Matei 25
25
Pilda celor zece fecioare
1„A cerului Împărăție,
Iată că poate ca să fie
Asemeni cu zece fecioare,
Cari candele au fiecare.
Când a fost timpul potrivit,
Cu candele au ieșit,
Toate, în calea mirelui –
Deci, în întâmpinarea lui.
2Din ele – cinci – nechibzuite
Au fost. Astfel, foarte zorite,
3Când candelele și-au luat,
De untdelemn, ele-au uitat.
4Cele-nțelepte, când plecară
Cu candelele, își luară
Rezerve de ulei, cu ele.
5Mirele-ntârzia, iar ele,
Într-un târziu, au adormit.
6În miez de noapte-au auzit
Un glas puternic ce-a strigat:
„Mirele s-a apropiat!
Ieșiți-i în întâmpinare!”
7Ele, atunci, care de care,
Cu candelele, au vrut, toate,
Să fugă. Dar, că nu se poate,
Fecioarele nechibzuite
Au constatat, căci pe sfârșite
Era în, candelele lor,
8Uleiul. Înțeleptelor,
Ele le-au spus: „Noi căutăm,
Puțin ulei, să căpătăm.
De-aceea, dați-ne și nouă
Din untdelemn!” „De vă dăm vouă”,
9Răspunseră cele rugate,
„Fără ulei, rămânem toate,
Căci n-o să mai avem nici noi,
Dar nu-i destul nici pentru voi.
Deci, nu vă dăm, ci să-ncercați
Să mergeți să vă cumpărați!”
10După ulei, ele-au pornit,
Dar mirele a și sosit,
Iar cele cari l-au așteptat,
Cu el, la nuntă, au intrat
Și ușa-n urma lor, s-a-nchis.
11Fecioarele plecate-au zis,
Când cu ulei au revenit
Și ușa-nchisă au găsit:
„Doamne, și noi te-am așteptat!
Deschide-ne!” Dar n-au intrat,
12Căci ușa nu s-a mai deschis.
„Nu vă cunosc!” – mirele-a zis.
13Vegheați mereu! Atenți să fiți,
Că ceasul zilei nu îl știți,
Când va veni, cu slava Lui,
La voi, iar, Fiul omului!”
Pilda talanților
14„A cerului Împărăție
Asemănată o să fie,
Cu un om care a plecat
În altă țară. Și-a chemat
Robii, și-apoi, le-a împărțit
Averea sa. A dăruit,
15Întâi – talanți – cinci, unuia;
Iar doi îi dete altuia.
Doar un talant, numai, i-a dat
Unui alt rob, și a plecat.
16Cel care cinci bani a primit,
Repede foarte, i-a-nmulțit,
Făcând negoț. A câștigat
Alți cinci talanți. Cel ce-a luat
17Doar doi, și el s-a străduit,
Și-alți doi talanți a dobândit.
18Robul care a căpătat
Doar unul, iute l-a-ngropat.
19A trecut multă vreme-n zbor,
Când iată că stăpânul lor,
S-a-ntors și – după învoială –
Ceru, robilor, socoteală.
20Cel care cinci bani a primit,
Cu încă cinci a mai venit.
Pe toți, pe masă, el i-a pus
Și-apoi stăpânului i-a spus:
„Doamne, cinci mi-ai încredințat.
Eu, încă cinci, am câștigat.”
21„Bine, rob bun și credincios” –
Zise stăpânul bucuros –
„Puține lucruri ai păzit,
Dar credincios te-ai dovedit.
De-aceea, fi-vei înălțat
Și peste multe așezat.
Intră în bucuria mea! –
Acolo, loc, tu vei avea.”
22Cel care doi bani a primit,
Cu încă doi a mai venit.
Pe toți, pe masă, el i-a pus
Și-apoi stăpânului i-a spus:
„Doamne, doi mi-ai încredințat.
Eu, încă doi, am câștigat.”
23„Bine, rob bun și credincios” –
Zise stăpânul bucuros –
„Puține lucruri ai păzit,
Dar credincios te-ai dovedit.
De-aceea, fi-vei înălțat
Și peste multe așezat.
Intră în bucuria mea! –
Acolo, loc, tu vei avea.”
24Cel care-un ban doar a primit,
Cu-acel talant a revenit
Și-a zis: „Doamne, eu am văzut
Că ești om aspru. Am știut
Că seceri, dar n-ai semănat,
Și strângi făr’ să fi vânturat.
25De teamă – căci fricos eu sânt –
Ți-am ascuns banul în pământ.
Iată-l aici! Ia ce-i al tău!”
26„Rob leneș și viclean și rău!” –
I-a spus stăpânul, supărat –
„Că secer și n-am semănat,
Strâng făr’ să vântur, ai știut!
Dar dacă spui că te-ai temut,
Atunci, de ce n-ai înmulțit
Banul, pe care l-ai primit!?
27Trebuia, la zarafi, să-l dai
Și astfel, un câștig aveai,
Iar eu – când aș fi revenit –
Cu o dobândă-aș fi primit,
28Ce e al meu. Să îi luați
Talantul, și-apoi să îl dați
Celui cari zece talanți are!
29Căci voi să știți: acelui care
Avut e, o să i se dea
Să aibă-n plus. O să se ia
Totul, de la acel ce n-are –
Chiar și puținul ce îl are.
30Luați-l, pe-acest rob netrebnic,
Rob ce s-a dovedit nevrednic!
Din fața mea, doresc să piară!
Să fie aruncat afară,
În negura plânsetelor
Și în scrâșnirea dinților!”
Judecata viitoare
31„Atunci, când Fiul omului –
Încununat de slava Lui,
De îngerii Săi însoțit –
Va fi, din nou, la voi, sosit,
Va sta pe jilțul slavei Sale –
Pe tronul Său. Atuncea ale
32Pământului neamuri vor sta
În față-I. El le va sorta,
Așa cum un păstor desparte,
Din capre, oile. De-o parte,
33La dreapta Sa – al oilor,
Loc, o să fie. Caprelor,
La stânga, loc, o să le dea.
34Când va sfârși alegerea,
Celor, în dreapta Lui aflați,
Le-a spune: „Binecuvântați
Ai Tatălui Meu, hai, veniți,
Căci trebuie să moșteniți
Împărăția, pregătită,
De când e lumea întocmită.
35Am fost flămând, iar voi Mi-ați dat
Ca să mănânc. Când, însetat
Am fost, voi Mi-ați dat de băut.
Că sunt străin, voi M-ați văzut
Și-atunci, în casă M-ați primit.
36Când am fost gol, M-ați învelit;
Am fost bolnav, M-ați căutat,
Iar când eram întemnițat,
Știați, la Mine, să veniți.”
37Atuncea, cei neprihăniți
Îi vor răspunde: „Doamne, când
Te-am văzut, oare, noi, flămând?
Și de mâncare, când Ți-am dat?
Sau, când ai fost Tu, însetat,
Și când Ți-am dat noi, de băut?
38Străin, când oare, Te-am văzut,
Și Te-am primit? Când s-a-ntâmplat,
Ca noi, să Te fi îmbrăcat?
39Bolnav, și-ntemnițat apoi,
Când Te-am văzut, pe Tine, noi?
Și când, oare, Te-am căutat?”
40El le va spune, imediat:
„Când ăstora mici frați ai Mei –
Neînsemnați, șterși, mărunței –
Aceste lucruri, le-ați făcut,
Atuncea – trebuie știut –
Că nu le-ați făcut lor, ci Mie!”
41Către acei care-au să fie
La stânga, zice-va: „Plecați –
Voi – de la Mine, blestemați!
Locul pe care îl aveți,
E-n focul veșnic! Vă duceți!
L-am pregătit diavolului,
Vouă și îngerilor lui!
42Am fost flămând, dar nu Mi-ați dat,
Nemernicilor, de mâncat!
Sete Mi-a fost, dar n-ați văzut –
Nimic nu Mi-ați dat de băut!
43Am fost străin – nu M-ați primit!
Eram gol – nu M-ați învelit!
Bolnav am fost și-ntemnițat –
Voi, însă, nu M-ați căutat!”
44Ei vor răspunde-atuncea: „Când
Te-am văzut, Doamne, noi, flămând,
Străin, gol, sau întemnițat?
Sau când ai fost Tu, însetat?
Și oare, când nu Te-am slujit?”
45„De câte ori n-ați săvârșit
Acestea, pentru ai Mei frați,
Micuți și foarte ne-nsemnați” –
El le va spune – „căci n-ați vrut,
Voi, Mie, nu Mi le-ați făcut!”
46Aceștia fi-vor pedepsiți
În veci, iar cei neprihăniți,
Din viața lor vremelnică,
Vor trece-n viața veșnică.”
Selectat acum:
Matei 25: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Matei 25
25
Pilda celor zece fecioare
1„A cerului Împărăție,
Iată că poate ca să fie
Asemeni cu zece fecioare,
Cari candele au fiecare.
Când a fost timpul potrivit,
Cu candele au ieșit,
Toate, în calea mirelui –
Deci, în întâmpinarea lui.
2Din ele – cinci – nechibzuite
Au fost. Astfel, foarte zorite,
3Când candelele și-au luat,
De untdelemn, ele-au uitat.
4Cele-nțelepte, când plecară
Cu candelele, își luară
Rezerve de ulei, cu ele.
5Mirele-ntârzia, iar ele,
Într-un târziu, au adormit.
6În miez de noapte-au auzit
Un glas puternic ce-a strigat:
„Mirele s-a apropiat!
Ieșiți-i în întâmpinare!”
7Ele, atunci, care de care,
Cu candelele, au vrut, toate,
Să fugă. Dar, că nu se poate,
Fecioarele nechibzuite
Au constatat, căci pe sfârșite
Era în, candelele lor,
8Uleiul. Înțeleptelor,
Ele le-au spus: „Noi căutăm,
Puțin ulei, să căpătăm.
De-aceea, dați-ne și nouă
Din untdelemn!” „De vă dăm vouă”,
9Răspunseră cele rugate,
„Fără ulei, rămânem toate,
Căci n-o să mai avem nici noi,
Dar nu-i destul nici pentru voi.
Deci, nu vă dăm, ci să-ncercați
Să mergeți să vă cumpărați!”
10După ulei, ele-au pornit,
Dar mirele a și sosit,
Iar cele cari l-au așteptat,
Cu el, la nuntă, au intrat
Și ușa-n urma lor, s-a-nchis.
11Fecioarele plecate-au zis,
Când cu ulei au revenit
Și ușa-nchisă au găsit:
„Doamne, și noi te-am așteptat!
Deschide-ne!” Dar n-au intrat,
12Căci ușa nu s-a mai deschis.
„Nu vă cunosc!” – mirele-a zis.
13Vegheați mereu! Atenți să fiți,
Că ceasul zilei nu îl știți,
Când va veni, cu slava Lui,
La voi, iar, Fiul omului!”
Pilda talanților
14„A cerului Împărăție
Asemănată o să fie,
Cu un om care a plecat
În altă țară. Și-a chemat
Robii, și-apoi, le-a împărțit
Averea sa. A dăruit,
15Întâi – talanți – cinci, unuia;
Iar doi îi dete altuia.
Doar un talant, numai, i-a dat
Unui alt rob, și a plecat.
16Cel care cinci bani a primit,
Repede foarte, i-a-nmulțit,
Făcând negoț. A câștigat
Alți cinci talanți. Cel ce-a luat
17Doar doi, și el s-a străduit,
Și-alți doi talanți a dobândit.
18Robul care a căpătat
Doar unul, iute l-a-ngropat.
19A trecut multă vreme-n zbor,
Când iată că stăpânul lor,
S-a-ntors și – după învoială –
Ceru, robilor, socoteală.
20Cel care cinci bani a primit,
Cu încă cinci a mai venit.
Pe toți, pe masă, el i-a pus
Și-apoi stăpânului i-a spus:
„Doamne, cinci mi-ai încredințat.
Eu, încă cinci, am câștigat.”
21„Bine, rob bun și credincios” –
Zise stăpânul bucuros –
„Puține lucruri ai păzit,
Dar credincios te-ai dovedit.
De-aceea, fi-vei înălțat
Și peste multe așezat.
Intră în bucuria mea! –
Acolo, loc, tu vei avea.”
22Cel care doi bani a primit,
Cu încă doi a mai venit.
Pe toți, pe masă, el i-a pus
Și-apoi stăpânului i-a spus:
„Doamne, doi mi-ai încredințat.
Eu, încă doi, am câștigat.”
23„Bine, rob bun și credincios” –
Zise stăpânul bucuros –
„Puține lucruri ai păzit,
Dar credincios te-ai dovedit.
De-aceea, fi-vei înălțat
Și peste multe așezat.
Intră în bucuria mea! –
Acolo, loc, tu vei avea.”
24Cel care-un ban doar a primit,
Cu-acel talant a revenit
Și-a zis: „Doamne, eu am văzut
Că ești om aspru. Am știut
Că seceri, dar n-ai semănat,
Și strângi făr’ să fi vânturat.
25De teamă – căci fricos eu sânt –
Ți-am ascuns banul în pământ.
Iată-l aici! Ia ce-i al tău!”
26„Rob leneș și viclean și rău!” –
I-a spus stăpânul, supărat –
„Că secer și n-am semănat,
Strâng făr’ să vântur, ai știut!
Dar dacă spui că te-ai temut,
Atunci, de ce n-ai înmulțit
Banul, pe care l-ai primit!?
27Trebuia, la zarafi, să-l dai
Și astfel, un câștig aveai,
Iar eu – când aș fi revenit –
Cu o dobândă-aș fi primit,
28Ce e al meu. Să îi luați
Talantul, și-apoi să îl dați
Celui cari zece talanți are!
29Căci voi să știți: acelui care
Avut e, o să i se dea
Să aibă-n plus. O să se ia
Totul, de la acel ce n-are –
Chiar și puținul ce îl are.
30Luați-l, pe-acest rob netrebnic,
Rob ce s-a dovedit nevrednic!
Din fața mea, doresc să piară!
Să fie aruncat afară,
În negura plânsetelor
Și în scrâșnirea dinților!”
Judecata viitoare
31„Atunci, când Fiul omului –
Încununat de slava Lui,
De îngerii Săi însoțit –
Va fi, din nou, la voi, sosit,
Va sta pe jilțul slavei Sale –
Pe tronul Său. Atuncea ale
32Pământului neamuri vor sta
În față-I. El le va sorta,
Așa cum un păstor desparte,
Din capre, oile. De-o parte,
33La dreapta Sa – al oilor,
Loc, o să fie. Caprelor,
La stânga, loc, o să le dea.
34Când va sfârși alegerea,
Celor, în dreapta Lui aflați,
Le-a spune: „Binecuvântați
Ai Tatălui Meu, hai, veniți,
Căci trebuie să moșteniți
Împărăția, pregătită,
De când e lumea întocmită.
35Am fost flămând, iar voi Mi-ați dat
Ca să mănânc. Când, însetat
Am fost, voi Mi-ați dat de băut.
Că sunt străin, voi M-ați văzut
Și-atunci, în casă M-ați primit.
36Când am fost gol, M-ați învelit;
Am fost bolnav, M-ați căutat,
Iar când eram întemnițat,
Știați, la Mine, să veniți.”
37Atuncea, cei neprihăniți
Îi vor răspunde: „Doamne, când
Te-am văzut, oare, noi, flămând?
Și de mâncare, când Ți-am dat?
Sau, când ai fost Tu, însetat,
Și când Ți-am dat noi, de băut?
38Străin, când oare, Te-am văzut,
Și Te-am primit? Când s-a-ntâmplat,
Ca noi, să Te fi îmbrăcat?
39Bolnav, și-ntemnițat apoi,
Când Te-am văzut, pe Tine, noi?
Și când, oare, Te-am căutat?”
40El le va spune, imediat:
„Când ăstora mici frați ai Mei –
Neînsemnați, șterși, mărunței –
Aceste lucruri, le-ați făcut,
Atuncea – trebuie știut –
Că nu le-ați făcut lor, ci Mie!”
41Către acei care-au să fie
La stânga, zice-va: „Plecați –
Voi – de la Mine, blestemați!
Locul pe care îl aveți,
E-n focul veșnic! Vă duceți!
L-am pregătit diavolului,
Vouă și îngerilor lui!
42Am fost flămând, dar nu Mi-ați dat,
Nemernicilor, de mâncat!
Sete Mi-a fost, dar n-ați văzut –
Nimic nu Mi-ați dat de băut!
43Am fost străin – nu M-ați primit!
Eram gol – nu M-ați învelit!
Bolnav am fost și-ntemnițat –
Voi, însă, nu M-ați căutat!”
44Ei vor răspunde-atuncea: „Când
Te-am văzut, Doamne, noi, flămând,
Străin, gol, sau întemnițat?
Sau când ai fost Tu, însetat?
Și oare, când nu Te-am slujit?”
45„De câte ori n-ați săvârșit
Acestea, pentru ai Mei frați,
Micuți și foarte ne-nsemnați” –
El le va spune – „căci n-ați vrut,
Voi, Mie, nu Mi le-ați făcut!”
46Aceștia fi-vor pedepsiți
În veci, iar cei neprihăniți,
Din viața lor vremelnică,
Vor trece-n viața veșnică.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca