Ieremia 31
31
1Domnul a zis: „Atuncea Eu
Voi fi chemat drept Dumnezeu,
De semințiile pe care
Neamul lui Israel le are.
Popor al Meu, vor fi astfel,
Toți cei crescuți din Israel.”
2Domnul – apoi – a cuvântat:
„Poporul care a scăpat
De sabie, acum, se știe
Că are trecere-n pustie:
Spre locul de odihnă-astfel,
Merge poporul Israel.”
3„Din depărtare, Domnul – iată –
În a mea față, Se arată
Și zice astfel: „Pentru că,
Cu o iubire veșnică
Eu te iubesc, tu vei avea
Parte de bunătatea Mea!
4Am să te-așez din nou și – iată –
Vei fi fecioara minunată
A neamului lui Israel.
Ai să te-mpodobești astfel –
Iar – cu timpanele avute
În vremile de mult trecute,
Căci ai să fii iar, la mijloc,
Când veselie e și joc.
5Pe înălțimile pe care
Țara Samariei le are,
Vei sădi vii și-al tău popor
O să mănânce roada lor.
6Are să vină ziua când
Străjerii vor porni, strigând,
Prin muntele lui Efraim:
„Hai, în Sion să ne suim,
La Cel care este mereu,
Al nostru Domn și Dumnezeu!
7Căci Domnul zice: „Vă sculați
Și peste Iacov să strigați,
Cu chiote de veselie,
Plini de o mare bucurie,
În fruntea neamurilor stând!
Vă înălțați glasul, cântând
Cântări de laudă, mereu,
Pentru al vostru Dumnezeu
Și spuneți: „Doamne, izbăvește
Poporul care se vădește
Drept rămășița cea pe care,
Neamul lui Israel o are!”
8„Iată că Eu îi adun iară –
Să îi aduc în a lor țară –
Din miazănoapte, unde sânt,
Și de la capăt de pământ.
Orbul se află printre ei,
Șchiopul de-asemeni și femei
Ce se vădesc însărcinate,
Precum și cele ce-s aflate
În chinul facerii. Căci iată,
Mare mulțime se arată,
Venind încoace. Înapoi,
În țară, îi aduc apoi.
9Vine plângând acel popor
Și în mijlocul rugilor,
Îl duc la apele bogate.
Picioarele le sunt purtate
Pe un drum neted. Când pășesc,
Oamenii nu se poticnesc.
Tatăl lui Israel sunt Eu,
Iar cel dintâi născut al Meu
E Efraim!” Seama luați
10Voi neamuri toate și-ascultați
Cuvântul Domnului, să-l știți
Ca în ostroave să-l rostiți!
Să spuneți dar, în acest fel:
„Acela cari, pe Israel,
L-a risipit, o să-l adune
Și-l va păzi pe-a Sa pășune,
La fel precum cel ce-i păstor
Veghează-asupra turmelor.
11Căci Iacov e răscumpărat,
De Domnul care l-a scăpat
Din mâna neamului acel
Ce-a fost mai tare decât el.
12Ei vor veni, cu bucurie
Și chiote de veselie,
Pe muntele Sionului.
Vor alerga pe culmea lui,
La bunătățile pe care
Domnul le dă, la fiecare:
La grâu, la untdelemn, la oi,
La mustul dulce și la boi.
Ale lor suflete se-arată
Ca și grădina cea udată.
Nimic nu o să le lipsească
Și astfel n-au să mai tânjească.
13Fetele lor, cu bucurie,
La joc, atuncea, au să vie.
De-asemenea, tinerii lor –
Dar și bătrânii din popor –
Au să se bucure, în pace.
În bucurie, voi preface
Jalea, căci bunătatea Mea,
Atuncea îi va mângâia,
Dând bucurie, tuturor,
După necazurile lor.
14Căci cu grăsime, de îndat’,
Are să fie săturat
Și sufletul preoților.
Îl satur pe al Meu popor,
Cu bunătățile pe care
Cel ce îi este Domn le are.”
15În acest fel, Domnu-a vorbit:
„Un țipăt greu s-a auzit
Din Rama. Plânsul este mare,
Iar lacrimile sunt amare.
Rahela, pruncii, și-i jelește
Și mângâiere nu voiește,
Căci pruncii ei dragi nu mai sânt!”
16Apoi, a zis Domnul Cel Sfânt:
„Oprește plânsul tău amar
Și șterge-ți lacrimile dar,
Căci truda ta, neobosită,
Are să fie răsplătită.
De la vrăjmașii tăi, apoi,
Te voi aduce înapoi.
17E o nădejde pentru cei
Ce-ți sunt urmași, pentru că ei
Se vor întoarce, negreșit,
În țara-n care-au locuit!
Din țările neamurilor,
Se vor întoarce-n țara lor!”
18Aud, pe Efraim bocind
Și printre scâncete vorbind:
„A Ta pedeapsă m-a atins,
Ca pe un junc ce-i nedeprins
A trage-n jug. Întoarce-mă,
La Tine și ajută-mă
Să mă întorc, spre Tine, eu,
Căci îmi ești Domn și Dumnezeu!
19Iată, venit-am înapoi
Și-n urmă, m-am căit apoi,
Iar după ce-am recunoscut
Greșelile ce le-am făcut,
Mă bat pe pulpe, ne-ncetat,
Căci mă simt tare rușinat.
Asupră-mi, port ocara grea,
Încă din tinerețea mea.”
20„Îmi este Efraim, iubit?
Un scump copil, s-a dovedit?”
„Atunci când despre el vorbesc,
Pe dată Eu Îmi amintesc
De el, cu mare gingășie
Și simt un foc, flacăra vie,
Căci arde inima în Mine.
De-aceea, îi voi face bine
Și-am să-i arăt, fără-ncetare,
Nemărginita-Mi îndurare.”
21„Semne să îți așezi pe drum
Și stâlpi să îți înalți acum.
Ia seama dar, neîncetat,
La drumul care l-ai urmat…
Te-ntoarce tu, fiica pe care,
Neamul lui Israel o are!
Vino și locuiește iară,
Cetățile din a ta țară!
22Până când ai să pribegești?
Până când ai să rătăcești?
Un lucru nou, pe-acest pământ,
Face – acum – Domnul Cel Sfânt:
Femeia se va fi-nvățat
Ca să-l pețească pe bărbat.”
Israel și Iuda vor propăși împreună
23„Domnul oștirilor – Acel
Ce-i Dumnezeu în Israel –
A zis: „Iată, la Iuda-n țară,
Curând o să se spună iară,
Când voi aduce înapoi
Pe toți ai săi prinși de război:
„Domnul, asupră-ți, să vegheze
Și să te binecuvinteze
Pe tine, locul sfânt în care
Neprihănirea, cuib, își are,
Pe tine cari ești munte sfânt!”
24Toți cei care din Iuda sânt,
Vor sta-n cetăți – de bună seamă –
În pace, fără să se teamă.
Plugarul și cel ce-i păstor
Vor locui în țara lor.
25Voi răcori sufletul care
E chinuit de sete mare,
Iar sufletul înfometat
Are să fie săturat.” –
26La aste lucruri, m-am trezit
Grabnic din somn și am privit,
Căci somnul ce mă-nvăluise,
Drept un somn dulce se vădise. –
27Domnul a zis: „Iată, curând,
Are să vină vremea când
Casa lui Iuda și la fel
Și casele lui Israel,
Să le însămânțez, voiesc –
Așa după cum plănuiesc –
Cu o sămânță ce Îmi place,
De oameni și de dobitoace.
28Așa după cum am vegheat,
Asupra lor – când i-am tăiat
Sau când i-am smuls ori i-am lovit,
I-am dărâmat și nimicit –
La fel și-acum, când îi sădesc,
Am să-i veghez și-am să-i zidesc.
Așa va fi căci, negreșit,
Domnul e Cel care-a vorbit!”
29„Când va veni timpul acel,
Nu se va mai spune astfel:
„Când aguridă au mâncat
Părinții, iată, s-a-ntâmplat
Că pruncilor lor, negreșit,
Toți dinții li s-au sterpezit”,
30Ci o să moară fiecare,
Pentru păcatele pe care
El însuși le-a înfăptuit,
Căci dinții li s-au sterpezit
Doar celor care au luat
Din aguridă, de-au mâncat!”
Legământul cel nou
31Domnul a zis: „Curând apare
Un timp anume, vreme-n care
Cu casele lui Israel
Și de asemenea – la fel –
Cu cele care-n Iuda sânt,
Voi face un nou legământ.
32Nu-i precum cel pe cari, odat’,
Cu-ai lor părinți l-am încheiat
Când al Meu braț Mi l-am întins
Și când de mână Eu i-am prins
Ca din Egipt să-i scot afară
Și să le dăruiesc o țară.
Ei au călcat, apoi, mereu,
Acel vechi legământ al Meu,
Deși asupra lor vegheam
Și astfel, drept de sorți, aveam.”
33În urmă, zis-a Domnul Sfânt:
„Iată dar, noul legământ,
Pe care-l fac cu Israel:
„Voi pune Legea Mea, în el,
Și o va ști al său popor,
Căci scrisă-i ea-n inima lor.
Ei toți vor fi poporul Meu,
Iar Eu le voi fi Dumnezeu.
34Pe frate sau de-asemenea
Pe-al lui aproape, nimenea
Nu are să îl mai învețe
Ori să-l îndemne cu povețe
Spunându-i seamănului Său:
„Hai să-L cunoști pe Domnul tău!”
Mă va cunoaște fiecare,
De la cel mic, la cel mai mare,
Căci dau iertare tuturor
Și uit nelegiuirea lor.”
Primirea lui Israel tot atât de sigură ca legile firii
35„Așa vorbește Domnul, care
A întocmit pământ și mare,
Acela care a putut
Ca soarele să-l fi făcut
Și-apoi, pe cer, să îl așeze
Ca ziua să o lumineze,
Acela cari a rânduit
Lună și stele, negreșit,
Pe cerul nopții, să-l vegheze
Și fața să i-o lumineze,
Cel care întărâtă marea
Și face să răsune zarea
De urletul înfuriat
Al valului ce-a fost iscat,
Acela care e știut
De lume și e cunoscut
De către orice muritor,
Ca fiind Domn al oștilor:
36Dacă vor înceta, cândva,
Toate aceste legi, cumva,
Atunci, neamul lui Israel
Va înceta a fi și el
Un neam, popor sau seminție,
În fața Mea, pentru vecie!”
37În urmă, Domnul a mai spus:
„Iată cât e cerul, de sus!
Dacă se va-ntâmpla, cumva,
Să îl măsoare cineva,
Iar temeliile – vreodat’ –
Pe care este așezat
Pământul, fi-vor măsurate
De cineva și cercetate,
Atuncea doar, neamul acel
Cari este al lui Israel,
Am să îl leapăd, negreșit,
Pentru tot ce a făptuit!”
38Domnul mai glăsuise: „Iată,
Vin zilele când, ridicată,
Astă cetate o să fie.
Se va zidi din temelie,
Pentru cinstirea Domnului,
Pornind din poarta unghiului
Și ajungând la turnul cel
Ce este-al lui Hananeel.
39Frânghia pentru măsurat,
În față-i se va fi aflat,
Mergând apoi, de bună seamă,
Spre dealul cari Gareb se cheamă.
De-acolo, o să ocolească
Și la Goat o să se-oprească.
40Valea în care-i aruncată
Cenușa doar și totodată,
Sunt trupurile moarte-aduse
Pentru a fi acolo puse,
Cu tot cuprinsul câmpului,
Al apelor Chedronului
Și pân’ la unghiul porților
Care sunt ale cailor –
În partea de la răsărit –
Au să ajungă, negreșit,
Doar Domnului a fi-nchinate.
Ele nu vor mai fi surpate,
Nu vor mai fi nici pustiite,
Căci nu vor mai fi nimicite.”
Selectat acum:
Ieremia 31: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Ieremia 31
31
1Domnul a zis: „Atuncea Eu
Voi fi chemat drept Dumnezeu,
De semințiile pe care
Neamul lui Israel le are.
Popor al Meu, vor fi astfel,
Toți cei crescuți din Israel.”
2Domnul – apoi – a cuvântat:
„Poporul care a scăpat
De sabie, acum, se știe
Că are trecere-n pustie:
Spre locul de odihnă-astfel,
Merge poporul Israel.”
3„Din depărtare, Domnul – iată –
În a mea față, Se arată
Și zice astfel: „Pentru că,
Cu o iubire veșnică
Eu te iubesc, tu vei avea
Parte de bunătatea Mea!
4Am să te-așez din nou și – iată –
Vei fi fecioara minunată
A neamului lui Israel.
Ai să te-mpodobești astfel –
Iar – cu timpanele avute
În vremile de mult trecute,
Căci ai să fii iar, la mijloc,
Când veselie e și joc.
5Pe înălțimile pe care
Țara Samariei le are,
Vei sădi vii și-al tău popor
O să mănânce roada lor.
6Are să vină ziua când
Străjerii vor porni, strigând,
Prin muntele lui Efraim:
„Hai, în Sion să ne suim,
La Cel care este mereu,
Al nostru Domn și Dumnezeu!
7Căci Domnul zice: „Vă sculați
Și peste Iacov să strigați,
Cu chiote de veselie,
Plini de o mare bucurie,
În fruntea neamurilor stând!
Vă înălțați glasul, cântând
Cântări de laudă, mereu,
Pentru al vostru Dumnezeu
Și spuneți: „Doamne, izbăvește
Poporul care se vădește
Drept rămășița cea pe care,
Neamul lui Israel o are!”
8„Iată că Eu îi adun iară –
Să îi aduc în a lor țară –
Din miazănoapte, unde sânt,
Și de la capăt de pământ.
Orbul se află printre ei,
Șchiopul de-asemeni și femei
Ce se vădesc însărcinate,
Precum și cele ce-s aflate
În chinul facerii. Căci iată,
Mare mulțime se arată,
Venind încoace. Înapoi,
În țară, îi aduc apoi.
9Vine plângând acel popor
Și în mijlocul rugilor,
Îl duc la apele bogate.
Picioarele le sunt purtate
Pe un drum neted. Când pășesc,
Oamenii nu se poticnesc.
Tatăl lui Israel sunt Eu,
Iar cel dintâi născut al Meu
E Efraim!” Seama luați
10Voi neamuri toate și-ascultați
Cuvântul Domnului, să-l știți
Ca în ostroave să-l rostiți!
Să spuneți dar, în acest fel:
„Acela cari, pe Israel,
L-a risipit, o să-l adune
Și-l va păzi pe-a Sa pășune,
La fel precum cel ce-i păstor
Veghează-asupra turmelor.
11Căci Iacov e răscumpărat,
De Domnul care l-a scăpat
Din mâna neamului acel
Ce-a fost mai tare decât el.
12Ei vor veni, cu bucurie
Și chiote de veselie,
Pe muntele Sionului.
Vor alerga pe culmea lui,
La bunătățile pe care
Domnul le dă, la fiecare:
La grâu, la untdelemn, la oi,
La mustul dulce și la boi.
Ale lor suflete se-arată
Ca și grădina cea udată.
Nimic nu o să le lipsească
Și astfel n-au să mai tânjească.
13Fetele lor, cu bucurie,
La joc, atuncea, au să vie.
De-asemenea, tinerii lor –
Dar și bătrânii din popor –
Au să se bucure, în pace.
În bucurie, voi preface
Jalea, căci bunătatea Mea,
Atuncea îi va mângâia,
Dând bucurie, tuturor,
După necazurile lor.
14Căci cu grăsime, de îndat’,
Are să fie săturat
Și sufletul preoților.
Îl satur pe al Meu popor,
Cu bunătățile pe care
Cel ce îi este Domn le are.”
15În acest fel, Domnu-a vorbit:
„Un țipăt greu s-a auzit
Din Rama. Plânsul este mare,
Iar lacrimile sunt amare.
Rahela, pruncii, și-i jelește
Și mângâiere nu voiește,
Căci pruncii ei dragi nu mai sânt!”
16Apoi, a zis Domnul Cel Sfânt:
„Oprește plânsul tău amar
Și șterge-ți lacrimile dar,
Căci truda ta, neobosită,
Are să fie răsplătită.
De la vrăjmașii tăi, apoi,
Te voi aduce înapoi.
17E o nădejde pentru cei
Ce-ți sunt urmași, pentru că ei
Se vor întoarce, negreșit,
În țara-n care-au locuit!
Din țările neamurilor,
Se vor întoarce-n țara lor!”
18Aud, pe Efraim bocind
Și printre scâncete vorbind:
„A Ta pedeapsă m-a atins,
Ca pe un junc ce-i nedeprins
A trage-n jug. Întoarce-mă,
La Tine și ajută-mă
Să mă întorc, spre Tine, eu,
Căci îmi ești Domn și Dumnezeu!
19Iată, venit-am înapoi
Și-n urmă, m-am căit apoi,
Iar după ce-am recunoscut
Greșelile ce le-am făcut,
Mă bat pe pulpe, ne-ncetat,
Căci mă simt tare rușinat.
Asupră-mi, port ocara grea,
Încă din tinerețea mea.”
20„Îmi este Efraim, iubit?
Un scump copil, s-a dovedit?”
„Atunci când despre el vorbesc,
Pe dată Eu Îmi amintesc
De el, cu mare gingășie
Și simt un foc, flacăra vie,
Căci arde inima în Mine.
De-aceea, îi voi face bine
Și-am să-i arăt, fără-ncetare,
Nemărginita-Mi îndurare.”
21„Semne să îți așezi pe drum
Și stâlpi să îți înalți acum.
Ia seama dar, neîncetat,
La drumul care l-ai urmat…
Te-ntoarce tu, fiica pe care,
Neamul lui Israel o are!
Vino și locuiește iară,
Cetățile din a ta țară!
22Până când ai să pribegești?
Până când ai să rătăcești?
Un lucru nou, pe-acest pământ,
Face – acum – Domnul Cel Sfânt:
Femeia se va fi-nvățat
Ca să-l pețească pe bărbat.”
Israel și Iuda vor propăși împreună
23„Domnul oștirilor – Acel
Ce-i Dumnezeu în Israel –
A zis: „Iată, la Iuda-n țară,
Curând o să se spună iară,
Când voi aduce înapoi
Pe toți ai săi prinși de război:
„Domnul, asupră-ți, să vegheze
Și să te binecuvinteze
Pe tine, locul sfânt în care
Neprihănirea, cuib, își are,
Pe tine cari ești munte sfânt!”
24Toți cei care din Iuda sânt,
Vor sta-n cetăți – de bună seamă –
În pace, fără să se teamă.
Plugarul și cel ce-i păstor
Vor locui în țara lor.
25Voi răcori sufletul care
E chinuit de sete mare,
Iar sufletul înfometat
Are să fie săturat.” –
26La aste lucruri, m-am trezit
Grabnic din somn și am privit,
Căci somnul ce mă-nvăluise,
Drept un somn dulce se vădise. –
27Domnul a zis: „Iată, curând,
Are să vină vremea când
Casa lui Iuda și la fel
Și casele lui Israel,
Să le însămânțez, voiesc –
Așa după cum plănuiesc –
Cu o sămânță ce Îmi place,
De oameni și de dobitoace.
28Așa după cum am vegheat,
Asupra lor – când i-am tăiat
Sau când i-am smuls ori i-am lovit,
I-am dărâmat și nimicit –
La fel și-acum, când îi sădesc,
Am să-i veghez și-am să-i zidesc.
Așa va fi căci, negreșit,
Domnul e Cel care-a vorbit!”
29„Când va veni timpul acel,
Nu se va mai spune astfel:
„Când aguridă au mâncat
Părinții, iată, s-a-ntâmplat
Că pruncilor lor, negreșit,
Toți dinții li s-au sterpezit”,
30Ci o să moară fiecare,
Pentru păcatele pe care
El însuși le-a înfăptuit,
Căci dinții li s-au sterpezit
Doar celor care au luat
Din aguridă, de-au mâncat!”
Legământul cel nou
31Domnul a zis: „Curând apare
Un timp anume, vreme-n care
Cu casele lui Israel
Și de asemenea – la fel –
Cu cele care-n Iuda sânt,
Voi face un nou legământ.
32Nu-i precum cel pe cari, odat’,
Cu-ai lor părinți l-am încheiat
Când al Meu braț Mi l-am întins
Și când de mână Eu i-am prins
Ca din Egipt să-i scot afară
Și să le dăruiesc o țară.
Ei au călcat, apoi, mereu,
Acel vechi legământ al Meu,
Deși asupra lor vegheam
Și astfel, drept de sorți, aveam.”
33În urmă, zis-a Domnul Sfânt:
„Iată dar, noul legământ,
Pe care-l fac cu Israel:
„Voi pune Legea Mea, în el,
Și o va ști al său popor,
Căci scrisă-i ea-n inima lor.
Ei toți vor fi poporul Meu,
Iar Eu le voi fi Dumnezeu.
34Pe frate sau de-asemenea
Pe-al lui aproape, nimenea
Nu are să îl mai învețe
Ori să-l îndemne cu povețe
Spunându-i seamănului Său:
„Hai să-L cunoști pe Domnul tău!”
Mă va cunoaște fiecare,
De la cel mic, la cel mai mare,
Căci dau iertare tuturor
Și uit nelegiuirea lor.”
Primirea lui Israel tot atât de sigură ca legile firii
35„Așa vorbește Domnul, care
A întocmit pământ și mare,
Acela care a putut
Ca soarele să-l fi făcut
Și-apoi, pe cer, să îl așeze
Ca ziua să o lumineze,
Acela cari a rânduit
Lună și stele, negreșit,
Pe cerul nopții, să-l vegheze
Și fața să i-o lumineze,
Cel care întărâtă marea
Și face să răsune zarea
De urletul înfuriat
Al valului ce-a fost iscat,
Acela care e știut
De lume și e cunoscut
De către orice muritor,
Ca fiind Domn al oștilor:
36Dacă vor înceta, cândva,
Toate aceste legi, cumva,
Atunci, neamul lui Israel
Va înceta a fi și el
Un neam, popor sau seminție,
În fața Mea, pentru vecie!”
37În urmă, Domnul a mai spus:
„Iată cât e cerul, de sus!
Dacă se va-ntâmpla, cumva,
Să îl măsoare cineva,
Iar temeliile – vreodat’ –
Pe care este așezat
Pământul, fi-vor măsurate
De cineva și cercetate,
Atuncea doar, neamul acel
Cari este al lui Israel,
Am să îl leapăd, negreșit,
Pentru tot ce a făptuit!”
38Domnul mai glăsuise: „Iată,
Vin zilele când, ridicată,
Astă cetate o să fie.
Se va zidi din temelie,
Pentru cinstirea Domnului,
Pornind din poarta unghiului
Și ajungând la turnul cel
Ce este-al lui Hananeel.
39Frânghia pentru măsurat,
În față-i se va fi aflat,
Mergând apoi, de bună seamă,
Spre dealul cari Gareb se cheamă.
De-acolo, o să ocolească
Și la Goat o să se-oprească.
40Valea în care-i aruncată
Cenușa doar și totodată,
Sunt trupurile moarte-aduse
Pentru a fi acolo puse,
Cu tot cuprinsul câmpului,
Al apelor Chedronului
Și pân’ la unghiul porților
Care sunt ale cailor –
În partea de la răsărit –
Au să ajungă, negreșit,
Doar Domnului a fi-nchinate.
Ele nu vor mai fi surpate,
Nu vor mai fi nici pustiite,
Căci nu vor mai fi nimicite.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca