Are cuvântul Lemuiel –
Tot împărat a fost și el.
Cuvintele care le spune
Sunt pline de înțelepciune.
El, de copil, le-a căpătat,
Când mama sa l-a învățat.
„Ce vrei să-ți spun, fiule, eu?
Ce vrei să știi tu, rod al meu?
Rod, jurământului făcut,
Ce vrei să-ți fac de cunoscut?
Vlaga, n-o da femeilor
Și dezmierdările celor
Care îi pierd pe împărați!
Celor ce sunt încoronați,
Nu li se cade vin să bea;
Nici voievodul să nu vrea,
Mereu, doar băutură tare,
Ca nu cumva bând, în uitare
Să lase legea, și-amețit,
Să-l calce pe nenorocit
Și peste dreptul tuturor
Celor ce fac al său popor.
Dați băuturi tari, celui care
Piere, iar vin celui ce-și are
Sufletul greu și întristat,
Căci bând, el își va fi uitat
De sărăcie și de toate
Necazurile-n cari se zbate.
Deschide-ți gura, ne-ncetat,
Pentru cel mut și apăsat,
Și pentru pricina celor
Ce-s părăsiți, în greul lor!
Deschide-ți gura: cu dreptate
Să judeci și să le faci toate;
Să-l aperi pe nenorocit
Și pe cel care e lipsit.
De cine poate fi găsită,
Oare, femeia cea cinstită?
Ea are-un preț cu mult mai mare,
Decât orice mărgăritare.
Bărbatul se încrede-n ea
Și mari venituri va avea.
Nicicând nu îi va face rău,
Ci bine doar, soțului său.
Lână și in, ea dobândește
Și cu mâini harnice muncește.
Corabie de marfă-i ea:
Din depărtări, pâinea își ia.
Noaptea încă mai stăpânește,
Dar ea, din somn, se și trezește:
Își pune lucrul ei la cale
Și dă mâncare casei sale.
La un ogor ea se gândește,
Și merge de îl târguiește.
Din rodul ce-l va dobândi
Din muncă, vie va sădi.
Își strânge brâul voinicește,
Și brațele și le-oțelește.
Vede că munca-i merge bine.
Lumina-aprinsă noaptea-și ține.
Are să-și ieie furca-n mână,
Iar fusu-n degete-o să-l țână.
Ajută pe nenorocit
Și-l miluiește pe lipsit.
Ea nu se teme de zăpadă –
Oricât de multă o să cadă –
Căci a muncit până târziu
Și numai în cărămiziu
Îi este casa îmbrăcată.
Să-i facă față, o să poată,
Zăpezii și teamă nu are
Oricât se va vădi de mare.
Să-și țeasă-nvelitori, îi place;
Din in și purpură, își face
Haine, căci lucru-i e plăcut.
Bărbatul ei bine-i văzut
Dacă la poartă a ieșit
Și cu bătrânii a vorbit.
Cămăși face, și cingători
Și vinde-apoi, la negustori.
Ea se îmbracă cu tărie,
Și slava să și-o poarte știe.
Are, mereu, belșug de pâine
Și râde de ziua de mâine.
Înțelepciune răspândește
În jur, atuncea când vorbește.
Învățături plăcute are
Pe limbă, pentru fiecare.
Veghează-asupra casei sale,
Cum își veghează a sa cale;
Muncește, după legea firii,
Și nu vrea pâinea lenevirii.
Copiii ei, când se trezesc,
Drept fericită, o numesc;
De-asemenea, și-al ei soț când
Se scoală-o laudă, zicând:
„Sunt multe fete care au
Purtări cinstite, dar nu stau
Cu tine-n rând: li-e peste poate!
Pentru că tu le-ntreci pe toate!”
E dezmierdarea-nșelătoare,
Iar frumusețea-i trecătoare;
Însă femeia cari, mereu,
Teamă-a avut de Dumnezeu,
Vrednică-i de-a fi lăudată.
Dați-i răsplata meritată!
Dați-i roadele muncii ei,
Iar faptele-acelei femei,
Într-una, lăudate fie
La porți, cetatea să o știe!”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
