Numeri 24
24
1Balaam când iar a observat
Că Domnu-a binecuvântat
Pe Israel, nu s-a grăbit –
La fel precum a mai fugit,
În alte dăți – la descântat
Ci, spre pustie, s-a uitat.
2În largul ei, el l-a zărit
Pe Israel, stând rânduit
În corturi, după seminție.
Atunci s-a întâmplat să vie
Al Domnului Duh, peste el
3Și-a prorocit, în acest fel:
„Mie, cari sunt chemat Balaam
Și, pe Beor, tată, îl am,
Ochii îmi sunt deschiși, mereu,
4Și-aud glasul lui Dumnezeu.
Am viziunea Domnului
Și mă închin ‘naintea Lui,
Căzând cu fața la pământ,
Iar ochii, tot deschiși, îmi sânt.
Iată acuma, eu – Balaam –
O veste, pentru tine, am:
5„Cât de frumoase corturi ai –
Tu, Iacove – în care stai!
Ce locuințe minunate,
Are Israelul, durate!
6Ca niște văi apar fiind,
Ca și grădini ce se întind
Lângă un râu curgând în voie,
Ca și copacii de aloe,
Pe care Domnul i-a sădit,
Ca cedrii care și-au găsit
Loc, lângă apa râului.
7Ape se scurg, din vadra lui.
Sămânța lui nu-i însetată,
De ape mari fiind udată,
Căci curg în jurul ei, șireag.
Mult mai presus decât Agag,
Se-nalță al său Împărat.
Iată dar, că s-a-nfiripat,
Acum, a lui împărăție
Și tare, ea are să fie.
8Domnul, de mână, l-a luat
Și-apoi, El l-a eliberat,
Din al Egiptului ținut.
Puternic, astfel, s-a făcut
Și a ajuns tăria lui,
Precum cea a bivolului.
Pe orice neam, îl nimicește,
Atunci când i se-mpotrivește.
El sfarmă oasele oricui
Și-l stinge, cu săgeata lui.
9Genunchii, el și-i îndoiește,
Atuncea când se odihnește,
Asemenea ca și un leu.
Ca o leoaică e, mereu.
De cine, el, va fi sculat?
Să fie binecuvântat
Oricine-l binecuvintează;
Dar blestemat, cel ce cutează
Să-l blesteme, are să fie!”
10Balac se-aprinse de mânie,
Când pe Balaam, l-a auzit.
Bătând din palme, i-a vorbit:
„Ca să îi blestemi, te-am chemat,
Dar tu i-ai binecuvântat,
De trei ori, pe vrăjmașii mei!
11Pleacă acasă! Fă ce vrei,
Căci cinste-am vrut să îți dau eu,
Dar văd acum, că Dumnezeu –
Din felu-n care tu vorbești –
Nu te-a lăsat să o primești.”
12Balaam a zis: „Eh! Nu ți-am spus,
Atunci când solii m-au adus,
13Că și dacă o să îmi dai
Casa pe care tu o ai,
Cu aur și argint ticsită,
Vorba care va fi rostită,
Nu pot s-o spun din capul meu,
Ci numai cum vrea Dumnezeu?
Nu zic nici bine și nici rău,
Ci spun numai cuvântul Său.
14Acuma dar, iată că eu
Pleca-voi la poporul meu.
Mă-ntorc acasă, fii pe pace.
Dar hai să-ți spun ce îi va face
Acest popor ce îl zărești,
Poporului ce-l stăpânești.”
Steaua din Iacov
15Balaam, în urmă, a vorbit
Și-n acest fel, a prorocit:
„Iată, eu sunt chemat Balaam
Și pe Beor, tată, îl am.
Ochii îmi sunt deschiși, mereu,
16Și-aud glasul lui Dumnezeu.
Am viziunea Domnului
Și mă închin ‘naintea Lui
Căzând cu fața la pământ,
Iar ochii, tot deschiși, îmi sânt.
De-aceea astăzi, eu – Balaam –
O veste, pentru tine, am:
17Iată, privesc pe-al vremii drum
Și îl zăresc, dar nu acum –
Aproape – ci în depărtare.
Eu văd, din Iacov, cum răsare
O stea ce urcă peste fire.
Văd un toiag de cârmuire
Care-a ieșit din Israel.
Străpunge-va Moabul El,
Și îi va prăpădi – să știi –
În urmă, pe-ai lui Set copii.
18Peste Edom, El stăpânește;
Peste Seir apoi, domnește
Și peste toți aceia cari
Îi sunt vrăjmașii. Fapte mari,
19Are să facă Israel.
Acel care-a ieșit din el –
Care, din Iacov, S-a-nălțat –
Domnește ca un împărat,
Căci este un stăpânitor.
Va prinde orice muritor
Cari, din cetăți, va fi scăpat.”
20Balaam, în juru-i, s-a uitat.
Pe-Abimelec, el l-a zărit
Și iată ce i-a prorocit:
„Abimelec este cel care
E – dintre neamuri – cel mai mare.
El este-ntâiul, negreșit;
Dar într-o zi, e nimicit.”
21Către Cheniți, când s-a uitat,
Balaam așa a cuvântat:
„E tare locuința ta,
Iar cuibul ți l-ai pus a sta
Pe stâncă, însă – negreșit –
22Cain o să fie pustiit,
Căci iată, trebuie să vie
Asur, să-l ducă în robie.
23Balaam, apoi, iar a vorbit
Și iată ce a prorocit:
„Vai! Cine poate să trăiască,
Atunci când are să-mplinească,
Aceste lucruri, Dumnezeu?
24Niște corăbii, zăresc eu:
Cei din Chitim au să sosească.
Pe-Asur, au să îl nimicească,
Și pe Eber. Pe negândite,
Și ele fi-vor nimicite.”
25Balaam, în urmă, s-a sculat
Și către casă a plecat.
Balac a procedat la fel:
Acasă, a plecat și el.
Selectat acum:
Numeri 24: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Numeri 24
24
1Balaam când iar a observat
Că Domnu-a binecuvântat
Pe Israel, nu s-a grăbit –
La fel precum a mai fugit,
În alte dăți – la descântat
Ci, spre pustie, s-a uitat.
2În largul ei, el l-a zărit
Pe Israel, stând rânduit
În corturi, după seminție.
Atunci s-a întâmplat să vie
Al Domnului Duh, peste el
3Și-a prorocit, în acest fel:
„Mie, cari sunt chemat Balaam
Și, pe Beor, tată, îl am,
Ochii îmi sunt deschiși, mereu,
4Și-aud glasul lui Dumnezeu.
Am viziunea Domnului
Și mă închin ‘naintea Lui,
Căzând cu fața la pământ,
Iar ochii, tot deschiși, îmi sânt.
Iată acuma, eu – Balaam –
O veste, pentru tine, am:
5„Cât de frumoase corturi ai –
Tu, Iacove – în care stai!
Ce locuințe minunate,
Are Israelul, durate!
6Ca niște văi apar fiind,
Ca și grădini ce se întind
Lângă un râu curgând în voie,
Ca și copacii de aloe,
Pe care Domnul i-a sădit,
Ca cedrii care și-au găsit
Loc, lângă apa râului.
7Ape se scurg, din vadra lui.
Sămânța lui nu-i însetată,
De ape mari fiind udată,
Căci curg în jurul ei, șireag.
Mult mai presus decât Agag,
Se-nalță al său Împărat.
Iată dar, că s-a-nfiripat,
Acum, a lui împărăție
Și tare, ea are să fie.
8Domnul, de mână, l-a luat
Și-apoi, El l-a eliberat,
Din al Egiptului ținut.
Puternic, astfel, s-a făcut
Și a ajuns tăria lui,
Precum cea a bivolului.
Pe orice neam, îl nimicește,
Atunci când i se-mpotrivește.
El sfarmă oasele oricui
Și-l stinge, cu săgeata lui.
9Genunchii, el și-i îndoiește,
Atuncea când se odihnește,
Asemenea ca și un leu.
Ca o leoaică e, mereu.
De cine, el, va fi sculat?
Să fie binecuvântat
Oricine-l binecuvintează;
Dar blestemat, cel ce cutează
Să-l blesteme, are să fie!”
10Balac se-aprinse de mânie,
Când pe Balaam, l-a auzit.
Bătând din palme, i-a vorbit:
„Ca să îi blestemi, te-am chemat,
Dar tu i-ai binecuvântat,
De trei ori, pe vrăjmașii mei!
11Pleacă acasă! Fă ce vrei,
Căci cinste-am vrut să îți dau eu,
Dar văd acum, că Dumnezeu –
Din felu-n care tu vorbești –
Nu te-a lăsat să o primești.”
12Balaam a zis: „Eh! Nu ți-am spus,
Atunci când solii m-au adus,
13Că și dacă o să îmi dai
Casa pe care tu o ai,
Cu aur și argint ticsită,
Vorba care va fi rostită,
Nu pot s-o spun din capul meu,
Ci numai cum vrea Dumnezeu?
Nu zic nici bine și nici rău,
Ci spun numai cuvântul Său.
14Acuma dar, iată că eu
Pleca-voi la poporul meu.
Mă-ntorc acasă, fii pe pace.
Dar hai să-ți spun ce îi va face
Acest popor ce îl zărești,
Poporului ce-l stăpânești.”
Steaua din Iacov
15Balaam, în urmă, a vorbit
Și-n acest fel, a prorocit:
„Iată, eu sunt chemat Balaam
Și pe Beor, tată, îl am.
Ochii îmi sunt deschiși, mereu,
16Și-aud glasul lui Dumnezeu.
Am viziunea Domnului
Și mă închin ‘naintea Lui
Căzând cu fața la pământ,
Iar ochii, tot deschiși, îmi sânt.
De-aceea astăzi, eu – Balaam –
O veste, pentru tine, am:
17Iată, privesc pe-al vremii drum
Și îl zăresc, dar nu acum –
Aproape – ci în depărtare.
Eu văd, din Iacov, cum răsare
O stea ce urcă peste fire.
Văd un toiag de cârmuire
Care-a ieșit din Israel.
Străpunge-va Moabul El,
Și îi va prăpădi – să știi –
În urmă, pe-ai lui Set copii.
18Peste Edom, El stăpânește;
Peste Seir apoi, domnește
Și peste toți aceia cari
Îi sunt vrăjmașii. Fapte mari,
19Are să facă Israel.
Acel care-a ieșit din el –
Care, din Iacov, S-a-nălțat –
Domnește ca un împărat,
Căci este un stăpânitor.
Va prinde orice muritor
Cari, din cetăți, va fi scăpat.”
20Balaam, în juru-i, s-a uitat.
Pe-Abimelec, el l-a zărit
Și iată ce i-a prorocit:
„Abimelec este cel care
E – dintre neamuri – cel mai mare.
El este-ntâiul, negreșit;
Dar într-o zi, e nimicit.”
21Către Cheniți, când s-a uitat,
Balaam așa a cuvântat:
„E tare locuința ta,
Iar cuibul ți l-ai pus a sta
Pe stâncă, însă – negreșit –
22Cain o să fie pustiit,
Căci iată, trebuie să vie
Asur, să-l ducă în robie.
23Balaam, apoi, iar a vorbit
Și iată ce a prorocit:
„Vai! Cine poate să trăiască,
Atunci când are să-mplinească,
Aceste lucruri, Dumnezeu?
24Niște corăbii, zăresc eu:
Cei din Chitim au să sosească.
Pe-Asur, au să îl nimicească,
Și pe Eber. Pe negândite,
Și ele fi-vor nimicite.”
25Balaam, în urmă, s-a sculat
Și către casă a plecat.
Balac a procedat la fel:
Acasă, a plecat și el.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca