Ieremia 29
29
Scrisoare către prinșii de război
1Iată epistola ce-a scris-o
Chiar Ieremia și-a trimis-o,
De la Ierusalim, la cei
Care-au ajuns, dintre Iudei,
Drept robi la Nebucadențar.
Epistola fusese dar,
Scrisă pentru acel popor,
Scrisă pentru bătrânii lor,
Pentru proroci, pentru preoți
Cari în robie-au fost cu toți,
2În Babilon. Ieconia –
Cel ce în Iuda-mpărățea –
Fusese-n acel timp luat
Și din Ierusalim mutat,
Cu tot cu-a lui împărăteasă,
Cu famenii din a sa casă,
Cu dregători și cu cei cari
Peste popor erau mai mari
Și-asemenea cu toți lemnarii
Ce îi avea și cu fierarii.
3Epistola fusese scrisă
De Ieremia și trimisă
Prin Eleasa – prin cel care,
Părinte, pe Șafan, îl are –
Precum și prin Ghemaria
Cari fiu îi e, lui Hilchia.
Aceștia doi se dovedeau
Precum că-n Babilon erau
Trimiși de către Zedechia –
Acela cari avea domnia
În Iuda – șezând așadar,
Pe lângă Nebucadențar.
Iată cuvântul ce s-a zis
Și în epistolă s-a scris:
4„Domnul oștirilor – Acel
Ce-i Dumnezeu în Israel –
Către toți prinșii de război
Cari din Ierusalim, apoi,
În Babilon au fost mutați:
5„Noi case, să vă înălțați,
În ele ca să locuiți.
Grădini apoi să vă sădiți,
Ca să mănânce-al vost’ popor,
Din roadele câmpiilor.
6Cu soațele să vă uniți
Și-apoi copii să zămisliți.
Pe-ai voștri fii să-i însurați,
Pe fiice să le măritați,
Ca astfel ei, la rândul lor,
Să înmulțească-al vost’ popor,
Ca voi să nu vă-mpuținați
În locu-n care vă aflați.
7Dacă-n cetate locuiți,
Binele ei să-l urmăriți,
Iar cât timp sunteți în robie,
Rugați-vă pentru ea, Mie,
Căci fericirea voastră – iată –
De ea vă este atârnată!”
8Domnul oștirilor – Acel
Ce-i Dumnezeu în Israel –
A zis așa: „Nu vă lăsați,
De toți prorocii înșelați,
De toți ai voștri ghicitori
Sau de cei ce sunt vrăjitori,
Căci visurile lor, să știți
Că voi doar le pricinuiți!
9Prorocii voștri nu sunt buni,
Căci ei vă prorocesc minciuni,
În al Meu Nume, tot mereu.
Pe-aceștia nu i-am trimis Eu.”
10În urmă, Domnu-a cuvântat:
„După ce se vor fi-ncheiat
Cei șaptezeci de ani, să știți
Precum că fi-veți izbăviți.
Îi voi aduce înapoi
Pe prinșii voștri de război,
Așa cum am făgăduit.
11Căci pentru voi, Eu am nutrit
Doar gânduri bune și-astfel vreau,
Un timp de pace, să vă dau,
Parte s-aveți de fericire
Și nu doar de nenorocire.
Am să vă dau un viitor
Și o nădejde, tuturor.
12Atunci, când o să Mă chemați,
Să știți că fi-veți ascultați.
13Atuncea, o să Mă găsiți,
Dacă din inimi o să știți
Ca să Mă căutați mereu.
14Găsit de voi, am să fiu Eu.
Îi voi aduce înapoi
Pe prinșii voștri de război.
În lume-ați fost împrăștiați
Și printre neamuri alungați.
Însă, după al Meu cuvânt,
Am să vă strâng pe-al vost’ pământ,
Căci din robie, înapoi,
În țară, vă aduc pe voi.”
15„Totuși voi ziceți: „Dumnezeu,
Proroci, ne-a ridicat, mereu,
În Babilon!” „Domnul a spus,
16Despre cel care este pus
Pe scaunul de împărat,
Pe care David s-a aflat,
Despre mulțimile-adunate
Să locuiască în cetate
Și despre cei cari, în robie,
Nu au ajuns duși ca să fie:
17„Le voi trimite sabia,
Cu ciuma și cu foametea.
O să ajungă ăst popor,
Asemenea smochinelor
Ce se vădesc atât de rele,
Că nu pot fi mâncate ele.
18Îi urmăresc cu sabia
Cu ciuma și cu foametea.
Pricini de spaimă au să fie
Pentru oricare-mpărăție,
Căci pricini de nenorocire
A țărilor de peste fire
Au să ajungă. De ocară
Îi fac, în fiecare țară
În care fi-vor izgoniți.
Buni de blestem vor fi găsiți
Și de batjocură mereu,
Oriunde-am să-i împrăștii Eu.
19Acestea se vor fi-ntâmplat,
Pentru că nu M-au ascultat,
Chiar dacă am trimis la ei
Pe-ai Mei proroci, pe robii Mei.”
20„Acuma însă, ascultați
Voi toți cei care vă aflați
În Babilon, unde – se știe –
Ați fost aduși în grea robie!
Iată Cuvântul Domnului,
Spus pentru tot poporul Lui
Cari din Ierusalim, apoi,
E-n Babilon, prins de război!
21Domnul oștirilor – Acel
Ce-i Dumnezeu în Israel –
Despre Ahab acela care,
Părinte, pe Colaia-l are,
De fiul lui Maaseia
Cari, Zedechia, se numea –
Pentru că ei au prorocit
Minciuni doar – astfel a vorbit:
„Am să îi las s-ajungă dar,
În mâini la Nebucadențar,
La cel care este pe tron,
Drept împărat, în Babilon.
Acesta îi va doborî
Îndată și-i va omorî.
Sub ochii voștri, în robie,
Uciși, aceștia au să fie.
22Prilej pentru blestem apoi,
Printre toți prinșii de război
Din Babilon, ajunge-vor,
Căci o să spună-acel popor:
„Să-ți facă Domnul, cum știut
Este că El le-a mai făcut
Lui Zedechia și la fel
Și lui Ahab, atunci când cel
Care urcat era pe tron
Ca împărat în Babilon,
Ia strămutat din al lor loc
Și-n Babilon i-a ars în foc!”
23Lucrul acesta, negreșit,
Are să fie împlinit,
Pentru că ei – cum am văzut –
O mișelie au făcut,
În Israel. Au jinduit
Și-n urmă ei au preacurvit
Cu soațele ce le aveau
Cei cari, aproape, le erau.
De-asemenea, au prorocit
Și-n al Meu Nume au vorbit
Numai minciuni, chiar dacă Eu
Nu le-am trimis cuvântul Meu.
Știu ceea ce s-a întâmplat
Și martor sunt, neîncetat!”
24„Apoi, Nehelamitului
Șemaia, astfel să îi spui:
25„Domnul oștirilor – Acel
Ce-i Dumnezeu în Israel –
Aste cuvinte ți le-a zis:
„În al tău nume, ai trimis
Epistolă, după cum știm,
La toți cei din Ierusalim.
Le-ai scris și lui Țefania –
Feciorul lui Maaseia,
Cel care preot s-a vădit –
Și preoților, negreșit.
Iată cuvintele pe care
Le-ai așezat tu, în scrisoare:
26„Așa după cum bine știi,
Domnul te-a pus preot să fii,
În locul preotului care
Drept Iehoiada, nume, are.
Ești pus în Casa Domnului,
Să priveghezi poporul Lui.
La cei nebuni dar, să veghezi
Și la toți cei pe care-i vezi
Că-și zic proroci. Prinde-i atunci
Ca în butuci să îi arunci.
Întemnițează-i și în fiare
Leagă-i apoi, pe fiecare.
27De ce, acuma, zăbovești
Și nu ieși să îl pedepsești
Pe Ieremia, pe cel care,
Din Anatot e, din născare
Și printre voi hălăduiește,
Căci la popor îi prorocește?
28Ba chiar și-n Babilon, la noi,
El căutat-a, mai apoi,
Al său cuvânt ca să ajungă.
Ne-a spus: „Robia va fi lungă.
Noi case să vă ridicați
Și-n ele să vă așezați.
Grădini, apoi, să vă sădiți,
Ogoarele să le munciți
Și să mănânce-al vost’ popor
Din roadele câmpiilor!”
29(Atuncea, preotul – cel care,
Țefania, drept nume, are –
La Ieremia a venit
Și înainte-i a citit
Epistola ce o primise,
Care din Babilon sosise.)
30Cuvântul Domnului s-a dus
La Ieremia și i-a spus:
31„Trimite dar – ca să se știe –
La toți cei cari sunt în robie,
Acest cuvânt și să le spui:
„Iată cuvântul Domnului
Spus despre-acel Nehelamit
Care, Șemaia, e numit:
„Toate cuvintele acele
Spuse de el, nu-s ale Mele
Prin ceea ce a cuvântat,
Încredere v-a insuflat,
Dar ea este nesănătoasă,
Pentru că este mincinoasă.
32De-aceea, parte va avea
Șemaia, de pedeapsa Mea.
Astfel, Nehelamitului –
Și-asemenea seminței lui –
Nu am ca să îngăduiesc
Să vadă binele ceresc
Pe care, pentru-al Meu popor,
Am să îl fac în viitor.
Nici el și nici urmașii lui,
În mijlocul poporului,
Nu au ca să mai locuiască.
Ai săi nu au să dăinuiască,
Pentru că el, necontenit,
Doar răzvrătire-a prorocit
Și împotriva Domnului
A ațâțat poporul Lui.”
Selectat acum:
Ieremia 29: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Ieremia 29
29
Scrisoare către prinșii de război
1Iată epistola ce-a scris-o
Chiar Ieremia și-a trimis-o,
De la Ierusalim, la cei
Care-au ajuns, dintre Iudei,
Drept robi la Nebucadențar.
Epistola fusese dar,
Scrisă pentru acel popor,
Scrisă pentru bătrânii lor,
Pentru proroci, pentru preoți
Cari în robie-au fost cu toți,
2În Babilon. Ieconia –
Cel ce în Iuda-mpărățea –
Fusese-n acel timp luat
Și din Ierusalim mutat,
Cu tot cu-a lui împărăteasă,
Cu famenii din a sa casă,
Cu dregători și cu cei cari
Peste popor erau mai mari
Și-asemenea cu toți lemnarii
Ce îi avea și cu fierarii.
3Epistola fusese scrisă
De Ieremia și trimisă
Prin Eleasa – prin cel care,
Părinte, pe Șafan, îl are –
Precum și prin Ghemaria
Cari fiu îi e, lui Hilchia.
Aceștia doi se dovedeau
Precum că-n Babilon erau
Trimiși de către Zedechia –
Acela cari avea domnia
În Iuda – șezând așadar,
Pe lângă Nebucadențar.
Iată cuvântul ce s-a zis
Și în epistolă s-a scris:
4„Domnul oștirilor – Acel
Ce-i Dumnezeu în Israel –
Către toți prinșii de război
Cari din Ierusalim, apoi,
În Babilon au fost mutați:
5„Noi case, să vă înălțați,
În ele ca să locuiți.
Grădini apoi să vă sădiți,
Ca să mănânce-al vost’ popor,
Din roadele câmpiilor.
6Cu soațele să vă uniți
Și-apoi copii să zămisliți.
Pe-ai voștri fii să-i însurați,
Pe fiice să le măritați,
Ca astfel ei, la rândul lor,
Să înmulțească-al vost’ popor,
Ca voi să nu vă-mpuținați
În locu-n care vă aflați.
7Dacă-n cetate locuiți,
Binele ei să-l urmăriți,
Iar cât timp sunteți în robie,
Rugați-vă pentru ea, Mie,
Căci fericirea voastră – iată –
De ea vă este atârnată!”
8Domnul oștirilor – Acel
Ce-i Dumnezeu în Israel –
A zis așa: „Nu vă lăsați,
De toți prorocii înșelați,
De toți ai voștri ghicitori
Sau de cei ce sunt vrăjitori,
Căci visurile lor, să știți
Că voi doar le pricinuiți!
9Prorocii voștri nu sunt buni,
Căci ei vă prorocesc minciuni,
În al Meu Nume, tot mereu.
Pe-aceștia nu i-am trimis Eu.”
10În urmă, Domnu-a cuvântat:
„După ce se vor fi-ncheiat
Cei șaptezeci de ani, să știți
Precum că fi-veți izbăviți.
Îi voi aduce înapoi
Pe prinșii voștri de război,
Așa cum am făgăduit.
11Căci pentru voi, Eu am nutrit
Doar gânduri bune și-astfel vreau,
Un timp de pace, să vă dau,
Parte s-aveți de fericire
Și nu doar de nenorocire.
Am să vă dau un viitor
Și o nădejde, tuturor.
12Atunci, când o să Mă chemați,
Să știți că fi-veți ascultați.
13Atuncea, o să Mă găsiți,
Dacă din inimi o să știți
Ca să Mă căutați mereu.
14Găsit de voi, am să fiu Eu.
Îi voi aduce înapoi
Pe prinșii voștri de război.
În lume-ați fost împrăștiați
Și printre neamuri alungați.
Însă, după al Meu cuvânt,
Am să vă strâng pe-al vost’ pământ,
Căci din robie, înapoi,
În țară, vă aduc pe voi.”
15„Totuși voi ziceți: „Dumnezeu,
Proroci, ne-a ridicat, mereu,
În Babilon!” „Domnul a spus,
16Despre cel care este pus
Pe scaunul de împărat,
Pe care David s-a aflat,
Despre mulțimile-adunate
Să locuiască în cetate
Și despre cei cari, în robie,
Nu au ajuns duși ca să fie:
17„Le voi trimite sabia,
Cu ciuma și cu foametea.
O să ajungă ăst popor,
Asemenea smochinelor
Ce se vădesc atât de rele,
Că nu pot fi mâncate ele.
18Îi urmăresc cu sabia
Cu ciuma și cu foametea.
Pricini de spaimă au să fie
Pentru oricare-mpărăție,
Căci pricini de nenorocire
A țărilor de peste fire
Au să ajungă. De ocară
Îi fac, în fiecare țară
În care fi-vor izgoniți.
Buni de blestem vor fi găsiți
Și de batjocură mereu,
Oriunde-am să-i împrăștii Eu.
19Acestea se vor fi-ntâmplat,
Pentru că nu M-au ascultat,
Chiar dacă am trimis la ei
Pe-ai Mei proroci, pe robii Mei.”
20„Acuma însă, ascultați
Voi toți cei care vă aflați
În Babilon, unde – se știe –
Ați fost aduși în grea robie!
Iată Cuvântul Domnului,
Spus pentru tot poporul Lui
Cari din Ierusalim, apoi,
E-n Babilon, prins de război!
21Domnul oștirilor – Acel
Ce-i Dumnezeu în Israel –
Despre Ahab acela care,
Părinte, pe Colaia-l are,
De fiul lui Maaseia
Cari, Zedechia, se numea –
Pentru că ei au prorocit
Minciuni doar – astfel a vorbit:
„Am să îi las s-ajungă dar,
În mâini la Nebucadențar,
La cel care este pe tron,
Drept împărat, în Babilon.
Acesta îi va doborî
Îndată și-i va omorî.
Sub ochii voștri, în robie,
Uciși, aceștia au să fie.
22Prilej pentru blestem apoi,
Printre toți prinșii de război
Din Babilon, ajunge-vor,
Căci o să spună-acel popor:
„Să-ți facă Domnul, cum știut
Este că El le-a mai făcut
Lui Zedechia și la fel
Și lui Ahab, atunci când cel
Care urcat era pe tron
Ca împărat în Babilon,
Ia strămutat din al lor loc
Și-n Babilon i-a ars în foc!”
23Lucrul acesta, negreșit,
Are să fie împlinit,
Pentru că ei – cum am văzut –
O mișelie au făcut,
În Israel. Au jinduit
Și-n urmă ei au preacurvit
Cu soațele ce le aveau
Cei cari, aproape, le erau.
De-asemenea, au prorocit
Și-n al Meu Nume au vorbit
Numai minciuni, chiar dacă Eu
Nu le-am trimis cuvântul Meu.
Știu ceea ce s-a întâmplat
Și martor sunt, neîncetat!”
24„Apoi, Nehelamitului
Șemaia, astfel să îi spui:
25„Domnul oștirilor – Acel
Ce-i Dumnezeu în Israel –
Aste cuvinte ți le-a zis:
„În al tău nume, ai trimis
Epistolă, după cum știm,
La toți cei din Ierusalim.
Le-ai scris și lui Țefania –
Feciorul lui Maaseia,
Cel care preot s-a vădit –
Și preoților, negreșit.
Iată cuvintele pe care
Le-ai așezat tu, în scrisoare:
26„Așa după cum bine știi,
Domnul te-a pus preot să fii,
În locul preotului care
Drept Iehoiada, nume, are.
Ești pus în Casa Domnului,
Să priveghezi poporul Lui.
La cei nebuni dar, să veghezi
Și la toți cei pe care-i vezi
Că-și zic proroci. Prinde-i atunci
Ca în butuci să îi arunci.
Întemnițează-i și în fiare
Leagă-i apoi, pe fiecare.
27De ce, acuma, zăbovești
Și nu ieși să îl pedepsești
Pe Ieremia, pe cel care,
Din Anatot e, din născare
Și printre voi hălăduiește,
Căci la popor îi prorocește?
28Ba chiar și-n Babilon, la noi,
El căutat-a, mai apoi,
Al său cuvânt ca să ajungă.
Ne-a spus: „Robia va fi lungă.
Noi case să vă ridicați
Și-n ele să vă așezați.
Grădini, apoi, să vă sădiți,
Ogoarele să le munciți
Și să mănânce-al vost’ popor
Din roadele câmpiilor!”
29(Atuncea, preotul – cel care,
Țefania, drept nume, are –
La Ieremia a venit
Și înainte-i a citit
Epistola ce o primise,
Care din Babilon sosise.)
30Cuvântul Domnului s-a dus
La Ieremia și i-a spus:
31„Trimite dar – ca să se știe –
La toți cei cari sunt în robie,
Acest cuvânt și să le spui:
„Iată cuvântul Domnului
Spus despre-acel Nehelamit
Care, Șemaia, e numit:
„Toate cuvintele acele
Spuse de el, nu-s ale Mele
Prin ceea ce a cuvântat,
Încredere v-a insuflat,
Dar ea este nesănătoasă,
Pentru că este mincinoasă.
32De-aceea, parte va avea
Șemaia, de pedeapsa Mea.
Astfel, Nehelamitului –
Și-asemenea seminței lui –
Nu am ca să îngăduiesc
Să vadă binele ceresc
Pe care, pentru-al Meu popor,
Am să îl fac în viitor.
Nici el și nici urmașii lui,
În mijlocul poporului,
Nu au ca să mai locuiască.
Ai săi nu au să dăinuiască,
Pentru că el, necontenit,
Doar răzvrătire-a prorocit
Și împotriva Domnului
A ațâțat poporul Lui.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca