Luca 12
12
Despre fățărnicie, frica de oameni, hula împotriva Duhului Sfânt
1În vremea ‘ceea, mulți s-au dus,
Ca să Îl vadă, pe Iisus.
Atât de mulți se îmbulzeau
În juru-I, încât se călcau,
Unii pe alții, în picioare.
Văzând acea mulțime mare,
El zise ucenicilor:
„Întâi, de-a Fariseilor
Plămadă – de-al lor aluat –
Să vă feriți, neîncetat.
Fățărnicia e acea
Plămadă – vă feriți de ea!
2Nimic nu e acoperit,
Ce nu va fi descoperit.
Și nu este nimic ascuns,
Ce va rămâne nepătruns.
3Ceea ce-n beznă ați rostit,
Fi-va-n lumină, auzit.
Ce la ureche veți șopti –
În odăițe – se va ști,
Și se va spune tuturor,
De la-nălțimea caselor.
4Vă spun dar, prieteni ai Mei:
Să nu vă temeți de acei
Ce ucid trupul, iar apoi,
Nimic nu mai pot face. Voi,
5Teamă, s-aveți de-Acel care,
Când a ucis, putere are,
Trupu-n gheenă, să îl piardă
Și-n al ei foc, totul, să ardă.
Așadar, grijă să aveți:
De El, mereu, să vă temeți!
6Cinci vrăbii, nu-s, cu doi bani, date?
Totuși, ele nu sunt uitate,
De Domnul. Fiți încredințați:
7Perii din cap, vi-s numărați!
Deci, nu vă temeți, căci, să știți,
Că mult mai mult, voi prețuiți
Decât acele vrăbii. Eu,
8La îngerii lui Dumnezeu,
Mărturisi-voi, despre cel
Care, la rândul său, și el
Mărturisește despre Mine,
În fața lumii. Însă, cine
9Ascunde, mărturia Mea,
O cruntă soartă, va avea,
Căci Mă voi lepăda și Eu,
De el, față de Tatăl Meu.
10Cel ce-mpotriva Fiului
Vorbește, e iertat. Dar nu-i
Iertat acel care hulește
Și-n contra Duhului vorbește.
11În sinagogi, când veți fi duși
Și-n fața stăpânirii puși,
Nu vă gândiți la ce puteți,
În apărare, să spuneți,
12Căci, de la Duhul Sfânt, primiți,
În acel ceas, ce să vorbiți.
Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina
13Un om, din gloată, lui Iisus,
„Învățătorule!” – i-a spus –
„Iată că al meu frate vine
Și vrea, a împărți, cu mine,
Azi, toată moștenirea noastră.”
14„Ce-am Eu, cu moștenirea voastră?
Oare, sunt Eu împărțitor?
Sunt, peste voi, judecător?” –
L-a întrebat, pe om, Iisus.
15Apoi, celor prezenți, le-a spus:
„Feriți-vă de lăcomie!
Voiesc, acum, ca toți să știe,
Că nu stă viața omului,
În plinul avuției lui.”
16Iisus, o pildă, le mai zise:
„Ogorul, unui om, rodise.
Omul acel – foarte bogat –
17De gânduri, fost-a măcinat.
El spuse: „După ce-mi adun
Recolta, unde-o să mi-o pun?
18Grânarul vechi, am să îl stric
Și-altele, mari, am să ridic.
Putea-voi, astfel, strânge-n ele,
Roada, din țarinile mele.
19După ce toate-am să le-adun,
Eu, sufletului meu, îi spun:
Ai bunătăți, câte voiești,
Pentru mulți ani. Să te-odihnești,
Mănâncă și te veselește!
Iată, nimica nu-ți lipsește!”
20Dar, Dumnezeu a cuvântat:
„Nebunule!” – El i-a strigat –
„La noapte, îți va fi cerut,
‘Napoi, sufletul. Ce-ai făcut?
Tot ceea ce-ai agonisit,
De cine fi-va folosit?”
21La fel este și cu acel
Care-și adună, pentru el,
Comori, fără să se gândească
Cum poate să se-mbogățească,
Dacă-și va aduna, mereu,
Averi, față de Dumnezeu.”
Îngrijorările
22Apoi, la ucenici, Iisus,
Aceste vorbe, le-a mai spus:
„De viață, nu vă-ngrijorați,
Gândindu-vă ce-o să mâncați,
Sau ce-o să beți. De trup, la fel:
Să nu vă-ngrijorați de el,
Gândindu-vă ce-o să purtați
Și ce anume-o să-mbrăcați.
23Căci, decât hrana, viața are
Un preț, care-i, cu mult, mai mare.
Mai mare-i prețul trupului,
Decât îmbrăcămintea lui.
24Priviți la corbi: nu seamănă,
Nici, în grânar, nu adună;
Și totuși, Domnul îi hrănește;
Iar dacă astfel se-ngrijește,
De păsări, Dumnezeu, apoi,
Cu cât sunteți, mai de preț, voi!
25Dar cine și-a adăugat,
Un cot – fiind îngrijorat –
La viața lui? Când nu puteți,
26Un lucru mic ca să faceți,
Atunci, de ce vă-ngrijorați,
De altele? Să vă uitați,
27La crinii de pe câmp, cum cresc:
Nu torc, nu țes, nu împletesc,
Și totuși, nici un domnitor –
Nici Solomon – asemeni lor,
N-a fost vreodată-mpodobit.
28Deci, dacă Domnul a gătit,
Astfel, iarba câmpurilor –
Ce astăzi e, dar, în cuptor
E aruncată, mâine chiar –
Cum nu vă va-mbrăca El dar,
Pe voi, care, de preț, sunteți?
29Ce-o să mâncați sau ce-o să beți,
Nicicând, voi să nu căutați,
Iar mintea, nu vă frământați!
30Toate acestea-s căutate,
De neamuri. Ele vă sunt date,
De Tatăl vostru, care știe,
De ce anume, va să fie
Nevoie. Acum, ascultați:
31Voi, mai întâi, să căutați
Împărăția Domnului
Și cu neprihănirea Lui,
Și-apoi, aceste lucruri – toate –
În plus, au să vă fie date.
32De-aceea, zic Eu: turmă mică,
Tu, niciodată, să n-ai frică,
Fiindcă ești a Tatălui
Și-ți dă Împărăția Lui.
33Vă vindeți tot! Pomană dați!
Apoi, pungi noi, să căutați,
Care, nicicând, nu se-nvechesc
Și, pe vecie, dăinuiesc.
Aceasta-i ceea ce vă cer;
Comoara voastră e, în cer:
De hoți, nu poate fi furată
Și nici de molie mâncată.
34Unde aveți comoara, voi
Aveți și inima, apoi.”
Îndemn la veghere
35„Încins, mijlocul să vă fie,
Și-aprinsă, a voastră, făclie!
36Să fiți ca niște oameni care
Stau și-și așteaptă, cu răbdare,
Stăpânul ce s-a dus la nuntă.
Ei, cu atenție, ascultă,
Spre a-i putea deschide-n dată,
Stăpânului, când o să bată.
37Ferice de-acei robi, pe care,
De veghe stând, în așteptare,
Stăpânul are să-i găsească!
Vă spun că o să-i răsplătească:
Pe-aceia-i va pofti în casă
Și-i va sluji, chiar el, la masă.
38Dacă la straja-a doua apare –
Sau chiar la straja următoare –
Pe cel pe care-o să-l găsească
Veghind, are să-l răsplătească.
39Dacă stăpânul casei știe,
Ceasul, la care va să vie
Hoțul, el este pregătit
Și nu se lasă jefuit.
40Și voi, mereu, gata să fiți,
Că-n ceasu-n care nu gândiți,
Veni-va Fiul omului!
Vegheați, în așteptarea Lui!”
Ispravnicul credincios
41Petru a zis, către Iisus:
„Doamne, Tu, pentru noi, ai spus
Această pildă, sau voiești,
Prin ea, la toți, să Te gândești?”
42Domnul răspunse: „Cine-i, oare,
Ispravnicu-nțelept, pe care,
Stăpânul are să-l așeze,
Peste-ai săi robi, ca să-i vegheze,
Să le dea hrana rânduită,
Mereu, la vremea potrivită?
43Ferice de robul acel,
Care-i găsit făcând la fel,
La-ntoarcerea stăpânului!
44Adevărat vă spun, că lui,
Cinste, să-i dea, stăpânul are,
Și îl va pune, cel mai mare,
Peste întreaga-i avuție.
45Dar vai și-amar are să fie,
De robul care se gândește:
„Stăpânul meu mai zăbovește;
Încă nu vine”, și pe toate
Slugile sale, le va bate,
Mâncând apoi și bând, cu sete,
Până când are să se-mbete.
46Stăpânul robului acel
Veni-va, când nu știe el
Și, în bucăți, îl va tăia.
Soarta, pe care-o va avea,
Va fi asemenea celor
Necredincioși, în lucrul lor.
47Robul, cari voia i-a știut
Stăpânului, dar n-a făcut
Așa precum el a dorit,
Are să fie pedepsit,
Cu multe lovituri. Cel care
48N-a cunoscut ce voie are
Stăpânul, iar, în ce-a făcut,
E vrednic de a fi bătut,
Puține lovituri, primește,
Neștiutor căci se vădește.
Celui ce mult îi este dat,
De multe fi-va întrebat;
Cui i se-ncredințează mult,
I se va cere și mai mult.”
Foc pe pământ
49„Foc, pe pământ, Eu am venit,
Ca să arunc. Ce am dorit,
Este ca el să fie-aprins,
Pe al pământului cuprins.
50Am un botez și, ne-apărat,
Cu el, voi fi Eu, botezat.
Și mult doresc să se-mplinească.
51Poate că mulți au să gândească,
Cum că de-aceea, aici, sânt,
Să aduc pacea, pe pământ.
Dar Eu vă spun: greșesc cei care
Gândesc așa, căci dezbinare
Adus-am. Deci, să țineți minte
52Că, de acuma, înainte,
Dacă-ntr-o casă-s cinci aflați,
Trei au să fie dezbinați
În contra celor doi, iar ei
Vor fi-mpotriva celor trei.
53Tatăl, în contra fiului,
Iar fiu-n contra tatălui,
Au să se afle dezbinați.
Cât despre mame, să aflați,
Că-n contra fiicelor fi-vor,
Iar ele-n contra mamelor.
Soacra-mpotrivă o să-i fie
Nurorii, care o să vie
Și împotrivă – veți vedea –
Că, soacrei sale, o să-i stea.”
Semnele vremurilor
54El a mai zis, noroadelor:
„De câte ori vedeți un nor,
Că se ridică la apus,
Voi, de îndată, ați și spus:
„Ploaia veni-va imediat”,
Și chiar așa s-a întâmplat.
55Când suflă, de la miazăzi,
Vântul, gândiți: „În astă zi,
Mare zăduf are să vie”,
Și chiar așa are să fie.
56Fățarnicilor ce sunteți!
Voi, fața cerului, puteți,
În orice clipă, s-o citiți,
Dar vremea, n-o deosebiți?
57Oare de ce, nu încercați,
Ca singuri, drept, să judecați?
58Iată ce-i bine ca să faci:
Cu-al tău pârâș, să te împaci,
Cât încă, ești, pe drum, cu el;
Să nu te dea omul acel,
Cumva, pe mâna judelui,
Și-acesta, temnicerului,
Apoi, să te încredințeze,
Și-n urmă, să te-ntemnițeze,
59Pentru că-ți spun, adevărat,
Că nu vei fi eliberat,
Decât când ai să-napoiezi
Tot ceea ce îi datorezi.”
Selectat acum:
Luca 12: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Luca 12
12
Despre fățărnicie, frica de oameni, hula împotriva Duhului Sfânt
1În vremea ‘ceea, mulți s-au dus,
Ca să Îl vadă, pe Iisus.
Atât de mulți se îmbulzeau
În juru-I, încât se călcau,
Unii pe alții, în picioare.
Văzând acea mulțime mare,
El zise ucenicilor:
„Întâi, de-a Fariseilor
Plămadă – de-al lor aluat –
Să vă feriți, neîncetat.
Fățărnicia e acea
Plămadă – vă feriți de ea!
2Nimic nu e acoperit,
Ce nu va fi descoperit.
Și nu este nimic ascuns,
Ce va rămâne nepătruns.
3Ceea ce-n beznă ați rostit,
Fi-va-n lumină, auzit.
Ce la ureche veți șopti –
În odăițe – se va ști,
Și se va spune tuturor,
De la-nălțimea caselor.
4Vă spun dar, prieteni ai Mei:
Să nu vă temeți de acei
Ce ucid trupul, iar apoi,
Nimic nu mai pot face. Voi,
5Teamă, s-aveți de-Acel care,
Când a ucis, putere are,
Trupu-n gheenă, să îl piardă
Și-n al ei foc, totul, să ardă.
Așadar, grijă să aveți:
De El, mereu, să vă temeți!
6Cinci vrăbii, nu-s, cu doi bani, date?
Totuși, ele nu sunt uitate,
De Domnul. Fiți încredințați:
7Perii din cap, vi-s numărați!
Deci, nu vă temeți, căci, să știți,
Că mult mai mult, voi prețuiți
Decât acele vrăbii. Eu,
8La îngerii lui Dumnezeu,
Mărturisi-voi, despre cel
Care, la rândul său, și el
Mărturisește despre Mine,
În fața lumii. Însă, cine
9Ascunde, mărturia Mea,
O cruntă soartă, va avea,
Căci Mă voi lepăda și Eu,
De el, față de Tatăl Meu.
10Cel ce-mpotriva Fiului
Vorbește, e iertat. Dar nu-i
Iertat acel care hulește
Și-n contra Duhului vorbește.
11În sinagogi, când veți fi duși
Și-n fața stăpânirii puși,
Nu vă gândiți la ce puteți,
În apărare, să spuneți,
12Căci, de la Duhul Sfânt, primiți,
În acel ceas, ce să vorbiți.
Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina
13Un om, din gloată, lui Iisus,
„Învățătorule!” – i-a spus –
„Iată că al meu frate vine
Și vrea, a împărți, cu mine,
Azi, toată moștenirea noastră.”
14„Ce-am Eu, cu moștenirea voastră?
Oare, sunt Eu împărțitor?
Sunt, peste voi, judecător?” –
L-a întrebat, pe om, Iisus.
15Apoi, celor prezenți, le-a spus:
„Feriți-vă de lăcomie!
Voiesc, acum, ca toți să știe,
Că nu stă viața omului,
În plinul avuției lui.”
16Iisus, o pildă, le mai zise:
„Ogorul, unui om, rodise.
Omul acel – foarte bogat –
17De gânduri, fost-a măcinat.
El spuse: „După ce-mi adun
Recolta, unde-o să mi-o pun?
18Grânarul vechi, am să îl stric
Și-altele, mari, am să ridic.
Putea-voi, astfel, strânge-n ele,
Roada, din țarinile mele.
19După ce toate-am să le-adun,
Eu, sufletului meu, îi spun:
Ai bunătăți, câte voiești,
Pentru mulți ani. Să te-odihnești,
Mănâncă și te veselește!
Iată, nimica nu-ți lipsește!”
20Dar, Dumnezeu a cuvântat:
„Nebunule!” – El i-a strigat –
„La noapte, îți va fi cerut,
‘Napoi, sufletul. Ce-ai făcut?
Tot ceea ce-ai agonisit,
De cine fi-va folosit?”
21La fel este și cu acel
Care-și adună, pentru el,
Comori, fără să se gândească
Cum poate să se-mbogățească,
Dacă-și va aduna, mereu,
Averi, față de Dumnezeu.”
Îngrijorările
22Apoi, la ucenici, Iisus,
Aceste vorbe, le-a mai spus:
„De viață, nu vă-ngrijorați,
Gândindu-vă ce-o să mâncați,
Sau ce-o să beți. De trup, la fel:
Să nu vă-ngrijorați de el,
Gândindu-vă ce-o să purtați
Și ce anume-o să-mbrăcați.
23Căci, decât hrana, viața are
Un preț, care-i, cu mult, mai mare.
Mai mare-i prețul trupului,
Decât îmbrăcămintea lui.
24Priviți la corbi: nu seamănă,
Nici, în grânar, nu adună;
Și totuși, Domnul îi hrănește;
Iar dacă astfel se-ngrijește,
De păsări, Dumnezeu, apoi,
Cu cât sunteți, mai de preț, voi!
25Dar cine și-a adăugat,
Un cot – fiind îngrijorat –
La viața lui? Când nu puteți,
26Un lucru mic ca să faceți,
Atunci, de ce vă-ngrijorați,
De altele? Să vă uitați,
27La crinii de pe câmp, cum cresc:
Nu torc, nu țes, nu împletesc,
Și totuși, nici un domnitor –
Nici Solomon – asemeni lor,
N-a fost vreodată-mpodobit.
28Deci, dacă Domnul a gătit,
Astfel, iarba câmpurilor –
Ce astăzi e, dar, în cuptor
E aruncată, mâine chiar –
Cum nu vă va-mbrăca El dar,
Pe voi, care, de preț, sunteți?
29Ce-o să mâncați sau ce-o să beți,
Nicicând, voi să nu căutați,
Iar mintea, nu vă frământați!
30Toate acestea-s căutate,
De neamuri. Ele vă sunt date,
De Tatăl vostru, care știe,
De ce anume, va să fie
Nevoie. Acum, ascultați:
31Voi, mai întâi, să căutați
Împărăția Domnului
Și cu neprihănirea Lui,
Și-apoi, aceste lucruri – toate –
În plus, au să vă fie date.
32De-aceea, zic Eu: turmă mică,
Tu, niciodată, să n-ai frică,
Fiindcă ești a Tatălui
Și-ți dă Împărăția Lui.
33Vă vindeți tot! Pomană dați!
Apoi, pungi noi, să căutați,
Care, nicicând, nu se-nvechesc
Și, pe vecie, dăinuiesc.
Aceasta-i ceea ce vă cer;
Comoara voastră e, în cer:
De hoți, nu poate fi furată
Și nici de molie mâncată.
34Unde aveți comoara, voi
Aveți și inima, apoi.”
Îndemn la veghere
35„Încins, mijlocul să vă fie,
Și-aprinsă, a voastră, făclie!
36Să fiți ca niște oameni care
Stau și-și așteaptă, cu răbdare,
Stăpânul ce s-a dus la nuntă.
Ei, cu atenție, ascultă,
Spre a-i putea deschide-n dată,
Stăpânului, când o să bată.
37Ferice de-acei robi, pe care,
De veghe stând, în așteptare,
Stăpânul are să-i găsească!
Vă spun că o să-i răsplătească:
Pe-aceia-i va pofti în casă
Și-i va sluji, chiar el, la masă.
38Dacă la straja-a doua apare –
Sau chiar la straja următoare –
Pe cel pe care-o să-l găsească
Veghind, are să-l răsplătească.
39Dacă stăpânul casei știe,
Ceasul, la care va să vie
Hoțul, el este pregătit
Și nu se lasă jefuit.
40Și voi, mereu, gata să fiți,
Că-n ceasu-n care nu gândiți,
Veni-va Fiul omului!
Vegheați, în așteptarea Lui!”
Ispravnicul credincios
41Petru a zis, către Iisus:
„Doamne, Tu, pentru noi, ai spus
Această pildă, sau voiești,
Prin ea, la toți, să Te gândești?”
42Domnul răspunse: „Cine-i, oare,
Ispravnicu-nțelept, pe care,
Stăpânul are să-l așeze,
Peste-ai săi robi, ca să-i vegheze,
Să le dea hrana rânduită,
Mereu, la vremea potrivită?
43Ferice de robul acel,
Care-i găsit făcând la fel,
La-ntoarcerea stăpânului!
44Adevărat vă spun, că lui,
Cinste, să-i dea, stăpânul are,
Și îl va pune, cel mai mare,
Peste întreaga-i avuție.
45Dar vai și-amar are să fie,
De robul care se gândește:
„Stăpânul meu mai zăbovește;
Încă nu vine”, și pe toate
Slugile sale, le va bate,
Mâncând apoi și bând, cu sete,
Până când are să se-mbete.
46Stăpânul robului acel
Veni-va, când nu știe el
Și, în bucăți, îl va tăia.
Soarta, pe care-o va avea,
Va fi asemenea celor
Necredincioși, în lucrul lor.
47Robul, cari voia i-a știut
Stăpânului, dar n-a făcut
Așa precum el a dorit,
Are să fie pedepsit,
Cu multe lovituri. Cel care
48N-a cunoscut ce voie are
Stăpânul, iar, în ce-a făcut,
E vrednic de a fi bătut,
Puține lovituri, primește,
Neștiutor căci se vădește.
Celui ce mult îi este dat,
De multe fi-va întrebat;
Cui i se-ncredințează mult,
I se va cere și mai mult.”
Foc pe pământ
49„Foc, pe pământ, Eu am venit,
Ca să arunc. Ce am dorit,
Este ca el să fie-aprins,
Pe al pământului cuprins.
50Am un botez și, ne-apărat,
Cu el, voi fi Eu, botezat.
Și mult doresc să se-mplinească.
51Poate că mulți au să gândească,
Cum că de-aceea, aici, sânt,
Să aduc pacea, pe pământ.
Dar Eu vă spun: greșesc cei care
Gândesc așa, căci dezbinare
Adus-am. Deci, să țineți minte
52Că, de acuma, înainte,
Dacă-ntr-o casă-s cinci aflați,
Trei au să fie dezbinați
În contra celor doi, iar ei
Vor fi-mpotriva celor trei.
53Tatăl, în contra fiului,
Iar fiu-n contra tatălui,
Au să se afle dezbinați.
Cât despre mame, să aflați,
Că-n contra fiicelor fi-vor,
Iar ele-n contra mamelor.
Soacra-mpotrivă o să-i fie
Nurorii, care o să vie
Și împotrivă – veți vedea –
Că, soacrei sale, o să-i stea.”
Semnele vremurilor
54El a mai zis, noroadelor:
„De câte ori vedeți un nor,
Că se ridică la apus,
Voi, de îndată, ați și spus:
„Ploaia veni-va imediat”,
Și chiar așa s-a întâmplat.
55Când suflă, de la miazăzi,
Vântul, gândiți: „În astă zi,
Mare zăduf are să vie”,
Și chiar așa are să fie.
56Fățarnicilor ce sunteți!
Voi, fața cerului, puteți,
În orice clipă, s-o citiți,
Dar vremea, n-o deosebiți?
57Oare de ce, nu încercați,
Ca singuri, drept, să judecați?
58Iată ce-i bine ca să faci:
Cu-al tău pârâș, să te împaci,
Cât încă, ești, pe drum, cu el;
Să nu te dea omul acel,
Cumva, pe mâna judelui,
Și-acesta, temnicerului,
Apoi, să te încredințeze,
Și-n urmă, să te-ntemnițeze,
59Pentru că-ți spun, adevărat,
Că nu vei fi eliberat,
Decât când ai să-napoiezi
Tot ceea ce îi datorezi.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca