YouVersion
Pictograma căutare

Iacov 4:1-12

Iacov 4:1-12 BIV2014

„De unde-s luptele apoi, Și certurile, dintre voi? Nu vin din poftele pe care, Voi le aveți, în mădulare? ‘Geaba poftiți: căci nu puteți, Ce ați poftit, să și aveți. Voi ați ucis și-ați pizmuit, Dar nici așa, n-ași dobândit Ceea ce-ați vrut. Voi vă certați Și, ne-ncetat, lupte purtați; Însă nimic n-ați obținut, Pentru că voi nici n-ați cerut. Sau cereți, dar nu căpătați, Căci, cu gând rău, voi vă rugați, Cu gândul ca să risipiți, Doar pe plăceri, ce dobândiți. Dar, spune suflet, preacurvare!: Încă nu ai aflat tu, oare, Cum că a lumii prietenie Este cu Domnu-n vrăjmășie? Așa că, oricine va vrea, Prieten, lumea a avea, Acela trebuie să știe, Că e cu Domnu-n vrăjmășie. Degeaba credeți că vorbește Scriptura? Ea ne dovedește Că Duhul, pus de Dumnezeu, În oameni, ne-a dorit, mereu, Cu gelozie, pentru Sine. Dar, de la El, în schimb, ne vine Un har, în mai mare măsură. De-aceea zice, în Scriptură, Că „stă-mpotrivă Dumnezeu, La toți cei mândri, dar – mereu – El le dă har celor smeriți”. Supuși, lui Dumnezeu, să-i fiți. Împotrivirea, cu tărie, Față de diavol să vă fie, Pentru că diavolul, apoi – La rându-i – va fugi de voi. Apropiați-vă, mereu, Numai de Domnul Dumnezeu, Pentru ca și El, mai apoi, Să se apropie de voi. Hei, păcătoșilor, cătați Ca mâinile să vă spălați! Oameni cu inima-mpărțită, Cătați s-o țineți curățită! Simțiți-vă ticăloșirea Și plângeți-vă rătăcirea! Doar tânguire, să vă fie Râsul, și-a voastră bucurie Să se prefacă-n întristare. Să se smerească fiecare, În fața Domnului, și-astfel, Aveți a fi-nălțați, de El. De rău, să nu vă mai vorbiți, Pentru că, trebuie să știți, Căci cine va vorbi de rău – Sau judecă pe frate’ său – Acela, Legea, o vorbește, De rău – și-o judecă, firește. Atunci, nu ești împlinitor Al Legii, ci judecător. Doar Unul este dătătorul Și-asemeni, și judecătorul Acestei Legi: Acela are Putere-n brațul Său, cu care, El poate ca să mântuiască, Sau poate ca să nimicească. Tu, însă oare, cine ești, Dacă, să-l judeci, îndrăznești, Pe-al tău aproape? Ascultați

Citește Iacov 4