YouVersion
Pictograma căutare

Isaia 66:12-14

Isaia 66:12-14 BIV2014

Iată cuvântul Domnului: „Pacea, am s-o îndrept mereu, Către Ierusalimul Meu, Precum apele unui râu. Asemenea unui pârâu Ce a ieșit din matcă, are Să vină și slava cea mare A neamurilor, către el. De-aceea, în timpul acel, Cu toții fi-veți alăptați, Pe brațe duși și dezmierdați, Căci pe genunchi ei vă vor ține, Ca astfel să vă fie bine. Cum mama-și mângâie, mereu, Pruncul, am să vă mângâi Eu. Da, în Ierusalim apoi, Am să vă mângâi Eu, pe voi! Atunci când aste lucruri, toate, Le veți vedea că-s întâmplate, În inimă o să simțiți Că bucurie-o să primiți, Iar oasele voastre vor prinde Putere, după cum se-ntinde Și crește iarba câmpului, Peste întinderile lui.” Domnul, față de-ai săi robi, are Să Își arate brațul tare, Însă vrăjmașii au să știe Ce va-nsemna a Lui urgie.