Matei 9
9
Vindecarea unui slăbănog
1Iisus, urmat de ceata Sa,
Trecu marea-n cetatea „Sa”.
2Grabnic, aici, I-a fost adus
Un slăbănog, și-n față-I pus.
Iisus, văzând credința lui,
Îi spuse, slăbănogului:
„Hai! Îndrăznește fiule!
Iertate-ți sunt păcatele!”
3Dar niște cărturari – firește –
Și-au zis: „Omul Acest hulește!”
4Iisus, îndată, i-a văzut,
Gândul ascuns, le-a cunoscut
Și-a spus atunci: „De ce aveți
Voi, gânduri rele? Ce credeți
5Că-i mai ușor de zis: „Păcate,
Câte-ai făcut, îți sunt iertate”,
6Sau „Scoală-te și umblă?” Deci,
Că Fiul omului, în veci,
Are putere, pe pământ,
Să ierte rele câte sânt,
Iată că spun acum: te scoală!
Te scutură de a ta boală!
Ia-ți patul, neîntârziat,
Și du-te-acasă, imediat!”
7Ologul s-a-nsănătoșit
Și-a luat patul și, grăbit,
Plecă spre casă. Lumea care
8Văzu acea minune mare,
Speriată de puterea Lui,
Slăvi Numele Domnului.
Chemarea lui Matei
9Iisus, apoi, i-a părăsit.
În drumul Său, a întâlnit
Un om, la vamă așezat,
Care, Matei, a fost chemat.
„Urmează-Mă!” – i-a poruncit
Iisus, de-ndat’ ce l-a zărit.
Omul acela s-a sculat
Și pe-a Sa urmă a plecat.
10Pe când ședea Iisus la masă,
Iată că au intrat în casă,
Mulți păcătoși, prânzind cu El,
Și cu ai Lui, în locu-acel.
11Când Farisei-au observat
Faptul acest, i-au întrebat
Pe ucenici: „Învățătorul,
Cum de mănâncă cu poporul
De vameși și de păcătoși?”
12Iisus le-a zis: „Cei sănătoși
Nu au, de doctor, trebuință,
Ci cei aflați în suferință.
13Acum, puteți ca să plecați,
Să mergeți și să învățați
Ce-a însemnat „Milă voiesc,
Iar nu jertfe”; căci Eu doresc
Să îi aduc la pocăință,
Nu pe cei cari sunt în credință –
Neprihăniți și-evlavioși –
Ci pe acei ce-s păcătoși.”
Întrebarea ucenicilor lui Ioan despre post
14Odată, mers-au, la Iisus,
Elevii lui Ioan, și-au spus:
„Și Fariseii, dar și noi,
Postim mereu. Însă, la voi,
Nimeni – nici ucenicii Tăi.”
15Iisus a zis, despre ai Săi:
„Se pot nuntașii văieta,
Cât mirele, cu ei, va sta?
Veni-vor, însă, zilele,
Când fi-va luat mirele
Și-atuncea, vor posti și ei.
16Un petic nou, la haină-l iei
Și-l coși, când haina este nouă –
Altfel, le pierzi pe amândouă:
Căci dacă haina-i veche, are
Ca să se rupă și mai tare.
17Vinul cel nou – știe oricine –
Că în burdufuri noi se ține.
Burduful vechi, ușor plesnește,
Iar vinul nou se risipește.”
Învierea fiicei lui Iair și vindecarea unei femei
18Pe când Iisus rostea aceste
Cuvinte, a primit o veste,
Trimisă printr-un mesager,
De un fruntaș: „Iată ce-Ți cer –
Mai adineauri, am primit
Știrea, că fiica mi-a murit –
Să-Ți pui Tu, mâna, peste ea,
Și-atunci, copila va-nvia!”
19Iisus și-ai Lui, s-au ridicat –
Spre-a lui Iair casă-au plecat.
20Dar o femeie a ieșit
În drumul lor, și-a îndrăznit –
După ce greu s-a strecurat
Până când s-a apropiat –
Ca mâna să își fi întins
Și haina Lui s-o fi atins.
21De doisprezece ani, avea
O scurgere de sânge. Ea
Crezuse că de-I va atinge,
Doar haina, boala-i se va stinge.
22Iisus S-a-ntors, căci a simțit-o
Cum L-a atins. Când a zărit-o,
„Fiică-ndrăznește!” – a rostit –
„Credința te-a tămăduit!”
23Când au ajuns la casa lui –
Adică a fruntașului –
Iisus văzu o mare gloată,
În curtea casei, adunată.
24El i-a îndepărtat grăbit,
Spunând: „Fetița n-a murit,
Ci doarme doar.” Dar ei râdeau
Și în batjocură-L luau.
25Iisus i-a scos pe toți afară.
Când S-a întors în casă iară,
De mână, fata, a luat
Și, astfel, ea a înviat,
26Iar vestea, despre înviere,
S-a-ntins, în grabă, cu putere.
Vindecarea a doi orbi
27Când de acolo a plecat,
Doi orbi, în urmă-I, au strigat:
„Ai milă, Fiu al Domnului!”
28S-au așezat în fața Lui,
Iar El a spus: „Credeți că Eu
Vă pot da ajutorul Meu?”
„Credem! Tu ești salvarea noastră!”
29„Fie după credința voastră!”
30Atunci, ochii li s-au deschis,
Iar El le-a poruncit și-a zis:
„Să nu mai spuneți nimănui!”
31Ei au uitat de sfatul Lui
Și-afară, de cum au ieșit,
În tot ținutu-au povestit,
Ceea ce li s-a întâmplat,
Și cum Iisus i-a vindecat.
Vindecarea unui mut îndrăcit
32Orbii abia L-au părăsit,
Când I-au adus un îndrăcit.
Omul acela, mut fusese,
33Dar după ce Iisus scosese
Dracul, din el, omu-a vorbit.
Lumea, care l-a auzit,
S-a minunat privind la el
Și-a zis: „Nicicând, în Israel,
Așa ceva, n-am pomenit!”
34Doar Fariseii au cârtit,
Spunând că scosul dracilor,
Se face doar prin domnul lor.
Lui Iisus îi este milă de gloate
35Cetăți și sate, străbătea
Iisus. Pe unde El trecea,
Putea fi auzit vorbind
Și lumii propovăduind,
Clar, Evanghelia cerului.
A vindecat, în drumul Lui,
Mereu, oricare neputință,
Totul fiindu-I cu putință.
36Când a văzut, gloatele toate,
În jurul Său stând adunate,
I S-a făcut milă de ele,
Căci în acele vremuri grele,
Erau ca turma risipită
Ce de păstori a fost lipsită.
37„Mare e secerișul, iar
Puțini sunt lucrătorii dar.
38Să vă rugați voi, Domnului,
Să dea, la secerișul Lui,
Secerători” – așa le-a spus,
Discipolilor Săi, Iisus.
Selectat acum:
Matei 9: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Matei 9
9
Vindecarea unui slăbănog
1Iisus, urmat de ceata Sa,
Trecu marea-n cetatea „Sa”.
2Grabnic, aici, I-a fost adus
Un slăbănog, și-n față-I pus.
Iisus, văzând credința lui,
Îi spuse, slăbănogului:
„Hai! Îndrăznește fiule!
Iertate-ți sunt păcatele!”
3Dar niște cărturari – firește –
Și-au zis: „Omul Acest hulește!”
4Iisus, îndată, i-a văzut,
Gândul ascuns, le-a cunoscut
Și-a spus atunci: „De ce aveți
Voi, gânduri rele? Ce credeți
5Că-i mai ușor de zis: „Păcate,
Câte-ai făcut, îți sunt iertate”,
6Sau „Scoală-te și umblă?” Deci,
Că Fiul omului, în veci,
Are putere, pe pământ,
Să ierte rele câte sânt,
Iată că spun acum: te scoală!
Te scutură de a ta boală!
Ia-ți patul, neîntârziat,
Și du-te-acasă, imediat!”
7Ologul s-a-nsănătoșit
Și-a luat patul și, grăbit,
Plecă spre casă. Lumea care
8Văzu acea minune mare,
Speriată de puterea Lui,
Slăvi Numele Domnului.
Chemarea lui Matei
9Iisus, apoi, i-a părăsit.
În drumul Său, a întâlnit
Un om, la vamă așezat,
Care, Matei, a fost chemat.
„Urmează-Mă!” – i-a poruncit
Iisus, de-ndat’ ce l-a zărit.
Omul acela s-a sculat
Și pe-a Sa urmă a plecat.
10Pe când ședea Iisus la masă,
Iată că au intrat în casă,
Mulți păcătoși, prânzind cu El,
Și cu ai Lui, în locu-acel.
11Când Farisei-au observat
Faptul acest, i-au întrebat
Pe ucenici: „Învățătorul,
Cum de mănâncă cu poporul
De vameși și de păcătoși?”
12Iisus le-a zis: „Cei sănătoși
Nu au, de doctor, trebuință,
Ci cei aflați în suferință.
13Acum, puteți ca să plecați,
Să mergeți și să învățați
Ce-a însemnat „Milă voiesc,
Iar nu jertfe”; căci Eu doresc
Să îi aduc la pocăință,
Nu pe cei cari sunt în credință –
Neprihăniți și-evlavioși –
Ci pe acei ce-s păcătoși.”
Întrebarea ucenicilor lui Ioan despre post
14Odată, mers-au, la Iisus,
Elevii lui Ioan, și-au spus:
„Și Fariseii, dar și noi,
Postim mereu. Însă, la voi,
Nimeni – nici ucenicii Tăi.”
15Iisus a zis, despre ai Săi:
„Se pot nuntașii văieta,
Cât mirele, cu ei, va sta?
Veni-vor, însă, zilele,
Când fi-va luat mirele
Și-atuncea, vor posti și ei.
16Un petic nou, la haină-l iei
Și-l coși, când haina este nouă –
Altfel, le pierzi pe amândouă:
Căci dacă haina-i veche, are
Ca să se rupă și mai tare.
17Vinul cel nou – știe oricine –
Că în burdufuri noi se ține.
Burduful vechi, ușor plesnește,
Iar vinul nou se risipește.”
Învierea fiicei lui Iair și vindecarea unei femei
18Pe când Iisus rostea aceste
Cuvinte, a primit o veste,
Trimisă printr-un mesager,
De un fruntaș: „Iată ce-Ți cer –
Mai adineauri, am primit
Știrea, că fiica mi-a murit –
Să-Ți pui Tu, mâna, peste ea,
Și-atunci, copila va-nvia!”
19Iisus și-ai Lui, s-au ridicat –
Spre-a lui Iair casă-au plecat.
20Dar o femeie a ieșit
În drumul lor, și-a îndrăznit –
După ce greu s-a strecurat
Până când s-a apropiat –
Ca mâna să își fi întins
Și haina Lui s-o fi atins.
21De doisprezece ani, avea
O scurgere de sânge. Ea
Crezuse că de-I va atinge,
Doar haina, boala-i se va stinge.
22Iisus S-a-ntors, căci a simțit-o
Cum L-a atins. Când a zărit-o,
„Fiică-ndrăznește!” – a rostit –
„Credința te-a tămăduit!”
23Când au ajuns la casa lui –
Adică a fruntașului –
Iisus văzu o mare gloată,
În curtea casei, adunată.
24El i-a îndepărtat grăbit,
Spunând: „Fetița n-a murit,
Ci doarme doar.” Dar ei râdeau
Și în batjocură-L luau.
25Iisus i-a scos pe toți afară.
Când S-a întors în casă iară,
De mână, fata, a luat
Și, astfel, ea a înviat,
26Iar vestea, despre înviere,
S-a-ntins, în grabă, cu putere.
Vindecarea a doi orbi
27Când de acolo a plecat,
Doi orbi, în urmă-I, au strigat:
„Ai milă, Fiu al Domnului!”
28S-au așezat în fața Lui,
Iar El a spus: „Credeți că Eu
Vă pot da ajutorul Meu?”
„Credem! Tu ești salvarea noastră!”
29„Fie după credința voastră!”
30Atunci, ochii li s-au deschis,
Iar El le-a poruncit și-a zis:
„Să nu mai spuneți nimănui!”
31Ei au uitat de sfatul Lui
Și-afară, de cum au ieșit,
În tot ținutu-au povestit,
Ceea ce li s-a întâmplat,
Și cum Iisus i-a vindecat.
Vindecarea unui mut îndrăcit
32Orbii abia L-au părăsit,
Când I-au adus un îndrăcit.
Omul acela, mut fusese,
33Dar după ce Iisus scosese
Dracul, din el, omu-a vorbit.
Lumea, care l-a auzit,
S-a minunat privind la el
Și-a zis: „Nicicând, în Israel,
Așa ceva, n-am pomenit!”
34Doar Fariseii au cârtit,
Spunând că scosul dracilor,
Se face doar prin domnul lor.
Lui Iisus îi este milă de gloate
35Cetăți și sate, străbătea
Iisus. Pe unde El trecea,
Putea fi auzit vorbind
Și lumii propovăduind,
Clar, Evanghelia cerului.
A vindecat, în drumul Lui,
Mereu, oricare neputință,
Totul fiindu-I cu putință.
36Când a văzut, gloatele toate,
În jurul Său stând adunate,
I S-a făcut milă de ele,
Căci în acele vremuri grele,
Erau ca turma risipită
Ce de păstori a fost lipsită.
37„Mare e secerișul, iar
Puțini sunt lucrătorii dar.
38Să vă rugați voi, Domnului,
Să dea, la secerișul Lui,
Secerători” – așa le-a spus,
Discipolilor Săi, Iisus.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca