Dragii mei frați, doresc să știți,
Că trebuie ca să priviți,
Cu bucurie, fiecare,
Orișice fel de încercare,
Ce se abate, peste voi,
Ca unii care știți apoi,
Cum că, credința arătată,
Prin ele, vă este-ncercată,
Mărindu-vă, prin încercare,
Puterea voastră, de răbdare.
Apoi, știți bine că răbdarea
Își va desăvârși lucrarea,
Pentru ca, la sfârșit, să fiți –
Cu toți – întregi, desăvârșiți
Și nici o lipsă – cineva –
Să nu aibă apoi, cumva.
Dacă vreunuia-i lipsește
Înțelepciunea, trebuiește
S-o ceară de la Dumnezeu,
Pentru că El o dă, mereu,
Cu mână largă, tuturor
Acelora care o vor.
Au s-o primească fiecare,
Căci El o dă fără mustrare.
S-o cereți doar, cu stăruință,
Să arătați multă credință
Și nu cumva să vă-ndoiți.
Cel care se-ndoiește, știți,
Că seamănă cu valul mării,
Purtat spre necuprinsul zării,
De vântul care s-a iscat
Și-l tulbură, neîncetat.
Un om de-acesta, nu cumva,
S-aștepte a primi, ceva,
Din partea Domnului, căci el
S-a dovedit, în acest fel,
Nehotărât și schimbător,
Pe calea lui. Deci fraților,
Să știți dar, că acela care,
Numai o stare joasă are,
Va trebui, neîncetat,
S-arate cât s-a înălțat;
Iar, dimpotrivă, trebuiește
Cel ce bogat se dovedește,
Ca să arate, negreșit,
În ce măsură s-a smerit,
Căci trecători sunt fiecare,
Precum este a ierbii floare.
Când zorii zilei au venit,
Iar soarele a răsărit,
Căldura lui dogoritoare
Usucă iarba: a ei floare
Se va desprinde în tăcere
Și-ntreaga-i frumusețe piere.
Așa e și cu cel bogat:
Cu iarba e asemănat
Și se va ofili, astfel,
În drumurile lui, și el.
Ferice-i zic celui ce poate
Ca să învingă, întru toate,
Ispita ce l-a pârjolit,
Căci după ce va fi găsit
Că este bun, el dobândește
Cununa ce-o făgăduiește
Al nostru Domn, necontenit,
Pentru toți cei ce L-au iubit.
Cununa vieții este ea,
Iar Dumnezeu o să vi-o dea.
Nimeni, când este ispitit,
Să nu fie nesocotit
Și să gândească: „Iată, eu,
Sunt ispitit, de Dumnezeu”,
Pentru că Domnul, negreșit,
Nu va putea fi ispitit
Și totodată, se vădește
Precum că El nu ispitește.
Ci, fiecare-i ispitit,
Când e atins și e momit
De pofta care l-a-ncercat.
Din pofta lui, s-a întrupat
Păcatul, care-nfăptuit,
Aduce moarte, negreșit.
De-aceea, zic, dragii mei frați:
Singuri, să nu vă înșelați.
Oricare lucru bun, primit,
Oricare dar desăvârșit,
Pe care noi l-am căpătat,
Numai de sus, ne este dat.
Toate acestea, fraților,
Părintele luminilor
Ni le-a trimis. Nici o schimbare
Și nici o umbră de mutare –
În El – nicicând, nu s-a văzut.
De bună voie, ne-a născut,
Acuma, prin Cuvântul Lui –
Cuvântul adevărului –
Pentru ca pârgă să fim noi,
Între-ale lui făpturi, apoi.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
