Numeri 16:1-22

Core, fiul lui Ițehar, Al lui Chehat și Levi dar, În acel timp, s-a răsculat. De el, s-au mai alăturat Datan și Abiram; lor, iată Că Eliab le este tată Și On – al lui Pelet fecior. După familiile lor, Din Ruben se trăgeau cei trei. Contra lui Moise-atuncea, ei – Nemulțumiți – s-au răsculat. Lor li s-au mai adăugat – Fiind de-acelaș’ duh împinși – Vreo două sute cincizeci inși, Dintre bărbații cei cu stare, Cari sunt fruntași în adunare Și cari erau chemați la sfat Având un nume respectat. La Moise și Aron s-au dus Bărbați-aceia, și le-au spus: „Destul! Întregul Israel E sfânt, iar Domnul e cu el! De ce doar voi tot încercați, Mereu, ca să vă ridicați, Peste-adunarea Domnului, Mai sus decât poporul Lui?” Când au sfârșit de cuvântat, ‘Naintea lor, s-a aruncat Moise, cu fața la pământ, Și-a zis: „Vedea-vom cine-i sfânt, Căci mâine-n fața Domnului, Vom ști cu toți care-s ai Lui. Aceia numai vor putea, De El, de-a se apropia, Pentru că-i lesne de-nțeles Căci cei pe care i-a ales Îngăduință vor avea, De El, de-a se apropia. Luați cădelnițele-ndată – Tu, Core, și întreaga-ți ceată – Iar în cădelnițele-acele, Foc puneți și tămâie-n ele, Mâine, în fața Domnului. Vom sta deci înaintea Lui, Iar cel pe care-l va alege Domnul, e sfânt, se înțelege. Fii ai lui Levi, am sfârșit! Destul e ceea ce-am vorbit! Lui Core, Moise-i zise-apoi: „Fii ai lui Levi, pentru voi, Lucrul acest, puțin e oare, Că din întreaga adunare A fiilor lui Israel, Va ales Domnul, pentru El, Să fiți în slujba cortului, Mereu, în preajma Domnului? Iată că voi sunteți lăsați, De Domnul, să v-apropiați. Ție și neamului Levit, Domnul, ăst drept, v-a dăruit Și-acuma, iată că voiți, Și preoția, s-o primiți! De-aceea, tu-mpotriva Lui – Cu ceata ta – acum, te pui! Cine-i Aron, ca să veniți Și împotrivă-i, să cârtiți?” Moise-a trimes după cei doi Fii ai lui Eliab apoi. Celor pe care i-a trimis, Datan și Abiram, le-au zis: „Spuneți lui Moise: „Nu venim, Căci nu vrem ca să ne suim În fața ta! Nu e de-ajuns Că în pustie ne-am ascuns? Din țara-n care-am locuit – În care-a curs, necontenit, Lapte și miere – ne-ai luat Și în pustiu ne-ai afundat. Prin el o să orbecăim Până avem ca să murim. Nu e de-ajuns? Acum dorești Ca peste noi să stăpânești? Bine că doar ne-ai scos afară, Căci am văzut noi, în ce țară, Mândră și bună, ne-ai adus, În care curge, cum ai spus, Lapte și miere, ne-ncetat. Ce de ogoare ne-ai mai dat – Și vii – în țara cea bogată. Tu crezi că poate-a fi-nșelată Întreaga adunare-apoi? Nu vom veni, la tine, noi!” Moise, atunci, s-a mâniat Și către Domnul, a strigat: „Nu căuta la al lor dar! Nu le-am luat nici un măgar Și toată lumea a văzut Că nici un rău nu le-am făcut!” Apoi, lui Core, i-a vorbit: „Tu – și-a ta ceată, negreșit – Mâine în zori, să v-adunați Și-n fața Domnului, să stați. De-asemenea, Aron mai vine, Mâine, alăturea de tine. Cădelnițe, să vă luați. Tămâie-apoi, să așezați Și fiecare, cu a lui, Va sta în fața Domnului. Cădelnițe-au să fie, deci, Cam două sute și cincizeci. Tu și Aron, de-asemenea, În mâini, cădelniți, veți avea.” Și fiecare și-a luat Cădelnița și-a așezat Foc și tămâie, cum s-a spus. La ușa cortului, s-au dus, Cu Moise și Aron apoi. Core-mpotriva celor doi, Tot Israelul l-a chemat. Deodat’, atunci s-a arătat, În fața-ntregii adunări, Slava lui Dumnezeu, din zări. Domnul, lui Moise, i-a vorbit – Și lui Aron – și-a poruncit: „Moise – și tu, Aron – plecați! De-acest popor, vă-ndepărtați Căci într-o clipă-i potopesc Cu foc din cer și-am să-i topesc!” Cei doi căzură la pământ Și au strigat: „O, Doamne sfânt! Tu, Dumnezeul tuturor, Domn peste duhurile lor, Tu știi că a păcătuit Un singur om! Va fi lovit, Acum, pentru greșeala lui, Întreg poporul Domnului? Pentru-ale lui păcate, oare, Lovești întreaga adunare?”