Iisus, că patru zile sânt –
De când e Lazăr în mormânt –
Află, când a ajuns în sat.
Satul acela-i așezat
Aproape de Ierusalim –
Cam cincisprezece stadii știm
Că sunt, până-n Betania.
Pentru că satul se găsea
Atât de-aproape, mulți Iudei,
Au coborât, pân’ la femei –
La Marta și Maria – vrând,
Cu toți să le mângâie. Când
Marta află cum că Iisus
Vine în satul lor, s-a dus,
Grabnic, în față, să Îi iasă,
Lăsând-o pe Maria-acasă.
Iisus, cu ai Săi ucenici,
Sosi în sat. „Doamne, aici” –
Marta I-a zis, când L-a-ntâlnit –
„Dacă erai, n-ar fi murit
Al nostru frate. Dar știu eu,
Că orice-I ceri lui Dumnezeu,
Îndată, El are să-ți dea.”
„Fratele tău va învia” –
Spuse Iisus. „Știu că învie,
Când învierea va să vie.
Când vine ziua de apoi,
Lazăr va fi, iarăș’, cu noi” –
Răspunse Marta, dar Iisus,
„Eu, învierea, sunt!” – i-a spus.
„De-aceea-ți zic, că orișicine,
De va avea credință-n Mine,
Trăi-va – chiar de a murit.
De-asemeni, cel ce n-a pierit –
Cel ce trăiește, bunăoară –
De crede-n Mine, n-o să moară!
Tu crezi lucrul acesta, oare?”
„Cred Doamne, cu credință tare”,
Marta, către Iisus, a zis,
„Că ești Hristosul, Cel trimis,
În lume! Iată ce cred eu:
Tu ești Fiul lui Dumnezeu!”
Apoi, în taină, a plecat
Și, pe Maria, a chemat,
Spunându-i: „Vino, fără teamă!
Al nost’ Învățător te cheamă.”
Maria, cum a auzit,
La Domnu-ndată, a venit,
Căci El, unde L-a-ntâmpinat
Marta, rămase; n-a intrat,
Cu-ai Săi, încă, în satul ei.
Când plecă Marta, mulți Iudei –
Care, în casă, se aflau,
Și, mângâiere, încercau
Să îi aducă – au ieșit,
În urma ei, căci s-au gândit:
„Precis că vrea să meargă lângă
Mormânt, acolo, ca să plângă.”
Maria merse, la Iisus,
Se închină și-apoi a spus:
„Doamne, aici, dacă erai,
Pe al meu frate, îl vedeai
În viață, printre noi, trăind.”
Când a văzut-o-apoi plângând –
Pe ea și pe Iudeii care
O însoțeau – o-nfiorare
Simți, în Duhul Său, Iisus.
S-a tulburat adânc și-a spus:
„Unde e Lazăr, îngropat?”
„Vino să vezi” – ei L-au chemat.
În acest timp, Iisus plângea.
„Iată ce mult, El îl iubea! –
Au observat mai mulți Iudei.
Au zis, atunci, unii din ei:
„El care, ochii orbului,
Deschisu-i-a, cu mâna Lui,
Nu putea face, bunăoară,
Ceva, ca ăst om să nu moară?–
Iisus, din nou, S-a-nfiorat
Și, spre mormânt, S-a îndreptat –
Era-ntr-o peșteră făcut
Și-o piatră, ușă, a avut.
„Înlăturați piatra!” – a spus,
Iudeilor prezenți, Iisus.
„Dar, Doamne, patru zile sânt,
De când e Lazăr, în mormânt” –
Îi spuse Marta. „Domnul meu,
E mort de mult, miroase greu.”
„Marto, dar oare, nu Ți-am spus,
Ție” – a zis Domnul Iisus –
„Că trebuie numai să crezi,
Ca slava Domnului, s-o vezi?”
Când piatra fu înlăturată,
Iisus a zis: „Mulțumesc Tată,
Că, și acum, M-ai ascultat.
Știam că Tu, neîncetat,
M-asculți, dar Eu așa vorbesc,
Norodului să-i dovedesc,
Că Tu, pe Mine, M-ai trimis.”
Apoi, către cel mort, a zis,
Cu glas puternic, răspicat:
„Hai Lazăre, ieși, imediat!”
Mortul, glasul, I-a auzit
Și, din mormânt, el a ieșit,
Având picioarele legate
Și mâinile înfășurate,
În legături de pânză, iar –
Pe față – purta un ștergar.
Iisus a zis: „Să-l dezlegați
Și-apoi, să meargă, îl lăsați.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
