Judecătorii 8
8
Cearta cu bărbații lui Efraim
1Bărbați-acei care erau
Din Efraim și cari mergeau
Cu Ghedeon, l-au întrebat:
„Spune-ne oare, ce-a-nsemnat
Purtarea ta, față de noi?
De ce nu ne-ai chemat, cu voi,
Atunci când ai avut în plan
Ca să te lupți cu Madian?”
În felu-acesta, negreșit,
O mare ceartă s-a stârnit,
2Iar Ghedeon a zis apoi:
„Ce-am făcut eu, pe lângă voi?
Dar nu va face mai mult, oare,
Culesul strugurilor care
Rămași, acum, în vie, sânt,
Pe al lui Efraim pământ,
Decât toți strugurii pe care
Abiezer în vie-i are?
3Așa precum văzut-am eu,
În mâna voastră, Dumnezeu
Lăsat-a – după al Său plan –
Pe cei doi capi, din Madian.
I-ați prins atuncea, pe Oreb
Și de asemeni, pe Zeeb.
De-aceea, vă întreb apoi:
Ce-am făcut eu, pe lângă voi?”
După ce astfel le-a vorbit,
Mânia li s-a potolit.
Urmărirea vrăjmașului dincolo
4Îndată, Ghedeon – urmat
De cei trei sute – a intrat
În apele Iordanului
Și a trecut prin vadul lui.
Deși toți, obosiți, erau,
Pe-ai lor vrăjmași îi urmăreau,
Necontenit, cu-nverșunare,
Tăindu-le orice scăpare.
5Când Ghedeon a poposit
Lângă Sucot, a îndrăznit
Să ceară oamenilor care
Erau acolo, de mâncare:
„Vă rog, câteva pâini să dați,
Oștenilor cu mine-aflați,
Căci sunt flămânzi și obosiți.
Iată că noi suntem porniți
În urmărirea lui Țalmuna
Și-a lui Zebah. Cei doi sunt una,
Căci împreună-s așezați,
În Madian, ca împărați.”
6Cei din Sucot, când auziră,
În felu-acesta glăsuiră:
„Țalmuna și Zebah – cei cari
În Madian sunt cei mai mari –
Se află-n stăpânirea ta?
Atunci, de ce te-am asculta,
Ca să dăm pâine, oștii tale?
Du-te și vezi-ți de-a ta cale!”
7Atuncea, Ghedeon a spus:
„Ei bine, Domnul Cel de Sus,
Și pe Zebah – și-asemenea
Și pe Țalmuna – o să-i dea
În mâna noastră; iar apoi,
Mă voi întoarce înapoi
Și-am să vă scarpin eu, cu spini,
Cu ai pustiei mărăcini!”
8De-acolo – cu oștirea – el
S-a îndreptat spre Penuel.
La fel, și-aicea, a vorbit,
Însă răspunsul l-a primit
Exact precum au cuvântat
Cei din Sucot. S-a-nfuriat,
9Atuncea, Ghedeon și-a spus:
„Dacă va da Domnul de Sus,
În pace, să mă-ntorc la voi,
Dărâm turnul acest, apoi!”
10Țalmuna și Zebah – cei cari,
În Madian erau mai mari –
Înconjurați de oastea lor,
Popas făcut-au la Carcor.
Cam cincisprezece mii erau
Oștenii care-i însoțeau.
O sută douăzeci de mii
De-ai Răsăritului copii,
Căzuseră, fiind loviți
De sabie, și prăpădiți.
11Când Ghedeon i-a urmărit,
Pe-un drum anume a venit –
Al celor care locuiesc
În corturi și cari se găsesc
La răsărit de-acel ținut
Ce, drept Nobah, e cunoscut,
Și drept Iogbeha. Negreșit,
Când Ghedeon a năvălit,
Oastea dușmană se credea
La adăpost și se-odihnea.
Pe ne-așteptate-a fost lovită,
Fiind îndată nimicită.
12Țalmuna și Zebah apoi,
Cu fuga numai – amândoi –
Pentru puțin timp, au scăpat.
Dar Ghedeon i-a căutat,
I-a urmărit până i-a prins
Și-oștirile lor le-a învins.
13Prin pasul Hersa, din război,
Se-ntoarse Ghedeon apoi.
14A prins un tânăr din Sucot,
Și l-a silit a-i spune tot.
Tânăru-acela-n scris i-a dat
Numele care le-au purtat
Bătrânii și aceia cari,
Peste Sucot, erau mai mari.
Au fost, atuncea, numărați
La șapte’șișapte de bărbați –
Bătrâni, cu căpitani, cu tot –
Cari se aflară în Sucot.
15Apoi, spre cei ce s-au aflat
Acolo, el a cuvântat:
„Priviți-l pe Zebah și-apoi
Și pe Țalmuna, pe cei doi
Pentru cari fost-am umilit
Atuncea când voi mi-ați vorbit
Și-ați întrebat „Unde-s cei cari,
În Madian sunt cei mai mari?
Sunt oare în puterea ta?
Atunci de ce te-am asculta
Ca să dăm pâine oștii tale?
Vezi-ți mai bine de-a ta cale!”
16Pe toți bătrânii i-a luat –
Cari în cetate s-au aflat –
Pe toți bărbații din Sucot
I-a strâns apoi, de peste tot,
Spini din pustie a adus
Și mărăcini – precum a spus
Când pe la ei a mai trecut
Cu oastea sa – și i-a bătut.
17S-a dus și a făcut la fel –
Cum a promis – în Penuel:
Turnul cetății, l-a surpat,
Iar pe cei care i-a aflat
Atunci, acolo, i-a ucis.
18Apoi, el s-a întors și-a zis
Către Zebah și, totodată,
Către Țalmuna: „Cum arată
Oameni-aceia, domnilor,
Ce i-ați ucis voi, la Tabor?”
Ei au răspuns: „Erau ca tine,
La-nfățișare, știm prea bine!
Puteau a fi asemănați
Cu niște fii de împărați.”
19El zise: „Erau frații mei.
Ai mamei mele fii, sunt ei.
Cu viață, de-ar fi fost lăsați
Aceia care-mi erau frați,
Viu este Domnul, că și voi,
Cu viață-ați fi scăpat apoi!”
20S-a-ntors către Ieter – cel care,
Între-ai săi fii, era mai mare –
Și cu glas tare, răspicat,
Îi zise: „Scoală-te îndat’,
Și trage-ți sabia apoi,
Ca să-i ucizi pe ăștia doi!”
Dar fiul său n-a îndrăznit
Să facă ce i-a poruncit.
Tânăr fiind – de bună seamă –
A fost, atunci, cuprins de teamă.
21Țalmuna și Zebah apoi,
Într-un glas, ziseră-amândoi:
„Tu însuți scoală-te, de-ndată,
Să ne ucizi, pentru că iată,
Cum este felul omului,
Așa e și puterea lui!”
Atuncea Ghedeon – de jos –
S-a ridicat iute și-a scos
Sabia de la cingătoare
Și i-a ucis pe fiecare.
După aceea, le-a luat
Și lunișoarele de-ndat’,
Care pe al cămilelor
Gâturi, ședeau la locul lor.
Moartea lui Ghedeon
22Israeliții au venit,
La Ghedeon, și i-au vorbit:
„Vrem să domnești tu, peste noi –
Precum și-ai tăi urmași apoi –
Căci tu ești cel ce ne-a scăpat
De Madian, cu-adevărat.”
23Dar Ghedeon s-a-mpotrivit
Și-n felu-acesta, le-a vorbit:
„N-am să domnesc eu, peste voi –
Și nici urmașii mei apoi –
Ci Cel ce va domni, mereu,
Are să fie Dumnezeu.”
24Apoi le-a zis: „Luați aminte!
Am să vă fac o rugăminte:
Vreau ca să-mi deie fiecare
Verigile de nas, pe care,
Drept pradă, voi le-ați dobândit.”
– Acei pe cari i-au biruit,
Verigi de aur – mari – aveau,
Căci ei, Ismaeliți, erau. –
25Oameni-au zis: „Dacă le vrei,
Pe toate poți ca să le iei.”
În grabă, o manta au scos
Și au întins-o-apoi, pe jos.
Astfel, pe ea, au adunat
Verigile ce le-au prădat.
26Multe, la număr, se vădeau
Și șapte sute sicli-aveau –
Fiind, în aur, cântărite –
Fără să fie socotite
Și celelalte lucrușoare:
Cercei de aur, lunișoare,
Haine din purpură lucrate
Care fuseseră purtate
De cei ce fost-au așezați,
În Madian, drept împărați,
Precum și lănțișoare care,
La gât, orice cămilă are.
27Pe toate, ei le-au adunat
Și-apoi, lui Ghedeon, le-au dat.
El, un efod, a întocmit,
Din acest aur, la sfârșit.
Efodu-apoi a fost adus,
La Ofra și-n cetate pus,
Unde ajuns-a ca să fie
O pricină pentru curvie,
Pentru întregul Israel.
Și pentru Ghedeon – la fel –
A fost o cursă, totodată,
Precum și pentru casa-i toată.
28Madianiții s-au smerit
Atunci, și n-au mai îndrăznit
Să își ridice, în vreun fel,
Capul, față de Israel.
Țara a dobândit odihnă,
Și patruzeci de ani în tihnă –
Cât Ghedeon a viețuit –
Pământul ei s-a liniștit.
29Iar Ierubal, al lui Ioas,
S-a-ntors la Ofra și-a rămas
La el acasă-apoi, să stea.
30El, șaptezeci de fii, avea,
Căci după luptele aceste,
A vrut să-și ia multe neveste.
31O țiitoare mai avea –
Aceasta, în Sihem, ședea.
Ea, un fecior, i-a zămislit
Și-Abimelec, el l-a numit.
32Când Ghedeon – acela care,
Drept tată, pe Ioas, îl are –
De bătrânețe a murit –
După un trai lung, fericit –
La Ofra fost-a îngropat,
Unde-i și tatăl său aflat.
Lângă Ioas, el a fost dus
Și în al său mormânt e pus.
Familia care o avea –
Cari din Abiezer venea –
Mereu, în Ofra, stăpânise,
Prin dreptul ce îl moștenise.
Israeliții se închină iarăși la idoli
33Când Ghedeon pieri și el
Din astă lume, Israel
A început iar, de-a curvit
Cu Balii, iar pe Bal-Berit
L-au pus drept dumnezeu al lor,
Cinstit de un întreg popor.
34Israeliții au uitat
De Domnul care i-a scăpat
Din mâinile vrăjmașilor
Ce se aflau în jurul lor.
35Astfel, ei nu au mai ținut
La Ghedeon – cari le-a făcut
Mult bine – nici la casa lui
Din mijlocul poporului.
Selectat acum:
Judecătorii 8: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Judecătorii 8
8
Cearta cu bărbații lui Efraim
1Bărbați-acei care erau
Din Efraim și cari mergeau
Cu Ghedeon, l-au întrebat:
„Spune-ne oare, ce-a-nsemnat
Purtarea ta, față de noi?
De ce nu ne-ai chemat, cu voi,
Atunci când ai avut în plan
Ca să te lupți cu Madian?”
În felu-acesta, negreșit,
O mare ceartă s-a stârnit,
2Iar Ghedeon a zis apoi:
„Ce-am făcut eu, pe lângă voi?
Dar nu va face mai mult, oare,
Culesul strugurilor care
Rămași, acum, în vie, sânt,
Pe al lui Efraim pământ,
Decât toți strugurii pe care
Abiezer în vie-i are?
3Așa precum văzut-am eu,
În mâna voastră, Dumnezeu
Lăsat-a – după al Său plan –
Pe cei doi capi, din Madian.
I-ați prins atuncea, pe Oreb
Și de asemeni, pe Zeeb.
De-aceea, vă întreb apoi:
Ce-am făcut eu, pe lângă voi?”
După ce astfel le-a vorbit,
Mânia li s-a potolit.
Urmărirea vrăjmașului dincolo
4Îndată, Ghedeon – urmat
De cei trei sute – a intrat
În apele Iordanului
Și a trecut prin vadul lui.
Deși toți, obosiți, erau,
Pe-ai lor vrăjmași îi urmăreau,
Necontenit, cu-nverșunare,
Tăindu-le orice scăpare.
5Când Ghedeon a poposit
Lângă Sucot, a îndrăznit
Să ceară oamenilor care
Erau acolo, de mâncare:
„Vă rog, câteva pâini să dați,
Oștenilor cu mine-aflați,
Căci sunt flămânzi și obosiți.
Iată că noi suntem porniți
În urmărirea lui Țalmuna
Și-a lui Zebah. Cei doi sunt una,
Căci împreună-s așezați,
În Madian, ca împărați.”
6Cei din Sucot, când auziră,
În felu-acesta glăsuiră:
„Țalmuna și Zebah – cei cari
În Madian sunt cei mai mari –
Se află-n stăpânirea ta?
Atunci, de ce te-am asculta,
Ca să dăm pâine, oștii tale?
Du-te și vezi-ți de-a ta cale!”
7Atuncea, Ghedeon a spus:
„Ei bine, Domnul Cel de Sus,
Și pe Zebah – și-asemenea
Și pe Țalmuna – o să-i dea
În mâna noastră; iar apoi,
Mă voi întoarce înapoi
Și-am să vă scarpin eu, cu spini,
Cu ai pustiei mărăcini!”
8De-acolo – cu oștirea – el
S-a îndreptat spre Penuel.
La fel, și-aicea, a vorbit,
Însă răspunsul l-a primit
Exact precum au cuvântat
Cei din Sucot. S-a-nfuriat,
9Atuncea, Ghedeon și-a spus:
„Dacă va da Domnul de Sus,
În pace, să mă-ntorc la voi,
Dărâm turnul acest, apoi!”
10Țalmuna și Zebah – cei cari,
În Madian erau mai mari –
Înconjurați de oastea lor,
Popas făcut-au la Carcor.
Cam cincisprezece mii erau
Oștenii care-i însoțeau.
O sută douăzeci de mii
De-ai Răsăritului copii,
Căzuseră, fiind loviți
De sabie, și prăpădiți.
11Când Ghedeon i-a urmărit,
Pe-un drum anume a venit –
Al celor care locuiesc
În corturi și cari se găsesc
La răsărit de-acel ținut
Ce, drept Nobah, e cunoscut,
Și drept Iogbeha. Negreșit,
Când Ghedeon a năvălit,
Oastea dușmană se credea
La adăpost și se-odihnea.
Pe ne-așteptate-a fost lovită,
Fiind îndată nimicită.
12Țalmuna și Zebah apoi,
Cu fuga numai – amândoi –
Pentru puțin timp, au scăpat.
Dar Ghedeon i-a căutat,
I-a urmărit până i-a prins
Și-oștirile lor le-a învins.
13Prin pasul Hersa, din război,
Se-ntoarse Ghedeon apoi.
14A prins un tânăr din Sucot,
Și l-a silit a-i spune tot.
Tânăru-acela-n scris i-a dat
Numele care le-au purtat
Bătrânii și aceia cari,
Peste Sucot, erau mai mari.
Au fost, atuncea, numărați
La șapte’șișapte de bărbați –
Bătrâni, cu căpitani, cu tot –
Cari se aflară în Sucot.
15Apoi, spre cei ce s-au aflat
Acolo, el a cuvântat:
„Priviți-l pe Zebah și-apoi
Și pe Țalmuna, pe cei doi
Pentru cari fost-am umilit
Atuncea când voi mi-ați vorbit
Și-ați întrebat „Unde-s cei cari,
În Madian sunt cei mai mari?
Sunt oare în puterea ta?
Atunci de ce te-am asculta
Ca să dăm pâine oștii tale?
Vezi-ți mai bine de-a ta cale!”
16Pe toți bătrânii i-a luat –
Cari în cetate s-au aflat –
Pe toți bărbații din Sucot
I-a strâns apoi, de peste tot,
Spini din pustie a adus
Și mărăcini – precum a spus
Când pe la ei a mai trecut
Cu oastea sa – și i-a bătut.
17S-a dus și a făcut la fel –
Cum a promis – în Penuel:
Turnul cetății, l-a surpat,
Iar pe cei care i-a aflat
Atunci, acolo, i-a ucis.
18Apoi, el s-a întors și-a zis
Către Zebah și, totodată,
Către Țalmuna: „Cum arată
Oameni-aceia, domnilor,
Ce i-ați ucis voi, la Tabor?”
Ei au răspuns: „Erau ca tine,
La-nfățișare, știm prea bine!
Puteau a fi asemănați
Cu niște fii de împărați.”
19El zise: „Erau frații mei.
Ai mamei mele fii, sunt ei.
Cu viață, de-ar fi fost lăsați
Aceia care-mi erau frați,
Viu este Domnul, că și voi,
Cu viață-ați fi scăpat apoi!”
20S-a-ntors către Ieter – cel care,
Între-ai săi fii, era mai mare –
Și cu glas tare, răspicat,
Îi zise: „Scoală-te îndat’,
Și trage-ți sabia apoi,
Ca să-i ucizi pe ăștia doi!”
Dar fiul său n-a îndrăznit
Să facă ce i-a poruncit.
Tânăr fiind – de bună seamă –
A fost, atunci, cuprins de teamă.
21Țalmuna și Zebah apoi,
Într-un glas, ziseră-amândoi:
„Tu însuți scoală-te, de-ndată,
Să ne ucizi, pentru că iată,
Cum este felul omului,
Așa e și puterea lui!”
Atuncea Ghedeon – de jos –
S-a ridicat iute și-a scos
Sabia de la cingătoare
Și i-a ucis pe fiecare.
După aceea, le-a luat
Și lunișoarele de-ndat’,
Care pe al cămilelor
Gâturi, ședeau la locul lor.
Moartea lui Ghedeon
22Israeliții au venit,
La Ghedeon, și i-au vorbit:
„Vrem să domnești tu, peste noi –
Precum și-ai tăi urmași apoi –
Căci tu ești cel ce ne-a scăpat
De Madian, cu-adevărat.”
23Dar Ghedeon s-a-mpotrivit
Și-n felu-acesta, le-a vorbit:
„N-am să domnesc eu, peste voi –
Și nici urmașii mei apoi –
Ci Cel ce va domni, mereu,
Are să fie Dumnezeu.”
24Apoi le-a zis: „Luați aminte!
Am să vă fac o rugăminte:
Vreau ca să-mi deie fiecare
Verigile de nas, pe care,
Drept pradă, voi le-ați dobândit.”
– Acei pe cari i-au biruit,
Verigi de aur – mari – aveau,
Căci ei, Ismaeliți, erau. –
25Oameni-au zis: „Dacă le vrei,
Pe toate poți ca să le iei.”
În grabă, o manta au scos
Și au întins-o-apoi, pe jos.
Astfel, pe ea, au adunat
Verigile ce le-au prădat.
26Multe, la număr, se vădeau
Și șapte sute sicli-aveau –
Fiind, în aur, cântărite –
Fără să fie socotite
Și celelalte lucrușoare:
Cercei de aur, lunișoare,
Haine din purpură lucrate
Care fuseseră purtate
De cei ce fost-au așezați,
În Madian, drept împărați,
Precum și lănțișoare care,
La gât, orice cămilă are.
27Pe toate, ei le-au adunat
Și-apoi, lui Ghedeon, le-au dat.
El, un efod, a întocmit,
Din acest aur, la sfârșit.
Efodu-apoi a fost adus,
La Ofra și-n cetate pus,
Unde ajuns-a ca să fie
O pricină pentru curvie,
Pentru întregul Israel.
Și pentru Ghedeon – la fel –
A fost o cursă, totodată,
Precum și pentru casa-i toată.
28Madianiții s-au smerit
Atunci, și n-au mai îndrăznit
Să își ridice, în vreun fel,
Capul, față de Israel.
Țara a dobândit odihnă,
Și patruzeci de ani în tihnă –
Cât Ghedeon a viețuit –
Pământul ei s-a liniștit.
29Iar Ierubal, al lui Ioas,
S-a-ntors la Ofra și-a rămas
La el acasă-apoi, să stea.
30El, șaptezeci de fii, avea,
Căci după luptele aceste,
A vrut să-și ia multe neveste.
31O țiitoare mai avea –
Aceasta, în Sihem, ședea.
Ea, un fecior, i-a zămislit
Și-Abimelec, el l-a numit.
32Când Ghedeon – acela care,
Drept tată, pe Ioas, îl are –
De bătrânețe a murit –
După un trai lung, fericit –
La Ofra fost-a îngropat,
Unde-i și tatăl său aflat.
Lângă Ioas, el a fost dus
Și în al său mormânt e pus.
Familia care o avea –
Cari din Abiezer venea –
Mereu, în Ofra, stăpânise,
Prin dreptul ce îl moștenise.
Israeliții se închină iarăși la idoli
33Când Ghedeon pieri și el
Din astă lume, Israel
A început iar, de-a curvit
Cu Balii, iar pe Bal-Berit
L-au pus drept dumnezeu al lor,
Cinstit de un întreg popor.
34Israeliții au uitat
De Domnul care i-a scăpat
Din mâinile vrăjmașilor
Ce se aflau în jurul lor.
35Astfel, ei nu au mai ținut
La Ghedeon – cari le-a făcut
Mult bine – nici la casa lui
Din mijlocul poporului.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca