Iosua 5:1-12

Când cei care împărățeau Peste-Amoriții, cari se-aflau Peste Iordan, spre asfințit – Și tot poporul Canaanit De lângă mare – au aflat Precum că Domnul a secat Atunci, apa Iordanului Pentru ca tot poporul Lui, Să poată trece liniștit, Tăiați, în inimi, s-au simțit Și îngroziți au fost astfel, De oamenii lui Israel. Domnul, la Iosua, S-a dus, În acea vreme, și i-a spus: „Din piatră, tu să îți cioplești Cuțite. Să te pregătești, Căci tot poporul ce îl ai Va trebui-mprejur să-l tai, A doua oară, negreșit.” Iosua-ndată a-mplinit Ceea ce Domnul i-a cerut. Cuțitele și le-a făcut Și-apoi cu ele a tăiat Întreg poporul adunat În jurul său. A făcut tot Pe dealul chemat Aralot. Iată ce pricini l-au silit, Pe Iosua, de-a împlinit Tăierea împrejur: se știe Că toți bărbații, în pustie, Ajunseră de au pierit, Egiptul, când l-au părăsit. Acel popor era tăiat, Însă cei care l-au urmat – Cari în pustie s-au născut, Pe lungul drum ce l-au făcut – N-au fost tăiați. Deci necesar, A fi tăiați împrejur iar, Atuncea, s-a vădit să fie. Patru decenii, prin pustie, Întreg poporu-a rătăcit, Până ajuns-a de-a pierit Întregul neam de oameni care Nu Îi dădură ascultare Lui Dumnezeu, când au ieșit Din țara-n care au robit. Domnul, atuncea, a jurat Că nimeni nu va fi lăsat Să vadă țara ‘ceea care, Lapte și miere, în ea, are, Pe care a jurat odată, Că lor o să le fie dată. În locul lor, s-au ridicat Copiii lor – neam netăiat, Căci se născuse în pustie. Aceștia trebuiau să fie Tăiați acuma, împrejur. Deci pe toți oamenii din jur, Atunci, Iosua i-a tăiat. Apoi o vreme a lăsat Ca să se scurgă-n așteptare, Pân’ au ajuns la vindecare. Domnul, la Iosua, S-a dus Și-n felu-acesta, El i-a spus: „Iată că azi v-am ridicat Ocara ce v-a apăsat Când din Egipt voi ați ieșit.” Atunci ei, locul, l-au numit, „Ghilgal”, care, în tălmăcire, Este tradus prin „Prăvălire”, Și până astăzi și-a păstrat Locul acel, numele dat. Deci la Ghilgal, a poposit Poporul și s-a pregătit Ca Paștele să îl serbeze, Căci trebuia ca să urmeze A paisprezecea zi – în care Țineau această sărbătoare. Chiar în acea lună din an, Trecuseră peste Iordan, Și-au stat pe-ntinsul câmpului Din fața Ierihonului. Din grâul țării, Israel A și mâncat, în locu-acel, A doua zi de Paști. S-au dus Și de pe câmp, grâu, au adus, Din cari, azimi, au pregătit, Iar multe boabe le-au prăjit. În ziua-n care au mâncat Din grâul țării, a-ncetat Mana din cer; din acel an, Mâncară rodul din Canaan.