Tu, fiul meu, vezi nu uita
Ce-ți spun eu, și-n inima ta
Păstrează sfaturile mele.
Mare folos îți aduc ele,
Căci anii vieții ți-i lungesc
Și multă pace-ți dăruiesc.
Veghează dar, necontenit
Să nu fii, cumva, părăsit
De bunătate și credință.
Păzește-le, cu sârguință.
De gât, legate să îți fie,
Pe tabla inimii le scrie!
Astfel, știință dobândești
Și trecere ai să primești
Atât în fața omului,
Cât și în fața Domnului.
Încrede-te în Dumnezeu
Din tot cugetul tău, mereu,
Că mari nădejdi n-ai a îți pune
În bruma ta de-nțelepciune.
Tu recunoaște-L, fiul meu,
Veșnic, pe Bunul Dumnezeu,
Iar El te va călăuzi
Și calea ți-o va netezi.
Singur, să nu te ții deștept.
Să nu te crezi prea înțelept
Vreodată în cugetul tău.
Abateți pasul de la rău
Și teme-te de Dumnezeu.
Așa, vei căpăta, mereu,
Pentru al tău trup, sănătate,
Iar oasele-ți vor fi lăsate
Să se înfrupte din răcoare,
Și tihnă binefăcătoare.
Pe Dumnezeu, să Îl cinstești
Cu-averea ce o dobândești,
Cu roadele întâi luate
Din bunurile ce-ți sunt date.
Astfel, grânaru-ți va fi plin,
Iar teascurile pentru vin,
De plinul mustului, vor geme
Când vine-a roadelor strâns vreme.
Cât de mustrarea Domnului
Precum și de pedeapsa Lui,
Te sfătuiesc să chibzuiești
Și să nu le disprețuiești.
Căci El, pe cel ce îl iubește
Îl mustră, precum dojenește
Un tată pe copilul său
Îndepărtându-l de la rău.
Ferice de cel ce-a găsit
Înțelepciunea și-a primit
Pricepere. Câștigul care
Ea îl aduce, e mai mare
Decât argintul. Ce venit
Aduce ea, mai prețuit
E, decât aurul curat,
Decât mărgăritaru-a dat,
Decât toată averea ta.
Nimic în față-i nu va sta!
În dreapta ei, e viață lungă,
Iar bogăție – să-ți ajungă
Și slavă ca de împărat –
În stânga ține, ne-ncetat.
Ale ei drumuri sunt plăcute
Și căile îi sunt făcute,
Pace s-aducă pentru om.
Ea e asemeni unui pom
De viață, pentru cel ce-o ia;
Iar cine-a pus mâna pe ea,
Se cheamă că e fericit.
Pe-nțelepciune a zidit
Domnul pământul, iar apoi
A-ntins de-asupră-i ceruri noi,
Cu-a Lui pricepere. Știința
Și-a dovedit, prin iscusința
Cu care-Adâncul l-a deschis,
Cum a făcut ca în abis –
Din cer – să lase rouă norii,
Peste pământ, când sosesc zorii.
Copile, să nu-ndepărtezi
Tot ce ți-am spus, ci să păstrezi
Învățătura ce ți-am dat,
Sub ochii tăi, neîncetat!
Păstrează, în a ta ființă,
Înțelepciune, chibzuință!
Căci ele, toată viața ta,
Podoabă-n suflet îți vor sta;
Podoabe-ți sunt la gâtul tău.
Atunci, ferit de orice rău,
Încrezător tu vei călca
Pe drum. Nu-ți va aluneca
Piciorul; nu te poticnești,
Ci hotărât ai să pășești.
Când îți lași trupul să se culce
N-o să ai teamă și-atunci, dulce
Îți va fi somnul, negreșit.
De spaimă, nu vei fi lovit
Sau de vreo altă năvălire
A celor care-s răi din fire,
Căci Domnul e nădejdea ta
Și-n apărare îți va sta.
El are să îți dea putere,
Ferindu-ți pasul de cădere.
Nu te opri a face bine,
Cât este atârnat de tine.
Nu-i spune celui ce-o să-ți ceară
„Te du, și vin-o mâine, iară”.
Ajută-l fără ca să stai
Pe gânduri, dacă poți să-i dai.
În contra aproapelui tău,
Nicicând să nu ai vreun gând rău,
Când locuiește liniștit
Fără a-ți fi pricinuit
Vreun neajuns. Nu căuta
Fără pricină-a te certa
Cu cel care nu ți-a făcut
Nimic, ci pace ai avut
Din parte-i. Să nu pizmuiești
Pe-asupritor, ci să-ți ferești
Picioarele, de calea lui,
Pentru că-n fața Domnului
Urât e el; dar prețuit
E omul cel neprihănit.
Pe cei răi, Domnul îi lovește
Cu-al Său blestem ce locuiește
În casa lor, dar îi veghează
Pe buni și-i binecuvântează.
De cei care batjocoresc
Își bate joc, dar har primesc
Toți cei smeriți. Vor moșteni
Slava, spre a o stăpâni
Cei înțelepți; căci să știi bine:
Nebuni-au parte de rușine.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
