În zori, când iarăși au trecut
Înspre cetate, au văzut –
Discipolii – cum s-a uscat
Smochinul, ce-a fost blestemat,
C-o zi în urmă, de Iisus.
Petru și-a amintit și-a spus:
„Învățătorule, privește
Acel smochin mic, care crește
Acolo! Ieri, l-ai blestemat,
Iar azi – sărmanul – s-a uscat!”
Iisus le-a zis atunci: „Mereu,
S-aveți credință-n Dumnezeu!
Când cineva e ne-ndoit
În al său crez, și-a poruncit,
Chiar muntelui – plin de credință –
„În mare, fugi!”, cu neputință
Este de-a nu fi ascultat! –
Crezând, chiar muntele-i mutat.
De-n inimă nu s-a-ndoit,
A căpătat lucrul dorit.
Vă spun, că lucrul ce-l cereți –
Când vă rugați – să și credeți
Că, deja, l-ați și căpătat,
Căci astfel, el vă va fi dat.
Când în picioare vă rugați,
Întotdeauna să iertați
Pe cei ce v-au greșit. Astfel,
Cu voi, va proceda la fel,
Și Tatăl vostru Cel Ceresc,
Iertând pe cei care-I greșesc.