Încă o pildă, le-a mai spus,
Discipolilor Săi, Iisus,
Voind – în ăst fel – a le spune,
Că trebuie, în rugăciune –
De vrei ca să fii ascultat –
Să stăruiești, neîncetat,
Să nu te lași, ci, tot mereu,
Să-I înalți rugi, lui Dumnezeu.
În acest fel, El le-a vorbit:
„Într-o cetate, a trăit,
Odată, un judecător.
Omul nu era temător,
De Dumnezeu. De nimenea,
Pic de rușine, nu avea.
Cu el, era-n cetatea ‘ceea
Și-o biată văduvă. Femeia
Mergea, des, la judecător,
Și îi cerea, stăruitor:
„Să-mi faci dreptate, te rog eu,
În cearta cu pârâșul meu!”
Judecătorul, din cetate,
Mult timp, nu i-a făcut dreptate.
Totuși, în urmă, și-a zis: „Eu,
Măcar că n-am, de Dumnezeu,
Teamă, și nici nu am rușine
De oameni, dar pentru că-mi vine
Femeia, des, pe capul meu,
Tot necăjindu-mă mereu,
M-am hotărât să-i fac dreptate,
Să nu mai vină, capu-a-mi bate.”
Domnul a mai adăugat:
„Vedeți dar, cum a judecat
Acel nedrept judecător?
Deci, Dumnezeu, aleșilor,
Cari zi și noapte – necurmat –
Strigă la El, neîncetat,
Credeți că nu o să le facă
Dreptate, cum cer ei, chiar dacă
Pare, acum, că zăbovește?
Vă spun că timpul se-mplinește
Și le va face, în curând,
Dreptate. Dar atuncea când
Veni-va Fiul omului,
Pe bulgărul pământului,
Va mai găsi El vreo ființă,
În care va mai fi credință?”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
