„Căci Eu sunt Domnul, Eu sunt Cel
Care nu M-am schimbat defel.
Voi, ai lui Iacov fii – să știți –
De-aceea n-ați fost nimiciți!
Din vremurile când trăiau
Cei cari părinți ai voști’ erau,
De-atuncea voi v-ați abătut
Din calea Mea și n-ați făcut
Așa precum v-am poruncit,
Căci legile nu Mi-ați păzit.
De-aceea, vă îndemn, pe voi,
Să vă întoarceți înapoi,
La Mine, căci atunci și Eu
Mă-ntorc către poporul Meu” –
A cuvântat Acel pe care,
Drept Domn al ei, oștirea-L are.
„Voi, însă, nu M-ați ascultat,
Ci ați venit și-ați întrebat:
„În ce trebuie, oare, noi
Să ne întoarcem, înapoi?”
„E potrivit” – vă întreb Eu –
„Să-nșele-un om, pe Dumnezeu,
Așa precum M-ați înșelat
Chiar voi?” Dar voi M-ați întrebat:
„Cu ce Te-am înșelat noi, oare?”
„Cu darurile de mâncare
Și cu a voastră zeciuială,
M-ați înșelat, fără-ndoială.
Cu toții sunteți blestemați,
Atâta timp cât căutați
Ca să Mă înșelați pe Mine!
Aduceți dar, ce se cuvine:
Să așezați în visterie
Partea ce Îmi revine Mie,
Adică acea zeciuială,
Pentru a fi – fără-ndoială –
Hrană, în Casa Mea. Apoi,
Mă puneți la-ncercare voi,
Să vadă-ntregul vost’ popor,
Cum Eu, al cerului zăvor,
Am să-l deschid și-astfel, din zări,
Noian de binecuvântări
Are să se reverse iară,
Și peste voi și peste țară.
Pe cel care mănâncă-apoi,
(Lăcusta) îl cert, pentru voi,
Să nu mai fie nimicit
Ceea ce câmpul a rodit,
Nici roadele cele bogate
Care de viță au fost date” –
A cuvântat Acel pe care,
Drept Domn al ei, oștirea-L are.
„În vremea ‘ceea, o să fiți,
De către neamuri, fericiți,
Pentru că o plăcută țară
Ajunge-veți ca să fiți iară” –
A cuvântat Acel pe care,
Drept Domn al ei, oștirea-L are.