Obadia 1
1
1Obadia – precum se știe –
Făcut-a astă prorocie.
„Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu,
Despre Edom: „Am auzit
O veste care a venit
Din partea Domnului. Trimis,
A fost un sol, cu ea, și-a zis:
„Sculați-vă și, un război,
Să ducem, cu Edomul, noi!”
2Ascultă dar, ceea ce-ți zic:
Printre popoare, te fac mic
Și vei ajunge – negreșit –
Să fii cel mai disprețuit.
3Mândriile inimii tale
Te-au dus pe-a rătăcirii cale,
Pe tine, cel care domnești
În înălțimi și locuiești
În crăpăturile pe care
Cremenea stâncilor o are.
De-aceea-n tine-ai cugetat
Și-n acest fel te-ai întrebat:
„Cine, de-aici, de unde sânt,
O să m-arunce la pământ?”
4Dar chiar dacă tu ai fi pus
Precum e vulturul de sus,
Dacă la cer te-ai fi urcat
Și printre stele așezat
Ți-ar fi fost cuibul, ne-ndoios,
De-acolo, tot te-aruncam jos” –
A glăsuit Domnul. „Cumva,
5Dacă la tine, cineva –
Un hoț, în noapte, va veni
Sau un tâlhar ar năvăli –
Pe cât ești tu de pustiit,
Oare, el ar fi reușit
Să ia mai mult de cât aveai?
Dacă atunci când culegeai
Via și niște lucrători
Ai fi avut culegători,
N-ar fi lăsat, în urmă, oare,
Ciorcihini de struguri, fiecare?
6Vai, cât este de scormonit
Esau! Cum i s-au dezvelit
Comorile ce le-a avut!
7Aceia care ți-au șezut
Alăturea și se vădeau
Uniți cu tine că erau,
Pân’ la hotar te-au izgonit.
Ajuns-ai a fi stăpânit
De cei cari ți s-au arătat
Prieteni și te-au înșelat.
Cei cari din pâinea ta mâncau,
Curse, mereu, îți întindeau,
Pe care nu le-ai observat
Și-n seamă tu nu le-ai luat!
8Domnul a zis: „Nu îi pierd Eu, Astăzi, precum e planul Meu,
Pe înțelepții cei pe care
Țara Edomului îi are?
Nu fac priceperea să piară
Acum, de la Esau din țară?
9Vitejii, în Teman aflați,
Atunci, vor fi înspăimântați,
Iar cei din muntele pe care
Esau în stăpânire-l are,
Uciși – cu toții – au să fie.
10Din pricină de silnicie –
Deci, pentru ce este știut
Că tu, cu Iacov, ai făcut –
Ajunge-vei acoperit
De grea rușine și zdrobit.
11În ziua când l-au atacat
Străinii și când au intrat,
În iureș, pe ale lui porți,
Să-l jefuiască, iar la sorți,
Pentru Ierusalim au tras,
Deoparte tu nu ai rămas,
Căci erai unul dintre ei,
Adică din străini-acei.
12Atunci când peste frate’ tău,
Venit-a ceasu-acela rău
În cari necazul l-a lovit,
Nu trebuia ca mulțumit
Tu să privești! De-asemenea,
Atuncea tu nu trebuia,
De bucurie plin să fii,
Când peste-ai lui Iuda copiii,
Ziua pieirii a venit!
Nu trebuia să fi vorbit
Cu semeție-n ziua care
Se dovedea de strâmtorare!
13În ziua strâmtorării lui,
Pe porțile poporului
Care al Meu e, negreșit,
Să intri, n-ar fi trebuit,
Iar de nenorocirea lui –
În zilele prăpădului –
Nu-i bine că te-ai bucurat
Și că averea i-ai prădat!
14Nu trebuia ca să pândești
Pe la răspântii, să-i lovești
Și să-i ucizi pe-aceia cari
Se dovedeau a fi fugari!
Pe cei care au izbutit
Ca din necaz să fi fugit,
Nu trebuia să-i prinzi și-apoi
Să-i dai dușmanului, ‘napoi!
15Aproape-i ziua Domnului,
Pentru ale pământului
Popoare. Precum ai știut
La alții să le fi făcut,
În vremea ce are să vie,
La fel ți se va face ție.
Faptele tale, negreșit,
Asupra ta vor fi venit.
16Precum voi, care ați șezut
Pe sfântu-Mi munte, ați băut
Paharu-n care s-a aflat
A Mea mânie, necurmat
Și neamurile-asemenea
A Mea mânie au s-o bea.
Vor bea și vor sorbi din el
Și au să fie-apoi la fel,
De parcă n-ar fi fost vreodată.”
17„Dar mântuirea se arată
Pe muntele Sionului.
El este sfânt, iar casa lui
Iacov își va lua apoi,
Toate moșiile-napoi.
18Un foc va fi casa pe care
Iacov în stăpânire-o are,
Iar a lui Iosif o să fie
O flacără ce-i veșnic vie.
A lui Esau casă se-arată
Precum miriștea cea uscată,
Pe cari focul o va aprinde.
Jur împrejur o va cuprinde
Și are să o mistuiască.
Nimic n-o să se mai găsească
Apoi, din casa cea pe care
Esau în stăpânire-o are.
Așa va fi căci, negreșit,
Domnul e Cel care-a vorbit!
19Cei de la miazăzi sosesc
Și pe Esau îl stăpânesc,
Iar cei care sunt în câmpie,
Stăpâni – atuncea – au să fie
Pe țara Filistenilor.
Va fi sub stăpânirea lor,
Și al lui Efraim ținut.
Pe mâna lor va fi-ncăput –
În urmă – și Samaria,
Iar Galaadul va cădea
În mâna celor care vin
Din ramura lui Beniamin.
20Iată, în vremile de-apoi,
Cei cari sunt prinși de război –
Din rândul fiilor pe care
Neamul lui Israel îi are –
În mâna lor vor fi avut
Al Canaaniților ținut,
Pân’ la Sarepta. Mai apoi,
Cei care sunt prinși de război –
De la Ierusalim luați
Și-acum la Sefarad aflați –
Vor stăpâni cetăți pe care
Partea de miazăzi le are.
21Izbăvitorii se arată
Și pe Sion suie-a lor ceată,
Să judece țara pe care
Esau în stăpânire-o are.
Dar cât despre împărăție,
A Domnului ea o să fie.”
Selectat acum:
Obadia 1: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Obadia 1
1
1Obadia – precum se știe –
Făcut-a astă prorocie.
„Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu,
Despre Edom: „Am auzit
O veste care a venit
Din partea Domnului. Trimis,
A fost un sol, cu ea, și-a zis:
„Sculați-vă și, un război,
Să ducem, cu Edomul, noi!”
2Ascultă dar, ceea ce-ți zic:
Printre popoare, te fac mic
Și vei ajunge – negreșit –
Să fii cel mai disprețuit.
3Mândriile inimii tale
Te-au dus pe-a rătăcirii cale,
Pe tine, cel care domnești
În înălțimi și locuiești
În crăpăturile pe care
Cremenea stâncilor o are.
De-aceea-n tine-ai cugetat
Și-n acest fel te-ai întrebat:
„Cine, de-aici, de unde sânt,
O să m-arunce la pământ?”
4Dar chiar dacă tu ai fi pus
Precum e vulturul de sus,
Dacă la cer te-ai fi urcat
Și printre stele așezat
Ți-ar fi fost cuibul, ne-ndoios,
De-acolo, tot te-aruncam jos” –
A glăsuit Domnul. „Cumva,
5Dacă la tine, cineva –
Un hoț, în noapte, va veni
Sau un tâlhar ar năvăli –
Pe cât ești tu de pustiit,
Oare, el ar fi reușit
Să ia mai mult de cât aveai?
Dacă atunci când culegeai
Via și niște lucrători
Ai fi avut culegători,
N-ar fi lăsat, în urmă, oare,
Ciorcihini de struguri, fiecare?
6Vai, cât este de scormonit
Esau! Cum i s-au dezvelit
Comorile ce le-a avut!
7Aceia care ți-au șezut
Alăturea și se vădeau
Uniți cu tine că erau,
Pân’ la hotar te-au izgonit.
Ajuns-ai a fi stăpânit
De cei cari ți s-au arătat
Prieteni și te-au înșelat.
Cei cari din pâinea ta mâncau,
Curse, mereu, îți întindeau,
Pe care nu le-ai observat
Și-n seamă tu nu le-ai luat!
8Domnul a zis: „Nu îi pierd Eu, Astăzi, precum e planul Meu,
Pe înțelepții cei pe care
Țara Edomului îi are?
Nu fac priceperea să piară
Acum, de la Esau din țară?
9Vitejii, în Teman aflați,
Atunci, vor fi înspăimântați,
Iar cei din muntele pe care
Esau în stăpânire-l are,
Uciși – cu toții – au să fie.
10Din pricină de silnicie –
Deci, pentru ce este știut
Că tu, cu Iacov, ai făcut –
Ajunge-vei acoperit
De grea rușine și zdrobit.
11În ziua când l-au atacat
Străinii și când au intrat,
În iureș, pe ale lui porți,
Să-l jefuiască, iar la sorți,
Pentru Ierusalim au tras,
Deoparte tu nu ai rămas,
Căci erai unul dintre ei,
Adică din străini-acei.
12Atunci când peste frate’ tău,
Venit-a ceasu-acela rău
În cari necazul l-a lovit,
Nu trebuia ca mulțumit
Tu să privești! De-asemenea,
Atuncea tu nu trebuia,
De bucurie plin să fii,
Când peste-ai lui Iuda copiii,
Ziua pieirii a venit!
Nu trebuia să fi vorbit
Cu semeție-n ziua care
Se dovedea de strâmtorare!
13În ziua strâmtorării lui,
Pe porțile poporului
Care al Meu e, negreșit,
Să intri, n-ar fi trebuit,
Iar de nenorocirea lui –
În zilele prăpădului –
Nu-i bine că te-ai bucurat
Și că averea i-ai prădat!
14Nu trebuia ca să pândești
Pe la răspântii, să-i lovești
Și să-i ucizi pe-aceia cari
Se dovedeau a fi fugari!
Pe cei care au izbutit
Ca din necaz să fi fugit,
Nu trebuia să-i prinzi și-apoi
Să-i dai dușmanului, ‘napoi!
15Aproape-i ziua Domnului,
Pentru ale pământului
Popoare. Precum ai știut
La alții să le fi făcut,
În vremea ce are să vie,
La fel ți se va face ție.
Faptele tale, negreșit,
Asupra ta vor fi venit.
16Precum voi, care ați șezut
Pe sfântu-Mi munte, ați băut
Paharu-n care s-a aflat
A Mea mânie, necurmat
Și neamurile-asemenea
A Mea mânie au s-o bea.
Vor bea și vor sorbi din el
Și au să fie-apoi la fel,
De parcă n-ar fi fost vreodată.”
17„Dar mântuirea se arată
Pe muntele Sionului.
El este sfânt, iar casa lui
Iacov își va lua apoi,
Toate moșiile-napoi.
18Un foc va fi casa pe care
Iacov în stăpânire-o are,
Iar a lui Iosif o să fie
O flacără ce-i veșnic vie.
A lui Esau casă se-arată
Precum miriștea cea uscată,
Pe cari focul o va aprinde.
Jur împrejur o va cuprinde
Și are să o mistuiască.
Nimic n-o să se mai găsească
Apoi, din casa cea pe care
Esau în stăpânire-o are.
Așa va fi căci, negreșit,
Domnul e Cel care-a vorbit!
19Cei de la miazăzi sosesc
Și pe Esau îl stăpânesc,
Iar cei care sunt în câmpie,
Stăpâni – atuncea – au să fie
Pe țara Filistenilor.
Va fi sub stăpânirea lor,
Și al lui Efraim ținut.
Pe mâna lor va fi-ncăput –
În urmă – și Samaria,
Iar Galaadul va cădea
În mâna celor care vin
Din ramura lui Beniamin.
20Iată, în vremile de-apoi,
Cei cari sunt prinși de război –
Din rândul fiilor pe care
Neamul lui Israel îi are –
În mâna lor vor fi avut
Al Canaaniților ținut,
Pân’ la Sarepta. Mai apoi,
Cei care sunt prinși de război –
De la Ierusalim luați
Și-acum la Sefarad aflați –
Vor stăpâni cetăți pe care
Partea de miazăzi le are.
21Izbăvitorii se arată
Și pe Sion suie-a lor ceată,
Să judece țara pe care
Esau în stăpânire-o are.
Dar cât despre împărăție,
A Domnului ea o să fie.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca