De nu se-ntoarce înapoi
Și de nu Se căiește-apoi?
Sau cine știe, de cumva,
Nu lasă-n urma Lui, ceva?
Poate o binecuvântare,
Ori niște daruri de mâncare
Sau poate că și o măsură
Din jertfa pentru băutură,
Pentru Cel care, tot mereu,
Vă este Domn și Dumnezeu.
În mâini, trâmbițe să luați
Și în Sion voi să sunați!
Vestiți un post și-o adunare
Care va fi de sărbătoare!”
Strângeți poporul, iar apoi,
O adunare sfântă, voi
Va trebui ca să aveți!
Pe cei bătrâni, să îi strângeți!
Strângeți copiii! Să luați
Și pruncii ce-s la sân aflați!
Să iasă mirele afară,
Să iasă din a lui cămară,
Iar din odaia ei, să iasă,
De-ndată, și a lui mireasă!
Toți preoții cari se vădesc
Precum că Domnului slujesc,
Să vină să se-așeze dar,
Iar între tindă și altar
Să plângă și să strige-apoi:
„Doamne, îndură-Te de noi!
Iar moștenirea Ta, din țară,
N-o lăsa Doamne, de ocară!
Nu lăsa Doamne-al Tău popor,
Batjocură a tuturor!
De ce, printre neamuri, cumva,
Să se întrebe cineva:
„Ce este cu acest popor?
Unde e Dumnezeul lor?”
Pentru-a Lui țară, ne-ncetat,
De râvnă plin S-a arătat
Domnul și multă îndurare,
Pentru al Său popor, El are.
Poporului, El i-a vorbit:
„Și grâu și must, Eu vă trimit
Și untdelemn proaspăt apoi,
Căci săturați vreau să fiți voi,
Ca nu cumva s-ajungeți iară,
Printre popoare, de ocară.
Vrăjmașul care e aflat
În miazănoapte, depărtat
Are să fie de la voi.
Am să îl izgonesc apoi,
Spre un pământ rău, pustiit,
Care de apă e lipsit.
Am să-i împing, vrăjmașului,
Partea din față-a oștii lui,
În marea de la răsărit
Și-apoi în cea din asfințit
Am să-i împing partea pe care
În coada oștilor o are.
Se va-nălța duhoarea lui –
Mirosul putregaiului –
În sus, pentru că am văzut
Că el, grozav doar, s-a crezut.
Pământule – de bună seamă –
Nu trebuie să ai vreo teamă,
Ci tu – acum – bucură-te
Mereu, și veselește-te,
Căci Domnul face lucruri cari
Se dovedesc nespus de mari!
Fiare din câmp, nu vă speriați,
Ci voi – acum – vă bucurați,
Căci iar, izlazul din pustie
Plin de verdeață o să fie.
Pomii – iar – roadă o să dea,
Smochinul de-asemenea
Și-apoi și vița cea de vie
Plină de rod are să fie.
Vă bucurați voi, cei pe care
Sionul, drept copii, îi are!
În Domnul, să vă veseliți,
Căci de la El, ploaie, primiți.
El vă dă ploaia timpurie,
Precum și ploaia cea târzie,
Căci El va face – bunăoară –
Precum făcea odinioară
De grâu – precum se va vedea –
O să se umple aria.
Apoi, atunci când acea vreme
A roadelor vine, vor geme
Teascuri și tocitoare pline,
Căci ele-abia de vor mai ține
Mustul și untdelemnul care
Vor fi în cantitate mare.
În felu-acesta, Eu găsesc
Cu cale, să vă răsplătesc
Anii pe care i-au mâncat
Lăcustele ce s-au chemat
Gazam, Arbeh, Ielec și cea
Care Hasil, drept nume-avea.
Toate lăcustele acele,
De Mine-au fost trimise ele,
Pentru că Eu le-am poruncit,
Asupră-vă să fi venit.
Atuncea, voi o să mâncați
Și-astfel o să vă săturați.
Numele Celui cari, mereu,
Vă este Domn și Dumnezeu,
Aveți să-L lăudați apoi,
Căci minuni face pentru voi.
N-am să îngădui, de ocară,
Al Meu popor s-ajungă iară!
Veți ști atunci, că Eu sunt Cel
Din mijlocul lui Israel!
Veți ști atunci, precum că Eu
Sunt al vost’ Domn și Dumnezeu!
Veți ști că în afara Mea,
Nu se mai află nimenea
Și n-am să-ngădui, de ocară,
Al Meu popor s-ajungă iară.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
