Ioel 1
1
Năvală de lăcuste
1Cuvântul cel venit de sus,
Care de Domnul a fost spus
Către Ioel, acela care,
Pe Petuel, părinte-l are.
2Bătrânilor, seama luați
Și acest lucru-l ascultați!
Locuitori ai țări-apoi,
Aminte, să luați și voi!
S-a întâmplat așa ceva,
Pe vremea voastră, sau cumva,
Pe vremea-n care, pe pământ,
Trăiau cei cari, părinți, vă sânt?
3Lucrul acest, să-l povestiți
Copiilor ce-i zămisliți,
Iar ei apoi, la rândul lor,
Să îl vestească fiilor
Pe cari și ei îi vor avea.
Acei copii de-asemenea
Să-l spună neamului cel care
Pe a lor urmă, va apare!
4Iată că tot ce a lăsat
Lăcusta Gazam, nemâncat,
Va înghiți lăcusta care,
Numele de Arbeh, îl are.
Apoi, tot ceea ce-a lăsat
Lăcusta Arbeh nemâncat,
Va înghiți lăcusta care,
Numele de Ielec, îl are.
În urmă, tot ce a lăsat
Lăcusta Ielec nemâncat,
Va înghiți lăcusta care,
Numele de Hasil, îl are.
5Bețivilor, treziți-vă!
Plângeți și văietați-vă
Voi, băutori de vin, de-ndat’,
Căci mustul vost’ a fost luat!
6În țara mea, m-am pomenit
Că un popor a năvălit.
Poporu-acesta este tare
Și e în număr foarte mare.
Iată dar că toți dinții lui
Sunt precum dinții leului.
Măselele ăstui popor
Sunt ca ale leoaicelor.
7A pustiit via mea, toată,
Și-al meu smochin bucăți e! Iată,
De coajă fost-a jupuit
Și la pământ, apoi, trântit!
Albe ajuns-au ca să fie
Mlădițele din a mea vie!
8Bocește-te cum, bunăoară,
În sac încinsă, o fecioară
Bocește după-al ei bărbat
9Din tinerețe. A-ncetat,
De tot, darul acela care
Fusese dat pentru mâncare –
Având alături o măsură
Din jertfa pentru băutură –
Dar care trebuia adus
Și-n Casa Domnului depus.
10Pustiu, câmpul s-a arătat.
Pământul este întristat,
Căci grâul este nimicit.
Iată că mustul s-a sfârșit
Și-apoi, după toate aceste,
Nici untdelemnul nu mai este.
11Înmărmuriți, plugarilor!
Vă văietați, vierilor!
Căci ale câmpului bucate,
Pierdute-acuma, sunt, cu toate.
Grâul este pierdut. La fel,
Orzul este pierdut și el.
12Și viile s-au prăpădit.
Smochinii, toți, s-au veștejit.
Rodiul, finicu-n câmp aflat,
Mărul și pomii s-au uscat…
Urmă de bucurie nu-i,
Azi, la copiii omului!
13Vă-ncingeți dar preoți, și voi,
Și cu amar plângeți apoi!
Bociți voi, slujitori, pe care
Altaru-n slujba sa îi are!
Veniți toți, noaptea, ca să stați
În strai de sac înfășurați,
Voi cei cari Îl slujiți, mereu,
Pe Cel ce-mi este Dumnezeu!
Căci a-ncetat darul cel care
Fusese dat pentru mâncare –
Având alături o măsură
Din jertfa pentru băutură –
Din Casa Celui cari, mereu,
Este al vostru Dumnezeu.
14Vestiți un post și-o adunare,
Care vor fi de sărbătoare.
Pe cei bătrâni, să-i adunați
Și-alăturea lor, să chemați
Toți oamenii acei pe care,
Locuitori, țara îi are.
Mergeți la Casa Domnului
Și-apoi strigați în fața Lui.
15„O, vai ce zi!” Da, e zi mare,
Căci se vădește ziua care
E-a Domnului și, peste fire,
Vine ca și o pustiire,
De la Cel care e, mereu,
Atotputernic Dumnezeu.
16Hrana nu ni s-a prăpădit?
Iar bucuria n-a pierit,
Încât astăzi, nici urmă nu-i,
De ea, în Casa Domnului?
17Sămânța ce s-a semănat,
Sub brazdă-acuma s-a uscat.
Goale ne sunt grânarele.
Stricate sunt hambarele,
Căci și semănătura – iată –
Zace sub glie-acum stricată!
18Vai, cum gem vitele! Apoi,
Toate cirezile de boi
Umblă buimace, ne-ncetat,
Căci nu au loc de pășunat!
Iată, și turmele de oi
Îndură greu, aste nevoi!
19O, Doamne Dumnezeul meu,
Strig către Tine-acuma eu,
Căci iată, focul a lovit
Izlazurile și-a pârlit
Toți pomi-aceia minunați
Care pe câmp erau aflați!
20Chiar fiarele pământului
Simțesc dogoarea focului,
Privind la Tine, rugătoare,
Căci seacă-a apelor izvoare,
Iar flacăra a înghițit
Izlazul și l-a pustiit.
Selectat acum:
Ioel 1: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Ioel 1
1
Năvală de lăcuste
1Cuvântul cel venit de sus,
Care de Domnul a fost spus
Către Ioel, acela care,
Pe Petuel, părinte-l are.
2Bătrânilor, seama luați
Și acest lucru-l ascultați!
Locuitori ai țări-apoi,
Aminte, să luați și voi!
S-a întâmplat așa ceva,
Pe vremea voastră, sau cumva,
Pe vremea-n care, pe pământ,
Trăiau cei cari, părinți, vă sânt?
3Lucrul acest, să-l povestiți
Copiilor ce-i zămisliți,
Iar ei apoi, la rândul lor,
Să îl vestească fiilor
Pe cari și ei îi vor avea.
Acei copii de-asemenea
Să-l spună neamului cel care
Pe a lor urmă, va apare!
4Iată că tot ce a lăsat
Lăcusta Gazam, nemâncat,
Va înghiți lăcusta care,
Numele de Arbeh, îl are.
Apoi, tot ceea ce-a lăsat
Lăcusta Arbeh nemâncat,
Va înghiți lăcusta care,
Numele de Ielec, îl are.
În urmă, tot ce a lăsat
Lăcusta Ielec nemâncat,
Va înghiți lăcusta care,
Numele de Hasil, îl are.
5Bețivilor, treziți-vă!
Plângeți și văietați-vă
Voi, băutori de vin, de-ndat’,
Căci mustul vost’ a fost luat!
6În țara mea, m-am pomenit
Că un popor a năvălit.
Poporu-acesta este tare
Și e în număr foarte mare.
Iată dar că toți dinții lui
Sunt precum dinții leului.
Măselele ăstui popor
Sunt ca ale leoaicelor.
7A pustiit via mea, toată,
Și-al meu smochin bucăți e! Iată,
De coajă fost-a jupuit
Și la pământ, apoi, trântit!
Albe ajuns-au ca să fie
Mlădițele din a mea vie!
8Bocește-te cum, bunăoară,
În sac încinsă, o fecioară
Bocește după-al ei bărbat
9Din tinerețe. A-ncetat,
De tot, darul acela care
Fusese dat pentru mâncare –
Având alături o măsură
Din jertfa pentru băutură –
Dar care trebuia adus
Și-n Casa Domnului depus.
10Pustiu, câmpul s-a arătat.
Pământul este întristat,
Căci grâul este nimicit.
Iată că mustul s-a sfârșit
Și-apoi, după toate aceste,
Nici untdelemnul nu mai este.
11Înmărmuriți, plugarilor!
Vă văietați, vierilor!
Căci ale câmpului bucate,
Pierdute-acuma, sunt, cu toate.
Grâul este pierdut. La fel,
Orzul este pierdut și el.
12Și viile s-au prăpădit.
Smochinii, toți, s-au veștejit.
Rodiul, finicu-n câmp aflat,
Mărul și pomii s-au uscat…
Urmă de bucurie nu-i,
Azi, la copiii omului!
13Vă-ncingeți dar preoți, și voi,
Și cu amar plângeți apoi!
Bociți voi, slujitori, pe care
Altaru-n slujba sa îi are!
Veniți toți, noaptea, ca să stați
În strai de sac înfășurați,
Voi cei cari Îl slujiți, mereu,
Pe Cel ce-mi este Dumnezeu!
Căci a-ncetat darul cel care
Fusese dat pentru mâncare –
Având alături o măsură
Din jertfa pentru băutură –
Din Casa Celui cari, mereu,
Este al vostru Dumnezeu.
14Vestiți un post și-o adunare,
Care vor fi de sărbătoare.
Pe cei bătrâni, să-i adunați
Și-alăturea lor, să chemați
Toți oamenii acei pe care,
Locuitori, țara îi are.
Mergeți la Casa Domnului
Și-apoi strigați în fața Lui.
15„O, vai ce zi!” Da, e zi mare,
Căci se vădește ziua care
E-a Domnului și, peste fire,
Vine ca și o pustiire,
De la Cel care e, mereu,
Atotputernic Dumnezeu.
16Hrana nu ni s-a prăpădit?
Iar bucuria n-a pierit,
Încât astăzi, nici urmă nu-i,
De ea, în Casa Domnului?
17Sămânța ce s-a semănat,
Sub brazdă-acuma s-a uscat.
Goale ne sunt grânarele.
Stricate sunt hambarele,
Căci și semănătura – iată –
Zace sub glie-acum stricată!
18Vai, cum gem vitele! Apoi,
Toate cirezile de boi
Umblă buimace, ne-ncetat,
Căci nu au loc de pășunat!
Iată, și turmele de oi
Îndură greu, aste nevoi!
19O, Doamne Dumnezeul meu,
Strig către Tine-acuma eu,
Căci iată, focul a lovit
Izlazurile și-a pârlit
Toți pomi-aceia minunați
Care pe câmp erau aflați!
20Chiar fiarele pământului
Simțesc dogoarea focului,
Privind la Tine, rugătoare,
Căci seacă-a apelor izvoare,
Iar flacăra a înghițit
Izlazul și l-a pustiit.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca