YouVersion
Pictograma căutare

Maleahi 3:15-18

Maleahi 3:15-18 BIV2014

Pe cei trufași, îi fericim. Iată, la cei răi, precum știm, Le merge bine, tot mereu. Ei ispitesc pe Dumnezeu Și totuși, scapă ne-ncetat!” Atunci, cei care-au arătat Teamă de Domnul, au venit Și între ei au povestit, Căci deseori se adunau Și unul altuia-și vorbeau. Domnul, la ale lor cuvinte, Îndată a luat aminte Și-a poruncit ca să se scrie O carte care-apoi să fie Un semn de amintire pus Și-n fața Domnului adus, Pentru toți oamenii din lume Care se tem de al Lui Nume. „Iată că oamenii acei Se dovedesc a fi ai Mei. Ei au să-Mi fie – bunăoară – La fel precum e o comoară, În ziua ‘ceea cari anume Am pregătit-o pentru lume. Milă, de ei, voi avea Eu, Așa cum milă, tot mereu, Părintele îi dăruiește Fiului său, cari îl slujește. În vremea ‘ceea de apoi, Din nou aveți a vedea voi, Că e deosebire mare Între cel rău și-ntre cel care Este un om neprihănit, Între cel care I-a slujit Lui Dumnezeu și între cel Care nu-L va sluji pe El” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.