Ioan 18
18
Prinderea lui Iisus
1Iisus sfârșit-a de vorbit;
Peste-un pârâu – Chedron numit –
Cu ucenicii, a trecut.
Ei, o grădină, au văzut,
Acolo, și-au intrat în ea.
2Dar vânzătorul cunoștea
Grădina, pentru că Iisus,
De multe ori, pe-ai Săi i-a dus,
În locu-acel, când le-a vorbit.
3Iuda, de oaste însoțit
Și de aprozi trimiși de cei
Mai mari preoți și Farisei –
Purtând cu sine, fiecare,
Făclii, arme și felinare –
Pornit-au, grabnic, ca să vină,
Să-L poată prinde, în grădină,
De-ndată, pe Domnul Iisus.
4Dar El, știind totul, a spus,
Ieșindu-le-n întâmpinare:
„Pe cine căutați voi, oare?”
5Ei ziseră: „Pe-Acel Iisus,
Din Nazaret”, iar El le-a spus:
„Iată-Mă! Eu sunt!” Iuda sta,
Încremenit și asculta.
6Când a rostit Iisus, „Eu sânt!”,
Cu toți, cu fața la pământ,
Căzură, după ce s-au tras,
Mai înapoi, cu câte-un pas.
7Iisus, din nou, i-a întrebat:
„Pe cine oare-ați căutat?”
Ei ziseră iar: „Pe Iisus,
8Din Nazaret.” „Dar v-am mai spus
Că Eu sunt!” – le răspunse El.
„Deci, dacă pe Iisus, Acel
Din Nazaret, Îl căutați,
Iată că L-ați găsit. Lăsați,
Însă, pe toți aceia care
Cu Mine sunt, ca fiecare,
9Să plece.” Astfel a vorbit,
Ca vorbele ce le-a rostit,
Să se-mplinească: „N-am pierdut,
Pe cei ce-n grijă i-am avut,
Pe care, chiar Tu Mi i-ai dat.”
10Atuncea, Petru a-ncercat
Să-L apere, de acea gloată,
Care se strânse-mprejur, roată.
Avea o sabie, la el;
A scos-o și-a lovit pe cel
Cari, mai aproape, s-a găsit.
Omul acela s-a vădit
Că-i rob al marelui preot.
Petru i-a retezat, de tot,
Urechea dreaptă, robului –
Malhu era numele lui.
11Iisus i-a zis lui Petru-apoi:
„Îți pune sabia-napoi,
În teacă! Ori crezi că nu vreau,
Acest pahar, ca să îl beau,
Când Mi-a fost dat de Tatăl Meu?
Dar pentru el, venit-am Eu!”
Iisus înaintea lui Ana și Caiafa
12Ostașii, căpitanul lor
Și-aprozi mulți – ai Iudeilor –
Au pus dar, mâna, pe Iisus,
Și L-au legat. Apoi, L-au dus –
13Întâi – la Ana, la cel care,
Socru, al preotului mare,
Era. Caiafa s-a numit
Cel ce fusese hărăzit
Mare preot, în anu-acel.
14Iudeii, sfătuiți de el
Fuseseră – căci el a spus,
Când a vorbit, despre Iisus:
„Mai de folos e, bunăoară,
Pentru norod, un om să moară.”
15Petru, după Iisus, mergea;
Alt ucenic, de-asemenea,
Pășea, în urma lui Iisus.
Acesta, după El, s-a dus,
Până la curtea celui care
Era, atunci, preotul mare.
De preot, fiind el știut,
Să intre-n curte, a putut.
16Petru, însă, rămase-afară;
Dar celălalt a ieșit iară,
Cu portărița, a vorbit,
Și-astfel, și Petru-a fost primit,
17În curte. Chiar când a intrat,
De portăriță, fu-ntrebat:
„Ia stai puțin, ceva, să-ți zic!
Nu ești și tu, un ucenic,
Aflat în ceata lui Iisus?”
„Nu, nu! Eu nu sunt!”– Petru-a spus.
18Robii și-aprozii au aprins
Un foc, căci frigul, i-a cuprins.
În jurul focului, stăteau
Cu toții și se încălzeau.
Petru, tăcut, merse și el,
Spre-a se-ncălzi, la focu-acel.
19Marele preot a voit,
De la Iisus, ca – lămurit –
Să afle, cine L-a urmat
Și ce învățături a dat,
Discipolilor Săi. Iisus
20L-a privit țintă-n ochi și-a spus:
„Pe față, lumii, i-am vorbit!
Așadar, am împărtășit,
Învățătura Mea, mereu,
În sinagogi și-n Templu. Eu
Am cuvântat îndeajuns
Și nu am zis nimic ascuns.
Întotdeauna, Eu eram
Printre Iudei și le vorbeam.
21Însă, de ce Mă-ntrebi, pe Mine?
Eu zic, ca să-i întrebi – mai bine –
Pe cei care M-au auzit,
Despre tot ceea ce-am vorbit!
Ei sunt aici! Ei M-au adus
Și – foarte bine – știu, ce-am spus!”
22Atuncea, un aprod zelos,
S-a ridicat, iute, de jos,
Și, peste față, L-a lovit,
Cu palma și-apoi I-a vorbit,
Strigând înfuriat, de tot:
„Cum poți, ca marelui preot,
Să îi răspunzi, în acest fel?!”
23Iisus Se-ntoarse către el
Spunând: „Dacă rău am vorbit,
Arată-Mi unde am greșit!
Dar dacă Eu vorbit-am bine,
De ce dai tu, acum, în Mine?!”
24Ana gândit-a că Iisus
Trebuie, la Caiafa, dus,
Și L-a trimis, la el, legat.
25Simon – zis Petru – a mai stat,
Pe lângă foc, când, cineva –
Văzându-l – bănui ceva
Și-l întrebă: „Ia stai un pic!
Nu ești și tu un ucenic,
Din ceata omului Acel?!”
„Nu sunt! Nicicând, n-am fost cu El!”,
Răspunse Petru-nspăimântat,
Celui care l-a întrebat.
26Un rob, al preotului mare –
Rudă cu acel rob pe care,
Petru, cu sabia-l lovise –
Se-apropie de el, și-i zise:
„Îmi pare că te cunosc, bine!
Nu te-am văzut, oare, pe tine,
Azi, în grădină? Nu ești oare,
Tu, ucenicu-acela care,
Urechea, unui rob aflat,
Atunci, acolo, ai tăiat?
Hai, spune! De ce nu vorbești?
Spune că ucenic Îi ești!”
27Petru, din nou, s-a lepădat,
Și-atunci, cocoșul a cântat.
Iisus înaintea lui Pilat
28La judecată-apoi, Iisus,
De la Caiafa, a fost dus.
Se luminase-a lumii față,
Căci se făcuse dimineață.
În sala pentru judecat,
Nici un Iudeu nu a intrat,
Căci Paștele se-apropiau
Și, să se spurce, nu voiau.
29Pilat, afară, a ieșit
Și-a zis: „Ce pâră, i-ați găsit,
Acestui om?” „Multe, sunt ele!
30De n-ar fi făcător de rele,
Crezi că la tine-am fi ajuns,
Cu El, acum?” – ei i-au răspuns.
31Pilat le-a zis: „Atunci, luați-L
Și-n Legea voastră, judecați-L!”
„Pe nimenea, noi nu putem,
Să omorâm! Opriți suntem,
De Legea noastră!” – ei au spus.
32Astfel, ceea ce-a zis Iisus,
Când despre moartea Sa vorbise,
Prin spusa lor, se împlinise.
33Pilat se-ntoarse, de îndată,
În sala pentru judecată,
Unde, Iisus a fost chemat.
Apoi, pe Domnul, L-a-ntrebat,
Privind la El, pătrunzător:
„Ești Rege, al Iudeilor?”
34„Spui lucru-acesta, de la Tine,
Sau ți-au spus alții, despre Mine!”–
35Zise Iisus. „Dar, ce sunt Eu?
Îți pare că aș fi Iudeu?
Doar neamul Tău” – zise Pilat –
„În a mea mână, Te-a lăsat!
Mai bine-mi spui, de la-nceput,
Cu vorbă bună, ce-ai făcut.”
36„Nu e a Mea Împărăție,
Din lume. De-ar fi fost să fie,
Atuncea, slujitorii Mei,
În mâinile ăstor Iudei,
Pe Mine, nu M-ar fi lăsat” –
Zise Iisus – „ci-ar fi luptat.
Însă, a Mea Împărăție,
Nu e de-aici.” „Dar, spune-mi, mie,
Ca să-nțeleg” – zise Pilat –
37„Tu ești, însă, un Împărat.
Așa e?” „Da” – a zis Iisus –
„Sunt Împărat, precum ți-am spus.
Eu, pentru-aceasta, sunt născut,
Și am făcut tot ce-am făcut.
De când, în lume, am venit,
Despre-adevăr doar, am vorbit.
Cine-i din adevăr, mereu,
Va asculta, de glasul Meu.”
Iisus și Baraba
38Pilat mai puse o-ntrebare:
„Ce este adevărul, oare?”
Apoi, Pilat, iar a ieșit
Și, cu Iudeii, a vorbit:
„Eu, nici o vină, nu-I găsesc.
39Dar, dacă vreți, vă slobozesc,
De Paște – cum obișnuiți –
Pe cineva, precum doriți.
Pe al „Iudeii Împărat”,
Să-L slobozesc?” Toți au strigat:
40„Nu! Nu! Noi nu-L vrem pe Iisus!
Baraba trebuie-a fi pus,
Acum, în libertate!” Dar,
Baraba era un tâlhar.
Selectat acum:
Ioan 18: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Ioan 18
18
Prinderea lui Iisus
1Iisus sfârșit-a de vorbit;
Peste-un pârâu – Chedron numit –
Cu ucenicii, a trecut.
Ei, o grădină, au văzut,
Acolo, și-au intrat în ea.
2Dar vânzătorul cunoștea
Grădina, pentru că Iisus,
De multe ori, pe-ai Săi i-a dus,
În locu-acel, când le-a vorbit.
3Iuda, de oaste însoțit
Și de aprozi trimiși de cei
Mai mari preoți și Farisei –
Purtând cu sine, fiecare,
Făclii, arme și felinare –
Pornit-au, grabnic, ca să vină,
Să-L poată prinde, în grădină,
De-ndată, pe Domnul Iisus.
4Dar El, știind totul, a spus,
Ieșindu-le-n întâmpinare:
„Pe cine căutați voi, oare?”
5Ei ziseră: „Pe-Acel Iisus,
Din Nazaret”, iar El le-a spus:
„Iată-Mă! Eu sunt!” Iuda sta,
Încremenit și asculta.
6Când a rostit Iisus, „Eu sânt!”,
Cu toți, cu fața la pământ,
Căzură, după ce s-au tras,
Mai înapoi, cu câte-un pas.
7Iisus, din nou, i-a întrebat:
„Pe cine oare-ați căutat?”
Ei ziseră iar: „Pe Iisus,
8Din Nazaret.” „Dar v-am mai spus
Că Eu sunt!” – le răspunse El.
„Deci, dacă pe Iisus, Acel
Din Nazaret, Îl căutați,
Iată că L-ați găsit. Lăsați,
Însă, pe toți aceia care
Cu Mine sunt, ca fiecare,
9Să plece.” Astfel a vorbit,
Ca vorbele ce le-a rostit,
Să se-mplinească: „N-am pierdut,
Pe cei ce-n grijă i-am avut,
Pe care, chiar Tu Mi i-ai dat.”
10Atuncea, Petru a-ncercat
Să-L apere, de acea gloată,
Care se strânse-mprejur, roată.
Avea o sabie, la el;
A scos-o și-a lovit pe cel
Cari, mai aproape, s-a găsit.
Omul acela s-a vădit
Că-i rob al marelui preot.
Petru i-a retezat, de tot,
Urechea dreaptă, robului –
Malhu era numele lui.
11Iisus i-a zis lui Petru-apoi:
„Îți pune sabia-napoi,
În teacă! Ori crezi că nu vreau,
Acest pahar, ca să îl beau,
Când Mi-a fost dat de Tatăl Meu?
Dar pentru el, venit-am Eu!”
Iisus înaintea lui Ana și Caiafa
12Ostașii, căpitanul lor
Și-aprozi mulți – ai Iudeilor –
Au pus dar, mâna, pe Iisus,
Și L-au legat. Apoi, L-au dus –
13Întâi – la Ana, la cel care,
Socru, al preotului mare,
Era. Caiafa s-a numit
Cel ce fusese hărăzit
Mare preot, în anu-acel.
14Iudeii, sfătuiți de el
Fuseseră – căci el a spus,
Când a vorbit, despre Iisus:
„Mai de folos e, bunăoară,
Pentru norod, un om să moară.”
15Petru, după Iisus, mergea;
Alt ucenic, de-asemenea,
Pășea, în urma lui Iisus.
Acesta, după El, s-a dus,
Până la curtea celui care
Era, atunci, preotul mare.
De preot, fiind el știut,
Să intre-n curte, a putut.
16Petru, însă, rămase-afară;
Dar celălalt a ieșit iară,
Cu portărița, a vorbit,
Și-astfel, și Petru-a fost primit,
17În curte. Chiar când a intrat,
De portăriță, fu-ntrebat:
„Ia stai puțin, ceva, să-ți zic!
Nu ești și tu, un ucenic,
Aflat în ceata lui Iisus?”
„Nu, nu! Eu nu sunt!”– Petru-a spus.
18Robii și-aprozii au aprins
Un foc, căci frigul, i-a cuprins.
În jurul focului, stăteau
Cu toții și se încălzeau.
Petru, tăcut, merse și el,
Spre-a se-ncălzi, la focu-acel.
19Marele preot a voit,
De la Iisus, ca – lămurit –
Să afle, cine L-a urmat
Și ce învățături a dat,
Discipolilor Săi. Iisus
20L-a privit țintă-n ochi și-a spus:
„Pe față, lumii, i-am vorbit!
Așadar, am împărtășit,
Învățătura Mea, mereu,
În sinagogi și-n Templu. Eu
Am cuvântat îndeajuns
Și nu am zis nimic ascuns.
Întotdeauna, Eu eram
Printre Iudei și le vorbeam.
21Însă, de ce Mă-ntrebi, pe Mine?
Eu zic, ca să-i întrebi – mai bine –
Pe cei care M-au auzit,
Despre tot ceea ce-am vorbit!
Ei sunt aici! Ei M-au adus
Și – foarte bine – știu, ce-am spus!”
22Atuncea, un aprod zelos,
S-a ridicat, iute, de jos,
Și, peste față, L-a lovit,
Cu palma și-apoi I-a vorbit,
Strigând înfuriat, de tot:
„Cum poți, ca marelui preot,
Să îi răspunzi, în acest fel?!”
23Iisus Se-ntoarse către el
Spunând: „Dacă rău am vorbit,
Arată-Mi unde am greșit!
Dar dacă Eu vorbit-am bine,
De ce dai tu, acum, în Mine?!”
24Ana gândit-a că Iisus
Trebuie, la Caiafa, dus,
Și L-a trimis, la el, legat.
25Simon – zis Petru – a mai stat,
Pe lângă foc, când, cineva –
Văzându-l – bănui ceva
Și-l întrebă: „Ia stai un pic!
Nu ești și tu un ucenic,
Din ceata omului Acel?!”
„Nu sunt! Nicicând, n-am fost cu El!”,
Răspunse Petru-nspăimântat,
Celui care l-a întrebat.
26Un rob, al preotului mare –
Rudă cu acel rob pe care,
Petru, cu sabia-l lovise –
Se-apropie de el, și-i zise:
„Îmi pare că te cunosc, bine!
Nu te-am văzut, oare, pe tine,
Azi, în grădină? Nu ești oare,
Tu, ucenicu-acela care,
Urechea, unui rob aflat,
Atunci, acolo, ai tăiat?
Hai, spune! De ce nu vorbești?
Spune că ucenic Îi ești!”
27Petru, din nou, s-a lepădat,
Și-atunci, cocoșul a cântat.
Iisus înaintea lui Pilat
28La judecată-apoi, Iisus,
De la Caiafa, a fost dus.
Se luminase-a lumii față,
Căci se făcuse dimineață.
În sala pentru judecat,
Nici un Iudeu nu a intrat,
Căci Paștele se-apropiau
Și, să se spurce, nu voiau.
29Pilat, afară, a ieșit
Și-a zis: „Ce pâră, i-ați găsit,
Acestui om?” „Multe, sunt ele!
30De n-ar fi făcător de rele,
Crezi că la tine-am fi ajuns,
Cu El, acum?” – ei i-au răspuns.
31Pilat le-a zis: „Atunci, luați-L
Și-n Legea voastră, judecați-L!”
„Pe nimenea, noi nu putem,
Să omorâm! Opriți suntem,
De Legea noastră!” – ei au spus.
32Astfel, ceea ce-a zis Iisus,
Când despre moartea Sa vorbise,
Prin spusa lor, se împlinise.
33Pilat se-ntoarse, de îndată,
În sala pentru judecată,
Unde, Iisus a fost chemat.
Apoi, pe Domnul, L-a-ntrebat,
Privind la El, pătrunzător:
„Ești Rege, al Iudeilor?”
34„Spui lucru-acesta, de la Tine,
Sau ți-au spus alții, despre Mine!”–
35Zise Iisus. „Dar, ce sunt Eu?
Îți pare că aș fi Iudeu?
Doar neamul Tău” – zise Pilat –
„În a mea mână, Te-a lăsat!
Mai bine-mi spui, de la-nceput,
Cu vorbă bună, ce-ai făcut.”
36„Nu e a Mea Împărăție,
Din lume. De-ar fi fost să fie,
Atuncea, slujitorii Mei,
În mâinile ăstor Iudei,
Pe Mine, nu M-ar fi lăsat” –
Zise Iisus – „ci-ar fi luptat.
Însă, a Mea Împărăție,
Nu e de-aici.” „Dar, spune-mi, mie,
Ca să-nțeleg” – zise Pilat –
37„Tu ești, însă, un Împărat.
Așa e?” „Da” – a zis Iisus –
„Sunt Împărat, precum ți-am spus.
Eu, pentru-aceasta, sunt născut,
Și am făcut tot ce-am făcut.
De când, în lume, am venit,
Despre-adevăr doar, am vorbit.
Cine-i din adevăr, mereu,
Va asculta, de glasul Meu.”
Iisus și Baraba
38Pilat mai puse o-ntrebare:
„Ce este adevărul, oare?”
Apoi, Pilat, iar a ieșit
Și, cu Iudeii, a vorbit:
„Eu, nici o vină, nu-I găsesc.
39Dar, dacă vreți, vă slobozesc,
De Paște – cum obișnuiți –
Pe cineva, precum doriți.
Pe al „Iudeii Împărat”,
Să-L slobozesc?” Toți au strigat:
40„Nu! Nu! Noi nu-L vrem pe Iisus!
Baraba trebuie-a fi pus,
Acum, în libertate!” Dar,
Baraba era un tâlhar.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca