„De unde-s luptele apoi,
Și certurile, dintre voi?
Nu vin din poftele pe care,
Voi le aveți, în mădulare?
‘Geaba poftiți: căci nu puteți,
Ce ați poftit, să și aveți.
Voi ați ucis și-ați pizmuit,
Dar nici așa, n-ași dobândit
Ceea ce-ați vrut. Voi vă certați
Și, ne-ncetat, lupte purtați;
Însă nimic n-ați obținut,
Pentru că voi nici n-ați cerut.
Sau cereți, dar nu căpătați,
Căci, cu gând rău, voi vă rugați,
Cu gândul ca să risipiți,
Doar pe plăceri, ce dobândiți.
Dar, spune suflet, preacurvare!:
Încă nu ai aflat tu, oare,
Cum că a lumii prietenie
Este cu Domnu-n vrăjmășie?
Așa că, oricine va vrea,
Prieten, lumea a avea,
Acela trebuie să știe,
Că e cu Domnu-n vrăjmășie.
Degeaba credeți că vorbește
Scriptura? Ea ne dovedește
Că Duhul, pus de Dumnezeu,
În oameni, ne-a dorit, mereu,
Cu gelozie, pentru Sine.
Dar, de la El, în schimb, ne vine
Un har, în mai mare măsură.
De-aceea zice, în Scriptură,
Că „stă-mpotrivă Dumnezeu,
La toți cei mândri, dar – mereu –
El le dă har celor smeriți”.
Supuși, lui Dumnezeu, să-i fiți.
Împotrivirea, cu tărie,
Față de diavol să vă fie,
Pentru că diavolul, apoi –
La rându-i – va fugi de voi.
Apropiați-vă, mereu,
Numai de Domnul Dumnezeu,
Pentru ca și El, mai apoi,
Să se apropie de voi.
Hei, păcătoșilor, cătați
Ca mâinile să vă spălați!
Oameni cu inima-mpărțită,
Cătați s-o țineți curățită!
Simțiți-vă ticăloșirea
Și plângeți-vă rătăcirea!
Doar tânguire, să vă fie
Râsul, și-a voastră bucurie
Să se prefacă-n întristare.
Să se smerească fiecare,
În fața Domnului, și-astfel,
Aveți a fi-nălțați, de El.
De rău, să nu vă mai vorbiți,
Pentru că, trebuie să știți,
Căci cine va vorbi de rău –
Sau judecă pe frate’ său –
Acela, Legea, o vorbește,
De rău – și-o judecă, firește.
Atunci, nu ești împlinitor
Al Legii, ci judecător.
Doar Unul este dătătorul
Și-asemeni, și judecătorul
Acestei Legi: Acela are
Putere-n brațul Său, cu care,
El poate ca să mântuiască,
Sau poate ca să nimicească.
Tu, însă oare, cine ești,
Dacă, să-l judeci, îndrăznești,
Pe-al tău aproape? Ascultați
Acum, voi care cugetați
Și-n urmă, ziceți: „Astăzi, noi –
Sau mâine – vom pleca apoi,
Într-o cetate. După plan,
Acolo vrem a sta un an,
Să facem neguțătorie,
Ca un câștig bun să ne vie!”
În felu-acesta voi vorbiți,
Dar ce va fi mâine, nu știți!
Căci ce e viața voastră-apoi?
Un abur numai, sunteți voi,
Ce doar puțin s-a arătat
Și-apoi, a și pierit, îndat’!
Iată ce trebuie să știți,
Când, despre-așa ceva, vorbiți:
„Doar dacă Domnul o să vrea,
Ca viață, încă, să ne dea,
Vom face-un lucru oarecare,
Sau face-vom lucrul cutare.”
Voi, însă, văd că vă făliți,
Cu laudele. Dar să știți,
Că toate laudele-acele
Nu sunt decât doar lucruri rele.
De-aceea spun, că orișicine
Știe precum să facă bine –
Dar nu va face – negreșit,
Acela a păcătuit.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
