Pe când, pe malul lacului –
Cel al Ghenezaretului –
Se-afla Iisus, noroade multe
Veniră, dornice s-asculte,
Prin El, Cuvântul Domnului.
Iisus, la malul lacului,
Văzu două corăbii mari.
Tocmai atunci, niște pescari
Ieșeau, ca mrejele, să-și spele.
El se urcă-ntr-una din ele –
Cea a lui Simon – și-a rugat,
De țărm, de-a fi îndepărtat.
Apoi, a început să-nvețe
Norodul, și să dea povețe.
Când, cu mulțimea, a sfârșit,
S-a-ntors spre Simon și-a vorbit:
„Spre larg, acuma, să pornești,
Și mrejele să-ți pregătești.
Fii gata dar, de pescuire!”
„Bine, însă, Îți dau de știre,
Că toată noaptea, ne-am trudit,
Și că nimic n-am pescuit” –
I-a zis Simon, Domnului său –
„Dar iată, la cuvântul Tău,
Vom arunca mrejele, iar.”
Truda nu le-a fost în zadar,
Căci peștii pe care i-au prins,
Mulți fost-au, încât au întins
Năvoadele, mai să se rupă.
Cerură ajutor, iar după
Ce au venit pescari-aflați
Pe-a doua luntre îmbarcați,
Au reușit, peștii, a-i scoate,
Umplând corăbiile, toate.
Petru, atunci, înspăimântat,
Degrabă, a îngenunchiat
Și a grăit, către Hristos:
„O Doamne, sunt un păcătos
Și știu aceasta, foarte bine!
Te-ndepărtează dar, de mine!”
Pescari-nspăimântați erau
Și împietriți, cu toți, păreau,
După tot ceea ce văzură
Și pescuirea ce-o făcură.
La fel, fiii lui Zebedei –
Iacov și cu Ioan – și ei,
Foarte înspăimântați, erau.
Cu Simon Petru se aflau,
Pe-acea corabie. Iisus
S-a-ntors spre Petru și i-a spus:
„Să nu te temi! De-acum, să știi,
Pescar de oameni, ai să fii!”
Cei trei, după ce debarcară,
Pe urma lui Iisus, plecară.