Proverbe 5
5
Ferește-te de desfrânare
1Aminte, fiule, tu ia –
Acum – la-nțelepciunea mea:
Pleacă-ți urechea și m-ascultă
Să prinzi învățătură multă
2Ca să-ți sporească chibzuința,
Iar gurii tale, cunoștința
Să nu-i lipsească niciodat’.
3Iată ce-anume am aflat,
Despre femei: străina are
Buzele dulci și-amăgitoare.
Dau miere și-ți vorbesc duios,
Dar le e mult mai lunecos –
Decât e undelemnul chiar –
Al gurii cer; la urmă dar,
4Pelin îi e vorba rostită,
Ca sabia ce-i ascuțită
Pe două părți. Al ei picior,
5Spre locuința morților,
Se va-ndreapta, căci ea nu are
6Cum să găsească o cărare
Spre viață, ci se rătăcește
Fără a ști-ncotro pornește.
7Și-acum fiilor, ascultați!
Povețele mi le urmați:
8Vă depărtați de-aste femei!
Să nu vă duceți, dragii mei,
Nici către ușa casei lor,
9Ca nu cumva să dați altor
A voastră vlagă tinerească
Și-ai voștri ani să-i înrobească
Cel ce de milă e lipsit.
Deci fiul meu, te-am prevenit,
10Ca nu cumva niște străini
Avari – de răutate plini –
Din a ta trudă să se-nfrupte
În timp ce tu muncești pe rupte,
Doar pentru casa altuia.
11Ia seama dar, la vorba mea,
Să nu ajungi, înspre sfârșit,
Să gemi, cu trupul ostenit,
12Zicându-ți: „Ce rău am făcut!
Mă-ntreb, cum oare am putut
Ca să disprețuiesc certarea,
Iar inima-mi, la fel, mustrarea?
13Cum oare, nu i-am ascultat,
Pe cei care m-au învățat?
14Era să mă nenorocesc,
Cu toate că eu mă găsesc
În mijlocul poporului,
Cuprins în adunarea lui!”
15Bea apă din a ta fântână,
Din al tău puț. Ce vrei? Să vină
16O vreme când a lor izvoare
Să se reverse? Vrei tu, oare,
Să-ți curgă-n râuri săltărețe
Apa, peste-a obștii piețe?
17Să ți-o lași ție, e mai bine,
Și nu celui străin de tine.
18Să-ți fie binecuvântat
Izvorul și, neîncetat,
Te bucură de-a ta soție,
Din tinerețe. Ea să-ți fie
19Plăcută ca o căprioară,
Ca o cerboaică-n primăvară.
Iubește-o dară, necurmat.
Tot timpul, să fii îmbătat
De ale ei drăgălășii.
Îndrăgostit, doresc să fii,
De-a ei iubire, ne-ncetat!
20Crezi că ar fi mai indicat
Ca o străină să găsești,
De ea să te îndrăgostești
Și-al ei sân să-l îmbrățișezi?
Nu-i bine! Te rog să mă crezi.
21E lămurită-a omului
Cărare-n ochii Domnului;
El vede tot ce omul face.
22Cel rău nu poate-a se desface,
Prins chiar de-a lui nelegiuire.
Păcatul său, în stăpânire
Are să-l țină, strâns legat.
23Să moară, el va fi lăsat,
Pentru că s-a văzut că are
Lipsă de orice înfrânare,
Și-mpiedicat are să fie
În nesfârșita-i nebunie.
Selectat acum:
Proverbe 5: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Proverbe 5
5
Ferește-te de desfrânare
1Aminte, fiule, tu ia –
Acum – la-nțelepciunea mea:
Pleacă-ți urechea și m-ascultă
Să prinzi învățătură multă
2Ca să-ți sporească chibzuința,
Iar gurii tale, cunoștința
Să nu-i lipsească niciodat’.
3Iată ce-anume am aflat,
Despre femei: străina are
Buzele dulci și-amăgitoare.
Dau miere și-ți vorbesc duios,
Dar le e mult mai lunecos –
Decât e undelemnul chiar –
Al gurii cer; la urmă dar,
4Pelin îi e vorba rostită,
Ca sabia ce-i ascuțită
Pe două părți. Al ei picior,
5Spre locuința morților,
Se va-ndreapta, căci ea nu are
6Cum să găsească o cărare
Spre viață, ci se rătăcește
Fără a ști-ncotro pornește.
7Și-acum fiilor, ascultați!
Povețele mi le urmați:
8Vă depărtați de-aste femei!
Să nu vă duceți, dragii mei,
Nici către ușa casei lor,
9Ca nu cumva să dați altor
A voastră vlagă tinerească
Și-ai voștri ani să-i înrobească
Cel ce de milă e lipsit.
Deci fiul meu, te-am prevenit,
10Ca nu cumva niște străini
Avari – de răutate plini –
Din a ta trudă să se-nfrupte
În timp ce tu muncești pe rupte,
Doar pentru casa altuia.
11Ia seama dar, la vorba mea,
Să nu ajungi, înspre sfârșit,
Să gemi, cu trupul ostenit,
12Zicându-ți: „Ce rău am făcut!
Mă-ntreb, cum oare am putut
Ca să disprețuiesc certarea,
Iar inima-mi, la fel, mustrarea?
13Cum oare, nu i-am ascultat,
Pe cei care m-au învățat?
14Era să mă nenorocesc,
Cu toate că eu mă găsesc
În mijlocul poporului,
Cuprins în adunarea lui!”
15Bea apă din a ta fântână,
Din al tău puț. Ce vrei? Să vină
16O vreme când a lor izvoare
Să se reverse? Vrei tu, oare,
Să-ți curgă-n râuri săltărețe
Apa, peste-a obștii piețe?
17Să ți-o lași ție, e mai bine,
Și nu celui străin de tine.
18Să-ți fie binecuvântat
Izvorul și, neîncetat,
Te bucură de-a ta soție,
Din tinerețe. Ea să-ți fie
19Plăcută ca o căprioară,
Ca o cerboaică-n primăvară.
Iubește-o dară, necurmat.
Tot timpul, să fii îmbătat
De ale ei drăgălășii.
Îndrăgostit, doresc să fii,
De-a ei iubire, ne-ncetat!
20Crezi că ar fi mai indicat
Ca o străină să găsești,
De ea să te îndrăgostești
Și-al ei sân să-l îmbrățișezi?
Nu-i bine! Te rog să mă crezi.
21E lămurită-a omului
Cărare-n ochii Domnului;
El vede tot ce omul face.
22Cel rău nu poate-a se desface,
Prins chiar de-a lui nelegiuire.
Păcatul său, în stăpânire
Are să-l țină, strâns legat.
23Să moară, el va fi lăsat,
Pentru că s-a văzut că are
Lipsă de orice înfrânare,
Și-mpiedicat are să fie
În nesfârșita-i nebunie.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca