Domnul îi zise: „Să n-ai teamă!
Nu vei muri, de bună seamă!”
În urmă, Ghedeon s-a dus
Și multe pietre a adus,
Căci un altar el a zidit
Și, „Domnul păcii”, l-a numit.
Și azi, altarul se vădește
Cum că la Ofra se găsește,
Pentru că-n Ofra stăpânea
Abiezer, pe când trăia.
În acea noapte – într-un vis –
Domnul, lui Ghedeon, i-a zis:
„Să iei vițelul cel pe care,
Tu știi că tatăl tău îl are.
Un taur, să mai iei apoi,
De șapte ani. Vino-napoi,
Căci vreau să fie nimicit
Altarul ce i-a fost zidit
Lui Bal, de către tatăl tău.
Să nimicești altarul său,
Și taie stâlpul închinat
La Astartee, stâlp aflat
Deasupra. Când ai să sfârșești,
Pe vârful stâncii să zidești
Un nou altar, al Domnului.
Ai să jertfești, pe piatra lui,
Al doilea taur, să-l socot
A fi drept ardere de tot.
Să-l arzi cu lemnul adunat
Din stâlpul ce va fi tăiat.”
Îndată, Ghedeon s-a dus
Și slugile și le-a adus.
A luat zece dintre ei
Și-apoi, cu oamenii acei,
În mare grabă a făcut
Ceea ce Domnul i-a cerut.
Dar pentru că teamă avea
De tatăl său și-asemenea
De cei care-mprejur erau
Și în cetate locuiau,
Lucrul acesta l-a făcut
Noaptea, spre a nu fi văzut.
În zori de zi, când s-au trezit
Cei din cetate, au zărit
Cum că altarul închinat
Lui Bal, fusese dărâmat,
Iar stâlpul de deasupra lui –
Cari fost-a al idolului –
Zăcea acuma aruncat
Mai la oparte, retezat.
Apoi, uimiți, au mai zărit –
Pe-altarul nou ce-a fost zidit –
Un taur care a fost pus,
Drept ardere de tot adus.
Mirați de cele ce-au văzut,
Au întrebat: „Cine-a făcut
Lucrul acest?” Au cercetat,
Și-n felu-acesta au aflat
Că Ghedeon – acela care,
Drept tată, pe Ioas, îl are –
E-acela care a făcut
Toate pe câte le-au văzut.
Atunci, mulțimea din cetate,
Către Ioas, a zis: „Îl scoate
Afară-ndat’, pe fiul tău,
Căci a făcut un mare rău!
Altarul ce era-nchinat
Lui Bal, iată că l-a surpat.
A retezat stâlpul cel sfânt,
Și l-a trântit jos, la pământ.”
Ioas luă cuvântu-apoi,
Zicându-le: „Ce sunteți voi?
Oare sunteți voi obligați,
Pe Bal, ca să îl apărați?
Voi trebuie dar, fraților,
Ca să-i veniți în ajutor?
Dacă cuteză cineva
Și îl va apăra cumva,
Pe Bal, acela – bunăoară –
Până în zori, are să moară!
Dacă e Baal vreun Dumnezeu,
Singur, să-și apere, mereu,
Pricina-n fața orișicui,
Căci au surpat altarul lui!”
Pe Ghedeon ei l-au numit
Drept „Ierubal”, cari tălmăcit
E „Apere-se Bal”, căci ei –
Adică oamenii acei –
Au zis atuncea: „Negreșit,
Bal – singur – este potrivit,
Lui Ghedeon, piept de a-i ține
Și de-a se apăra pe sine,
Căci Ghedeon a cutezat
Și-al său altar l-a dărâmat.”
Tot Madianul a venit –
Cu fiii de la Răsărit,
Cu Amelec – și au trecut
Iordanul. Tabără-au făcut,
În vale, lângă Isreel,
Fiind cu toți gata astfel,
Ca să pornească la război.
Duhul lui Dumnezeu, apoi,
Pe Ghedeon, l-a îmbrăcat.
Din trâmbiță el a sunat
Și lui Abiezer apoi,
Veste i-a dat, ca la război,
Să-l însoțească, negreșit.
În urmă, soli a repezit,
În seminția lui Manase,
Să strângă din ale lui case,
Oșteni, să meargă după el
În luptă. A făcut la fel
Și cu Așer. Soli au plecat
Și-n Zabulon; a adunat
Oștire multă, negreșit,
Cari din Neftali a venit.
În urmă, Ghedeon s-a dus
În fața Domnului și-a spus:
„Dacă vei vrea să-l izbăvești
Pe Israel – precum gândești –
Prin mine, am ceva a spune:
Un val de lână, eu voi pune
În arie. De voi vedea
Că rouă e pe lâna mea –
În timp ce-n jur va fi uscat
Pământul – am să știu de-ndat’
Că Israelul, negreșit,
Prin mine, fi-va izbăvit.”
Totul apoi s-a petrecut,
Întocmai precum a cerut.
Astfel, în ziua următoare –
Când soarele pe cer răsare –
La arie, el a plecat,
Să vadă ce s-a întâmplat.
Țarina-n jur era uscată,
Dar lâna lui era udată
De roua care a căzut.
Când a stors lâna, a văzut
Că apa ce s-a scurs din ea,
Într-un pahar, de-abea-ncăpea.
Atuncea, Ghedeon s-a dus
În fața Domnului și-a spus:
„Iartă-mi această nebunie
Și nu Te-aprinde, de mânie,
Căci doar acum, mai îndrăznesc –
În fața Ta – ca să vorbesc.
Încă o dată-Ți cer iertare,
Căci voi mai face o-ncercare:
Aș vrea ca lâna din câmpie –
Mâine – uscată ca să fie,
Iar tot pământu-n jur aflat,
De rouă, să fie udat.”
Atuncea, Domnul a făcut
Așa precum el a cerut:
Când a-nceput ziua cea nouă,
Pământul fost-a plin de rouă,
Și numai lâna așezată,
În arie, era uscată.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
