Psalmii 123
123
Psalmul acesta-ncântător
E o cântare-a treptelor
1Spre Tine Doamne, mă-ntorc eu
Și către cer privesc, mereu,
Căci Tu, Doamne, singurul ești
Care în ceruri locuiești.
2Așa cum ochii robilor
Se uită la stăpânii lor
Și după cum roaba privește
La ceea pentru cari slujește,
Așa privim și noi, mereu,
Către al nostru Dumnezeu,
Până se va-ndura și-apoi,
El va avea milă de noi.
3Doamne, a Ta milă o vrem,
Căci de dispreț sătui suntem.
4Ne este sufletul sătul,
Căci ne-au batjocorit destul
Cei care-n jur nu sunt aflați,
Fiind trufași și îngâmfați.
Selectat acum:
Psalmii 123: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Psalmii 123
123
Psalmul acesta-ncântător
E o cântare-a treptelor
1Spre Tine Doamne, mă-ntorc eu
Și către cer privesc, mereu,
Căci Tu, Doamne, singurul ești
Care în ceruri locuiești.
2Așa cum ochii robilor
Se uită la stăpânii lor
Și după cum roaba privește
La ceea pentru cari slujește,
Așa privim și noi, mereu,
Către al nostru Dumnezeu,
Până se va-ndura și-apoi,
El va avea milă de noi.
3Doamne, a Ta milă o vrem,
Căci de dispreț sătui suntem.
4Ne este sufletul sătul,
Căci ne-au batjocorit destul
Cei care-n jur nu sunt aflați,
Fiind trufași și îngâmfați.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca