Domnul a zis: „Curând apare Un timp anume, vreme-n care Cu casele lui Israel Și de asemenea – la fel – Cu cele care-n Iuda sânt, Voi face un nou legământ. Nu-i precum cel pe cari, odat’, Cu-ai lor părinți l-am încheiat Când al Meu braț Mi l-am întins Și când de mână Eu i-am prins Ca din Egipt să-i scot afară Și să le dăruiesc o țară. Ei au călcat, apoi, mereu, Acel vechi legământ al Meu, Deși asupra lor vegheam Și astfel, drept de sorți, aveam.” În urmă, zis-a Domnul Sfânt: „Iată dar, noul legământ, Pe care-l fac cu Israel: „Voi pune Legea Mea, în el, Și o va ști al său popor, Căci scrisă-i ea-n inima lor. Ei toți vor fi poporul Meu, Iar Eu le voi fi Dumnezeu. Pe frate sau de-asemenea Pe-al lui aproape, nimenea Nu are să îl mai învețe Ori să-l îndemne cu povețe Spunându-i seamănului Său: „Hai să-L cunoști pe Domnul tău!” Mă va cunoaște fiecare, De la cel mic, la cel mai mare, Căci dau iertare tuturor Și uit nelegiuirea lor.”
Citește Ieremia 31
Partajează
Compară toate versiunile: Ieremia 31:31-34
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videos