Și ți-am vorbit: „Stăpân îți sânt,
Căci te-am luat drept rob al Meu
Și nu am să te lepăd Eu!”,
10Să nu te temi, căci va fi bine,
Pentru că Eu voi fi cu tine.
Să nu te-ngrijorezi, căci Eu
Sunt al tău Domn și Dumnezeu.
Eu întăresc al Meu popor
Și-i vin, mereu, în ajutor.
Sprijin îi dau, fără-ncetare,
Cu dreapta Mea biruitoare.
11Plini de rușine și-nfruntați
Vor fi cei cari sunt mâniați
Pe tine. Fi-vor nimiciți,
Cei ce-mpotrivă-ți sunt porniți.
12Pe-aceia care se certau
Cu tine și te dușmăneau,
Degeaba-i vei mai căuta,
Căci nu se vor mai arăta.
Pe cei care se războiesc
Cu tine, am să-i nimicesc.
13Căci al tău Domn și Dumnezeu,
Eu sunt și Eu voi fi mereu.
Eu sun Acel care îți zic:
„Să nu ai teamă de nimic,
Căci Eu îți vin în ajutor!
14N-ai teamă, fii încrezător
Tu, cel care te dovedești
Că al lui Iacov vierme ești
Și rămășița cea pe care
Neamul lui Israel o are,
Căci Eu îți sunt sprijinitor
Și Eu îți vin în ajutor.
Mântuitorul tău e Cel
Cari Sfânt îi e, lui Israel.
15Te fac o sanie-ascuțită,
Cu dinți, anume pregătită
Să sfarme munți și să lovească
Dealuri ca să le nimicească,
Făcându-le precum era
16Pleava. Tu le vei vântura,
Iar ele, risipite, sânt,
Luate de-un vârtej de vânt,
Furios, ce le va spulbera.
Tu, însă, te vei bucura,
Te vei făli, mereu, cu Cel
Cari Sfânt îi e, lui Israel.
17Cei care sunt nenorociți,
Precum și cei ce sunt lipsiți,
Caută apă ca să bea,
Însă nu au parte de ea.
Chiar și-a lor limbă s-a uscat,
De setea ce i-a încercat.
Eu, Domnul, îi voi asculta
Și ne-ncetat cu ei voi sta,
Căci Eu, Domnul lui Israel,
Nu îi voi părăsi, defel.
18Voi face, râuri să țâșnească
Pe dealuri și să izvorască
Ape în văi, iar în pustie,
Voi face iazuri ca să fie.
Peste pământ uscat apoi,
Va trece-al apelor șuvoi.
19Salcâmi, mirți, cedri au să fie
Sădiți de Mine, în pustie.
Sădesc măslini și chiparoși,
Precum și ulmii cei umbroși;
Și merișori turcești apoi,
Pe lângă ei, mai pune-voi.
Grădină fac dar, din pustie,
20Ca toți să vadă și să știe
Că Domnu-i Cel ce a făcut
Tot ce-n pustie s-a văzut,
Iar ziditorul lor e cel
Cari Sfânt îi e, lui Israel.”
21„Apără-ți pricina, de-ndată!
Adă dovezi și le arată!” –
Domnul a zis, cari Împărat
E, peste Iacov, așezat.
22„Să le arete și să vie
Să spună, ce are să fie.
Ce prorocii aveți apoi,
Pe cari să le fi făcut voi?
Vorbiți-ne dar, despre ele,
Căci prorociile acele,
Vrem să ne fie-mpărtășite,
Să știm când fi-vor împlinite.
Veniți și spuneți tuturor,
Ce o să fie-n viitor.
23Ne spuneți dar, ca să se știe,
Ceea ce va urma să fie,
Să știm că dumnezei sunteți.
Faceți ceva, după cum vreți –
Ori bun ori rău – ca să putem
Și noi, ceva, ca să vedem.
24Un singur lucru, pot să zic:
Iată că nu sunteți nimic.
La fel, lucrarea voastră-apoi;
Iar toți acei care, pe voi
Vă vor alege, negreșit,
O scârbă se vor fi vădit.
25Din miazănoapte am sculat
Pe cineva și l-am chemat;
El vine de la răsărit.
Numele Meu, necontenit,
Îl cheamă el, călcând apoi
Pe voievozi, ca pe noroi.
Îi calcă în picioare dar,
Cum calcă lutul un olar.
26Dar cine, oare, a venit
Și acest lucru l-a vestit
De la-nceput ca, mai apoi,
S-ajungă să îl știm și noi
Și astfel să luăm aminte,
Să zicem – cu mult înainte –
„Are dreptate!”? N-a venit
Nimeni și nu a prorocit.
Nimeni n-a auzit apoi,
Cuvintele spuse de voi.
27Sionului, Eu i-am vorbit –
Eu, Cel dintâi – și am rostit:
„Iată-i!” Ierusalimului
I-am mai vorbit și i-am zis lui:
„Am să-ți trimit un vestitor,
De bune vești aducător!”
28Mă uit și nu e nimenea,
În rândul lor, cari ar putea
A proroci. Nu-i nimeni care
Să Îmi răspundă la-ntrebare.
29Iată că toți sunt un nimic.
Lucrările lor, pot să zic,
Zadarnice-s – fără-ndoială –
Iar idolii, suflare goală!”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca