Iosua 10
10
Marea luptă de la Gabaon
1Peste Ierusalim ședea
Adon-Țedec și-mpărățea.
De Iosua, el a aflat
Și-a auzit ce s-a-ntâmplat
Cu Ai și cu-mpăratul lui;
De soarta Ierihonului,
De-asemenea a auzit;
De felu-n care-a reușit
Neamul din Gabaon a face
Să-ncheie cu Israel pace,
A prins de veste, imediat.
2Atuncea, s-a înspăimântat,
Căci Gabaonul, faimă, are
Că este o cetate mare,
Precum sunt cele-mpărătești.
Puține-asemeni ei găsești,
Și nici cetatea Ai nu are
O suprafață-atât de mare.
Cei care-n Gabaon ședeau,
Viteji și ne-nfricați erau.
3Adon-Țedec cari, împărat,
Era-n Ierusalim aflat,
Către Hoham – cel ce ședea
Peste Hebron și-mpărățea –
Către Piream cari s-a aflat
Peste Iarmut înscăunat,
Către Iafia cari ședea
Peste Lachis și-mpărățea,
Către Debir cari, împărat,
Fosta-n Eglon înscăunat,
Câte-o solie a trimis,
Prin care-n acest fel a zis:
4„Cu toți ați face foarte bine,
Să vă suiți, până la mine,
Căci trebuie să ne unim
Ca împreună să pornim,
Spre Gabaon, căci am aflat
Precum că, pace, a-ncheiat,
Cu Iosua și-al său popor.
Să-l batem dar, pe trădător!”
5Peste-Amoriți, înscăunați,
Erau – atunci – cinci împărați:
Ierusalimul unu-avea,
Iar la Iarmut altul ședea;
Era un altul la Hebron,
Mai era unul la Eglon,
Iar cel din urmă împărat
Era-n Lachis înscăunat.
Toți împărații s-au unit
Și un război, ei au pornit,
Cu Gabaonul. Imediat
6Cei ce-n cetate s-au aflat,
La Iosua, soli, au trimis –
Lângă Ghilgal – și-astfel i-au zis:
„Dă-ne, degrabă, ajutor,
Căci capii Amoriților,
Cari sus la munte locuiesc,
Ne-atacă și ne nimicesc!”
7Iosua, din Ghilgal apoi,
Cu ai săi oameni de război,
Spre Gabaon, iute-a pornit.
8Domnul, atuncea, i-a vorbit,
Lui Iosua: „Să nu ai teamă,
Căci am să-i dau, de bună seamă,
Pe împărați, în mâna ta
Și împotrivă nu-ți vor sta.”
9Iosua-ndată a pornit,
De la Ghilgal și însoțit
De ai săi oameni de război,
O noapte-ntreagă-a mers și-apoi –
Când zorile s-au revărsat –
Pe împărați i-a atacat.
10În rândul lor, fără-ndoială,
Domnu-a iscat învălmășeală
Și-au fost bătuți de Israel.
O mare-nfrângere, astfel,
Au suferit la Gabaon.
Pe drumul către Bet-Horon,
Iosua-n urmă i-a gonit;
Pân’ la Azeca, i-a lovit
Și-nspre Macheda i-a împins.
11Pe când fugeau cu pas întins
Spre Bet-Horon, Domnul – de sus –
Un val de pietre a adus,
Cu care El i-a potopit
Pân’ la Azeca. Au pierit
Atunci, sub piatra grindinei,
Mai mulți în număr, decât cei
Care-au ajuns loviți să fie,
De sabie, în bătălie.
Soarele și luna se opresc
12În ziua-n care s-a-ntâmplat
Că, pe-mpărați, Domnul i-a dat
În mâinile lui Israel,
Iosua a vorbit, astfel:
„Oprește-te, pe boltă, soare
Și stai pe-a cerului cărare,
Deasupra Gabaonului!
Asupra Aialonului,
Oprește-ți lună, mersul tău!”
13Când auziră glasul său,
Luna și soarele au stat
Pe loc, până s-a răzbunat
Poporul, pe vrăjmașii lui.
Dar oare-n Cartea Dreptului,
Lucrul acesta nu e scris?
Deci soarele – precum a zis –
A stat pe loc – nu s-a grăbit
Să meargă către asfințit,
Ci începând din acel ceas,
Aproape-o zi a mai rămas
Pe boltă, sus, încremenit.
14Nicicând, nu s-a mai pomenit
Așa o zi – nici înainte
Și nici apoi – să ia aminte
Domnul, la glasul omului,
Făcând după dorința lui.
Lucrul acesta s-a-ntâmplat,
Pentru că Domnul S-a aflat,
Atunci, cu Iosua, și El
Luptase pentru Israel.
15Către Ghilgal, după război,
Poporul a plecat apoi.
Uciderea celor cinci împărați
16Cei cinci cari fost-au așezați
Peste-Amoriți ca împărați,
În mare grabă au fugit
Și la Macheda au găsit
O peșteră anume-n care
Voiau să-i caute scăpare.
17Oameni, la Iosua, s-au dus
Și despre acest fapt i-au spus:
„Iată că cei cinci împărați
Sunt la Macheda-acum aflați.
Stau într-o peșteră, în care,
Încearcă a-și găsi scăpare.”
18Iosua zise: „Să plecați
Și pietre mari să căutați,
Pe care să le prăvăliți
În gura peșterii. Tocmiți
Oameni să le păzească-apoi,
19Ca să nu pierdeți timpul. Voi
Să nu cumva să vă opriți,
Ci mergeți să îi urmăriți
Pe-ai voști’ vrăjmași. Să țineți minte:
Să-i bateți și pe dinainte,
Să-i bateți și pe dinapoi!
Să nu-i lăsați să intre-apoi
Cumva-n cetăți, căci Domnul vrea,
În mâna voastră să îi dea.”
20Iosua-n urmă – iar cu el
Apoi, întregul Israel –
Pe-ai lor vrăjmași i-au biruit.
Mari pierderi le-au pricinuit
Și doar câțiva care-au intrat
În vreo cetate, au scăpat
Cu viață, de furia lor.
21Când al lui Israel popor,
În tabără, a revenit –
Lângă Macheda – n-a-ndrăznit
Nimeni, de-a lungul drumului,
De a vorbi-mpotriva lui.
22Când tot poporul a sosit,
Iosua astfel a vorbit:
„Deschideți peștera în care
Sunt împărații, la păstrare.
Să-i cercetați dacă sunt bine
Și-apoi, aduceți-i la mine!”
23Îndată, oamenii s-au dus
Să împlinească ce le-a spus.
I-au scos din peșteră afară
Și-n urmă, îi înfățișară
La Iosua. Cinci împărați,
Peste-Amoriți încoronați,
S-au rânduit în fața lui:
Cel al Ierusalimului,
Cel ce fusese la Hebron,
Cel ce domnise la Eglon,
Cel ce-n Iarmut era-mpărat
Și cel care-n Lachis a stat.
24Când i-au adus pe împărați,
Pe ai lui Israel bărbați
Iosua i-a chemat la el
Și le-a vorbit, în acest fel:
„Să nu vă temeți, nicidecum!
Apropiați-vă – acum –
Și pe grumazurile lor –
Bărbații din al meu popor –
Talpa piciorului să-și pună!”
Ei toți veniră împreună
Și-apoi, îndată au făcut
Așa precum li s-a cerut.
25Iosua-a zis: „Nu vă speriați
Și nici nu vă înspăimântați
Ci, dimpotrivă, voi să fiți
Îmbărbătați și întăriți,
Pentru că Domnul Dumnezeu
Are să facă, tot mereu,
În acest fel, vrăjmașilor,
Cu care luptă-al vost’ popor.”
26Iosua-apoi, pe împărați,
I-a omorât și spânzurați,
De cinci copaci, au fost, afară
Unde au stat până pe seară.
27Abia când soarele-a apus,
Pe ai săi oameni, el i-a pus
Să îi pogoare de pe lemn.
Aceștia, la al său îndemn,
Au alergat și jos i-au dat,
Iar după-aceea i-au luat
Și i-au târât, în graba mare,
La peștera ‘ceea în care
Au stat ascunși. I-au azvârlit
În peșteră și-au prăvălit,
La gura ei, pietroaie mari,
De-au astupat-o – pietre cari
Pot fi și azi a fi văzute,
Încremenite și tăcute,
Păzind mormântul celor care,
Acolo și-au cătat scăpare.
Alte izbânzi ale lui Iosua
28Oastea lui Iosua apoi,
Către Macheda, înapoi,
S-a-ntors și toți oamenii ei,
Prin ascuțișul sabiei
Au fost trecuți. Nu a scăpat
Nici al Machedei împărat.
N-a avut nimenea scăpare:
Toți au pierit, cu mic, cu mare.
Cu cel ce fost-a împărat
Peste Macheda, s-a-ntâmplat
Asemeni celui ce ședea
La Ierihon și-mpărățea.
29Israeliții au trecut
Spre Libna, unde i-au bătut
Pe toți locuitorii care
Acolo-au fost în număr mare,
Precum și pe-al ei împărat.
30Domnul, în mâna lor, a dat
Cetatea, iar oamenii ei,
Prin ascuțișul sabiei
Au fost trecuți. N-a fost cruțat
Nici chiar al Libnei împărat.
N-a avut nimenea scăpare,
Ci a pierit orice suflare.
Toate ființele aflate,
Pe vremea ‘ceea, în cetate,
Lovite-au fost și au pierit
Cu mic cu mare, negreșit.
Cu cel ce fost-a împărat
Atunci, la Libna, s-a-ntâmplat
Asemeni celui ce ședea
La Ierihon și-mpărățea.
31Israeliții au sfârșit
Cu Libna și-apoi au pornit
Către Lachis, unde-au fost date
Mari bătălii, înverșunate.
32Domnul – așa cum a promis –
A dat cetatea din Lachis,
În mâinile lui Israel
Care-a învins-o, iar astfel,
Sfârșit-au toți oamenii ei,
Prin ascuțișul sabiei.
Totul la fel s-a petrecut,
Precum la Libna s-a făcut.
33Atunci, Horam care ședea
Peste Ghezer și-mpărățea,
La al Lachisului popor,
A vrut să-i vină-n ajutor.
Cu oaste mare a venit,
Dar Iosua l-a biruit,
Iar dintre cei ce l-au urmat
Nimeni, cu viață, n-a scăpat.
34Israeliții au sfârșit
Și cu Lachisul și-au pornit
Către-a Eglonului cetate
Unde mari lupte-au fost purtate,
35Iar toți locuitorii ei,
Prin ascuțișul sabiei
Au fost trecuți apoi, de-ndat’,
Căci nimeni nu a fost cruțat.
Totul la fel s-a petrecut,
Precum fost-a-n Lachis făcut.
36Israeliții, din Eglon,
S-au îndreptat către Hebron,
Să pună mâna pe cetate.
Mari bătălii au fost purtate,
37Iar toți locuitorii ei,
Prin ascuțișul sabiei
Au fost trecuți apoi, de-ndat’.
Nimeni, cu viață, n-a scăpat:
Nici împăratul, nici cei care
Au vrut să-i dea ajutorare –
Căci prin cetăți ei locuiau,
Cari de Hebron aparțineau.
Totul, la fel, s-a petrecut
Precum fost-a-n Eglon făcut.
38Când cu Hebronul au sfârșit,
Către Debir ei au pornit,
Să pună mâna pe cetate.
Mari bătălii au fost purtate,
39Iar toți locuitorii ei,
Prin ascuțișul sabiei
Au fost trecuți apoi, de-ndat’.
Nimeni, cu viață, n-a scăpat:
Nici împăratul, nici cei care
Au vrut să-i dea ajutorare –
Căci ei de prin cetăți erau
Cari, de Debir, aparțineau.
Totul la fel s-a petrecut,
Precum fost-a-n Hebron făcut,
Sau cum, în Libna, s-a-ntâmplat.
40Nimeni, cu viață, n-a scăpat,
Căci Iosua-ntregul ținut
Al țări-atuncea l-a bătut,
Chiar de pe munte începând –
Spre miazăzi – și ajungând
De pe costișe, în câmpii.
În urma ăstor bătălii –
Dintre cei care s-au aflat
În țară – nimeni n-a scăpat
Cu viață, căci orice suflare
Fusese ștearsă de sub soare,
Așa precum a poruncit
Domnul, atunci când i-a vorbit.
41Deci, Iosua-ntregul ținut
Al țări-atuncea l-a bătut,
Din Cades-Barnea începând –
Prin Gaza și Gosen trecând –
Până la Gabaon apoi,
Iar de acolo, înapoi.
42De către Iosua, luați,
Au fost ai țării împărați –
Precum și-ntreg ținutul lor –
Pentru-al lui Israel popor.
Lucrul acesta s-a-ntâmplat,
Pentru că Domnul a luptat,
Atunci, alăturea de el,
Pentru întregul Israel.
43Când luptele-au luat sfârșit,
Israeliți-au revenit
Iar, la Ghilgal. În fruntea lor,
Sta Iosua, conducător.
Selectat acum:
Iosua 10: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Iosua 10
10
Marea luptă de la Gabaon
1Peste Ierusalim ședea
Adon-Țedec și-mpărățea.
De Iosua, el a aflat
Și-a auzit ce s-a-ntâmplat
Cu Ai și cu-mpăratul lui;
De soarta Ierihonului,
De-asemenea a auzit;
De felu-n care-a reușit
Neamul din Gabaon a face
Să-ncheie cu Israel pace,
A prins de veste, imediat.
2Atuncea, s-a înspăimântat,
Căci Gabaonul, faimă, are
Că este o cetate mare,
Precum sunt cele-mpărătești.
Puține-asemeni ei găsești,
Și nici cetatea Ai nu are
O suprafață-atât de mare.
Cei care-n Gabaon ședeau,
Viteji și ne-nfricați erau.
3Adon-Țedec cari, împărat,
Era-n Ierusalim aflat,
Către Hoham – cel ce ședea
Peste Hebron și-mpărățea –
Către Piream cari s-a aflat
Peste Iarmut înscăunat,
Către Iafia cari ședea
Peste Lachis și-mpărățea,
Către Debir cari, împărat,
Fosta-n Eglon înscăunat,
Câte-o solie a trimis,
Prin care-n acest fel a zis:
4„Cu toți ați face foarte bine,
Să vă suiți, până la mine,
Căci trebuie să ne unim
Ca împreună să pornim,
Spre Gabaon, căci am aflat
Precum că, pace, a-ncheiat,
Cu Iosua și-al său popor.
Să-l batem dar, pe trădător!”
5Peste-Amoriți, înscăunați,
Erau – atunci – cinci împărați:
Ierusalimul unu-avea,
Iar la Iarmut altul ședea;
Era un altul la Hebron,
Mai era unul la Eglon,
Iar cel din urmă împărat
Era-n Lachis înscăunat.
Toți împărații s-au unit
Și un război, ei au pornit,
Cu Gabaonul. Imediat
6Cei ce-n cetate s-au aflat,
La Iosua, soli, au trimis –
Lângă Ghilgal – și-astfel i-au zis:
„Dă-ne, degrabă, ajutor,
Căci capii Amoriților,
Cari sus la munte locuiesc,
Ne-atacă și ne nimicesc!”
7Iosua, din Ghilgal apoi,
Cu ai săi oameni de război,
Spre Gabaon, iute-a pornit.
8Domnul, atuncea, i-a vorbit,
Lui Iosua: „Să nu ai teamă,
Căci am să-i dau, de bună seamă,
Pe împărați, în mâna ta
Și împotrivă nu-ți vor sta.”
9Iosua-ndată a pornit,
De la Ghilgal și însoțit
De ai săi oameni de război,
O noapte-ntreagă-a mers și-apoi –
Când zorile s-au revărsat –
Pe împărați i-a atacat.
10În rândul lor, fără-ndoială,
Domnu-a iscat învălmășeală
Și-au fost bătuți de Israel.
O mare-nfrângere, astfel,
Au suferit la Gabaon.
Pe drumul către Bet-Horon,
Iosua-n urmă i-a gonit;
Pân’ la Azeca, i-a lovit
Și-nspre Macheda i-a împins.
11Pe când fugeau cu pas întins
Spre Bet-Horon, Domnul – de sus –
Un val de pietre a adus,
Cu care El i-a potopit
Pân’ la Azeca. Au pierit
Atunci, sub piatra grindinei,
Mai mulți în număr, decât cei
Care-au ajuns loviți să fie,
De sabie, în bătălie.
Soarele și luna se opresc
12În ziua-n care s-a-ntâmplat
Că, pe-mpărați, Domnul i-a dat
În mâinile lui Israel,
Iosua a vorbit, astfel:
„Oprește-te, pe boltă, soare
Și stai pe-a cerului cărare,
Deasupra Gabaonului!
Asupra Aialonului,
Oprește-ți lună, mersul tău!”
13Când auziră glasul său,
Luna și soarele au stat
Pe loc, până s-a răzbunat
Poporul, pe vrăjmașii lui.
Dar oare-n Cartea Dreptului,
Lucrul acesta nu e scris?
Deci soarele – precum a zis –
A stat pe loc – nu s-a grăbit
Să meargă către asfințit,
Ci începând din acel ceas,
Aproape-o zi a mai rămas
Pe boltă, sus, încremenit.
14Nicicând, nu s-a mai pomenit
Așa o zi – nici înainte
Și nici apoi – să ia aminte
Domnul, la glasul omului,
Făcând după dorința lui.
Lucrul acesta s-a-ntâmplat,
Pentru că Domnul S-a aflat,
Atunci, cu Iosua, și El
Luptase pentru Israel.
15Către Ghilgal, după război,
Poporul a plecat apoi.
Uciderea celor cinci împărați
16Cei cinci cari fost-au așezați
Peste-Amoriți ca împărați,
În mare grabă au fugit
Și la Macheda au găsit
O peșteră anume-n care
Voiau să-i caute scăpare.
17Oameni, la Iosua, s-au dus
Și despre acest fapt i-au spus:
„Iată că cei cinci împărați
Sunt la Macheda-acum aflați.
Stau într-o peșteră, în care,
Încearcă a-și găsi scăpare.”
18Iosua zise: „Să plecați
Și pietre mari să căutați,
Pe care să le prăvăliți
În gura peșterii. Tocmiți
Oameni să le păzească-apoi,
19Ca să nu pierdeți timpul. Voi
Să nu cumva să vă opriți,
Ci mergeți să îi urmăriți
Pe-ai voști’ vrăjmași. Să țineți minte:
Să-i bateți și pe dinainte,
Să-i bateți și pe dinapoi!
Să nu-i lăsați să intre-apoi
Cumva-n cetăți, căci Domnul vrea,
În mâna voastră să îi dea.”
20Iosua-n urmă – iar cu el
Apoi, întregul Israel –
Pe-ai lor vrăjmași i-au biruit.
Mari pierderi le-au pricinuit
Și doar câțiva care-au intrat
În vreo cetate, au scăpat
Cu viață, de furia lor.
21Când al lui Israel popor,
În tabără, a revenit –
Lângă Macheda – n-a-ndrăznit
Nimeni, de-a lungul drumului,
De a vorbi-mpotriva lui.
22Când tot poporul a sosit,
Iosua astfel a vorbit:
„Deschideți peștera în care
Sunt împărații, la păstrare.
Să-i cercetați dacă sunt bine
Și-apoi, aduceți-i la mine!”
23Îndată, oamenii s-au dus
Să împlinească ce le-a spus.
I-au scos din peșteră afară
Și-n urmă, îi înfățișară
La Iosua. Cinci împărați,
Peste-Amoriți încoronați,
S-au rânduit în fața lui:
Cel al Ierusalimului,
Cel ce fusese la Hebron,
Cel ce domnise la Eglon,
Cel ce-n Iarmut era-mpărat
Și cel care-n Lachis a stat.
24Când i-au adus pe împărați,
Pe ai lui Israel bărbați
Iosua i-a chemat la el
Și le-a vorbit, în acest fel:
„Să nu vă temeți, nicidecum!
Apropiați-vă – acum –
Și pe grumazurile lor –
Bărbații din al meu popor –
Talpa piciorului să-și pună!”
Ei toți veniră împreună
Și-apoi, îndată au făcut
Așa precum li s-a cerut.
25Iosua-a zis: „Nu vă speriați
Și nici nu vă înspăimântați
Ci, dimpotrivă, voi să fiți
Îmbărbătați și întăriți,
Pentru că Domnul Dumnezeu
Are să facă, tot mereu,
În acest fel, vrăjmașilor,
Cu care luptă-al vost’ popor.”
26Iosua-apoi, pe împărați,
I-a omorât și spânzurați,
De cinci copaci, au fost, afară
Unde au stat până pe seară.
27Abia când soarele-a apus,
Pe ai săi oameni, el i-a pus
Să îi pogoare de pe lemn.
Aceștia, la al său îndemn,
Au alergat și jos i-au dat,
Iar după-aceea i-au luat
Și i-au târât, în graba mare,
La peștera ‘ceea în care
Au stat ascunși. I-au azvârlit
În peșteră și-au prăvălit,
La gura ei, pietroaie mari,
De-au astupat-o – pietre cari
Pot fi și azi a fi văzute,
Încremenite și tăcute,
Păzind mormântul celor care,
Acolo și-au cătat scăpare.
Alte izbânzi ale lui Iosua
28Oastea lui Iosua apoi,
Către Macheda, înapoi,
S-a-ntors și toți oamenii ei,
Prin ascuțișul sabiei
Au fost trecuți. Nu a scăpat
Nici al Machedei împărat.
N-a avut nimenea scăpare:
Toți au pierit, cu mic, cu mare.
Cu cel ce fost-a împărat
Peste Macheda, s-a-ntâmplat
Asemeni celui ce ședea
La Ierihon și-mpărățea.
29Israeliții au trecut
Spre Libna, unde i-au bătut
Pe toți locuitorii care
Acolo-au fost în număr mare,
Precum și pe-al ei împărat.
30Domnul, în mâna lor, a dat
Cetatea, iar oamenii ei,
Prin ascuțișul sabiei
Au fost trecuți. N-a fost cruțat
Nici chiar al Libnei împărat.
N-a avut nimenea scăpare,
Ci a pierit orice suflare.
Toate ființele aflate,
Pe vremea ‘ceea, în cetate,
Lovite-au fost și au pierit
Cu mic cu mare, negreșit.
Cu cel ce fost-a împărat
Atunci, la Libna, s-a-ntâmplat
Asemeni celui ce ședea
La Ierihon și-mpărățea.
31Israeliții au sfârșit
Cu Libna și-apoi au pornit
Către Lachis, unde-au fost date
Mari bătălii, înverșunate.
32Domnul – așa cum a promis –
A dat cetatea din Lachis,
În mâinile lui Israel
Care-a învins-o, iar astfel,
Sfârșit-au toți oamenii ei,
Prin ascuțișul sabiei.
Totul la fel s-a petrecut,
Precum la Libna s-a făcut.
33Atunci, Horam care ședea
Peste Ghezer și-mpărățea,
La al Lachisului popor,
A vrut să-i vină-n ajutor.
Cu oaste mare a venit,
Dar Iosua l-a biruit,
Iar dintre cei ce l-au urmat
Nimeni, cu viață, n-a scăpat.
34Israeliții au sfârșit
Și cu Lachisul și-au pornit
Către-a Eglonului cetate
Unde mari lupte-au fost purtate,
35Iar toți locuitorii ei,
Prin ascuțișul sabiei
Au fost trecuți apoi, de-ndat’,
Căci nimeni nu a fost cruțat.
Totul la fel s-a petrecut,
Precum fost-a-n Lachis făcut.
36Israeliții, din Eglon,
S-au îndreptat către Hebron,
Să pună mâna pe cetate.
Mari bătălii au fost purtate,
37Iar toți locuitorii ei,
Prin ascuțișul sabiei
Au fost trecuți apoi, de-ndat’.
Nimeni, cu viață, n-a scăpat:
Nici împăratul, nici cei care
Au vrut să-i dea ajutorare –
Căci prin cetăți ei locuiau,
Cari de Hebron aparțineau.
Totul, la fel, s-a petrecut
Precum fost-a-n Eglon făcut.
38Când cu Hebronul au sfârșit,
Către Debir ei au pornit,
Să pună mâna pe cetate.
Mari bătălii au fost purtate,
39Iar toți locuitorii ei,
Prin ascuțișul sabiei
Au fost trecuți apoi, de-ndat’.
Nimeni, cu viață, n-a scăpat:
Nici împăratul, nici cei care
Au vrut să-i dea ajutorare –
Căci ei de prin cetăți erau
Cari, de Debir, aparțineau.
Totul la fel s-a petrecut,
Precum fost-a-n Hebron făcut,
Sau cum, în Libna, s-a-ntâmplat.
40Nimeni, cu viață, n-a scăpat,
Căci Iosua-ntregul ținut
Al țări-atuncea l-a bătut,
Chiar de pe munte începând –
Spre miazăzi – și ajungând
De pe costișe, în câmpii.
În urma ăstor bătălii –
Dintre cei care s-au aflat
În țară – nimeni n-a scăpat
Cu viață, căci orice suflare
Fusese ștearsă de sub soare,
Așa precum a poruncit
Domnul, atunci când i-a vorbit.
41Deci, Iosua-ntregul ținut
Al țări-atuncea l-a bătut,
Din Cades-Barnea începând –
Prin Gaza și Gosen trecând –
Până la Gabaon apoi,
Iar de acolo, înapoi.
42De către Iosua, luați,
Au fost ai țării împărați –
Precum și-ntreg ținutul lor –
Pentru-al lui Israel popor.
Lucrul acesta s-a-ntâmplat,
Pentru că Domnul a luptat,
Atunci, alăturea de el,
Pentru întregul Israel.
43Când luptele-au luat sfârșit,
Israeliți-au revenit
Iar, la Ghilgal. În fruntea lor,
Sta Iosua, conducător.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca