YouVersion
Pictograma căutare

Isaia 44

44
1„Ascultă Iacov, rob al Meu,
Israele, pe care Eu
Alesu-te-am, precum am vrut!”
2Acela care te-a făcut,
Acela cari te-a întocmit,
Acela cari te-a întărit,
Pe care sprijin l-ai avut –
Din clipa-n care te-ai născut –
A cuvântat în acest fel:
„Să nu se teamă Israel!
Lui Iacov, robul Meu, îi zic,
Să nu se teamă de nimic!
Pe Israel, Eu l-am ales
Și dintre neamuri l-am cules.
3Când ape, Eu voi fi turnat
Peste pământul însetat,
Din al Meu Duh, o parte vine
Să se așeze peste tine
Și va umbri sămânța ta,
Căci îți voi binecuvânta
Odraslele. Ele-au să fie
4Cum e verdeața din câmpie,
Căci răsări-vor dintr-odată,
Așa cum iarba se arată,
Pe un pământ bine udat,
Cari între ape e aflat.
5Unul va zice-atunci: „Eu sânt
Numai al Domnului Cel Sfânt!”
Altul, cu al lui Iacov nume,
Are a se numi, în lume.
Altul, apoi, cu mâna lui,
Va scrie: „Sunt al Domnului!”
Va fi cinstit, în acest fel,
Cu numele lui Israel.”
6Așa a zis Domnul pe care
Israel, Împărat, Îl are,
Precum și Răscumpărător
Și-apoi Domn al oștirilor:
„Eu sunt Întâiul, tot mereu,
Iar Cel din urmă sunt tot Eu.
Singurul Dumnezeu, Eu sânt
Nu mai sunt alții, pe pământ.
7Vreo prorocie, oare, cine
A mai făcut, la fel ca Mine,
(Să vină, ca să Îmi vorbească!
Să vină, să Îmi dovedească!)
Din vremile ce au trecut,
De când Eu, oameni, am făcut?
Să le vestească tuturor,
Tot ce va fi în viitor!
8Voi, teamă, să nu arătați!
De frică, să nu tremurați!
Dar oare, Eu nu v-am făcut,
Lucrul acest, de cunoscut,
Cu multă vreme înainte,
Ca să puteți lua aminte?
Voi, martori, Îmi sunteți, mereu!
Mai este un alt Dumnezeu?
Mai este altcineva, încă?
Nu! Nu cunosc, o altă Stâncă!”
9Cei ce fac idoli, pot a spune
Precum că sunt deșertăciune,
Iar ale lor lucrări, vă zic
Că nu folosesc la nimic.
Însă, chiar lucrurile-acele
Mărturisit-au despre ele
Și-arată că-s nepricepute.
Fără vedere sunt făcute
Și toate sunt – vede oricine –
Spre a le face de rușine.
10Cine e cel care-a lucrat
Un dumnezeu, sau a turnat
Un idol, iar apoi din el,
Folos să tragă, în vreun fel?
11Cei care lor au să se-nchine,
Au să rămână de rușine,
Căci meșterii ce i-au făcut,
Sunt oameni, precum e știut.
Să vină toți și să cuteze,
Aici, să se înfățișeze,
Și toți vor tremura-ngroziți
Și de rușine-acoperiți.
12Fierarul, o secure, face
Și-o fățuiește, cum îi place.
Lucrează cu cărbuni, iar când
Fierul s-a-ncins, îl ia din rând
Și cu ciocanul îl lovește,
Până când formă dobândește.
Lucrează-asupra fierului,
Doar cu puterea brațului.
De-aceea, când a flămânzit,
Puterile l-au părăsit
Și fără vlagă se vădește.
Același lucru îl pățește
Și dacă este însetat,
Căci și-atunci vlaga i-a secat.
13Lemnarul, sfoara, își întinde
Și-apoi la capete o prinde.
Își ia creionul, îl așează
În lungul ei și însemnează
Lemnul. Apoi, îl fățuiește
Cu o rindea, precum dorește.
În urmă, cu compasul lui,
Trage mărimea lemnului.
Din el, va face-un chip frumos,
De om, care – neîndoios –
După ce fi-va terminat,
E, într-o casă, așezat.
14Taie goruni, taie stejari,
Taie și cedri cei mai mari
Aleși anume, din pădure.
Tăiați sunt ei, de o secure.
În urmă, brazii o să sădească,
Iar ploaia-i face ca să crească.
15Omul are să folosească
Acești copaci, să se-ncălzească.
Îi taie de pe al lor loc
Și îi va folosi la foc.
Pâine-și va coace-apoi cu ei,
Și își va face dumnezei,
Să se închine-n fața lor.
Din lemn, dă chip idolilor,
La loc de cinste îi așează
Și-n față-le, îngenunchează!
16Arde o parte-a lemnului
Să-și pregătească hrana lui:
Va fierbe carnea – cum îi place –
Sau o friptură își va face,
Ca să se sature astfel.
Apoi, se încălzește el,
Zicând: „Ha! Ha! M-am încălzit!
Simt focul și sunt fericit!”
17Cu ce-i rămâne, își va face
Un dumnezeu, precum îi place.
Face un idol și-apoi vine,
În fața lui, să se închine,
Să-l cheme și să-i strige-apoi:
„Hai, mântuiește-ne, pe noi,
Căci pentru noi, tu ești, mereu,
Adevăratul dumnezeu!”
18Ei de pricepere-s lipsiți
Și nu-nțeleg. Le sunt lipiți
Ochii, să nu poată să vadă,
Și inima, ca să nu creadă
Și să nu poată a alege
Ce trebuie a înțelege.
19Nici unul nu pătrunde-n sine,
Spre a pricepe, și nu vine
Să spună – pricepând apoi –
„În foc, o parte, am ars noi:
Pâine am copt, carne-am prăjit
Și foamea noi ne-am potolit.
Puțin mai e din lemnu-acel.
Facem o scârbă-acum, din el?
Un idol să întruchipăm
Și-n fața lui să ne-nchinăm?
Să ne-nchinăm ‘naintea lui,
Adică-n fața lemnului?”
20El, cu cenușă, se hrănește;
Inima lui se amăgește
Și-apoi, mânată de-a lui fire,
Are să-l ducă-n rătăcire,
Ca să nu își mai mântuiască
Sufletu-apoi, să nu gândească
Și o-ntrebare să își pună:
„Nu am, în mână, o minciună?”
21Tu, Iacove, să iei aminte,
Iar tu, Israel, ține minte
Aceste lucruri, tot mereu,
Pentru că tu ești robul Meu.
Te-am întocmit, precum am vrut.
Să nu uiți că Eu te-am făcut!
Nu Mă uita, pentru că Eu
Sunt al tău Domn și Dumnezeu!
22Fărădelegea ta, ușor,
Doar Eu ți-o șterg, ca pe un nor
Și ca pe-o ceață-am risipit
Păcatul ce l-ai făptuit.
Vino la Mine, de îndat’,
Pentru că te-am răscumpărat.”
23Vă bucurați voi ceruri, toate,
Căci Domnul, să lucreze, poate!
Să răsunați de veselie,
Adâncuri și cu bucurie
Să chiuiți voi, munților,
Precum și voi, pădurilor!
Căci Domnul l-a răscumpărat,
Pe Iacov. El Și-a arătat,
Slava cea mare în ăst fel,
Peste întregul Israel.
24Cel care-ți este Făcător,
Precum și Răscumpărător,
Cel care a găsit cu cale –
Din pântecele mamei tale –
Să te-ntocmească, a vorbit:
„Iată, Eu – Domnul – am zidit
Aceste lucruri. Am întins
Al cerurilor necuprins.
Pământul l-am desfășurat.
De-aceea-ntreb: S-a mai aflat,
Asemeni Mie, cineva
Să fi făcut așa ceva?
25Eu singur doar, Mă dovedesc,
În stare să zădărnicesc
Chiar semnele cele pe care
Prorocul mincinos le are
Și să-i scot drept înșelători
Pe cei care sunt ghicitori.
Fac, pe-nțelepți, să dea-napoi
Și-n nebunie mai apoi,
Prefac toată știința lor.
26Însă, în fața tuturor,
Cuvântul spus de robul Meu,
Eu îl voi întări, mereu,
Căci ne-ncetat am să-mplinesc
Toate câte le prorocesc
Acei pe care i-am trimis.
Despre Ierusalim, am zis:
„Are să fie locuit!”
De-asemenea, Eu am vorbit
Despre cetățile pe care
Iuda-n al său hotar le are:
„Ruinele vor fi zidite
Și iarăși fi-vor locuite.”
27Adâncului, Eu îi vorbesc:
„Usucă-te!” – îi poruncesc –
„Pentru că am găsit cu cale
Ca să îți sec apele tale.”
28Și despre Cir, vorbit-am Eu
Și-am zis: „El e păstorul Meu,
Căci sarcină, el va avea,
Să împlinească voia Mea.
El zice, de Ierusalim:
„Haidem, din nou, să îl zidim!”
Și despre Templu o să spună:
„Iar, temelii, să i se pună!”

Selectat acum:

Isaia 44: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te