De Domnul, s-a apropiat
Petru și-apoi, L-a întrebat:
„De câte ori am să iert eu,
De-mi va greși, pe frate’ meu?
De șapte ori, a sale fapte?”
„De șaptezeci de ori, tot șapte,
Îl iartă” – i-a răspuns Iisus –
„Căci de aceea, cum v-am spus,
A cerului Împărăție,
Asemănată o să fie,
Cu-n împărat, care-a venit
Și cu-ai lui robi s-a socotit.
Unul din robi îi datora,
În galbeni, zece mii. Era
Robul acel, năpăstuit,
Căci n-avea bani. A poruncit
Stăpânul, ca vândut să fie,
Pentru această datorie,
Tot ce avea robul acel:
Copii, nevastă și pe el.
Robul, atunci, s-a închinat
Pân’ la pământ, și l-a rugat
Pe-al său stăpân, să-l păsuiască,
Sperând că poate să-i plătească.
Stăpânul s-a înduioșat
Și-apoi, în urmă, l-a iertat
De datorie. A ieșit
Robul afară, și-a-ntâlnit
Pe un tovarăș, ce avea
O sută, doar, de lei, să-i dea.
Când l-a văzut, s-a repezit,
L-a prins de gât și i-a vorbit,
Strigându-i amenințător:
„Plătește-mi ce îmi ești dator!”
Datornicul s-a aruncat
Jos, la pământ, și la rugat:
„Mai lasă-mă, că-ți voi plăti!”
Dar el, nimic, n-a vrut a ști,
Ci pe acel om, l-a luat
Și-n temniță l-a aruncat.
Când robii ceilalți au văzut
Toate câte s-au petrecut,
S-au dus de-au spus stăpânului
Ce făptuise robul lui.
Stăpânul l-a chemat la el,
Degrabă, pe robul acel:
„Tu, rob viclean, ai fost iertat
De datorie! M-ai rugat,
Iar eu, de tine, am avut
Milă. Tu, însă, n-ai făcut
La fel, cum m-am purtat cu tine!
Oare nu crezi că era bine
Să fii și tu-ngăduitor?
Luați-l dar, chinuitori!
În temniță să putrezească
Până când are să plătească!”
Să ascultați ce vă spun Eu:
Așa va face Tatăl Meu,
Cu voi, dacă nu îi iertați,
Din inimă, pe-ai voștri frați.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
