Numeri 21
21
Israeliții în luptă cu canaaniții
1Cu împăratu-Aradului –
Un Canaanit, de neamul lui –
Israelul s-a-ncăierat.
Când împăratul a aflat
Că al lui Israel popor
Coboară din muntele Hor
Pe drumul Atarimului,
Grăbitu-s-a în calea lui,
Cu oaste mare. S-au luptat
Și-apoi, mulți prinși, el a luat.
2Israelul, când a văzut
Lucrul acesta, I-a făcut,
Lui Dumnezeu, o juruință:
„Dacă găsești de cuviință
Ca să ne dai acest popor,
Cetățile ce-s ale lor,
În mâini, le nimicim pe toate,
Îndată, fără doar și poate.”
3Domnul, din cer, i-a auzit –
Pe ai Săi oameni – ce-au vorbit
Și-a dat astfel, în mâna lor,
Tot neamul Canaaniților.
Israelul i-a spulberat,
Iar locu-acel a fost chemat
Horma, și-nseamnă-n tălmăcire
A fi „Deplină nimicire”.
Șerpii înfocați
4Spre Marea Roșie-a pornit
Poporul, când a ocolit
Edomul și al său ținut.
Pe drum, răbdarea, și-au pierdut
Și împotrivă, I-au vorbit,
5Lui Dumnezeu; toți au cârtit,
Contra lui Moise, întrebând:
„Spune-ne dar, ce ai de gând?
De ce ai scos acest popor,
Din țara Egiptenilor?
Ce faci cu noi? Nimeni nu știe!
Vrei să pierim, toți, în pustie?
Nu vezi că, pâine, nu avem,
Că nu-i nici apă, ca să bem?
De hrana proastă, ce-am primit,
Și sufletul ni s-a scârbit!”
6În contra-ntregului popor –
Când a văzut purtarea lor
Și-a auzit ceea ce-au zis –
Domnul, îndată, a trimis
Șerpi înfocați. Ei au intrat
În tabără și au mușcat
Poporul, iar în acest fel,
Mulți au pierit, din Israel.
7Norodu-atuncea a venit
La Moise: „Am păcătuit,
În contra Domnului” – au zis
Oameni-acei. „El a trimis –
Cum ai văzut – șerpii apoi.
Tu roagă-te dar, pentru noi,
Să depărteze de popor,
Șerpii, acum.” La vorba lor,
Moise, pe Domnul, L-a rugat,
8Iar Dumnezeu a cuvântat:
„Să faci un șarpe și să-l pui,
Apoi, în vârful parului.
Șarpele-acest, de bună seamă,
Ai să-l lucrezi doar din aramă.
Când cineva este mușcat,
De – spre-al tău șarpe – s-a uitat,
Nimic nu are să pățească,
Și acel om o să trăiască.”
9Moise-a făcut precum a spus
Domnul: un șarpe, el a pus,
Pe-un băț înalt. De bună seamă,
Era lucrat doar din aramă
Șarpele său. Omul mușcat,
Dacă spre șarpe s-a uitat,
De moarte n-a mai fost lovit
Și-n felu-acesta, a trăit.
Alte călătorii ale israeliților
10La drum, Israel a pornit
Și la Obot, a poposit.
11Spre Iie-Abarim plecară
De la Obot și se-așezară
În a Moabului pustie,
Care era, precum se știe,
Aflată către răsărit.
12Apoi, la drum, iar au pornit
Și-n valea Zered, se opriră.
13De-acolo, spre Arnon, porniră
Și au trecut, într-un târziu,
Râul ce curge prin pustiu.
În felu-acesta, au trecut
De-al Amoriților ținut,
Căci albia Arnonului
Desparte al Moabului
Ținut, de-al Amoriților –
Arnonul e hotarul lor.
14Astfel, în cartea-n cari sunt puse
Războaiele, de Domnul duse,
Despre „Vaheb” se pomenește
Care – „în Sufa” – se găsește,
De „apele Arnonului” –
15De „curgerea apelor lui –
Cari până către Ar se-nting
Și cari, Moabul, îl ating”.
16Din nou, poporul a plecat
Și-apoi la Ber, s-a așezat –
„Fântână”-nseamnă, tălmăcit.
Acolo, Domnul i-a vorbit,
Lui Moise și i-a zis astfel:
„Strânge întregul Israel,
Ca să-i dau apă de băut.”
Moise, întocmai, a făcut.
17Atunci, întreaga adunare
A înălțat astă cântare:
18„Fântână, hai, țâșnește iar!
Cântați, în cinste-i, așadar,
Căci au săpat-o oameni cari
Sunt, peste-al nost’, popor mai mari.
Cu-al lor toiag de cârmuire,
Ei au dat apa, la ivire!”
Apoi, la drum, iar au pornit
Și la Matana au sosit.
19Atunci, poporul Israel
S-a dus pân’ la Nahaliel.
De-acolo-a mers pân’ la Bamot.
20Din nou – la drum – poporul tot
Porni, mergând către câmpie,
Spre a Moabului pustie
Și-apoi, spre vârful muntelui
Din marginea pustiului,
Munte cari, Pisga, e numit.
Acolo, el a poposit.
Sihon și Og
21Către Sihon – cel așezat
Peste-Amoriți ca împărat –
Israel, vorbă, a trimis,
Prin mai mulți soli care i-au zis:
22„O rugăminte-ți adresăm:
Lasă-ne-acuma, te rugăm,
Să trecem doar, prin țara ta.
Nu vrem, în ăst ținut, a sta,
Ci înainte ne vom duce.
Noi, stricăciuni, nu-ți vom aduce,
Pentru că nu intrăm – să știi –
Nici în ogoare, nici în vii.
Nici din fântâni, n-o să-ncercăm,
Vreodată, apă, să luăm.
Nu ne abatem, nicidecum,
De la împărătescul drum,
Ci vom urma doar firul său,
Când trecem prin ținutul tău.”
23Sihon nu a îngăduit
Lucrul acesta și-a ieșit
Cu oaste-n față-i, în pustie.
Mari lupte fost-au, în câmpie,
Chiar la Iahaț. A câștigat
24Israel, lupta ce s-a dat
Și-a cucerit, de la Arnon
Pân’ la hotarul lui Amon,
Ținutul Amoriților.
25Cetăți cari fost-au ale lor,
Pe mâinile lui Israel,
Au încăput în acest fel.
În locul Amoriților,
S-a așezat al său popor,
În a Hesbonului cetate,
Precum și-n celelalte sate
Care-mprejuru-i s-au aflat.
26Israelul a ocupat
Chiar și cetatea din Hesbon,
În care-a locuit Sihon.
Sihon e cel ce a purtat
Război, cu fostul împărat,
Din al Moabului ținut –
Pe care el l-a și bătut –
Și a luat în acest fel,
Întreaga țară, de la el,
De a atins râul Arnon.
27De-aceea, „Haideți la Hesbon”–
Au zis poeții – „Să zidim
Cetatea și s-o întărim.
Ea e cetatea lui Sihon.
28Un foc ieșit-a din Hesbon
Și Ar-Moabul, înghițit,
A fost atunci. A mistuit
Focul, orice locuitor
Ce-a fost al înălțimilor
Arnonului. Acum, vezi bine
29Moabule, e vai de tine.
Al lui Chemoș popor, astfel,
Ajunge-a fi pierdut și el!
Feciorii i-au ajuns să fie
Fugari, și duse în robie
S-au pomenit fiicele lor,
În țara Amoriților,
În care este-nscăunat
Sihon, ca mare împărat.
30Săgeți, am aruncat apoi,
Asupră-le, în urmă, noi.
Noi, începând de la Hesbon
Și ajungând pân’ la Dibon,
Totul în cale-am nimicit.
Pân’ la Nofah, am pustiit,
Cari un întreg ținut cuprinde –
Pân’ la Medeba, se întinde.”
31Deci al lui Israel popor,
În țara Amoriților,
32S-a așezat. Moise-a trimis,
Iscoade, cărora le-a zis
Să vadă tot ce-i de văzut,
Pe-al Iaezerului ținut.
Au ocupat, în acest fel,
Ținutul ce ținea de el,
Dar mai întâi, i-au izgonit
Pe cei care l-au locuit.
33Către Basan s-au îndreptat,
Iar Og, care era-mpărat
Acolo, grabnic, le-a ieșit
În cale și s-a pregătit
Ca să-i înfrunte pe Evrei,
În locul ce-i chemat Edrei.
34Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
„Să nu te temi, căci negreșit,
Îi dau în mâna ta: pe el
Și tot poporul lui astfel.
Cu ei, fă precum cu Sihon –
Cari locuit-a la Hesbon –
Când, peste Amoriți, ședea
Și, peste ei, împărățea.
35Israelul i-a biruit,
Atunci pe toți. A nimicit
Întreg poporul – n-a lăsat
Un om să scape. Le-a luat
Țara, pe cari au cucerit-o
Și-n urmă, el a locuit-o.
Selectat acum:
Numeri 21: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Numeri 21
21
Israeliții în luptă cu canaaniții
1Cu împăratu-Aradului –
Un Canaanit, de neamul lui –
Israelul s-a-ncăierat.
Când împăratul a aflat
Că al lui Israel popor
Coboară din muntele Hor
Pe drumul Atarimului,
Grăbitu-s-a în calea lui,
Cu oaste mare. S-au luptat
Și-apoi, mulți prinși, el a luat.
2Israelul, când a văzut
Lucrul acesta, I-a făcut,
Lui Dumnezeu, o juruință:
„Dacă găsești de cuviință
Ca să ne dai acest popor,
Cetățile ce-s ale lor,
În mâini, le nimicim pe toate,
Îndată, fără doar și poate.”
3Domnul, din cer, i-a auzit –
Pe ai Săi oameni – ce-au vorbit
Și-a dat astfel, în mâna lor,
Tot neamul Canaaniților.
Israelul i-a spulberat,
Iar locu-acel a fost chemat
Horma, și-nseamnă-n tălmăcire
A fi „Deplină nimicire”.
Șerpii înfocați
4Spre Marea Roșie-a pornit
Poporul, când a ocolit
Edomul și al său ținut.
Pe drum, răbdarea, și-au pierdut
Și împotrivă, I-au vorbit,
5Lui Dumnezeu; toți au cârtit,
Contra lui Moise, întrebând:
„Spune-ne dar, ce ai de gând?
De ce ai scos acest popor,
Din țara Egiptenilor?
Ce faci cu noi? Nimeni nu știe!
Vrei să pierim, toți, în pustie?
Nu vezi că, pâine, nu avem,
Că nu-i nici apă, ca să bem?
De hrana proastă, ce-am primit,
Și sufletul ni s-a scârbit!”
6În contra-ntregului popor –
Când a văzut purtarea lor
Și-a auzit ceea ce-au zis –
Domnul, îndată, a trimis
Șerpi înfocați. Ei au intrat
În tabără și au mușcat
Poporul, iar în acest fel,
Mulți au pierit, din Israel.
7Norodu-atuncea a venit
La Moise: „Am păcătuit,
În contra Domnului” – au zis
Oameni-acei. „El a trimis –
Cum ai văzut – șerpii apoi.
Tu roagă-te dar, pentru noi,
Să depărteze de popor,
Șerpii, acum.” La vorba lor,
Moise, pe Domnul, L-a rugat,
8Iar Dumnezeu a cuvântat:
„Să faci un șarpe și să-l pui,
Apoi, în vârful parului.
Șarpele-acest, de bună seamă,
Ai să-l lucrezi doar din aramă.
Când cineva este mușcat,
De – spre-al tău șarpe – s-a uitat,
Nimic nu are să pățească,
Și acel om o să trăiască.”
9Moise-a făcut precum a spus
Domnul: un șarpe, el a pus,
Pe-un băț înalt. De bună seamă,
Era lucrat doar din aramă
Șarpele său. Omul mușcat,
Dacă spre șarpe s-a uitat,
De moarte n-a mai fost lovit
Și-n felu-acesta, a trăit.
Alte călătorii ale israeliților
10La drum, Israel a pornit
Și la Obot, a poposit.
11Spre Iie-Abarim plecară
De la Obot și se-așezară
În a Moabului pustie,
Care era, precum se știe,
Aflată către răsărit.
12Apoi, la drum, iar au pornit
Și-n valea Zered, se opriră.
13De-acolo, spre Arnon, porniră
Și au trecut, într-un târziu,
Râul ce curge prin pustiu.
În felu-acesta, au trecut
De-al Amoriților ținut,
Căci albia Arnonului
Desparte al Moabului
Ținut, de-al Amoriților –
Arnonul e hotarul lor.
14Astfel, în cartea-n cari sunt puse
Războaiele, de Domnul duse,
Despre „Vaheb” se pomenește
Care – „în Sufa” – se găsește,
De „apele Arnonului” –
15De „curgerea apelor lui –
Cari până către Ar se-nting
Și cari, Moabul, îl ating”.
16Din nou, poporul a plecat
Și-apoi la Ber, s-a așezat –
„Fântână”-nseamnă, tălmăcit.
Acolo, Domnul i-a vorbit,
Lui Moise și i-a zis astfel:
„Strânge întregul Israel,
Ca să-i dau apă de băut.”
Moise, întocmai, a făcut.
17Atunci, întreaga adunare
A înălțat astă cântare:
18„Fântână, hai, țâșnește iar!
Cântați, în cinste-i, așadar,
Căci au săpat-o oameni cari
Sunt, peste-al nost’, popor mai mari.
Cu-al lor toiag de cârmuire,
Ei au dat apa, la ivire!”
Apoi, la drum, iar au pornit
Și la Matana au sosit.
19Atunci, poporul Israel
S-a dus pân’ la Nahaliel.
De-acolo-a mers pân’ la Bamot.
20Din nou – la drum – poporul tot
Porni, mergând către câmpie,
Spre a Moabului pustie
Și-apoi, spre vârful muntelui
Din marginea pustiului,
Munte cari, Pisga, e numit.
Acolo, el a poposit.
Sihon și Og
21Către Sihon – cel așezat
Peste-Amoriți ca împărat –
Israel, vorbă, a trimis,
Prin mai mulți soli care i-au zis:
22„O rugăminte-ți adresăm:
Lasă-ne-acuma, te rugăm,
Să trecem doar, prin țara ta.
Nu vrem, în ăst ținut, a sta,
Ci înainte ne vom duce.
Noi, stricăciuni, nu-ți vom aduce,
Pentru că nu intrăm – să știi –
Nici în ogoare, nici în vii.
Nici din fântâni, n-o să-ncercăm,
Vreodată, apă, să luăm.
Nu ne abatem, nicidecum,
De la împărătescul drum,
Ci vom urma doar firul său,
Când trecem prin ținutul tău.”
23Sihon nu a îngăduit
Lucrul acesta și-a ieșit
Cu oaste-n față-i, în pustie.
Mari lupte fost-au, în câmpie,
Chiar la Iahaț. A câștigat
24Israel, lupta ce s-a dat
Și-a cucerit, de la Arnon
Pân’ la hotarul lui Amon,
Ținutul Amoriților.
25Cetăți cari fost-au ale lor,
Pe mâinile lui Israel,
Au încăput în acest fel.
În locul Amoriților,
S-a așezat al său popor,
În a Hesbonului cetate,
Precum și-n celelalte sate
Care-mprejuru-i s-au aflat.
26Israelul a ocupat
Chiar și cetatea din Hesbon,
În care-a locuit Sihon.
Sihon e cel ce a purtat
Război, cu fostul împărat,
Din al Moabului ținut –
Pe care el l-a și bătut –
Și a luat în acest fel,
Întreaga țară, de la el,
De a atins râul Arnon.
27De-aceea, „Haideți la Hesbon”–
Au zis poeții – „Să zidim
Cetatea și s-o întărim.
Ea e cetatea lui Sihon.
28Un foc ieșit-a din Hesbon
Și Ar-Moabul, înghițit,
A fost atunci. A mistuit
Focul, orice locuitor
Ce-a fost al înălțimilor
Arnonului. Acum, vezi bine
29Moabule, e vai de tine.
Al lui Chemoș popor, astfel,
Ajunge-a fi pierdut și el!
Feciorii i-au ajuns să fie
Fugari, și duse în robie
S-au pomenit fiicele lor,
În țara Amoriților,
În care este-nscăunat
Sihon, ca mare împărat.
30Săgeți, am aruncat apoi,
Asupră-le, în urmă, noi.
Noi, începând de la Hesbon
Și ajungând pân’ la Dibon,
Totul în cale-am nimicit.
Pân’ la Nofah, am pustiit,
Cari un întreg ținut cuprinde –
Pân’ la Medeba, se întinde.”
31Deci al lui Israel popor,
În țara Amoriților,
32S-a așezat. Moise-a trimis,
Iscoade, cărora le-a zis
Să vadă tot ce-i de văzut,
Pe-al Iaezerului ținut.
Au ocupat, în acest fel,
Ținutul ce ținea de el,
Dar mai întâi, i-au izgonit
Pe cei care l-au locuit.
33Către Basan s-au îndreptat,
Iar Og, care era-mpărat
Acolo, grabnic, le-a ieșit
În cale și s-a pregătit
Ca să-i înfrunte pe Evrei,
În locul ce-i chemat Edrei.
34Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
„Să nu te temi, căci negreșit,
Îi dau în mâna ta: pe el
Și tot poporul lui astfel.
Cu ei, fă precum cu Sihon –
Cari locuit-a la Hesbon –
Când, peste Amoriți, ședea
Și, peste ei, împărățea.
35Israelul i-a biruit,
Atunci pe toți. A nimicit
Întreg poporul – n-a lăsat
Un om să scape. Le-a luat
Țara, pe cari au cucerit-o
Și-n urmă, el a locuit-o.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca