„De-acei proroci ce mint, vegheați
Să nu ajungeți, înșelați.
Ei au să vină, pe la voi,
Lupi, îmbrăcați în piei de oi.
Dar, după roade, o să-i știți,
Mereu, să îi deosebiți.
Văzut-ați voi, pe cineva,
Că poate aduna, cumva,
Struguri, din tufele de spini?
Smochinele, din mărăcini?
Deci, pomul bun, va face doar –
Tot timpul – fructe bune, iar
Cel rău va face fructe rele –
Doar pentru foc sunt bune ele.
Pomul cel bun, nu o să poată
Să dea, o fructă rea, vreodată.
Nici pomul rău – orice s-ar spune –
Nu o să facă roade bune.
Deci, pomul rău este tăiat
Și-apoi, în foc, e aruncat –
Voi, ca să nu fiți înșelați,
De roade, să îi căutați.”
„Nu orișicine Îmi rostește
„O Doamne, Doamne”, dobândește
Împărăția cerului;
Ci cel ce face voia Lui,
A Tatălui Meu Cel ceresc.
Adevărat Eu vă vorbesc:
În ziua ‘ceea, mulți vor spune
„Doamne, n-am făcut lucruri bune?
Nu am luptat noi, cu cel rău?
N-am scos draci, în Numele Tău?
N-am prorocit, în al Tău Nume?
Și n-am făcut, minuni, în lume?”
Atunci, am să le spun curat:
„Nu vă cunosc și, niciodat’,
Nu am putut a vă-nțelege!
Plecați, toți cei fără de lege!”
De-aceea, orice om cuminte,
Ce-a auzit aste cuvinte
Și le-a făcut, e-asemănat
Cu-acela care și-a durat
O casă, colo sus, pe stâncă.
A îndurat multe, dar încă
Ploi și șuvoaie au s-o bată,
Vânt și furtuni. Ea, niciodată,
Nu va fi, însă, prăbușită,
Căci temelia-i e zidită,
Pe stâncă. Dacă cineva
Va auzi, însă, ceva
Și nu face, e-asemuit
Cu omul cel nechibzuit,
Cari, pe nisip, și-a ridicat
Casa. Ape s-au revărsat
Furioase, vânturi au lovit
În ea, încât, s-a prăbușit,
Iar prăbușirea i-a fost mare.”
După această cuvântare,
Noroadele au fost uimite
De-nvățăturile primite,
De la Iisus – pentru că El,
Îi învăța ca și Acel
Care, puterea, o avea;
Nimeni n-a fost, asemenea.