Ca valurile înspumate
Care aleargă-nfuriate,
Mereu, pe fața mărilor,
Își spumegă rușinea lor
Oameni-aceștia. Fiecare,
Stele-au ajuns, rătăcitoare;
Iar pentru ei, fost-a păstrată
Doar negura întunecată,
Și-o vor primi, pentru vecie.
I-a pomenit, în prorocie,
Enoh – deci patriarhul care,
Al șaptelea, în șir, apare,
De la Adam – când a vorbit:
„Iată că Domnul a venit,
Cu zeci de mii de sfinți, ai Săi,
Să-i judece pe toți cei răi.
Va face, împotriva lor –
Și împotriva tuturor –
Atunci, o judecată mare,
Încredințând, pe fiecare,
De faptele ce-s săvârșite
Și se vădesc nelegiuite,
De vorbele necugetate –
Și de ocară – îndreptate,
De-acei nelegiuiți, mereu,
Către al nostru Dumnezeu.”
Oameni-aceștia-s cârtitori –
Mereu sunt nemulțumitori
De soarta lor. Ei dovedesc,
Doar după pofte, că trăiesc.
Vorbe trufașe au în gură
Și-i laudă, peste măsură,
Neîncetat – și îi slăvesc –
Pe toți cei, de la cari, simțesc
Că un câștig primesc apoi.
Dar prea iubiților frați, voi
Să v-amintiți tot ce au spus
Cei care, Domnului Iisus,
I-au fost apostoli. Astfel, ei
V-au spus, de oamenii acei.
V-au spus că-n vremea de sfârșit,
Mulți oameni se vor fi ivit,
Cari fi-vor batjocoritori
Și de dorințe-ascultători;
Mereu, acești nelegiuiți
Trăiesc, în pofte-nlănțuiți.
Ei se vădesc a fi cei care
Au să aducă dezbinare,
Căci sunt supuși doar poftelor
Și nu au Duhu-n trupul lor.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
